ședința din 19 decembrie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 508/2019 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea tarifelor şi taxelor percepute de Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru anul calendaristic 2020

Denumire
Hotărârea nr. 508 din 2019 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
508 / 2019
Data
19 decembrie 2019
Ședința
19 decembrie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă tarifele și taxele pe care le percepe Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru anul 2020. Aceste valori stabilesc cât să plătească locuitorii și agenții economici pentru servicii precum administrarea piețelor, spațiile publice și alte activități ale serviciului, influențând bugetul local pentru anul viitor. Mesajul vizează clarificarea sumelor, eventualele creșteri sau modificări, și aplicarea lor în termenele stabilite, afectând cheltuielile cetățenilor și comercianților interesați de zonele administrate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă valoarea tichetelor și abonamentelor de parcare pentru utilizarea parcărilor publice cu plată din municipiul Baia Mare și altor taxe și tarife percepute de Serviciul Public Ambient Urban pentru anul 2020, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.508/2019 privind aprobarea tarifelor şi taxelor percepute de Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru anul calendaristic 2020 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 19 DECEMBRIE 2019 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 615/2019; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 615/2019; • Raportul de specialitate întocmit de Serviciului Public Ambient Urban, înregistrat cu nr. 6088/14.11.2019, prin care se propune aprobarea preţurilor, tarifelor şi taxelor percepute de Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru anul calendaristic 2020. Având în vedere :  Prevederile art. 30 alin. 1, art.68 alin. 2 din Legea nr. 273 din 09 iunie 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;  Hotărârea Consiliului Local nr. 141/2012 privind apobarea Regulamentului de organizare și funcționare al piețelor din Municipiul Baia Mare administrate de către Serviciul Public Ambient Urban ;  Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2012 privind darea în administrare a Serviciului Public Ambient Urban Baia Mare a imobilului aferent Pietei de en gros , str. Oborului -M.Eminescu , Baia Mare;  Hotărârea Consiliului Local nr.119/2018 privind retragerea dreptului de administrare al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare asupra unor imobile apartinand domeniului public și privat al municipiului Baia Mare și darea acestora în administrare către Serviciul Public Ambient Urban ;  Prevederile art.15 din H.G. nr.348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piața în unele zone publice , cu modificările și completările ulterioare;  Dispozițiile art.5, alin. 3, lit. d și art.6, alin. 2 lit. e din O.G. nr.71/2002, privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local cu modificările ulterioare;  H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor cadru de aplicare a O.G.nr.71/2002, privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;  Art. 486 din Noul Cod Fiscal, cu modificări și completări, aprobat prin Legea nr.227/2015;  Legea nr.52/2003, privind transparența decizională în administrarea publică, republicată, art.7 alin. 13 ; • Art. 129, alin. 1, alin.2, lit. b, c și d, alin. 4, lit. c din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: 11 ex. / N.M. / 20.12.2019 2 • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă valoarea tichetelor și abonamentelor de parcare pentru utilizarea parcărilor publice cu plată din municipiul Baia Mare și altor taxe și tarife percepute de Serviciul Public Ambient Urban pentru anul 2020, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă programul de taxare pentru parcări după cum urmează:  00 00 Luni-vineri în intervalul orar 8 -20  In zilele de sambată , duminică și sărbătorile legale nu se taxează. Art.3 Se aprobă valoarea tarifelor pentru activitatea de coșerit pentru anul calendaristic 20 20, conform Anexei nr.2, care face parte integranta din prezenta hot ărâre. Art.4 Se aprobă valoarea tarifelor pentru serviciile prestate în Cimitirul Municipal nr.1 str. Horea nr.42A și în Cimitirul Municipiul nr.2 B-dul Unirii nr.36/A, pentru anul calendaristic 2020, conform Anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâr e. Art.5 Se aprobă valoarea tarifelor pentru serviciile prestate în Piețele Agroalimentare aflate în administrarea Serviciului Public Ambient Urban, pentru anul 2020, conform Anexei nr.4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.6 Se aprobă valoarea tarifelor de închiriere a bazelor sportive aflate în administrarea Serviciului Public Ambient Urban, pentru anul 2020, conform Anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.7 Abonamentele anuale sunt valabile un an calendaristic, respectiv până la 31.12.2020, indiferent de data la care se achiziționează abonamentul. Art.8 Taxele, prețurile și tarifele aprobate prin prezenta hotărâre constituie venituri proprii ale Serviciului Public Ambient Urban. Art.9 Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin grija Direcției Relații Internaționale Parteneriate Civile și Comunicare. Art.10 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01.01.2020, dată la care se abrogă orice dispoziții contrare. Art.11 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Public Ambient Urban. Art.12 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituția Prefectului Judeţului Maramureș; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Serviciul Public Ambient Urban; • Direcția Patrimoniu; 11 ex. / N.M. / 20.12.2019 3 • Direcția Relații Internaționale Parteneriate Civile și Comunicare; • Direcția Relații Publice; • Direcția de Venituri; • Direcția Economică; • Direcția Generală Dezvoltare Publică; • Serviciul Administrație Publică Locală. Mureșan Dorel Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 11 ex. / N.M. / 20.12.2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință