ședința din 19 decembrie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 510/2019 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2019

Denumire
Hotărârea nr. 510 din 2019 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
510 / 2019
Data
19 decembrie 2019
Ședința
19 decembrie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă rectificarea bugetului municipiului Baia Mare pe anul 2019, cu modificări în lista de obiective de investiții. Se introduc două obiective noi de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe (cu finanțare parțială sau integrală din bugetul local) prin redistribuire de la alte obiective, iar unele obiective existente sunt reduse pentru a face loc acestor fonduri. Pentru locuitori înseamnă: alocări de bani în timpul rundei de rectificare pentru proiecte de eficiență energetică, afectând cum și unde se investesc banii publici în locuințe (unele fonduri se mută de la alte proiecte), dar nu specifică termene exacte sau zone exacte în acest fragment.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă bugetul general rectificat al Municipiului Baia Mare pe anul 2019, conform Anexei nr. 1, astfel: - venituri totale 480.907 mii lei, - cheltuieli totale 497.514 mii lei, - diferenţa de 16.607 mii lei reprezentând excedentul anului 2018

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 510/2019 privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2019 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 19 DECEMBRIE 2019 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 662/2019; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 662/2019 • Raportul de specialitate nr. 767 / 12.12.2019, promovat de Direcţia economică prin care se propune rectificarea bugetului general centralizat al Municipiului Baia Mare pe anul 2019. Având în vedere : • Legea nr. 273 / 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea nr. 50 / 2019 a bugetului de stat pe anul 2019, cu modificările şi completările ulterioare; • Solicitarea Serviciului Public Ambient Urban; • Solicitările direcţiilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al pri marului; • Solicitarile unităților de învățământ; • Art. 129, alin. 4 litera "a", din OUG nr. 57 /2019 privind Codul Administrativ; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Amendamentul adus în plenul şedinţei: „Se introduc 2 obiective noi în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2019 cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local la subcapitolul 70.02.03 „Locuinte” prin redistribuire de la alte 3 obiective, pe coloana nr. 9 „ Alte surse constituite conform legii” astfel: + 30 mii lei pentru obiectivul “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF6, SMIS 118514” + 30 mii lei pentru obiectivul “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF4, SMIS 118895” - 20 mii lei de la obiectivul “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF2, SMIS 117262” - 20 mii lei de la obiectivul “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF5, SMIS 117395” - 20 mii lei de la obiectivul “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF7, SMIS 117352” Se introduc credite de angajamente pentru obiectivele: “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF6, SMIS 118514” în valoare de 7.675 mii lei 8 ex. / I.M. / 20.12.2019 2 “ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – CF4, SMIS 118895” în valoare de 13.967 mii lei Se modifică corespunzător Anexa 4 Restul anexelor rămân nemodificate” • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă bugetul general rectificat al Municipiului Baia Mare pe anul 2019, conform Anexei nr. 1, astfel: - venituri totale 480.907 mii lei, - cheltuieli totale 497.514 mii lei, - diferenţa de 16.607 mii lei reprezentând excedentul anului 2018. Art. 2 Se aprobă bugetul local rectificat al Municipiului Baia Mare pe anul 2019, conform Anexei nr. 2, astfel: - venituri totale 396.169 mii lei, - cheltuieli totale 412.395 mii lei, - diferenţa de 16.226 mii lei reprezentând excedentul anului 2018. Art. 3 Se aprobă bugetul rectificat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2019, conform Anexei nr. 3, astfel: - venituri totale 97.333 mii lei, - cheltuieli totale 97.714 mii lei, - diferenţa de 381 mii lei reprezentând excedentul anului 2018. Art. 4 Se aproba rectificarea bugetului Serviciului Public Ambient Urban pe anul 2019 şi se stabileşte la suma de 24.180 mii lei. Art. 5 Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2019 cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local conform Anexei nr. 4, precum și ale Anexei nr. 5 privind desfasuratorul pozitiei globale. Art. 6 Se aprobă rectificarea bugetelor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2019. Art. 7 Se aprobă redistribuirea fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii, virări de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol al clasificaţiei bugetare, de la un program la altul, virări de credite bugetare între subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare în conformitate cu solicitările primite de la ordonatorii de credite şi de la serviciile de specialitate. Art. 8 Se aprobă majorarea cu suma de 667 mii lei a vărsămintelor din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare în vederea asigurării echilibrului bugetar pe cele două secţiuni. Art. 9 Anexele 1, 2, 3, 4 și 5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 10 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Baia Mare. 8 ex. / I.M. / 20.12.2019 3 Art. 11 Se modifică corespunzător prevederile HCL nr. 501/ 10.12.2019 privind aprobarea rectificarii bugetului general al municipiul Baia Mare pe anul 2019. Art. 12 Prezenta hotărâre se comunică la : • Instituţia Prefectului Judeţului Maramures; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcţia Economică; • Serviciul Buget Public; • Direcţia Investitii ; • Serviciul Public Ambient Urban; • Serviciul Administrație Publică Locală. Mureșan Dorel Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 8 ex. / I.M. / 20.12.2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință