Pe scurtSe aprobă lista nominală cu repartizarea efectivă pe locații a solicitantilor de locuințe sociale sau din fondul locativ de stat din municipiul Bacău pentru închiriere în anul 2025. În esență, se desemnează cine primește o locuință, unde vor fi lipse, și în ce perioadă, conform criteriilor legale și hotărârilor anterioare, iar locuitorii vor afla ce loc de închiriat li se oferă și în ce cartier sau zonă. Pentru cetățeni înseamnă să știe exact ce loc li se alocă, în ce interval poate fi semnat contractul, precum și eventualele condiții de acces.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ą9flł(ŤŁŤ(ĺ
(/ł(ĺ(łĺ
ÝO)łJi/ĺŤłŁ ł7ą-eĺ/ĺ ŁIłtiUŁłť 3ťťeăťł
HOTĂRÂREA NR. 355 DIN 28.08.2025
privind aprobarea Listei nominale cu repartizarea efectivă pe locaţii a
solicitanţilor de locuinţe sociale sau din fondul locativ de stat, din municipiul
Bacău, destinate închirierii în anul 2025
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de
28.08.2025 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19 privind
Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare,
Având în vedere:
-Procesul verbal nr. 170849 din 06.08.2025 al Comisiei sociale pentru analizarea
solicitărilor de locuinţe sociale sau din fondul locativ de stat destinate închirierii în
anul 2025;
-Referatul nr. 171510/07.08.2025 al Compartimentului Exploatare Fond Łocativ i
Gestionare spaţii/terenuri i alte bunuri prin care se propune aprobarea Listei nominale
cu repartizarea efectivă pe locaţii a solicitanţilor de łocuinţe sociale sau din fondul
locativ de stat destinate închirierii în anul 2025, din municipiul Bacău;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiułui Bacău înregistrată cu nr. 172777 din
12.08.2025;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice, înregistrat cu nr. 172782/1 din
12.08.2025;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu, înregistrat cu nr. 172782/2 din
12.08.2025;
-Avizele comisiiłor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău,
întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: 229/27.08.2025 al Comisiei de
speciałitate nr. 2 i nr. 374/27.08.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile art. 2 lit. c), ale art. 42, ale art. 43 i ale art. 44 din Legea 114/1996
privind locuinţele, cu modificările i compłetările ulterioare;
-Prevederile art. 22, ale art. 23 ş ale art. 30 din HG nr. 1275/ 2000 privind aprobarea
Normelor metodołogice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii Locuinţei nr.
114/1996, modificată ş completată;
-Prevederile
HCL nr. 110/2025 privind aprobarea criteriiłor de acces ş a listei cu
actele necesare în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale sau din fondul [ocativ de
stat;
-Prevederile
HCL nr. 112/2025 privind aprobarea Listei nominale cuprinzând
sołicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, cu
modificările ş completările ulterioare;
-Prevederile FICL nr.
16/2025 privind constituirea Comisiei sociałe de anałiză a
solicitărilor de locuinţe sociale, fondul locativ de stat i locuinţe de necesitate, aflate
in proprietatea publică/privată a Municipiului Bacău i administrate de Consiliul Local
al Municipiului Bacău ş abrogarea
H.C.L nr. 254/2023 completată prin
HCL nr.
352/2023;
-Prevederile art. 140 alin. (1) i alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin.
(1) i ale art. 243 alin. (1) lit. a) i lit. b) din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul
administrativ, cu modificările i completările ulterioare;
In temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. q) i art. 139 alin. (3) lit. g) i
alin. (6) din OUG nr. 57/ 2019 privind Coduł administrativ, cu modificările i
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
ART. 1. Se aprobă Lista nominală cu repartizarea efectivă pe locaţii a solicitanţilor
-
de locuinţe sociale sau din fondul locativ de stat, din municipiul Bacău, destinate
închirierii în anul 2025, conform Anexei parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei
-
hotărâri prin Compartimentul Exploatare Fond Locativ ş Gestionare spaţiiĺterenuri ş
alte bunuri.
ART.3 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău ş persoanelor
-
prevăzute în prezenta hotărâre prin Direcţia Patrimoniu- Compartimentul Exploatare
Fond Locativ ş Gestionare spaţii/ terenuri i alte bunuri.
ART.4 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se
-
comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea
legalităţii.
ĺPN IĄ ;
RĘŞEI)INTE DE SEDIN A CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
7 ţTORBUF1F SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE OVI U POPOVICI
-
/
1. SE ?fl?
O 11CĂ
I L1
Hotărârea fost adoptată cu 1 8 voturi pentru.
C.G., C.S./M.TJEX. 1/DS.I-A-1
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXĂ
LA HOTĂRÂREA NR. 355 DIN 28.08.2025
Lista nominală cu repartiza rea efectivă pe Jocaţii
a solicitanţilor de Iocuinţe sociale i din fondul Iocativ de stat din Municipiul Bacău
Nr. Store Nr. Nume şipr000me Pct. Nr.dosar Locaţiu Etaj ,
Cs1 civilă pers __________________________
- __________ propusă -
Necäsătorită-3 copii 4 SANDU FLOREITINA 84 30184 903 2908 Str 22 Deccmbii, r38,sc.A.ap.5 •p 3cam
2 Necăsätońtă-2 copii 3 RADU BEATRICE 52 74696130082023 Str MrileĹ nr.92. sc.A, ap.8 3ca1n 66,9 mp
3 Căsătoeită+l copiI 3 ARGINT MIHAELA IONELA
- 50 191173/2709.2024 Str.Tciulu rr.98, sc.A, apIS 2 2csm 5739mp
4 Căsătoră+1 c900 3 ANCHIDIN BENONE 47 56780/30.06.2022 SĎNarceIor, mI 1, sc.A. ap.4 p_ 2cam
Ctsătoritâ 2 URSU(DĂMOC)GABRIELA-LU\IĺNIŢA 92 27063122.04.2010 Str.Lalelekw,rr.3,sc.C,ap.17 4 2cam 3jp
6 Necăsătotă-I copiI 2 BEJAN LENUŢA 50 106339/27012021 Str Coma Bise m I0,sc.A,ap.22 4 2cam
1 Căs8iodtă 2 OREA LILIANA 49 153087 10082021 StrMăcov, m.63, sc.A, ap. , Icam 33,84 mp
S NecăsătońsăIcopil 2 BUDAULOREDANAELENA 48 20622127022019 SIrTesuinr.9C,sc.ĄapJI 2 lcam
9 Nccăsăiorită GRECEAAL[NA-ELENA 90 38312/30.062909 Str.Togra1ăor,nr.I0,sc.A,ap.2l 3 leam
10 Necăsătońt RETEA EDUARD 49 [CNP] SIrTmpalilor, nr.I6, sc A. ap 16 2 lcam
DIRECTOR ECUTIV
DIRECŢIA P RIMONIU
CIPRIAN-GA EL FANTAZA
BRĘŞDINTE DE ŞEDINŢA CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
CTORBUFTE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE-OVI U POPOVICI
S, \-\ :-. _______
-01. SE2o
1(/
\ O/
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.