31 august 2018

HCL 325/2018 Bacău adoptată

HCL 325/2018

Denumire
Hotărârea nr. 325 din 2018 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
325 / 2018
Data
31 august 2018
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă recompensarea absolvenţilor învățământului profesional şi tehnic care au obținut calificativul ”Excelent” la examenul de certificare a calificării profesionale din sesiunea iulie 2018 cu suma de 500 lei, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România O fute Bacău Conalieul Zocat al OM (anecepeuluui acc HOTĂRÂREA NR. 325 DIN 31.08.2018 privind recompensarea absolvenţilor învățământului profesional şi tehnic pentru rezultate deosebite la examenul de certificare a calificării profesionale din sesiunea iulie 2018 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.08.2018, potrivit art.39 (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere : -Adresa nr. 34568/ 02.08.2018 a d-lui consilier local Stan Gabriel prin care propune recompensarea absolvenţilor învățământului profesional care au obţinul calificativul "Excelent” la examenul de certificare a calificării profesionale; -Referatul nr. 8326/ 23.08.2018 al Serviciului Cabinet Primar prin care se propune recompensarea absolvenților învăţământului profesional și tehnic pentru rezultate deosebite la examenul de certificare a calificării profesionale din sesiunea iulie 2018; -Expunerea de motive înregistrată cu nr. 8327/ 23.08.2018 a Primarului Municipiului Bacău şi a consilierului local; -Raportul înregistrat cu nr. 8328/ 23.08.2018 al compartimentelor de specialitate, favorabil; -Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr.1400/30.08.2018 al Comisiei de specialitate nr.1, nr.1401/30.08.2018 al Comisiei de specialitate nr.4 şi nr.1402/30.08.2018 al Comisiei de specialitate nr.5; -Prevederile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 1/ 05.01.2011 a educaţiei naţionale, modificată și completată; -Prevederile art. 7 lit. ”v” din Anexa la Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice nr. 4742/2016 privind aprobarea Statutului Elevului ; -Prevederile Legii nr. 2/ 2018 privind bugetul de stat pe anul 2018; -Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată; -Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală republicată, ulterior modificată și completată; -Prevederile art. 34 (1) lit. „i” din Anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 35/ 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, modificată şi completată; In baza dispoziţiilor art. 36 (2) lit. „d”, art. 36 (6) lit. „a” punct | și art. 45 (2) lit. „a” şi (5) din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂ ŞTE: Art. 1. Se aprobă recompensarea absolvenţilor învățământului profesional şi tehnic care au obținut calificativul ”Excelent” la examenul de certificare a calificării profesionale din sesiunea iulie 2018 cu suma de 500 lei, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Alocarea sumei de 66.500 lei necesară pentru acordarea acestor recompense se va realiza de la bugetul local, capitolul 65 — Învăţământ. Art. 3. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Cabinet Primar şi Direcţia Economică. Art. 4. Hotârârea va fi comunicată Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, Serviciului Cabinet Primar, precum şi unităţilor de învățământ interesate. Art. 5. Prin grija Secretarului Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului — Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. ! CONTRASEMNEAZĂ _ SECRETARUL/MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI F.C.G./1.D./T.0./EX.1/Ds.l-A-2 ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU _ CONSILIUL LOCAL BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. 325 DIN 31.08.2018 LISTA ABSOLVENŢILOR ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PROFESIONAL ȘI TEHNIC CARE AU OBȚINUT CALIFICATIVUL "EXCELENT” LA EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DIN SESIUNEA IULIE 2018 1. Dracachi V. Daniel - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacă - Mecanic Auto 2. Pal C. Pavel - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Mecanic Auto 3. Buruiană N. Andreea Mădălina - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), Vânzător În Unităţi de Alimentaţie 4. Cojoc M. Roxana Andreea - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 5. Gherghelucă A. Ana Bianca - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 6. Ghingheş C. Roxana - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 7. Laslău A. Claudia - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unități de alimentaţie 8. Laslău G. Magdalena - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 9. Lovin D. Laurenţa Elena - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 10. Mocanu L. Vlăduţ - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 11. Olaru PI. Paula - Liceul Tehnologic "Petru Rareş” Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 12. Paraschiv C.M. Marius - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 13. Roman G. Larisa Georgiana-Liceul Tehnologic "Petru Rareş” Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 14. Roman M. Alexandra Ioana - Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 15. Vrânceanu C.G. Gheorghe Andrei - Liceul Tehnologic "Petru Rareş” Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 16. Copoţ A. Antonela - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny” Bacău - Confecţioner Produse Textile 17. Farauanu D. Narcisa Diana - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny” Bacău - Confecţioner Produse Textile 18. Flenchia C. Cosmin Mibai - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Zidar- Pietrar-Tencuitor 19. Neagu V. Andrei Vasile - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Zidar-Pietrar- Tencuitor 20. Stan A. lulian Gabriel - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Tâmplar Universal 21. Lungu M.G. Dragoş Andrei - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii tehnico- sanitare și de gaze 22. Mărăndoiu LI. Bogdan Ionuţ Colegiul Tehnic "Anghei Salisny" Bacău - Instalator instalaţii tehnico- sanitare și de gaze 23. Răchită G. Gheorghiţă Nicuşor Colegiul Tehnic "Anghel Saligny” Bacău - Instalator instalaţii tehnico- sanitare şi de gaze 24. Bîrlădeanu M. Fabian Marian - Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii de ventilare şi de condiţionare 25. Burlacu C. Cătălin Constantin-Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii de ventilare şi de condiţionare 26. Câtea A. Paul Cozmin-Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii de ventilare şi de condiţionare 21.Cozma N. Constantin-Colegiul Tehnic "Anghel Saligny” Bacău - Instalator instalaţii de ventilare și de condiţionare 28. Dimitriu C.I. Claudiu Ionuţ -Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii de ventilare şi de condiţionare 29. Fichitiu $. Sergiu Silviu-Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii de ventilare şi de condiţionare 30. Hanu-Vornicu D. Alin Constantin -Colegiul Tehnic “Anghel Saligny" Bacău - Instalator instalaţii de ventilare și de condiţionare 31. Luncaşu M. Mihăiţă Sebastian-Colegiul 'Lehnic "Anghel Saligny" Bacău- Instalator instalaţii de ventilare şi de condiționare 32. Zerkula E. Anton- Colegiul Tehnic "Anghel Saligny” Bacău - Instalator instalaţii de ventilare şi de condiţionare 33. Adam M. Mario-Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău -Mecanic Auto 34. Bujor C. Dragoş lonuţ-Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău -Mecanic Auto 35. Chelmuş Ionuţ Ştefan-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Mecanic Auto 36. Dospinescu Mihai Cristian -Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron” Bacău-Mecanic Auto 37. Lungu Ciprian -Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Mecanic Auto 38. Salca Andrei Cătălin -Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Mecanic Auto 39 Bursuc Ionuţ Marian- Colegiul Tehnic "Dimitiii Mangeron" Băcău-Mecăriic Auto” 8 409. Gherfi Claudiu -Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Mecanic Auto 41, Hanganu Laurenţiu Constantin-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron” Bacău- Mecanic Auto 42, Petreciuc Andrei-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Electromecanic Utilaje Şi Instalaţii Industriale 43. Spoială Marian-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Electromecanic Utilaje Şi Instalaţii Industriale 44. Țâmpu Ciprian-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Electromecanic Utilaje Şi Instalaţii Industriale 45, Artene Adrian -Colegiul Tehnic "Dumitra Mangeron" Bacău-Bucătar 46. Benchea Joca Mihaela-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Bucătar 47. Ciută Loredana Petronela-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău -Bucătar 48. Enache lonuţ-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău -Bucătar 49. Gavrilescu Diana Elena-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Bucătar 50. Pletosu Halungescu Alina Ionela- Colegiul Tehnic “Dumitru Mangeron" Bacău- Bucătar 51. Burbulia Corina Maria-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău-Ospătar (Chelner), vânzător în unități de alimentaţie publică 52. Buţă Mădălin Constantin-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică 53. Calara Marius Alberto- Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău- Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică 54. Domniței Mădălina Elena-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică 55, Iştoc Florin Adrian-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică 56. Mărtincă Cosmin Iulian-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron” Bacău- Ospătar (Chelner), vânzător în unități de alimentaţie publică 57. Tutunaru Gabriela Lavinia -Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău- Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică 58. Budău Cristinel-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău- Tinichigiu Vopsitor Auto 59. Patraşc Cosmin Cătălin-Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău- Vopsitor Auto 60. Berendea V. Florin-Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău T- Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică 61. Ciuraru B. Beatrice — Ciaudia- Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 62. Crupa G. Elena — Mihaela-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unități de alimentaţie 63. Mănăilă G. Gheorghiţă-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău- Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 2 64. Toma C.I. Cristian-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău - Ospătar (Chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie 65. Albu G.N. George — lulian- Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Bucătar 66. Bordianu S. Emanuela - Mihaela -Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău-Bucătar 67. Fichitiu |. Andreea — Daniela-Colegiul Econoniic "Ion Ghica" Bacău-Bucătar 68. Ion Î. Elena Daniela Loredana-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău -Bucătar 69, Jicu G. Melissa-Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău-Bucătar 10. Mocănaşu G. Constantin - George -Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău-Bucătar 71. Moraru Ş, lonuţ - Bogdan -Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Bucătar 72. Nastase [. Eduard — Cristinel-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Bucătar 73. Sdrobiş C. Cornel — Gheorghe-Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău -Bucătar 4. Banu M. Gabriela Mariana -Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău-Cofetar-Patiser 75. Boatcă V. Vasilica -Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Cofetar-Patiser 76. Dobraniş M. Albertina — Elena-Colegiul Economic “Ion Ghica" Bacău -Cofetar- Patiser 77, Gâtu V. Alina — Maria-Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău-Cofetar-Patiser 78. Mândrilă |. Andreea- Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Cofetar-Patiser 179. Neacşu G.D. Diana — Elenă-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Cofetar-Patiser 80. Negruţi G. Cosmina — Georgiana- Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Cofetar- Patiser 81. Preserv. Diana-Maria- Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău-Cofetar-Patiser 82. Solomon V. Valentin — Ştefan- Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău -Cofetar- Patiser 83. Spoială 1. Nicoleta — Stefania-Colegiul Economic "Ion Ghica” Bacău-Cofetar- Patiser 84. Tăbăcaru M. Elena — Manuela-Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău -Cofetar- Patiser 85. Abalaşiv. Emilia-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Comerciant- Vânzător 86. Andrei A, Adriana- Beatrice-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Comerciant- Vânzător 87. Ardei D. Vlăduţ-Anton-Colegiul "Grigore Antipa” Bacău-Comerciant-Vânzător 88. Bordaş I. Cristina- Andreea-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Comerciant-Vânzător 89. Ciuraru-Rusu [. Loredana-Adriana-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Comerciant- Vânzător 90. Bolog I. Georgiana — Alexandra-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Cofetar- Patiser 91. Bracău B. Cătălin - Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Cofetar-Patiser 92. Cherecheş I. Angela-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Cofetar- Patiser 93. Dascălu M. Maria-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Cofetar- Patiser 94. Jorga G. Marius — Marian-Colegiul “Grigore Antipa" Bacău -Cofetar- Patiser 95. Jitaru A. Marian — Costel-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău Cofetar Patisor 96. Lacoveie. Eugenia — Petronela-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Cofetar- Patiser 97 Mocanu C. Georgiana — Elena-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Cotetar- Patiser lo 98. Rusu C. Petronela-Colegiul "Grigore Antipa” Bacău -Cofetar- Patiser 99. Sascău F. Melania - Larisa -Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Cofetar- Patiser 100. Tataru M. Ana — Maria-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Cofetar- Patiser 101. Zaharia I. Ioana - Andreea -Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Cofetar- Patiser 102. Aron V. Nicoleta - Elena Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose 103. Bulai I. Monica — Florentina-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose | 104. Cioticăi. Mariana — Daniela-Colegiul "Grigore Antipa” Bacău-Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose 105. Coman M. Neculai-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Brutar-Patiser-Preparator Produse Făinose 106. Croitoru V, Denisa- Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Brutar-Patiser-Preparator Produse Făinose 107. Doboş .Andreea — Maria-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău-Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose 108. Dobraniş D. Roxana — Dana-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose 109. Iorgan S. Claudia — Mihaela-Colegiul " Grigore Antipa" Bacău -Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose 110. Matieş I[. Ioana-Colegiul "Grigore Antipa” Bacău-Brutar-Patiser-Preparator Produse Făinose 111. Şova I. Andreea — Ioana-Colegiul "Grigore Antipa" Bacău -Brutar-Patiser- Preparator Produse Făinose 112. Toma G. Daniela-Colegiul "Grigore Antipa” Bacău -Brutar-Patiser-Preparator Produse Făinose 113. Ambăruş G. Robert- Eusebiu-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Electrician Constructor 114. Cojoc V. Marius- Constantin-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Hlectrician Constructor 115. Dumbravă M.F. Rareş- Mihăiţă -Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen" Bacău-Electrician Constructor 116. Marin V. Silviu-Andre-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Electrician Constructor 117. Moţoci. Marian-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen" Bacău-Electrician Constructor 118. Paraschivi. Alin- Lucian-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Electrician Constructor 119. Petrea L.D. Cristian- Daniel -Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Elecirician Constructor 120. Răchită N.T. Liviu- Daniel-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Electrician Constructor Ă [1 121. Vînău A. Vasile-Mihai-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen” Bacău-Electrician Constructor 122. Demşa L. Bogdan-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen"” Bacău-Electronist Aparate Si Echipamente 123. Ojog D.Mihăiţă-Daniel-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău- Electronist Aparate şi Echipamente 124. Sidor V. Cătălin-Mihai-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Electronist Aparate Si Echipamente 125. Șimon G. Alexandru- Leonard-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen" Bacău-Electronist Aparate Si Echipamente 126. Citea L. lustina-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen'” Bacău-Frizer-Coafor-Manichiurist - Pedichiurist 127. Iştoc I. Francisca- Cristina- Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen" Bacău-Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist 128. Laslău P. Larisa Petronela -Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău-Frizer-Coafor-Manichiurist - Pedichiurist 129. Demșa M. Andreea- Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen" Bacău-(Chelner), Vânzător În Unităţi De Alimentaţie 130. Loţeu R. Marinel- Mădălin-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău- (Chelner), Vânzător În Unităţi De Alimentaţie 131. Munteanu V. Valeriu-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen" Bacău- (Chelner), Vânzător În Unităţi De Alimentaţii 132. Prisecaru C. Mădălina- lonela-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu-Karpen" Bacău- (Chelner), Vânzător În Unităţi De Alimentaţie 133. Pruteanu M. Ana-Maria-Colegiul Tehnic De Comunicaţii "Nicolae Vasilescu- Karpen” Bașău: (Ci elbăn, Vânzător În Unităti De Alimentaţie. DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ | SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE - OVIDIU POPOVICI / SERVICIUL CABINET PRIMAR LUCIAN BOGDĂNEL aia

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă