Pe scurtSe decide modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, în special articolele 13 lit. i), 13 lit. j) și 27, și se aprobă mandatarea reprezentantului legal al unității administrativ-teritoriale să voteze în mod favorabil aceste modificări în Adunarea Generală a asociației. Pentru locuitori înseamnă că, dacă modificările sunt adoptate, structura sau regulile de funcționare a asociației pot suferi schimbări; efectele exacte (bani, termene, zone afectate) vor depinde de conținutul acelor modificări aprobate la nivelul Adunării Generale. Textul indică că hotărârea este emisă în procedură extraordinară, cu avize și rapoarte din direcții și comisii, dar nu detaliază impactul financiar sau teritorial direct.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă modificarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, după cum urmează: 1. Articolul 13 litera i) se modifică i va avea următorul cuprins: ,,i)Contribuţii în valoare de 4 lei/an pentru Jiecare locuitor din unitătile administrativ- teritoriale membre cu rang de orae sau municipii asociate. 2. Articolul 13 literaj) se modifică i va avea următorul cuprins: ,,j)Contribuţii în valoare de 2 lei/an pentru Jiecare locuitor din unitąţile administrativ-teritoriale membre cu rang de comună. 3. Articolul 27 se modifică în sensul actualizării componenţei ş…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
-, j/Ă
J
o j4/(ĺ( ł2/ 3(((YŤł
Ý(Ż;Ťĺĺ/łĺ cZ( ť€ĺ(,ĺ ĺ Ť/Ż/ŕ(i/łŕu (/1 ,3(ŕ(㍳
HOTĂRAREA NR. 313 DIN 30.06.2026
privind modificarea Statutului Asociaţiei de Dezvotare Intercomunitară Zona
Metropolitană Bacău, prin modificarea art. 13 lit. i), art. 13 lit. j) art. 27,
precum i mandatarea reprezentantułui legal al unităţii administrativ-teritoriale
să voteze favorabil aceste modificări în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă extraordinară la data de
30.06.2026 potrivit art. 133 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19
privind Codul administrativ, cu modificările i completăriłe ulterioare,
Având în vedere:
-Adresa nr. 54/19.06.2026 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona
Metropolitană Bacău, înregistrată la Primăria Municipiului Bacău sub nr.
160946/22.06.2026, însoţită de Decizia nr. 35/19.06.2026 a Consiliului Director;
-Referatul de aprobare nr. 161023 22.06.2026 al Primarului Municipiułui Bacău;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr. 161168/1 din 22.06.2026;
-Raportul de speciałitate comun al Direcţiei Economice i al Unităţii Municipale
pentru Monitorizare Calitate Servicii Pubłice, nr. 161168/2 din 22.06.2026;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău,
întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 204/29.06.2026 al Comisiei
de specialitate nr.1, nr. 75/29.06.2026 al Comisiei de specialitate nr.3 i nr.
343/29.06.2026 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile art.46 alin. (1) lit. a) din O.G. nr, 26 2000 cu privire la asociaţii si
fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 140 alin.(1) ş alin.(3), ale art. 154 alin.(1), ale art. 196 alin.(1) 1it. a),
ale art. 197 alin.(1) ş ale art. 243 alin.(1) lit. a) ş lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă
nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
-Prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiułui Bacău nr.3 86/03.11.2021
privind modificarea Anexei nr.2 din HCL nr.296/30.10.2006 i mandatarea
reprezentantului Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Asociaţilor pentru a
vota modificarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona
Metropolitană Bacău, cu completările i modificările ulterioare;
În temeiuł art 129 alin. (1) ş alin. (14) ş art. 139 alin. (3) lit. a) ş alin.(5) din
Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile i
completările ulterioare,
HOTĂRĂTE:
Art.1 Se aprobă modificarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, după cum urmează:
1. Articolul 13 litera i) se modifică i va avea următorul cuprins:
,,i)Contribuţii în valoare de 4 lei/an pentru Jiecare locuitor din unitătile administrativ-
teritoriale membre cu rang de orae sau municipii asociate.
2. Articolul 13 literaj) se modifică i va avea următorul cuprins:
,,j)Contribuţii în valoare de 2 lei/an pentru Jiecare locuitor din unitąţile
administrativ-teritoriale membre cu rang de comună.
3. Articolul 27 se modifică în sensul actualizării componenţei ş reprezentării
unităţilor administrativ-teritoriale membre în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de
Dezvołtare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, ca urmare a încetării calităţii
de membru pentru unităţile administrativ-teritoriale Cleja, Răcăciuni, IzvoruI
Berheciułui, Prăjeti i a modificărilor aplicabile Consiliului Judeţean Bacău.
Art.2 Se mandatează domiiul Lucian-Danieł Stanciu-Viziteu, reprezentantul
legal al Municipiułui Bacău în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, să voteze pentru aprobarea modificăriłor
prevăzute la art. 1.
Art.3. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri prin Unitatea Municipală pentru Monitorizare Całitate Servicii Publice.
Art.4, Prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Bacău,
Unitaţii Municipale pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice, Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău şi va fi adusă la cunostinţă
pubłică, în condiţiile legii.
Art.5, Prin grija Secretarului General al Munieipiului Bacău prezenta hotărâre se
comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea
legalităţii.
ŕIKEINTE DE SEDINTĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
ABOR SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACA
NICOLAE - OVIDIU POPOVICIł
ąj
łI ĺŕ
Hotărârea a fost adoptată cu 13 voturi pentru, 1 vot împotrivă, 6 abţineri i o neparticipare la vot
NOP IMP GAM/EXI DSI-A-1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.