25 iunie 2026

HCL 305/2026 Bacău adoptată

Hotărâre privind trecerea imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 68773 Bacău, din domeniul public al Municipiului Bacău, în domeniul public al statului în vederea dării acestuia în administrarea Serviciului de Ambulanță al Județului Bacău, instituție subordonată Ministerului Sănătății

Denumire
Hotărârea nr. 305 din 2026 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
305 / 2026
Data
25 iunie 2026
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște trecerea imobilului identificat în Cartea Funciară nr. 68773 Bacău din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al statului, pentru a i se da în administrare Serviciului de Ambulanță al Județului Bacău, instituție subordonată Ministerului Sănătății. Pentru locuitori, înseamnă că ambulanța va avea acces la acea clădire în administrare de stat, iar eventualele investiții sau lucrări de întreținere vor fi finanțate prin bugetul instituției de sănătate. Nu se definesc termene specifice sau modificări ale zonelor, doar desemnarea administrării către serviciul de ambulanță.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiułui Bacău în domeniul public al statului în vederea dării în administrare către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău, a imobilului teren înscris în Cartea Funciară nr. 68773 Bacău, cu datele de identifîcare prezentate în Anexă, parte integrantă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

flłąQżłť(ţ () )ď(/( łrłĺ qÁL1(yŕţ Ż/J CZ ą--t/ ą? / ĺ61 ,ţ, , ĺuĺ HOTĂRAREA NR. 305 DIN 25.06.2026 privind trecerea imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 68773 Bacău, din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al statului în vederea dării acestuia în administrarea Serviciului de Ambulanţă aI Judeţului Bacău, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de 25.06.2026 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: -Adresa Secretariatului General al Guvernului nr.20D/476 COM din 29.05.2026, înregistrată ła Primăria Municipiułui Bacău sub nr. 154970 din 03.06.2026 prin care a fost aprobată Nota privind aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local al Municipiułui Bacău, în scopul adoptării unei hotărâri privind trecerea imobilului înscris în cartea funciară nr. 68773, din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul pubłic al statułui i darea acestuia în administrarea Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bacău, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii; -Referatul de aprobare al Viceprimarului Municipiului Bacău Leonard- Ioan BULAI, înregistrat cu nr. 156165/08.06.2026; -Raportul de speciałitate al Direcţiei Juridice, înregistrat cu nr. 157438/1 din 10.06.2026; -Raportul de specialitate al Serviciului Evidenţă Patrimoniu- Compartiment Evidenţă ş Inventar Domeniu Public i Privat, înregistrat cu nr. 157438/2 din 10.06.2026; -Avizele comisiilor de speciałitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 187/24.06.2026 al Comisiei de speciałitate nr.2 i nr. 319/24.06.2026 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art, 4 din HG nr. 174/1995 privind reorganizarea unor unităţi sanitare; -Prevederile HG nr. 144/2010 privind organizarea ş funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modifîcările ş completările ulterioare; -Prevederile art.140 alin.(1) ş alin.(3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin (1), ale art. 243 alin. (1) lit. a) ş lit. b), art. 286 ałin.(4), ale art. 293 ałin.(1) i ale art.361 alin. (2) din OUG nr.57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificăriłe i completările ulterioare; In temeiul art.129 alin.(1) ş alin.(14) ş art. 139 alin. (2) ş alin. (5) din OUG nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările ş completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiułui Bacău în domeniul public al statului în vederea dării în administrare către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău, a imobilului teren înscris în Cartea Funciară nr. 68773 Bacău, cu datele de identifîcare prezentate în Anexă, parte integrantă la prezenta hotărâre; Art.2 Se aprobă încetarea uzułui i interesului public local asupra bunului imobil identificat în Anexa, parte integrantă ła prezenta hotărâre. Art.3. Predarea primirea bunului precizat la Art. 1 se va face pe bază de protocol de - predare primire, semnat de reprezentanţii legali ai părţilor, după adoptarea Hotărârii de Guvern prin care, se declară bunul de uz sau de interes pubłic naţional, se aprobă înscrierea bunułui în inventar i se stabi1ete titularul dreptului de administrare. Art.4. Se împuternicete Primarul Municipiului Bacău, ca în numele i pentru Municipiul Bacău, să efectueze toate demersurile legale i să semneze orice document, în vederea ducerii la îndeplinire a prevederiłor din cuprinsul hotărârii. ART.5. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile hotărârii prin Serviciul Evidenţă Patrimoniu Compartiment Evidenţă i Inventar Domeniu Public i - Privat i Direcţia Economică- Serviciul Financiar Contabil. Art.6, Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Economice- Serviciul Financiar Contabil Ş Serviciului Evidenţă Patrimoniu- Compartiment Evidenţă i Inventar Domeniu Public Ş Privat. Art.7, Prin grija Secretarułui General al Municipiului Bacău, hotărârea se comunică în termen egał Instituţiei Prefectułui Judeţul Bacău pentru verificarea legałităţii. DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE LBOR SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC NICOLAE OVIDI - \\ 7iřv Hotărârea a fost adoptată cu 22 de voturi pentru. N.O.P., Tehnored.M.C./M.T. EX.1 DS.I-A-1 ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 305 DIN 25.06.2026 DATELE DE IĐENTIFICARE ale bunului imobil care trece din domeniul public al Muncipiului Bacău în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea Serviciului de Ambulanţă aI Judeţului Bacău Anul Persoana Persoana dobândirii Valoare de Situaţia Juridică de Juridică Ia Nr. Denumire sau, după inventar juridică la care se care se Elemente de identificare crt. irnobil caz, al -lei- actuală transmte transrnite dării în imobilui imobilul _____________ ____________ ___________ ________________________________ folosinţă ______________ ___________ 0 l 2 3 4 5 6 7 Teren Suprafaţă din acte = 3586 rnp, aferent Suprafaţă măsurată =3546 mp, Domeniul Serviciului situat în muri Bacău, str. 9 Mai public al Municipiul Statul Municipiu de nr. 92, categoria de folosinţă 2011 2.274.204,24 Bacău rornân Iui Bacău Ambulanţă curţi construcţii, Judeţean HCL Carte funciară nr. 68773, Bacău 20/2011 _______ _______ _______ Nr.cadastra168773 SERVICIťRVIDNTĂ PATRIMONIU MARIA-AREEA BUTNARU ľno D ţIĘ DE ŞEDINTĂ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU D Aţ GABOR NICOLAE-OVIDIU POPOVICI Ą,f

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă