“omânia
O. în defiul aceia
Consi/iual Li ocaul al O Ace nacpeula Paociu
sii
HOTĂRÂRE
privind închirierea unui spaţiu în suprafaţă utilă totală de 104 mp aflat în incinta PT ar. 8 din Bacău,
str. Vişinului, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU, ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ LA DATA
DE 30.10.2015;
Având in vedere:
-Referatul nr. 78159/ 12.10.2015 al Compartimentului Administrarea şi Inventarierea Patrimoniului;
-Expunerea de motive a Viceprimarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 8142 din 14.10.2015;
-Raportul compartimentului de resort înregistrat cu nr, 8143 din 14.10.2015;
-Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea
avizării proiectului de hotărâre: nr. 1000/29.10.2015 al Comisiei de specialitate nr.1, nr. 1001/29.10.2015 al
Comisiei de specialitate nr.2 și nr. 1002/29.10.2015 al Comisiei de specialitate nr.5, favorabile;
-Prevederile art. 14 (1) şi art. 15 din Legea nr. 213/ 1998, privind bunurile proprietate publică, actualizată;
-Prevederile art. 47, ale art. 61 (2), ale art. 117 lit. „a” şi ale art. 123 (1) şi (2) din Legea nr. 215/ 2001 privind
administraţia publică locală republicată și actualizată;
-Prevederile pct. 15 din Anexa nr. 1d la
HCL nr. 293/ 2014 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum
și taxa de salubrizare pentru anul 2015, în municipiul Bacău;
În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. «c” și alin. (5) lit. „b” și art.45(3) din Legea nr. 215/ 2001 a
administraţiei publice locale republicată şi actualizată,
HOTĂRĂ ȘTE:
ART.1 (1) — Se aprobă închirierea prin licitație publică deschisă, pentru o perioadă de 5 ani, a spaţiului în
suprafaţă utilă totală de 104 mp, împărțită în 2 loturi, unul cu o suprafaţă utilă de 73 mp având nr. cadastral 14317
şi unul cu o suprafaţă utilă de 31 mp având nr, cadastral 143 18, situat în incinta P.T. nr. 8 din Bacău str. Visinului,
spaţiu aflat în proprietatea publică a Municipiului Bacău, în vederea folosirii ca sediu de către fundaţii, asociaţii
şi organizaţii neguvernamentale și desfășurării de activități specifice acestora, identificat conform Planurilor de
Situaţie, Anexele nr. 1 și nr. 2, părți integrante din prezenta hotărâre.
(2) — Preţul de pornire al licitației va fi de 1 leu/ mp/ lună, conform pet. 15 din Anexa nr. 1d la
HCL nr.
293/ 2014.
ART.2 — Se aprobă Caietul de Sarcini și Contractul Cadru de închiriere, conform Anexelor nr. 3 și 4, părți
integrante din prezenta hotărâre.
ART.3 — Membrii Comisiei de licitație și ai Comisiei de soluţionare a contestaţiilor vor fi desemnați prin
Dispoziţie a Primarului Municipiului Bacău.
ART.4 — Se mandatează Primarul Municipiului Bacău să încheie şi să semneze contractul de închiriere.
ART.5 — Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia
Economică și Arhitectul Șef — Compartiment Administrare și Inventarierea Patrimoniului,
ART.6 — Hotărârea va fj-cg ișăță Direcţiei Economice şi Compartimentului Administrarea și inventarierea
Patrimoniului. i
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
NICOLAE-OVIDIU POPOVICI
NR. 229
DIN 30.10.2015
N.O.P,, LD./ R.T./Ds.A/2/Ex.1
Alei
19DOT "UMEASIIDI iTERIIL
———— WEWORdARO ST
OSI
TEREN CONSILIUL LOCAL
NYDVE INTAIdIDINNA 10UY L349)3S
“YZVANW3SVULNOD
Lili 0: II
EL = tun aie
OSI
LL
LI]
LU
la!
1101071 "IVDOT 1NIDSNOD NA,
i
li
|
|
:
|
|
LL
/
PU PUZ VWPyvă
„Joan Apar
E egeiipiarpai | ___POEOT (11) etenprarpur dear po)
— i Dedegi unu | LYn "JIU BAIIIBIOI EIEIOUN LAU)
196 | IyRUiSiA ns nedeg £L
ea Înaintea al exegerdns YOŢNU3L3? Ţe [e)SEpEo "IN,
NYDVE'TV901 1NYFIISNOD
nyovamiaanr
_ D= 001 :[ e1e5s VINVIAOU
SIOTOrOE NIC pag an vaavavlo vi OIL LON APO) ELA aaa
ȚIN vxaNv
ANEXĂ NR. A
LA HOTARAREA NR.229 DIN 30.10.2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU icău IRIEILIEVIEU PUNCT TIEIRMIC
CALB
CONSILIUL LO Scara 1: 100
d fe:
Nr. cadastra! al terenului | Suprafata | Adresa imobilului .
ŞT Bacău, Sr. Viginului
„Cartea Funciara colectiva nr.| 77 277 UAT mun, Bacau
[Cod unitate individuala (U 5] 30307 CE individuala
TEREN CONSILIUL LOCAL
ŢI
3
= 34
i i
4,55
7 C a vf
ş i i ș 5, e] | 0,30 E a Smec dor feljuner
Şi arolasu CPR f
- CONTRASEMNEAZĂ/
I SECRETARUL MUNICIP) Cău
NICO!
Tramsfgeunator
Nr. Denumire mpi
încăpere lă (cp)
j Centrala Termica 26
3 Spălător 3
oi
31
suprafata = 31
Executant
S.C. GEO POINT EXPERT Ș.R.L,
___ P.P.Autbrizată
LUCIAN Di MIRESCU.
septembrie 2007
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Anexa nr. 3
La HCL nr. 2:29. AN. %0.19.......2015
CAIET DE SARCINI
CAPITOLUL A
DATE DESPRE PROPRIETAR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU
SEDIUL : BACĂU, Str. Mărășești nr.6
C.U.L. : 4278337, cont nr. RO 07 TREZ 06121300205XXXXX deschis la Trezoreria
Municipiului Bacău '
Telefon : 0234-515774, 0234 — 525215, fax: 0234-588757
CAPITOLUL B
DATE PRIVIND OFERTA DE ÎNCHIRIERE
1. PREZENTAREA SPAȚIULUI SUPUS ÎNCHIRIERII
AMPLASAMENTUL = Bacău, str. Banatului nr.3, în incinta P.T. nr.84, conform
schiţei anexe
SITUAȚIA JURIDICĂ : domeniu public, proprietate a Municipiului Bacău
SUPRAFAȚA ÎNCHIRIATĂ : 104 mp
2, OFERTA DE ÎNCHIRIERE
Spaţiul ce se închiriază are suprafață utilă torală de 104 mp,împărțită în 2 loturi,
unul cu o suprafață utilă de 73mp având nr.cadastral 14317 şi unul cu o suprafaţă
utilă de 3Imp având nr.cadastral 1431 8, situat în incinta P.T. nr.8 din Bacău str.
Visinului, este spaţiul rămas liber în urma modernizării punctului termic.
Acest amplasament se închiriază în vederea redării circuitului civil, folosirii ca
sediu de către fundaţii, asociaţii și organizaţii neguvernamentale şi desfășurării de
activități specifice acestora.
Chiriașul este obligat să execute lucrări de investiţii pentru îmbunătăţirea stării
imobilului, să execute un zid despărțitor pentru delimitarea spaţiului, uşă de acces,
acestea fiind necesare deoarece în aceeaşi clădire, este în funcţiune centrala termică.
Investiţia realizată trebuie să respecte P.U.Z. şi P.U.D. pe bază de proiect legal
avizat şi aprobat, să fie în concordanţă cu sistemele de calitate ISO 14001 şi 9001 —
mediu şi de calitate. i
Chiriaşul va putea, în fuhcţie de necesităţi, să se racordeze la rețea electrică, de
gaze, de apă şi canal, pe cheltuiala sa, după obținerea aprobărilor necesare.
Subînchirierea, împrumutul în totalitate sau în parte a bunului închiriat sau
cesiunea contractului de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice este interzisă
sub sancţiunea nulității contractului. C
Drepturile şi datoriile părților se stabilesc prin contractul de închiriere.
La încheierea perioadei de închiriere, investiția realizată va face parte din
domeniul public al municipiului Bacău, fără drept de despăgubire a chiriaşului.
Schimbarea destinaţiei bunului o poate face doar proprietarul prin H.C.L.
OBIECTIVUL URMĂRIT = sediu asociaţii şi desfăşurare activități specifice
DURATA ÎNCHIRIERI =5 ANI
PREȚUL DE PORNIRE AL LICITAȚIEI : 1 LEU/MP/lună
GARANȚIA DE PARTICIPARE : 1.000 LEI
TAXA DE PARTICIPARE, : 200 LEI
CAIET SARCINI : 200 LEI
Locul, data şi ora desfăşurării licitaţiei : Primăria Municipiului Bacău, str.
Mărășești nr.6... acasa » ora 14,00.
Data limită până la care se fac înscrieri la licitaţie înmcmueaneneaeeeeeey Ora 16,00.
ACTE NECESARE ÎNSCRIERII LA LICITAŢIE
Pot participa la licitaţie orice asociaţie şi organizație nonprofit care este
declarată eligibilă de Comisia de licitaţie.
Inscrierea la licitație se face pe baza unei cereri însoțită de următoarele acte:
Inscrierea la licitaţie se face pe baza unei cereri însoțită de următoarele acte:
actul constitutiv/statutul asociaţiei;
certificatul de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial;
certificatul de înregistrare fiscală;
certificat fiscal emis de Directia Economică din cadrul Primăriei
Municipiului Bacău din care rezultă că nu are datorii la bugetul local;
dovada achitării caietului de sarcini în sumă de 200lei, prevăzută în
anunțul publicitar (xerocopie după chitanța eliberată de casieria
Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al 0.P.);
dovada achitării taxei de participare la licitaţie în sumă de 200lei,
prevăzută în anunţul publicitar (xerocopie după chitanţa eliberată de
casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al O.P.);
dovada achitării garanţiei de participare la licitaţie în sumă de 1000lei,
prevăzută în anunţul publicitar (xerocopie după chitanța eliberată de
casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al 0O.P.);
dovadă de la Direcția Juridică din cadrul Primăriei Municipiului Bacău
din care să rezulte că ofertantul nu este în litigiu cu Primăria Municipiului
Bacău, litigiu care are ca obiect pretenţii rezultate din neplata la termen a
chiriei datorate şi a -penalităţilor aferente din derularea contractelor de
închiriere perfectate anterior de părți;
certificat de cazier fiscal emis de A.N.A.F. — Bacău din care să rezulte că
nu are datorii la bugetul statului;
Taxa de participare şi garanţia se vor achita pe chitanțe separate pentru a
permite restituirea în caz de neadjudecare.
Reprezentantul asociaţiei/organizației nonprofit la licitaţie se va prezenta în
ziua și ora precizate având asupra sa următoarele documente:
documentul de identitate; Ş
- Împuternicire, în cazul în care este reprezentată de altă persoană în afară
de reprezentantul legal al societăţii.
„CAPITOLUL C
MODUL DE DESFĂȘURARE A LICITAȚIEI
Închirierea imobilului din Bacău, str. Visinului se face prin licitație publică
deschisă, conform prevederilor codului civil în materie.
Înscrierea la licitaţie se face până la data de ............... „ orele 16,00, data la care
ofertanţii vor depune în plic sigilat documentele de participare la licitaţie, precizate în
caietul de sarcini.
Licitaţia se va desfăşura în data de ................ „ orele 14,00, în prezenţa comisiei
de licitaţie stabilită prin dispoziţie a primarului şi a candidaţilor înscrişi la licitaţie şi
va fi condusă de Preşedintele Comisiei de licitaţie.
Preţurile minime pentru închirirere, care reprezintă şi preţul de pornire al
licitației sunt cele stabilite pe zone de amplasament, conform H.CL.nr.
293/29.12.2014, adică 1leu/mp/lună.
Pasul de licitație este stabilit la 0,5lei/mp/lună.
Preţul închirierii licitat va fi indexat anual cu indicele de inflație, fără a fi
necesar acordul explicit al părților contractante.
Modul de achitare cât şi clauzele pentru nerespectarea obligațiilor de plată se
vor stabili prin contractul de închiriere.
In cazul în care la prima rundă de licitaţie nu se prezintă nimeni, se prezintă un
singur ofertant sau licitația nu este adjudecată, aceasta se va repeta în maxim 15 zile
calendaristice, calculate de la licitaţia anterioară, cu respectarea prezentei metodologii.
Înscrierea are loc până în preziua desfăşurării licitaţiei, sau a repetării acesteia,
orele 16,00. i
În cazul repetării licitaţiei, indiferent din ce cauză, se va percepe o altă taxă de
participare la licitaţie. :
Pentru departajare se va ţine cont de data şi numărul de înregistrare al cererii de
înscriere la licitație. ”
Pentru stabilirea ordinei se va ţine cont de data şi numărul de înregistrare al
cererii de înscriere la licitaţie.
În cazul repetării licitației, dacă la licitație se înscrie un singur ofertant se va
trece la metoda de negociere directă, fără a scădea prețul de pornire al licitaţiei.
Dacă adjudecatarul licitaţiei nu semnează contractul de închiriere, acesta va
pierde garanția de participare la licitaţiei iar spaţiul va fi disponibilizat organizându-se
o altă licitaţie.
Pentru ofertantul care a fost declarat câştigător al licitaţiei, garanția de
participare va fi considerată avans la plata chiriei.
Contestaţiile se vor depune la sediul Primăriei municipiului Bacău în termen de
2 zile calendaristice de la data licitaţiei, respectiv a repetării acesteia.
Comisia de licitaţie va încheia procesul — verbal de desfăşurare a licitaţiei în
care se vor menționa, persoanele participante, ofertele depuse, paşii de licitaţie, oferta
desemnată câștigătoare sau neprezentarea nici unui ofertant, eventuale contestaţii, 4
oferte respinse. Pe baza procesului — verbal de desfășurare a licitaţiei, în cazul în care
a fost stabilit un câştigător se va încheia contractul de închiriere, în maxim 30 de zile
de la stabilirea câştigătorului.
Garanţia de participare va fi restituită participanților la licitaţie care nu au fost
declarați câştigători, în urma depunerii unei cereri scrise la sediul Primăriei
Municipiului Bacău.
DIRECTOR ADJUNCT
BARDAȘU CRISTINA
LA
ame ae
CONTRASI .
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂ,
NICOLAE-OVIDIU POPOVICI
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Anexa nr. 4
La HCL nr. 229..NN.50.10...2015
CONTRACT. CADRU
CONTRACT DE ÎNCHIRIERE
NRousasaaesese ZIUQ a manoeae [777 AR. 77 7-77 ARII
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1. Municipiul Bacău, cu sediul în Bacău, str. Mărăşeşti nr.6, județul Bacău, având
contul RO 07 TREZ 06121300205xxxxx deschis la Trezoreria Municipiului Bacău,
C.U.L. 4278337, reprezentant prin PRIMAR ing. Romeo Stavarache, mandatat să
reprezinte interesele municipiului în calitate de persoană juridică civilă, în calitate de
proprietar, pe de o parte
ŞI
2. ASOCIATIA cn naananeaceseasaesasesezazaansea » Cu sediul în Bacău, str............ 3 CLF.nnaeecnaaeea
CON, nene eee „ reprezentată de ............... având funcția de ........ueaea. „posesoare a C..,
seria.....nr....., CNP... mceaee » în calitate de chiriaş,
1. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art.1. Obiectul contractului îl constituie procurarea folosinţei bunului, prin
închiriere, respectiv spațiul cu o suprafaţă utilă de 104mp(73-+31), situat în incinta
P.T. nr.8 din Bacău, str.Visinului conform schițelor anexe.
Spaţiul se identifică prin documentaţiile cadastrale nr.14317 şi 14318 şi este
proprietate publică a municipiului Bacău.
Art.2. Imobilul este dat: în folosință chiriaşului în vederea reabilitării locației,
amenajării şi desfăşurarea de activități specifice.
Art.3. Predarea primirea obiectului închirierii se face pe bază de proces-verbal
de predare-primire, anexă la prezentul contract.
NI. TERMENUL
Art.4. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de $ ani, cu începere de la
data de ..........cnaecuaaacaea până la data de ...........eune nenea
Art.5, La expirarea termenului, contractul poate fi prelungit cu acordul părților,
prin act adițional, pentru o perioadă stabilită de comun acord.
IV. PREȚUL CHIRIEI, MODALITĂȚI DE PLATĂ
Art.6. Preţul chiriei este stabilit la ............... » pentru un tarif de ......lei/mp/lună,
stabilit în ședința de licitaţie din data de................ i
Art.7. Preţul stabilit la art.6 va fi indexat anual cu indicele de inflaţie, fără a fi
necesar acordul explicit al părților contractante. le
Art.8. Plata chiriei se va face lunar, până la data de 10 a lunii următoare pentru
care se datorează chiria.
Art.9. Piata chiriei se face prin conturile :
- contul proprietarului ...
- contul chiriaşului... scena cuaacaa
Art.10. Neplata chiriei la termenul stabilit, autorizează proprietarul a solicita
chiriaşului plata de daune, a percepe penalități de 2% din cuantumul obligaţiei
principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună,
începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la stingerea sumei datorate
inclusiv, conform legislaţiei în vigoare.
Art.11. Dacă întârzierea virării sumelor datorate este mai mare de 30 de zile
faţă de termenul scadent şi dacă în această perioadă nu este invocată forța majoră sau
nu intervine o nouă înţelegere între părți, proprietarul poate iniţia instituirea
procedurii de reziliere a contractului de închiriere, cu notificarea acestei intenții către
chiriaş.
V. DREPTURI ŞI OBLIGAŢII
A.Drepturile şi obligaţiile proprietarului
Art.12. Proprietarul, prin reprezentanții săi are dreptul să inspecteze bunul
închiriat, să verifice stadiul de realizare a investiţiilor, precum și modul în care este
satisfăcut interesul public prin realizarea activității, verificând respectarea obligațiilor
asumate în limita prevederilor existente în oferta depusă şi ale prezentului contract.
Art.13. La încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen
proprietarul are dreptul de a dobândi bunurile rezultate din investiţiile făcute, fără
drept de despăgubire a chiriașului.
Art.14. Proprietarul are dreptul să modifice în mod unilateral partea
reglementară a contractului de închiriere, cu notificarea prealabilă a chiriaşului cu 60
de zile, numai din motive excepționale legate de interesul local.
Art.15. Proprietarul va preda chiriaşului imobilul, liber de orice sarcini, pe baza
de proces — verbal de predare primire. Procesul verbal va fi semnat şi ştampilat de
ambele părți, constituindu-se anexă la prezentul contract.
Art.16. Proprietarul se obligă să asigure folosința liniştită şi utilă a bunului
închiriat pe întreaga perioadă a contractului, garantând chiriaşul contra pierderii totale
sau parţiale a bunului, contra viciilor, tulburării folosinţei.
Art.17. Proprietarul nu va stânjeni pe chiriaş în exercitarea dreptului de
folosinţă asupra amplasamentului închiriat şi nici nu va face acte prin care ar putea
micşora folosința acestuia.
B. Drepturile şi obligaţiile chiriașului
Art.18. Chiriaşul are dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe
răspunderea sa, bunul ce face obiectul contractului de închiriere.
Art.19. Chiriaşul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor care
fac obiectul contractului, potrivit naturii bunului şi obiectivelor stabilite de părți prin
contractul de închiriere. [4
Art.20. Chiriaşul se obligă să achite chiria în condiţiile stipulate la cap.IV din
prezentul contract. |
Art.21. Pe toată durata închirierii, chiriaşul va suporta toate cheltuielile
referitoare la utilităţile consumate, respectiv energia electrică, energia termică, apă,
canalizare, salubritate, telefon, încheind în acest sens contracte cu furnizorii de
utilităţi. i
Art.22. Chiriaşul va realiza lucrările pentru utilităţile necesare, în mod
independent și pe cheltuiala sa.
Art.23. Chiriaşul se obligă să întrebuințeze obiectul contractului ca un bun
proprietar şi potrivit destinaţiei prevăzute la art.2 din contract.
Art.24. Chiriaşul se obligă să amenajeze imobilul, în acest sens executând un zid
despărțitor care va delimita spațiul, precum şi o uşă acces, pe bază de proiect legal
avizat și aprobat,
Art.25. Chiriașul se obligă să nu subînchirieze, împrumute în totalitate sau în parte
bunul închiriat sau să cesioneze contractul de închiriere unei terțe persoane juridice
sau fizice, decât cu acordul scris al proprietarului, sub sancţiunea nulităţii
contractului.
Art.26. Chiriaşul se obligă să obţină toate autorizaţiile legale de funcționare de la
organele în drept să le emită, necesare desfăşurării activităţii.
Art.27. Chiriaşul va permite proprietarului, prin reprezentanţii săi, să inspecteze
bunul închiriat, să verifice stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care
este satisfăcut interesul public prin realizarea activităţii, verificând respectarea
obligaţiilor asumate în limita prevederilor existente în oferta depusă şi ale prezentului
contract,
Art.28. La încheierea perioadei de închiriere, chiriaşul va preda bunul închiriat şi
investiția realizată, ce va face parte din domeniul public al Municipiului Bacău, libere
de orice sarcini.
VL. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Art.29. Pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin contractul de închiriere şi
caietul de sarcini, partea în culpă datorează penalităţi şi daune interese în conformitate
cu prevederile legii;
Art.30. Forța majoră, definită conform legii, apără de răspundere partea care o
invocă.
Art.31. În cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligațiile prevăzute
în prezentul contract invocând forța majoră, aceasta este obligată să notifice celeilalte
părţi în scris, în termen de 5 zile de la apariția motivului invocat, începutul și sfârşitul
respectivului caz de forță majoră. P
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.