9 ianuarie 2023 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare

HCL 8/2023 Arad adoptată

Hotărâre privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2023 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
8 / 2023
Data
9 ianuarie 2023
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Arad aprobă conținutul procesului-verbal al ședinței publice extraordinare din 22 noiembrie 2022, iar documentul devine parte integrantă a hotărârii. Hotărârea se duce la îndeplinire și comunică participanților interesați prin Primarul Municipiului Arad, iar conținutul verificat și anexat este cel care se aplică în practică. Pentru locuitori, aceasta înseamnă că înregistrarea acelei ședințe este oficializată în mod public, cu exemple concrete (fiind indicată ca parte din hotărâre), iar orice măsuri discutate vor urma fluxul administrativ normal prin Primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă conținutul procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 8 din 9 ianuarie 2023 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022 Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 826/05.01.2023, Analizând raportul nr. 828/05.01.2023 al Serviciului Administrație Publică Locală, Ținând cont de procesul-verbal/stenograma ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Conform prevederilor art. 22 pct. 7 lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), art. 138 alin. (13) - (15), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă conținutul procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire şi se comunică celor interesaţi de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Administraţie Publică Locală 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 9.01.2023 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Nr. 2/05.01.2023 Lilioara STEPANESCU CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. _____ din _________________ 2023 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022 Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 826/05.01.2023, Analizând raportul nr. 828/05.01.2023 al Serviciului Administrație Publică Locală, Ținând cont de procesul-verbal/stenograma ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Conform prevederilor art. 22 pct. 7 lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), art. 138 alin. (13) - (15), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă conținutul procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire şi se comunică celor interesaţi de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Cod PMA -S4-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 826 din 05.01.2023 În temeiul art. 136 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa promovării și propun aprobarea proiectului de hotărâre având ca obiect: aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022, în susținerea căruia prezint următorul REFERAT DE APROBARE Luând în considerare prevederile art. 138 alin. (13) – (15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 22 pct. 7 lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, P R O P U N: aprobarea conținutului procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022. p.P R I M A R Călin BIBARȚ VICEPRIMAR Lazăr FAUR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD SECRETAR GENERAL Serviciul Administraţie Publică Locală Nr. 828 din 05.01.2023 RAPORT privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022 Luând în considerare prevederile art. 1381 alin. (13) – (15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 22 pct. 7 lit. e)2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 216/2016, cu modificările și completările ulterioare, PROPUNEM aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 22 noiembrie 2022. SECRETAR GENERAL ŞEF SERVICIU Lilioara STEPANESCU Monica CZIBRIK Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ART. 138 Desfăşurarea şedinţelor consiliului local (13) Sinteza dezbaterilor din şedinţele consiliului local, precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier local în parte se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele de şedinţă şi de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale. (14) Preşedintele de şedinţă, împreună cu secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. (15) La începutul fiecărei şedinţe, secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale supune spre aprobare procesul-verbal al şedinţei anterioare. Consilierii locali şi primarul au dreptul ca, în cadrul şedinţei curente a consiliului local, să conteste conţinutul procesului-verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa anterioară. 1 Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 216/2016, cu modificările și completările ulterioare Art.22. Secretarul municipiului participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului, în legătură cu care îi revin următoarele atribuţii principale: 7. prin intermediul Serviciului Administraţie Publică Locală, asigură: e) supunerea spre aprobare, la începutul fiecărei şedinţe, a procesului-verbal al şedinţei anterioare.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă