28 noiembrie 2022 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare

HCL 675/2022 Arad adoptată

Cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad

Denumire
Hotărârea nr. 675 din 2022 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
675 / 2022
Data
28 noiembrie 2022
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Arad ca urmare a transformării unei funcții publice de execuție vacante din cadrul Biroului Reparații Imobile în funcție publică de execuție vacantă de consilier, nivelul studiilor S, gradul profesional principal. Practic, o funcție de consilier din cadrul Direcției Patrimoniu trece de la clasa I, grad superior, la clasa I, grad principal, cu aceeași structură de studii, ocupare temporară a postului fiind înlocuită. Pentru locuitori înseamnă o eventuală ajustare a rolurilor și atribuțiilor în administrația locală, fără efect direct asupra salariilor menționat în text, dar cu impact asupra modului de gestionare a patrimoniului orașului prin schimbarea funcției din biroul respectiv.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, ca urmare a transformării unei funcții publice de execuție vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior, nivelul studiilor S din cadrul Biroului Reparații Imobile – Direcția Patrimoniu în funcție publică de execuție vacantă de consilier, clasa I, gradul profesional principal, nivelul studiilor S

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 675 din 28 noiembrie 2022 cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 90450 din 21.11.2022; Analizând raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 90451 din 21.11.2022; Ținând cont de: - prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 241/2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” aplicabile aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad; - referatul nr. 89755/18.11.2022 al Direcției Patrimoniu prin care se propune transformarea unei funcții publice de execuție vacante din cadrul Biroului Reparații Imobile; Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a), art. 392 alin. (1), art. 393, art. 407, art. 409 alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1: Se aprobă modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, ca urmare a transformării unei funcții publice de execuție vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior, nivelul studiilor S din cadrul Biroului Reparații Imobile – Direcția Patrimoniu în funcție publică de execuție vacantă de consilier, clasa I, gradul profesional principal, nivelul studiilor S. Art. 2: Se aprobă modificarea statului de funcții conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Cosmin BURUC Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Resurse Umane 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 28.11.2022 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEȚUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. ______ / _________ cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 90450 din 21.11.2022; Analizând raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 90451 din 21.11.2022; Ținând cont de: - prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 241/2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” aplicabile aparatului de specialitate al Primarului Muncipiului Arad; - referatul nr. 89755/18.11.2022 al Direcției Patrimoniu prin care se propune transformarea unei funcții publice de execuție vacante din cadrul Biroului Reparații Imobile; Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a), art. 392 alin. (1), art. 393, art. 407, art. 409 alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂȘTE Art. 1: Se aprobă modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, ca urmare a transformării unei funcții publice de execuție vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior, nivelul studiilor S din cadrul Biroului Reparații Imobile – Direcția Patrimoniu în funcție publică de execuție vacantă de consilier, clasa I, gradul profesional principal, nivelul studiilor S. Art. 2: Se aprobă modificarea statului de funcții conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PREŞEDINTE DE ŞEDINȚĂ SECRETAR GENERAL Red. A.N. / Verif. D.J. 1 ex. Dosar Hotărâri cod PMA-S1-01 1 ex. Dosar şedinţă CLMA PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 90450 din 21.11.2022 Primarul Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1) Secțiunea a 4-a Cap. III Titlul V Partea a III-a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborat cu art. 37 din HCLM Arad nr. 216/2016 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru mandatul 2016 – 2020, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre, cu următorul obiect: „modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad”, în susținerea căruia formulez următorul: REFERAT DE APROBARE: Având în vedere: - prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a), art. 392 alin. (1), art. 393, art. 407, art. 409 alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, - prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 241/2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” aplicabile aparatului de specialitate al Primarului Muncipiului Arad; - referatul nr. 89755/18.11.2022 al Direcției Patrimoniu prin care se propune transformarea unei funcții publice de execuție vacante din cadrul Biroului Reparații Imobile; Propun aprobarea modificării statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad în forma prezentată. PRIMAR Călin BIBARȚ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD SERVICIUL RESURSE UMANE Nr. 90451 din 21.11.2022 RAPORT DE SPECIALITATE Referitor la: - Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 90450 din 21.11.2022 a domnului Bibarț Călin – Primarul Municipiului Arad; - Obiectul: „modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad”, Ținând cont de: - prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 241/2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” aplicabile aparatului de specialitate al Primarului Muncipiului Arad; - referatul nr. 89755/18.11.2022 al Direcției Patrimoniu prin care se propune transformarea unei funcții publice de execuție vacante din cadrul Biroului Reparații Imobile; - prevederile art. 392 alin. (1), art. 393, art. 407, art. 409 alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; PROPUNEM: A. Aprobarea modificării statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, ca urmare a transformării unei funcții publice de execuție vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior, nivelul studiilor S din cadrul Biroului Reparații Imobile – Direcția Patrimoniu în funcție publică de execuție vacantă de consilier, clasa I, gradul profesional principal, nivelul studiilor S. B. Aprobarea statului de funcții conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Şef Serviciu Viză juridică Adriana SOBARU Andreea NICA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Anexa nr. 1 la HotărâreA nr. 675/28.11.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad STAT DE FUNCŢII pentru personalul contractual A Funcţii de conducere Gradul/ Nr. de Nr. crt. Denumirea funcţiei treapta Nivelul studiilor posturi 1 administrator public S 1 2 șef serviciu S 1 Total posturi conducere 2 B Funcţii de execuţie Gradul/ Nr. de Nr. crt. Denumirea funcţiei treapta Nivelul studiilor posturi a) Personal de specialitate IA S 10 I S 2 1 inspector de specialitate II S 1 debutant S 2 I SSD 1 IA M 6 2 referent II M 1 debutant M 1 b) Personal care ocupă funcţii comune administrator I M 1 1 muncitor calificat I M,G 7 2 şofer I M,G 5 3 curier M 1 4 guard M,G 9 Total posturi de execuție 47 Total posturi în regim contractual 49 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Cosmin BURUC Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 675/28.11.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad STAT DE FUNCŢII - funcţii publice Denumire functie conducere / executie nr. Nr. crt Treapta de posturi Functia de conducere Functia de executie Clasa Grad profesional salarizare 0 1 2 3 4 5 6 secretar general al 1 1 municipiului 2 arhitect-şef 1 3 director general 1 4 director executiv 9 director executiv 5 1 adjunct 6 şef serviciu 30 7 şef birou 16 Total funcții publice de conducere: 59 superior 3 8 auditor I asistent 2 superior 236 principal 41 9 consilier I asistent 39 debutant 11 superior 6 10 consilier achiziții publice I principal 3 asistent 2 superior 25 principal 10 11 consilier juridic I asistent 7 debutant 1 12 referent de specialitate II superior 4 13 referent III superior 21 Total funcții publice generale de execuție: 411 superior 46 14 polițist local I principal 14 asistent 18 superior 40 15 polițist local III principal 13 asistent 1 Total funcții publice specifice de execuție: 132 Total funcţii publice: 602 conducere 59 din care execuţie 543 PREŞEDINTE DE ŞEEINŢĂ Cosmin BURUC Contrasemnează pentru legalitate SECRETA GENERAL Lilioara STEPANESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă