HCL 503/2024 adoptată
Hotărâre privind unele măsuri pentru asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar al Colegiului Național ,,Preparandia -Dimitrie Țichindeal” Arad
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 503
din 16 septembrie 2024
privind unele măsuri pentru asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar
al Colegiului Național ,,Preparandia -Dimitrie Țichindeal” Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 77724/12.09.2024,
Analizând Raportul de specialitate nr.77725/12.09.2024 al Serviciului Evidență și
Administrare Domeniul Public din cadrul Direcției Patrimoniu,
Conform prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 127 lit. e) și g) din Legea învăţământului
preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora autorităţile
administraţiei publice locale asigură buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în unităţile
administrativ-teritoriale în care acestea îşi exercită autoritatea,
În baza prevederilor art. 146 alin. (2) din Legea învăţământului preuniversitar nr.
198/2023, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia terenurile şi clădirile în care
îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul
public local şi sunt administrate de către consiliile locale,
Luând în considerare adresele Colegiului Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal”
Arad nr. 2285/19.07.2024, nr. 2370/06.08.2024 și adresa nr. 844/29.08.2024 a Liceului
Tehnologic ,,Aurel Vlaicu” Arad,
Ținând cont de punctul de vedere al Inspectoratului Școlar Județean Arad exprimat prin
adresa nr. 1829/21.08.2024,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 18 voturi pentru și 2 consilieri nu au participat
la vot (20 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1),
alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se abrogă Hotărârea nr.465/18.09.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
privind asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar al Colegiului Național ,,Preparandia
- Dimitrie Țichindeal” Arad.
Art. 2 (1) Se va asigura folosința a 10 săli de clasă de către Colegiul Național ,,Preparandia
- Dimitrie Țichindeal” Arad, din imobilul - corp A, situat în Arad, str. Decebal nr. 31/A, după
cum urmează:
a) parter, având în componență 3 săli de clasă, cu următoarele suprafețe: 61,75 mp, 58,50
mp, 58,50 mp;
b) etaj, având în componență 7 săli de clasă, cu următoarele suprafețe: 73,25 mp, 57 mp,
40,75 mp, 78 mp, 61,75 mp, 58,50 mp, 58,50 mp;
c) cotă - parte din părțile comune corespunzătoare spațiilor descrise la lit. a) și b).
(2) Spațiile menționate la alin. (1), conform schițelor anexate, vor fi predate în maxim 30
zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3 Consiliul Local al Municipiului Arad va asigura relocarea
cabinetelor/laboratoarelor din corpul A, cel puțin la standardele actuale, precum și contorizarea
utilităților.
Art. 4 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către unitățile de învățământ
preuniversitar: Colegiul Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal” Arad și Liceul Tehnologic
,,Aurel Vlaicu” Arad și de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad
şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Liliana - Viorica WAAS Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. BCV/BCV Verif. S.F.
1 ex. Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã extraordinară CLMA 16.09.2024 Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
Nr. 506/12.09.2024
H O T Ă R Â R E A nr.______
din __________________2024
privind unele măsuri pentru asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar
al Colegiului Național ,,Preparandia -Dimitrie Țichindeal” Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 77724/12.09.2024,
Analizând Raportul de specialitate nr.77725/12.09.2024 al Serviciului Evidență și
Administrare Domeniul Public din cadrul Direcției Patrimoniu,
Conform prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 127 lit. e) și g) din Legea învăţământului
preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora autorităţile
administraţiei publice locale asigură buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în unităţile
administrativ-teritoriale în care acestea îşi exercită autoritatea,
În baza prevederilor art. 146 alin. (2) din Legea învăţământului preuniversitar nr.
198/2023, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia terenurile şi clădirile în care
îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul
public local şi sunt administrate de către consiliile locale,
Luând în considerare adresele Colegiului Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal”
Arad nr. 2285/19.07.2024, nr. 2370/06.08.2024 și adresa nr. 844/29.08.2024 a Liceului
Tehnologic ,,Aurel Vlaicu” Arad,
Ținând cont de punctul de vedere al Inspectoratului Școlar Județean Arad exprimat prin
adresa nr. 1829/21.08.2024,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1),
alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se abrogă Hotărârea nr.465/18.09.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
privind asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar al Colegiului Național ,,Preparandia
- Dimitrie Țichindeal” Arad.
Art. 2 (1) Se va asigura folosința a 10 săli de clasă de către Colegiul Național ,,Preparandia
- Dimitrie Țichindeal” Arad, din imobilul - corp A, situat în Arad, str. Decebal nr. 31/A, după
cum urmează:
a) parter, având în componență 3 săli de clasă, cu următoarele suprafețe: 61,75 mp, 58,50
mp, 58,50 mp;
b) etaj, având în componență 7 săli de clasă, cu următoarele suprafețe: 73,25 mp, 57 mp,
40,75 mp, 78 mp, 61,75 mp, 58,50 mp, 58,50 mp;
c) cotă - parte din părțile comune corespunzătoare spațiilor descrise la lit. a) și b).
(2) Spațiile menționate la alin. (1), conform schițelor anexate, vor fi predate în maxim 30
zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3 Consiliul Local al Municipiului Arad va asigura relocarea
cabinetelor/laboratoarelor din corpul A, cel puțin la standardele actuale, precum și contorizarea
utilităților.
Art. 4 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către unitățile de învățământ
preuniversitar: Colegiul Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal” Arad și Liceul Tehnologic
,,Aurel Vlaicu” Arad și de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad
şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL
Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public
Red./Dact. F.H./F.H.
Cod: PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 77724 din 12.09.2024
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și cu aplicarea art. 37 din
Regulamentul de organizare si funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin
Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim iniţiativa de
promovare a unui proiect de hotărâre având ca obiect: ”asigurarea desfășurării învățământului
preuniversitar al Colegiului Național ,,Preparandia -Dimitrie Țichindeal” Arad”, în susţinerea
căruia formulez următorul:
REFERAT DE APROBARE
Conform prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 127 lit. e) și g) din Legea învăţământului
preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, autorităţile administraţiei
publice locale asigură buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în unităţile administrativ-
teritoriale în care acestea îşi exercită autoritatea, având ca atribuții: „organizarea şi desfăşurarea
procesului educaţional în conformitate cu standardele aplicabile” și ,,asigurarea de spaţii
suficiente pentru desfăşurarea activităţilor educaţionale de către toţi beneficiarii primari înscrişi
în cadrul unităţilor de învăţământ de stat.”
Având în vedere:
➢ Adresa nr. 2285/19.07.2024 a Colegiului Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal”
Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 62975/19.07.2024,
➢ Adresa nr. 2370/06.08.2024 a Colegiului Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal”
Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 68134/07.08.2024,
➢ Adresa nr. 1829/21.08.2024 a Inspectoratului Școlar Județean Arad, înregistrată la
Primăria Municipiului Arad cu nr. 72477/26.08.2024,
➢ Adresa nr. 844/29.08.2024 a Liceului Tehnologic ,,Aurel Vlaicu” Arad, înregistrată la
Primăria Municipiului Arad cu nr. 73788/29.08.2024
Pentru motivele arătate mai sus, considerăm necesar adoptarea unui proiect de hotărâre „
privind asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar al Colegiului Național
,,Preparandia -Dimitrie Țichindeal” Arad”
PRIMAR
Călin BIBARŢ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Direcţia Patrimoniu
Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public
Nr. 77725/12.09.2024
RAPORT DE SPECIALITATE
Colegiul Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal” Arad, cu sediul pe B-dul General
Dragalina nr. 5-7, prin adresa nr.2370/06.08.2024, anexată prezentului raport, înregistrată la
Primăria Municipiului Arad cu nr. 68134/07.08.2024, solicită, din anul școlar 2024-2025,
atribuirea a 10 săli de clasă din corpul de clădire “A” compus din P+E existent în Arad, str.
Decebal nr. 31/A, cu destinația învățământ.
Este cunoscut prestigiul colegiului, atins pe plan local și județean prin rezultatele obținute,
căutând an de an să își consolideze poziția și să își păstreze specificul prin investirea în profesorii
instituției și prin formarea noilor dascăli.
Rezultatele obținute la examenele naționale de bacalaureat, în ultimii 5 ani, plasează
Colegiul Național ,,Preparandia - Dimitrie Țichindeal” Arad pe primul loc pe județ și pe primele
trei locuri în zona de vest a României. La nivel național, din aproximativ 1450 licee, colegiul s-a
clasat pe locul 45 în anul 2020, locul 10 în anul 2021, locul 22 în anul 2022, 41 în 2023 și 55 în
2024, constatându-se o tendință de diminuare a calității actului educațional generată de
provizoratul în ce privește spațiul școlar, necesar pentru desfășurarea în bune condiții a procesului
didactic.
În anul școlar 2023-2024 un număr de 10 clase și-au desfășurat activitatea în spațiul situat
pe str. Mihai Eminescu nr.15, închiriat de Primăria Municipiului Arad de la Universitatea de Vest
“Vasile Goldiș”, încercându-se un mod de soluționare a crizei de spațiu. Pentru anul școlar 2024-
2025, cei 1407 elevi sunt organizați în 19 clase de ciclu primar, 13 clase de gimnaziu și 20 clase
de liceu teoretic zi, având la dispoziție 41 de săli de clasă și 5,5 laboratoare din care 3 clase și 3,5
laboratoare la demisolul clădirii din B-dul Dragalina nr.5-7, săli improprii unui proces didactic
de calitate: volum insuficient, igrasie, lumina artificială pe întreg parcursul programului zilnic,
imposibilitatea asigurării volumului de aer, nici măcar la un standard minimal.
Liceul Tehnologic ,,Aurel Vlaicu” Arad, situat pe B-dul Decebal nr. 31A, prin adresa nr.
844/29.08.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 73788/29.08.2024, anexată
prezentului raport, prezintă situația din punct de vedere a locării laboratoarelor și cabinetelor
tehnice amenajate, din corpul A, în detrimentul afectării propriei baze materiale tehnologice a
liceului, ce influențează menținerea acreditărilor pentru specializările multiple.
Pentru anul școlar 2024-2025, Liceul Tehnologic ,,Aurel Vlaicu” are maxim 547 elevi
organizați în 23 formațiuni de studiu, 15 clase liceu tehnologic zi sau profesional și 8 clase liceu
seral și postliceal, ce își desfășoară activitatea în schimbul al doilea, după masă. Instituția are o
structură complexă funcționând pe nivel liceal, profesional și postliceal cu 11 specializări, clasele
fiind cu dublă specializare, necesitând săli de instruire practică separată, elevii putând obține la
absolvire calificările profesionale în urma susținerii și promovării examenului de certificare.
Din adresa nr.1829/21.08.2024 a Inspectoratului Școlar Județean Arad reiese că numărul
de săli cu destinație învățământ utilizate ( 37 săli plus 3 săli utilizate în comun cu Liceul Teologic
Penticostal ) de cele 15 formațiuni de studiu ( formațiunile de studiu seral și postliceal
funcționând după masă ) ale Liceului Tehnologic Aurel Vlaicu este exagerat de mare comparativ
cu umărul de formațiuni de studiu și nevoia acestuia, concluzie rezultată și din media de 2,66 săli
pe formațiune de studiu.
Ca administrație publică locală, în scopul satisfacerii interesului public local, susținem
îndeplinirea standardelor educaționale și de calitate și pentru învățământul teoretic, și pentru cel
tehnologic.
Cu ocazia vizitelor recente la sediul Liceului Tehnologic Aurel Vlaicu Arad,
reprezentanții Primăriei Municipiului Arad și ai Inspectoratului Școlar Județean Arad au constatat
că deși în clădirile din Arad, str. Dragalina, nr.31 A, coexistă atât Liceului Tehnologic Aurel
Vlaicu, cât și Liceul Teologic Penticostal, există săli suplimentare, care pot fi puse la dispoziția
Colegiul Național Preparandia - Dimitrie Țichindeal, pentru anul școlar în curs.
Se consideră oportun asigurarea folosinței a 10 săli de învățământ din Corpul A de clădire
din Arad, str. Dragalina, nr.31 A, de către Colegiul Național Preparandia - Dimitrie Țichindeal,
fiind localizate în imediata vecinătate a acestora.
De adăugat faptul că pentru Liceului Tehnologic Aurel Vlaicu, din bugetul local se asigură
finanțarea complementară, în completarea sumelor alocate conform costului standard, în
condițiile în care sumele din costul standard nu sunt acoperitoare raportat la numărul mic de elevi
și numărul mare de clase.
Doar în anul 2024, astfel cum rezultă din bugetul local pe anul 2024, (capitolul 65.02,
învățământ, anexa 1E ) față de 379 mii lei ( cost standard din sume alocate din TVA ), a fost
necesară pentru întreținere ( articol bugetar 20.01 – bunuri și servicii ) suma de 191 mii lei
diferența fiind acoperită din bugetul local.
Potrivit legii, Consiliul local asigură, potrivit competenței sale și în condițiile legii, cadrul
necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local .….în domeniul educației – art.
129, alin. (7) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
Conform art.8 alin.(1) și art. 127 lit. e) și g) din Legea învăţământului preuniversitar nr.
198/2023, cu modificările și completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale
asigură buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în unităţile administrativ-teritoriale în
care acestea îşi exercită autoritatea, având ca atribuții: „organizarea şi desfăşurarea procesului
educaţional în conformitate cu standardele aplicabile” și ,,asigurarea de spaţii suficiente pentru
desfăşurarea activităţilor educaţionale de către toţi beneficiarii primari înscrişi în cadrul
unităţilor de învăţământ de stat, în conformitate cu normele elaborate de Ministerul Educaţiei în
colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Sănătăţii
şi a reprezentanţilor autorităţilor locale,
Iar, conform art. 146 alin. (2) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu
modificările și completările ulterioare, prevede că terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară
activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public local şi sunt
administrate de către consiliile locale, ”.
În considerarea celor prezentate
PROPUNEM
- promovarea unui proiect de hotărâre „ privind asigurarea desfășurării învățământului
preuniversitar al Colegiului Național ,,Preparandia -Dimitrie Țichindeal” Arad ”
DIRECTOR EXECUTIV ȘEF SERVICIU CONSILIER
Ștefan SZUCHANSZKI Mihaela BALAȘ Corina TRANDAFIR
Viza juridică
Nume și prenume __________________
Semnătura ________________________
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.