HCL 471/2016 Arad adoptată
Hotărâre privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 380/2016 privind aprobarea valorilor maxime ale unor impozite si taxe pe proprietate aplicabile în anul bugetar 2017
- Denumire
- Hotărârea nr. 471 din 2016 a Consiliului Local Arad
- Emitent
- Consiliul Local Arad
- Număr
- 471 / 2016
- Data
- 20 decembrie 2016
- Localitate
- Arad, județul Arad
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se respinge proiectul de hotărâre nr. 380/2016 privind aprobarea valorilor maxime ale impozitelor și taxelor pe proprietate pentru anul bugetar 2017. Asta înseamnă că nu se stabilesc noi niveluri de impozite/taxe pentru proprietăți în Arad pentru 2017, așa cum se propus, iar administrația nu poate aplica aceste valori maxime propuse. Cetățenii nu vor avea schimbări imediate în acest sens pentru anul viitor, conform deciziei luate.
Documente
- hcl h8336.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A NR.471
din 20 decembrie 2016
privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 380/2016 privind aprobarea valorilor maxime ale unor
impozite și taxe pe proprietate aplicabile în anul bugetar 2017
Având în vedere:
-inițiativa consilierului local Todor Adrian, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr.
72038/2016, inițiativă promovată în considerarea principiului autonomiei locale financiare, consacrat în
art.16 alin.(1) al Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare, potrivit căruia ”autoritățile administrației publice locale au competența stabilirii nivelurilor
impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii” și al principiului predictibilității consacrat în art.3 lit.e)
din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile art.27 și ale art.30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
-prevederile Capitolului II – Impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri și ale Capitolului III- Impozitul și taxa
pe teren ale Legii nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
-raportul serviciului de specialitate nr. 67236/2016;
-adresele nr. 245.702/2016 a Direcției Venituri și nr. ad. 67.611/2016 a Direcției Tehnice și Direcției
Economice, din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
-rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad;
-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 351/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor
locale pentru anul 2016;
-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 23/2016 privind adoptarea Bugetului General de
Venituri și Cheltuieli al Municipiului Arad pe anul 2016;
-Rezultatul votului exprimat: 7 voturi pentru și 14 abțineri (21 prezenți din totalul de 23);
În temeiul prevederilor art.36 alin.(1), alin. (2) lit.b), alin.(4) lit.c), art.45 alin.(2) lit.c) și ale
prevederilor art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂȘTE
Art.1.Ca urmare a neîndeplinirii prin vot a majorității absolute de voturi, prevăzute de art.45 alin. (2) lit.c)
din Legea nr. 215/2001, pentru adoptarea hotărârii, se respinge proiectul de hotărâre nr. 380/2016
referitor la aprobarea valorilor maxime ale unor impozite și taxe pe proprietate aplicabile în anul bugetar
2017.
Art.2.Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. S.M.L./S.M.L. Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Administrație Publică Locală
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 20.12.2016 Cod PMA -S1-02
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 467/2016Hotărâre privind aprobarea documentatiei: Studiu de fezabilitate Construire pod peste Râul Mures, inclusiv legăturile rutiere…HCL 468/2016Hotărâre pentru modificarea repartizării excedentului bugetar al municipiului AradHCL 469/2016Hotărâre privind rectificarea Bugetului General de venituri si cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2016HCL 470/2016Hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2017HCL 472/2016Hotărâre privind aprobarea continutului proceselor-verbale/stenogramelor sedintei extraordinare din 30.06.2016 si a sedintei…HCL 473/2016Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a sedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 27…HCL 474/2016Hotărâre privind atestarea apartenentei la proprietatea privată a Municipiului Arad, punerea la dispozitie si includerea în…HCL 475/2016Hotărâre privind punerea la dispozitia Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Arad a unor terenuri…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.