Arad › 20 decembrie 2016

HCL 456/2016 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Strategiei locale de dezvoltare a Serviciului de iluminat public din Municipiul Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.456 din 20 decembrie 2016 privind aprobarea ”Strategiei locale de dezvoltare a Serviciului de iluminat public din Municipiul Arad” Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.59222/07.09.2016, Analizând raportul de specialitate al Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.59223/07.09.2016, Analizând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare prevederile art. 9 din Legea nr.230 / 2006 a serviciului de iluminat public, Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 23), În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin.(6) lit. a), pct.14, alin. (9), art. 45 alin.(2) şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂŞTE Art.1 – Se aprobă „Strategia locală de dezvoltare a Serviciului de iluminat public din Municipiul Arad ”, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 – Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcţia Tehnică şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Mariana CISMAȘIU Contrasemnează SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Lilioara STEPANESCU Red./Dact. S.M.L./S.M.L. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Edilitar 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 20.12.2016 Cod PMA -S1-02 Anexa la Hotărârea nr.456/20.12.2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad STRATEGIA LOCALĂ DE DEZVOLTARE A SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL ARAD Capitolul I MISIUNE Strategia de dezvoltare a serviciului de iluminat public are ca misiune principală organizarea, modernizarea, eficientizarea serviciului de iluminat public, ridicarea gradului de civilizaţie, a confortului şi a calitaţii vieţii, creşterea gradului de securitate individuală şi colectivă, a gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi pietonale. Capitolul II PRINCIPALELE ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC Principalele acte normative ce reglementeaza domeniul iluminatului public sunt: • Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public; • Hotărârea Guvernului României nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice; • Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public; • Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de iluminat public; • Ordinul Preşedintelui A.N.R.E. si al preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 5/93 din 2007 pentru aprobarea Contractului-cadru privind folosirea infrastructurii sistemului de distribuţie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public. Capitolul III OBIECTIVE III.1. Obiective generale Organizarea şi desfăşurarea serviciului de iluminat public trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţii locale, şi anume: • asigurarea dezvoltarii durabile a municipiului Arad; • creșterea gradului de securitate individuală și colectivă în cadrul comunității locale; • punerea în valoare, prin iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice şi peisagistice ale municipiului Arad, precum şi marcarea evenimentelor festive şi a sărbătorilor legale sau religioase; • ridicarea gradului de civilizaţie, a confortului şi a calităţii vieţii; • mărirea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi pietonale; • crearea unui ambient plăcut; • susţinerea şi stimularea dezvoltării economico-sociale a localităţii; • asigurarea funcţionării şi exploatării în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficienţă economică a infrastructurii aferente serviciului. Serviciul de iluminat public va respecta şi va îndeplini, la nivelul comunităţii locale, indicatorii de performanţă aprobaţi prin hotărare a Consiliului Local al Municipiului Arad. III.2. Obiective strategice Strategia de dezvoltare a serviciului de iluminat public la nivel comunitar trebuie să fie corelată cu strategia naţională privind serviciile comunitare de utilităţi publice şi să ţina cont de planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, de programele de dezvoltare economico- socială a unităţii administrativ-teitoriale, precum şi de reglementările specifice domeniului, emise de autorităţile de reglementare competente. Strategia locală va urmări cu prioritate realizarea următoarelor obiective: • asigurarea, la nivelul municipiului Arad, a unui iluminat public adecvat necesităţilor de confort şi securitate, individuală şi colectivă, prevăzute de normele în vigoare; • orientarea serviciului de iluminat public către beneficiari, membri ai comunităţii arădene; • respectarea normelor privind serviciul de iluminat public stabilite de C.I.E., la care România este afiliată, respectiv de C.N.R.I.; • asigurarea calităţii şi performanţelor sistemului de iluminat public la nivel comparabil cu cerinţele directivelor Uniunii Europene; • asigurarea accesului nediscrimatoriu al tuturor membrilor comunităţii locale din municipiul Arad la serviciul de iluminat public; • reducerea consumurilor specifice prin utilizarea unor aparate de iluminat performante, a unor echipamente specializate şi prin asigurarea unui iluminat public judicios; • promovarea investiţiilor, în scopul modernizării şi extinderii sistemului de iluminat public; • asigurarea unui iluminat arhitectural, ornamental şi ornamental-festiv, adecvat punerii în valoare a edificiilor de importanţă publică şi/sau culturală şi marcării prin sisteme de iluminat corespunzatoare a evenimentelor festive şi a sărbatorilor legale sau religioase; • promovarea de soluţii tehnice şi tehnologice performante, cu costuri minime; • promovarea mecanismelor specifice economiei de piaţă, prin crearea unui mediu concurential de atragere a capitalului privat; • instituirea evaluării comparative a indicatorilor de performanţă a activităţii operatorilor şi participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor reprezentative ale acestora la acest proces; • promovarea metodelor moderne de management; • promovarea profesionalismului, a eticii profesionale si a formării profesionale continue a personalului care lucrează în domeniu; • eficientizarea în exploatare a sistemului de iluminat public în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi confort. Programul de modernizare, extindere şi reabilitare a reţelei de iluminat public din municipiul Arad şi de distribuţie a energiei electrice va urmări modernizarea reţelei de iluminat existente care ar duce la diminuarea consumurilor specifice, a pierderilor din reţea, care încă sunt sensibil mai mari dacât în ţările dezvoltate din Europa. III.3. Obiective specifice • Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public; • Implementarea sistemului de telegestiune la nivel de punct de aprindere şi la nivel de punct luminos; • Separarea reţelei electrice de iluminat de reţeaua electrică de distribuiţie (scoaterea punctelor de aprindere din posturile de transformare, dezvoltarea reţelei electrice de iluminat separată); • Urmărirea şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă specifici serviciului de iluminat public. Capitolul IV ANALIZA SITUAŢIEI EXISTENTE IV.1. Prezentarea situaţiei juridice a sistemului de iluminat public din municipiul Arad Sistemul de iluminat public din municipiul Arad este parţial în proprietatea Municipiului şi parţial în proprietatea Enel. În baza Ordinului comun nr. 5/93/2007, emis de ANRE si ANRSC şi a Hotărârii Consilului Local al Municipiului Arad nr.253/29.07.2016, s-a demarat procedura privind folosirea infrastructurii sistemului de distribuţie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public în municipiul Arad prin care sunt reglementate toate aspectele privind exploatarea şi modernizarea SIPMA ( Sistemul de iluminat public al municipiului Arad). S-au întâmpinat dificultăţi în colaborarea cu proprietarul reţelei de distribuţie energie electrică pentru sistemul de iluminat public, ENEL Distribuţie SA. Operatorul ENEL Distribuţie SA a refuzat semnarea ”Contractului de utilizare a infrastructurii proprietate ENEL pentru realizarea serviciului de iluminat public”. De asemenea, operatorul ENEL Distribuţie SA nu colaborează cu concesionarul pentru a-i crea acestuia front de lucru pentru lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public prin accesul în reţea sau întreruperile în furnizare solicitate. Documentatia de atribuire prin licitatie publică deschisă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Arad prin: - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.47 din 28 februarie 2012 referitoare la aprobarea „Studiului de fezabilitate privind modernizarea şi extinderea Sistemului de iluminat public din Municipiul Arad”, cu indicatorii tehnico-economici ai investiției privind investiţiile necesare ale Sistemului de iluminat public din Municipiul Arad - valoarea totală a lucrărilor (288.427.950 lei inclusiv TVA, 66.346.460 Euro inclusiv TVA), capacităţile (modernizarea unui număr de 15158 puncte luminoase existente, cu aparate de iluminat cu LED-uri, extinderea sistemului de iluminat public ţinând cont de dezvoltarea municipiului cu un număr de cca 11.000 puncte luminoase pentru 110 km căi de circulaţie rutiera şi 70 km căi de circulaţie pietonală, realizarea iluminatului arhitectural pentru monumente de arhitectură şi clădiri cu valoare istorică deosebită, dispecerizarea sistemului de iluminat public până la nivel de punct luminos), detaliate în Capitolul 9. Prin acelaşi studiu s-a stabilit, ca fiind optime pentru Municipiul Arad, o durată de realizare a investiţiilor de 4 ani, finanţarea lucrărilor de investiţii de operatorul concesionar şi eşalonarea plăţilor în rate anuale egale pe toată durata derulării contractului de 25 ani, - Hotărârea nr. 66 din 29 martie 2012 privind aprobarea „Studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a Serviciului de iluminat public din Municipiul Arad”, - Hotărârea nr. 184 din 30 august 2012 referitoare la aprobarea „Caietului de sarcini şi a conţinutului Contractului de concesiune a Serviciului de iluminat public din Municipiul Arad”. In conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 documentaţia de atribuire a fost transmisă ANRMAP spre verificare şi aprobare şi apoi publicată în SEAP. Nr. anunţului de participare a fost : SEAP2240/02.11.2012//JOUE2012/S212-349821/3.11.2012. Anunţ tip erată SEAP nr.33077/ 20.03.2013 // JOUE 2013/S 058-094245/22.03.2013. Atribuirea contractului de concesiune nr.68575/01.11.2013 s-a realizat după organizarea procedurii de licitaţie deschisă cu respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului României nr. 71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi de servicii, cu modificările şi completările ulterioare. Intreaga procedură de atribuire a contractului de delegare de gestiune a serviciului de iluminat public din Municipiul Arad a fost supusă verificărilor şi avizată fără observatii de instituţiile abilitate ale Ministerului Finanţelor Publice, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, cu modificările şi completările ulterioare. În 01.11.2013 s-a semnat Contractul de concesiune a serviciului de iluminat public din Arad nr.68575/1.11.2013 cu Asocierea ELBA S.A. – ELBA-COM S.A. pe o perioadă de 25 ani, până în 31.10.2038. IV.2. Infrastructura sistemului de iluminat public din municipiul Arad O parte a reţelelor şi echipamentelor aparţinând sistemului de iluminat public din municipiul Arad sunt învechite, cu un grad înaintat de uzură, ceea ce conduce la cheltuieli de întreţinere mari şi un consum energetic nejustificat de mare. Din numărul total de puncte luminoase existente la momentul întocmirii Studiului de fezabilitate necesar întocmirii documentaţiei de atribuire prin concesiune a serviciului de iluminat public din Municipiul Arad, un număr mai mare de 5.000 de puncte luminoase aveau aparate de iluminat cu o vechime de peste 10 ani, a căror întreţinere şi menţinere la parametri de funcţionare nominali, sau chiar menţinerea în funcţie, necesitau cheltuieli nejustificat de mari. De asemenea, multe dintre aceste aparate de iluminat, echipate cu surse de lumină de puteri 150W si 250W se aflau pe străzi care se încadrează în clase de iluminat inferioare, nefiind nevoie de puteri aşa de mari. Drept urmare, în perioada derulării contractului de concesiune nr.35/9.06.2004 (2004-20012), s-au modernizat o mare parte a punctelor luminoase (cca 60%), prin înlocuire cu aparate de iluminat echipate cu surse de lumină cu vapori de sodiu. În ceea ce privește reţelele de alimentare, ele sunt, în majoritate, retele aeriene, cu utilizare comună pentru casnic şi iluminat, doar o parte din reţele fiind destinate exclusiv iluminatului, în special cele realizate cu ocazia extinderii sistemului de iluminat public. Reţelele de joasă tensiune subterană au un grad avansat de uzură (cu excepţia celor realizate în ultimii ani) şi necesită un număr mare de intervenţii pentru menţinerea în funcţiune, ceea ce generează costuri exagerat de mari şi durate mari de nefuncţionare a iluminatului public. În prezent infrastructura sistemului de iluminat public din municipiul Arad se prezintă astfel: - este în curs de realizare modernizarea sistemului de iluminat public, prin care toate aparatele de iluminat existente vor fi schimbate cu aparate de iluminat cu LED. Prin aceasta, toţi stâlpii reţelei de joasă tensiune amplasaţi pe străzile municipiului vor fi echipați cu aparate de iluminat; - iluminatul public stradal este realizat pe structura de stâlpi şi reţele de alimentare cu energie electrică în majoritate clasice şi este constituit din 13.245 stâlpi şi 15.158 aparate de iluminat; - puterea totală instalată actuală a SIPMA este de 2.631,67 kW şi se estimează ca după finalizarea modernizării să se reducă cu circa două treimi; - este în curs de implementare sistemul de telegestiune. Prin acesta se va realiza: - separarea punctelor de aprindere de posturile trafo (acolo unde este cazul); - eficientizarea programului de pornire - oprire a iluminatului. - eficientizarea funcţionării prin aplicarea de diverse scenarii de reducere a fluxului luminos în timpul nopții; - eficientizarea activităţii de întreţinere/menţinere. Capitolul V. NECESARUL DE INVESTIŢII pentru a atinge obiectivele propuse V.1. Modernizarea sistemului de iluminat public Modernizarea punctelor luminoase ale sistemului de iluminat public presupune: Demontare aparate de iluminat rutiere existente pe stâlpi: 15.158 bucăți, Montare aparate de iluminat rutiere cu LED pe stâlpi: 11.965 bucăți, Montare aparate de iluminat rutiere cu LED suspendate: 486 bucăți, Montare aparate de iluminat pietonale: 2.704 bucăți. În perioada 2014 - iunie 2016 de derulare a contractului de concesiune nr.68575/1.11.2013 s-au modernizat un număr de 4623 puncte luminoase. V.2. Implementarea unui sistem de telegestiune la nivel de punct de aprindere și punct luminos Sistemul de telegestiune care va fi implementat conform prevederilor Contractului de concesiune a Serviciului de iluminat din Municipiul Arad nr 68575/1.11.2013 (ELBA LightManager) este un sistem avansat de telegestiune, capabil să controleze, să monitorizeze, să măsoare şi să gestioneze funcţionarea în parametri optimi a reţelei de iluminat public a unei localităţi, indiferent de poziţia geografică a acesteia, topologia reţelei de alimentare cu energie electrică sau alte condiţii locale de funcţionare a sistemului de iluminat public. Prin implementarea sistemului de telegestiune se vor obţine reduceri semnificative ale consumului de energie electrică, ale emisiilor de CO2 şi ale costurilor de exploatare, îmbunătăţind, în acelaşi timp, fiabilitatea sistemului de iluminat public. ELBA LightManager are la bază o tehnologie de ultimă generaţie, care nu este proprietatea unui producător specific, folosindu-se de protocolul standardizat Zigbee. ELBA LightManager permite ca iluminatul public să fie gestionat cu cunoştinţe minime de navigare pe internet, permiţând să se profite din plin de actualele şi viitoarele dezvoltări în acest domeniu, dar beneficiind de un sistem cu securitate maximă. Totodată, ELBA LightManager se poate implementa cu uşurinţă atât în instalaţii de iluminat existente cât şi viitoare . Fiecare punct de aprindere/punct luminos poate fi controlat individual, poate fi comandată reducerea fluxului luminos (al punctului luminos) sau pornirea ori oprirea acestuia în orice moment. Informaţiile despre starea punctului de aprindere/punctului luminos, consumul de energie, precum şi avariile apărute sunt raportate în permanenţă, înregistrate şi stocate pe o perioada nedeterminată într-o bază de date MySQL, împreună cu data, ora, indicativul şi locaţia geografică a punctului de aprindere/punctului luminos. ELBA LightManager ajută în asigurarea unui nivel de iluminare corespunzător fiecărei situaţii în parte, în acelaşi timp îmbunătăţind fiabilitatea aparatelor de iluminat public şi reducând costurile de exploatare a acestora, având încorporate trei funcţii de bază: a. Menţinerea constantă a fluxului luminos – CLO, ce permite compensarea deprecierii fluxului luminos al unui aparat de iluminat şi elimină costurile suplimentare datorate supradimensionării iniţiale a fluxului luminos şi ,implicit, a puterii consumate; b. Utilizarea doar a fluxului luminos necesar – VPO, ce permite utilizarea în permanenţă a un [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro