Arad › 29 septembrie 2017

HCL 350/2017 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare a serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T A R Â R E A nr. 350 din 29 septembrie 2017 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad Având în vedere inițiativa domnului Primar, Gheorghe Falcă, exprimată prin Expunerea de motive înregistrată cu nr. 52995/09.08.2017, Luând în considerare Raportul serviciului de specialitate nr. 5261/09.08.2017 din partea Centrului Municipal de Cultură Arad, Ținând seama de rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Văzând prevederile art. 67 alin. (1) lit. b) și ale art. 68 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 246/2017 privind reorganizarea, modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad şi ale Poliţiei Locale Arad, Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 prezenţi din totalul de 22), În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. c), alin. (3) lit. b), alin. (6) lit. a) pct. 4, art. 45 alin. (2), art. 115 alin. (1) lit. b), din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se aprobă reorganizarea Centrului Municipal de Cultură Arad, persoană juridică de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, cu următoarele caracteristici: a.Finanțarea serviciului se asigură din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul local. b.Bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă de către Consiliul Local al Municipiului Arad. Art. 2. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad, în forma prezentată în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se abrogă Regulamentul de Organizare și Funcționare al serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 281/2014 și modificat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2014. Art. 4. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Centrul Municipal de Cultură Arad şi serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului şi va fi comunicată tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Bogdan-Vlad BOCA Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML./SML Verif. SF 1 ex. Centrul Municipal de Cultură Arad 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 29.09.2017 Cod PMA -S4-02 Anexa la Hotărea nr. 350/29.09.2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad REGULAMENT DE ORGANIZARE A SERVICIULUI PUBLIC DE INTERES LOCAL CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD Capitolul I DENUMIREA, ATRIBUŢIILE ŞI ACTIVITĂŢILE SPECIFICE, STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A CENTRULUI MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD 1. DENUMIREA ŞI STATUTUL SERVICIULUI PUBLIC DE INTERES LOCAL Denumirea instituției: Centrul Municipal de Cultură Arad Sediul instituției Bd. Revoluției nr. 97, ap. 4 310131 Arad, / Tel.0040 371 501072/ Fax: 0040 371 501 075 / CF. 33708527 Toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile etc., vor conține denumirea completă a instituției și indicarea sediului. Ordonator principal de credite Consiliul Local al Municipiului Arad Coordonare metodologică Consiliul Local al Municipiului Arad Forma juridică Înființat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 281/2014, este un serviciu public de interes local, cu personalitate juridică şi gestiune economică proprie finanţată atât de la bugetul local prin Consiliul Local Municipal Arad cât și din venituri proprii, în condițiile legii. 2. ATRIBUŢII ŞI ACTIVITĂŢI SPECIFICE Centrul Municipal de Cultură Arad își elaborează și își desfășoară propriile programe de activitate, în conformitate cu prevederile Strategiei Culturale a Municipiului Arad, având obligația respectării legislației în vigoare: - Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, -Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, - Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, - Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1159/2004 pentru aprobarea instrucţiunilor privind conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni; - Legea nr. 350/2006 – Legea tinerilor, cu modificările și completările ulterioare, - Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, aprobată cu modificări prin Legea nr.245/2001, cu completările şi modificările ulterioare, - Legea nr. 245/2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1998, - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Legile bugetare anuale; - Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Arad şi dispoziţii ale Primarului Municipiului Arad; - Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu completările şi modificările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu completările şi modificările ulterioare, - Hotărârea Guvernului nr. 313/2006 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2002; - Hotărârea Guvernului nr. 1265/2010; - Hotărârea nr. 1265/2010 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobate prin HG nr. 1470/2002; - ORDINUL nr. 26/14.01.2001 al secretarului de stat pentru culte pentru aprobarea modelului şi conţinutului documentelor în vederea alocării sprijinului financiar unităţilor de cult în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare; -Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare; - Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea Centrului Municipal de Cultură Arad: Misiunea asumată de Centrul Municipal de Cultură Arad este aceea de promovare a valorilor culturale și spirituale autohtone, de implementare a acestora în circuitul de valori europene şi internaţionale prin intermediul acțiunilor, priectelor și programelor desfășurate Sistemul valoric de referință se va baza pe nivelul înalt al actului artistic și își va corela activitățile cu cerințele publicului arădean, constituindu-se într-un un factor decisiv de dezvoltare a calității vieții în Arad. În acest sens, activitatea desfăşurată de către Centrul Municipal de Cultură Arad va urmări satisfacerea nevoilor culturale, spirituale, sportive și recreative prin realizarea de activităţi, proiecte și programe cultural-artistice, în conformitate cu obiectivele instituţiei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Centrul Municipal de Cultură Arad va acorda o atenţie deosebită nivelului valoric al prestaţiilor ce decurg din obiectivele sale. Interesul publicului arădean de a fi la curent cu ceea ce e nou și valoros în domeniul cultural național și internațional va fi o prioritate pentru Centrul Municipal de Cultură Arad. Centrul Municipal de Cultură Arad va urmări prin desfașurarea activității lui realizarea scopurilor specifice: organizarea de acțiuni cultural-artistice, sportive și de divertisment. Această activitate specifică se va adresa: - publicului local, cu scop de serviciu cultural şi educaţional permanent; - unui public potenţial extern (din ţară şi din străinătate), în acest caz adăugându-se componenta afirmării şi a implementarii valorilor culturale autohtone, respectiv naţionale în circuitul de valori europene și internaționale. În virtutea rolului de purtător de imagine al identității culturale locale caracterizată prin multiculturalitate, Centrul Municipal de Cultură Arad participă în cadrul proiectelor culturale derulate la nivel local, regional, național și internațional, în calitate de initiator sau partener. Un aspect implicit, dar deosebit de important, care va fi urmărit în activitate, este cel al colaborării şi schimbului cultural cu alte instituţii. Principalele atribuții ale Serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad sunt următoarele: 1. Organizarea și derularea proiectelor culturale, sportive, de tineret, învățământ şi recreative inițiate de către Consiliul Local al Municipiului Arad; 2. Monitorizarea şi întocmirea rapoartelor finale de activitate cu privire la atingerea obiectivelor asumate pentru proiectele culturale, sportive, de tineret şi recreative organizate de către consiliul local; 3. Monitorizarea activității artistice desfășurate de către instituțiile culturale aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, evaluarea managementului la instituțiile publice de cultură; 4. Întocmirea documentațiilor în baza cărora se acordă titlurile şi distincțiile personalităților cu merite deosebite în cadrul comunității locale; 5. Întocmirea documentațiilor pentru acordarea de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, în baza Ordonanței Guvernului nr. 82/2012; 6. Acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiectele culturale, în baza Ordonanței Guvernului nr. 51/1998; 7. Acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiectele de tineret, învățământ și sport în baza Legii nr. 350/2005; 8. Asigură reprezentarea administrației publice locale la activitățile cultural-artistice, științifice, de învățământ, tineret și sport desfășurate în oraș sau orice alte evenimente deosebite, de interes local, național sau internațional; 9. Întocmirea parteneriatelor şi a protocoalelor de colaborare cu orașele înfrățite, partenere sau prietene în domeniul cultural şi sportiv, precum şi implementarea acestora şi concretizarea lor în acțiuni comune; 10. Participarea şi colaborarea cu toate instituțiile culturale din municipiu precum şi cu alte structuri de nivel județean, național sau internațional implicate în viața culturală a orașului, pentru elaborarea şi implementarea Strategiei Culturale a Municipiului Arad, pe termen scut, mediu şi lung; 11. Coordonarea şi monitorizarea activității Compartimentului Muzeul Preparandiei. 12. Întocmirea documentațiilor privind atribuirea contractelor de achiziții publice, în baza Legii nr 98/20016, necesare pentru organizarea evenimentelor culturale, sportive, de tineret şi recreative. 13. Conceperea şi elaborarea Programului Cultural anual al Municipiului Arad; 14. Sprijinirea artiștilor valoroși și a tinerilor cercetători, în afirmarea lor; 15. Colaborarea cu instituții publice, alte autorități și organizații pentru diversificarea, modernizarea și optimizarea serviciilor culturale oferite în cadrul instituției. 16. Colaborarea cu alte centre culturale și asociații, fundații, universități românești și străine în scopul cunoașterii și afirmării valorilor culturii, sportului și civilizației arădene; 17. Programarea proiecțiilor de filme pentru funcționalizarea cinematografelor aflate în proprietatea municipiului Arad. 3. OBIECTIVELE SERVICIULUI PUBLIC DE INTERES LOCAL CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD Obiectivele culturale ale Centrului Municipal de Cultură Arad decurg din cuprinsul STRATEGIEI CULTURALE A MUNICIPIULUI ARAD: - Creșterea participării locuitorilor la acțiunile culturale care au loc în municipiul Arad; - Stimularea ofertanților culturali pentru păstrarea, dezvoltarea şi promovarea diversității culturale și artistice, a interculturalității în municipiul Arad; - Păstrarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural arădean; - Promovarea culturii arădene în circuitul național și internațional de valori; Conducerea Centrului Municipal de Cultură Arad va trebui să aibă în vedere trei categorii de obiective: 1. Cultural-artistice 2. Educativ-formativ 3. De reprezentare și imagine 1. Obiectivul cultural-artistic  conservarea tradițiilor cultural-artistice și spirituale aradene și includerea acestora în circuitul de valori culturale universale;  satisfacerea nevoilor cultural-artistice și de divertisment în comunitatea aradeană prin organizarea de festivaluri, concerte și spectacole în diverse locații din municipiul Arad;  realizarea unei oferte de producții artistice diversificate în vederea atragerii unui public cât mai numeros și mai variat;  stimularea performantei și a excelentei;  stimularea creativității și talentului;  promovarea tinerelor talente;  păstrarea și cultivarea specificului local și zonal;  transformarea orașului Arad într-un pol de atracție culturală în zona de vest a României prin valorificarea întregului potențial artistic, spiritual;  analiza potențialului și crearea cadrului propice de parteneriat public – privat și de colaborare cu alte instituții culturale și/sau cu persoane fizice in vederea realizării de proiecte culturale și a atragerii de noi surse de finanțare;  stabilirea strategiei proprii și a politicii culturale a instituției în corelație cu prevederile stabilite în strategia culturală a Aradului;  dezvoltarea schimburilor culturale pe plan local, județean, național și european. 2. Obiectivul educativ-formativ  acordarea unei atenții deosebite formării spectatorilor tineri, prin comunicare și mesaj direcționat, creându-se în felul acesta premisele pentru un public statornic și fidel pe o perioadă lungă de timp;  oferirea de produse și servicii culturale diverse care să se adreseze tuturor categoriilor de vârsta, în scopul creșterii gradului de acces și de participare a cetățenilor la viața culturală a orașului;  definirea și cunoașterea profilului publicului actual al instituției în vederea satisfacerii nevoilor culturale comunitare;  cultivarea gustului estetic de calitate și a apetenței pentru adevăratele valori prin organizarea unor evenimente culturale de calitate, variate din punct de vedere stilistic, prin invitarea unor artiști a căror valoare este recunoscută. 3. Obiectivul de reprezentare și imagine,  promovează imaginea Municipiului Arad în țară și peste hotare;  promovează și atrage valorile artistice autentice;  stabilește strategia de promovare, informare și comunicare în vederea punerii în valoare a potențialului cultural local;  colaborează și realizează proiecte comune cu artiști profesioniști și instituții din țară și străinătate;  inițiază și participă prin reprezentanți la turnee, festivaluri și alte manifestări artistice organizate în țară și străinătate;  conserva si promovează prin strategia de organizare a activităților proprii, identitatea locală multiculturală. 4. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ Centrul Municipal de cultură Arad funcționează pe baza următoarei structuri organizatorice Funcții publice de conducere: - Director executiv - Director executiv adjunct - Șef Serviciu Activități Culturale; - Șef Birou Administrare Cinematografe; Structuri de execuție: - Compartimentul organizare evenimente culturale și sportive - Compartiment proiecte-culte - Compartiment promovare, marketing și turism - Compartiment administrare Clădirea Preparandiei - Compartiment administrativ - Compartimentul juridic, resurse umane, salarizare - Compartiment financiar-contabilitate, achiziții publice, - Compartiment audit public intern Capitolul II CONSTRUCŢIA INTERIOARĂ A STRUCTURII ORGANIZATORICE A. Conducerea: Conducerea executivă a Centrului Municipal de Cultură Arad este asigurată de: Un director executiv Un director executiv adjunct Un șef Serviciu Activități Culturale Un șef Birou Administrare Cinematografe. B. Execuția: - Compartimentul organizare evenimente culturale și sportive – 7 posturi - Compartiment proiecte-culte - 4 posturi - Compartiment promovare, marketing și turism - 5 posturi - Compartiment administrare Clădirea Preparandiei - 5 posturi - Compartiment administrativ - 2 posturi - Compartimentul juridic, resurse umane, salarizare -3 posturi - Compartiment financiar-contabilitate, achiziții publice -4 posturi - Compartiment audit public intern – 1 post - Birou administrare cinematografe – 5 posturi Structura organizatorică și numărul de posturi sunt prevăzute în organigrama și în statul de funcții al Serviciului public de interes local. Capitolul III REGULAMENT DE FUNCŢIONARE Prezentul capitol, împreună cu structura organizatorică descrie subordonarea ierarhică, sistemul de îndatoriri, atribuții și competențe ale conducerii și ale compartimentelor de specialitate, respectiv ale principalelor funcții de execuție din cadrul Serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad. PERSONALUL ȘI CONDUCEREA Pentru realizarea atribuțiilor sale specifice, Serviciul public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad are o structură organizatorică proprie. Structura organizatorică și numărul de posturi sunt prevăzute în Organigrama și în Statul de funcții al Serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad și se aprobă de către Consiliu [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro