HCL 275/2013 adoptată
Hotărâre privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Arad
Documente
- hcl h7035.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 275
din 09 decembrie 2013
privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor
acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.
76.544/04.12.2013;
-raportul de specialitate al Direcţiei Comunicare, Biroul Învăţământ, Sănătate nr. 75.913/02.12.2013;
-prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile art. 4 din Ordinul Ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5576/2011
privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat
modificat prin Ordinul nr. 3470/2012;
-solicitările primite din partea unor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Arad;
-adoptarea hotărârii 20 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (dl. Lazurcă) - (21 prezenţi din totalul de 23).
În temeiul art. 36 alin. (6) lit. „a”, pct. 1, alin. (9) şi art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se stabileşte cuantumul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Arad
astfel:
-Bursă de performanţă: 90 lei;
-Bursă de merit: 80 lei;
-Bursă de studiu: 70 lei;
-Bursă de ajutor social: 60 lei.
Art. 2. Se stabileşte numărul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Arad
astfel:
-Burse de performanţă: 28;
-Burse de merit: 373;
-Burse de studiu: 326;
-Burse de ajutor social: 1017.
Art. 3. Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ conform anexei, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va aduce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Biroul
Învăţământ, Sănătate şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Glad VARGA CONTRASEMNEAZĂ
p. S E C R E T A R
Sorin CONTRAŞ
Red/Dact IF/IF Verif. SC
1 ex. Biroul Învăţământ, Sănătate
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 09.12.2013
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
Cod:PMA-S1-02
Anexă la HOTĂRÂREA nr. 275 din 09 decembrie 2013
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Nr. Burse de Burse de Burse de Burse de
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT Total lei
crt. performanţă merit studiu ajutor social
1 COLEGIUL NAŢIONAL "MOISE NICOARĂ" ARAD 5 55 0 2 45,090
2 COLEGIUL NAŢIONAL "ELENA GHIBA BIRTA" ARAD 1 50 0 10 44,010
3 COLEGIUL ECONOMIC ARAD 0 15 30 15 40,500
4 LICEUL PEDAGOGIC "DIMITRIE ŢICHINDEAL" ARAD 7 15 15 10 33,120
5 LICEUL TEORETIC "ADAM MULLER GUTTENBRUNN" ARAD 3 15 4 25 33,750
6 COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE GOLDIŞ" ARAD 0 20 25 23 46,710
7 LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" ARAD 4 15 13 50 58,230
8 LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "ALEXA POPOVICI" ARAD 3 12 12 20 33,030
9 LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ARAD 0 3 8 4 10,080
10 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD 0 3 2 3 5,580
11 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD 3 6 9 50 48,420
12 COLEGIUL TEHNIC "AUREL VLAICU" ARAD 0 10 20 5 23,400
13 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MANIU" ARAD 0 25 5 6 25,470
LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI "CAIUS IACOB"
14 ARAD 0 5 16 20 28,080
15 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MOLDOVAN" ARAD 0 4 6 6 10,980
16 COLEGIUL TEHNIC DE CONSTRUCŢII ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ARAD 0 8 11 40 41,490
17 LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ 0 0 11 10 14,130
18 LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO "HENRI COANDĂ" ARAD 0 2 3 8 9,090
19 COLEGIUL "CSIKI GERGELY" ARAD 0 8 24 159 135,360
20 LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD 0 5 15 10 20,250
21 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" ARAD 0 10 0 25 25,200
22 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CICIO POP" ARAD 0 0 5 85 64,350
23 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IOSIF MOLDOVAN" ARAD 0 5 5 75 60,750
24 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 2 35 30 15 56,520
25 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ADAM NICOLAE" ARAD 0 3 0 65 48,960
26 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ILARION FELEA" ARAD 0 0 0 100 72,000
27 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" ARAD 0 0 7 20 18,810
28 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" ARAD 0 2 0 10 8,640
29 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ARON COTRUŞ" ARAD 0 10 0 46 40,320
30 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" ARAD 0 6 5 45 39,870
31 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AUREL VLAICU" ARAD 0 20 35 30 58,050
32 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CAIUS IACOB" ARAD 0 6 10 25 28,620
TOTAL BURSE 28 373 326 1,017 1,228,860
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Glad VARGA CONSTRASEMNEAZĂ
p. S E C R E T A R
Sorin CONTRAŞ
Red/Dact IF/IF Verif. SC
1 ex. Biroul Învăţământ, Sănătate
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 09.12.2013
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD p.S E C R E T A R
MUNICIPIUL ARAD Sorin Contraş
CONSILIUL LOCAL Nr.278/4.12.2013
H O T Ă R Â R E A nr. ________
din ____________ 2013
privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor
acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-Iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.
76544/04.12.2013;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Comunicare, Biroul Învăţământ - Sănătate nr.
75913/02.12.2013;
-prevederile art.82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile art.4 din Ordinul Ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din
învăţământul preuniversitar de stat modificat prin Ordinul nr. 3470/2012;
- Solicitările primite din partea unor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din
municipiul Arad
În temeiul art. 36, alin.(1), alin.(9) şi art. 45 din Legea nr.215/2001, privind
administraţia publică locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă
prezenta:
H O T Ă R Â R E:
Art.1: Se stabileşte cuantumul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din
municipiul Arad astfel:
- Bursă de performanţă: 90 lei;
- Bursă de merit: 80 lei;
- Bursă de studiu: 70 lei;
- Bursă de ajutor social: 60 lei.
Art.2: Se stabileşte numărul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din
municipiul Arad astfel:
- Burse de performanţă: 28;
- Burse de merit: 373;
- Burse de studiu: 326;
- Burse de ajutor social: 1017.
Art.3: Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ conform anexei, care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4: Prezenta hotărâre se va aduce la îndeplinire de către Serviciul Buget, Biroul Învăţământ -
Sănătate şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Biroul Învăţământ - Sănătate
Red./Dact.Diana Tudor
Cod:PMA-S1-01
Anexă la HOTĂRÂREA nr.________ din_____________
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Nr. Burse de Burse de Burse de Burse de
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT Total lei
crt. performanţă merit studiu ajutor social
1 COLEGIUL NAŢIONAL "MOISE NICOARĂ" ARAD 5 55 0 2 45,090
2 COLEGIUL NAŢIONAL "ELENA GHIBA BIRTA" ARAD 1 50 0 10 44,010
3 COLEGIUL ECONOMIC ARAD 0 15 30 15 40,500
4 LICEUL PEDAGOGIC "DIMITRIE ŢICHINDEAL" ARAD 7 15 15 10 33,120
5 LICEUL TEORETIC "ADAM MULLER GUTTENBRUNN" ARAD 3 15 4 25 33,750
6 COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE GOLDIŞ" ARAD 0 20 25 23 46,710
7 LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" ARAD 4 15 13 50 58,230
8 LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "ALEXA POPOVICI" ARAD 3 12 12 20 33,030
9 LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ARAD 0 3 8 4 10,080
10 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD 0 3 2 3 5,580
11 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD 3 6 9 50 48,420
12 COLEGIUL TEHNIC "AUREL VLAICU" ARAD 0 10 20 5 23,400
13 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MANIU" ARAD 0 25 5 6 25,470
LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI "CAIUS IACOB"
14 ARAD 0 5 16 20 28,080
15 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MOLDOVAN" ARAD 0 4 6 6 10,980
16 COLEGIUL TEHNIC DE CONSTRUCŢII ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ARAD 0 8 11 40 41,490
17 LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ 0 0 11 10 14,130
18 LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO "HENRI COANDĂ" ARAD 0 2 3 8 9,090
19 COLEGIUL "CSIKI GERGELY" ARAD 0 8 24 159 135,360
20 LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD 0 5 15 10 20,250
21 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" ARAD 0 10 0 25 25,200
22 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CICIO POP" ARAD 0 0 5 85 64,350
23 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IOSIF MOLDOVAN" ARAD 0 5 5 75 60,750
24 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 2 35 30 15 56,520
25 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ADAM NICOLAE" ARAD 0 3 0 65 48,960
26 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ILARION FELEA" ARAD 0 0 0 100 72,000
27 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" ARAD 0 0 7 20 18,810
28 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" ARAD 0 2 0 10 8,640
29 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ARON COTRUŞ" ARAD 0 10 0 46 40,320
30 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" ARAD 0 6 5 45 39,870
31 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AUREL VLAICU" ARAD 0 20 35 30 58,050
32 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CAIUS IACOB" ARAD 0 6 10 25 28,620
TOTAL BURSE 28 373 326 1,017 1,228,860
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 76544 din 04.12.2013
În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi
al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, propun
aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul
obiect: stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul
preuniversitar de stat din Municipiul Arad.
EXPUNERE DE MOTIVE :
Având în vedere:
Prevederile art. 4 din Ordinul ministrului educaţei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5576/07.10.2011 modificat prin Ordinul nr.3470/07.03.2012, privind aprobarea Criteriilor
generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit
căruia „Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a
consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti”,
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
Solicitările primite din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul
Arad;
PROPUN
stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar
de stat din municipiul Arad conform anexei.
PRIMAR,
Ing. GHEORGHE FALCĂ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Viceprimar, Viceprimar,
Direcţia Comunicare Cătălin Ţiţirigă Levente Bognar
Biroul Învăţământ, Sănătate
Nr. 75913/02.12.2013
Raport de Specialitate
referitor la stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul
preuniversitar de stat din Municipiul Arad
Având în vedere:
-Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile art. 4 din Ordinul ministrului educaţei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5576/07.10.2011 modificat prin Ordinul nr.3470/07.03.2012, privind aprobarea Criteriilor
generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit căruia
„Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi
numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului
judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti”;
- Solicitările primite din partea unor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din
Municipiul Arad
PROPUNEM :
stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar
de stat din municipiul Arad conform anexei.
Administrator Public, Director execu
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.