HCL 268/2010 adoptată
din 28 octombrie 2010 privind aprobarea participării comunei Pilu la capitalul social al S.C. Compania de Apă Arad S.A., precum şi a unor modificări la Actul constitutiv al Operatorului regional S.C. Compania de Apă Arad S.A.
Documente
- hcl h5347.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.268
din 28 octombrie 2010
privind aprobarea participării comunei Pilu la capitalul social
al S.C. Compania de Apă Arad S.A., precum şi a unor modificări la Actul constitutiv al Operatorului regional
S.C. Compania de Apă Arad S.A.
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.62.096_/T3/20.2010;
-raportul Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. cu nr.62.098_/T3/20.2010;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr. 241/2006, legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările şi
completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 357/2009 privind aprobarea Actului constitutiv al
S.C. Compania de Apă Arad S.A.;
-adresa nr. 13.883/18.10.2010 transmisă de S.C. Compania de apă Arad şi înregistrată la Primăria Municipiului
Arad prin fax nr. 5545/19.10.2010;
-adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru şi o abţinere (20 prezenţi din totalul de 23);
În temeiul art.36
alin. (3) lit. „c”, precum şi al art. 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂ RE
Art.1.Se aprobă cererea comunei Pilu, în calitate de membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă
Canalizare Judeţul Arad, de a deveni acţionar la S.C. Compania de Apă Arad S.A.
Art.2.Se aprobă majorarea capitalului social al societăţii comerciale Compania de Apă Arad S.A. la valoarea de
9.664.000 lei, prin aportul în numerar de 5.000 lei al comunei Pilu.
Art.3.Se modifică în mod corespunzător Actul constitutiv al S.C. Compania de Apă Arad S.A. conform formei
prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4.Se mandatează reprezentantul Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. Compania de
Apă Arad S.A., dl. Moşneag Vasile Ovidiu, să susţină şi să voteze propunerea de modificare a actului constitutiv.
Art.5.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către S.C. Compania de Apă Arad S.A. şi direcţiile de specialitate
din cadrul aparatului propriu al Primarului Municipiului Arad şi se comunică prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală, următorilor:
- Instituţia Prefectului,
- Consiliul Judeţean Arad,
- S.C. Compania de Apă Arad S.A.,
- tuturor celor interesaţi.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Edilitar
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 28.10.2010 cod:PMA– S1-02
Anexa 1 la Hotărârea nr.268/28.10.2010
a Consiliului Local al Municipiului Arad
ACT CONSTITUTIV
al S.C. Compania de Apă Arad S.A.
Prezentul act constitutiv stabileşte cadrul şi limitele în care funcţionează S.C.”COMPANIA DE APĂ
ARAD” S.A ARAD
CAP.I DENUMIREA, FORMA JURIDICA, SEDIUL SI DURATA
S.C.”COMPANIA DE APĂ ARAD” S.A.,reprezentată şi constituită de acţionarii :
1 JUDETUL ARAD prin Consiliul judeţean Arad cu sediul in Arad B-dul Revolutiei nr.75, reprezentat prin
domnii: GIURGELEA IONEL, date personale, MECHES STEFAN MIRCEA, date personale, COSTIN
IONEL, date personale, BOLONI GYORGY, date personale, în temeiul Hotărârilor Consiliului Judeţean
Arad nr.12/16.01.2009 si nr.21/31.01.2009----------------------------------------------------------
2 Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad, reprezentat prin domnul MOSNEAG
VASILE OVIDIU, date personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Arad nr.236/10.07.2009------------
3 Comuna Apateu, prin Consiliul Local Apateu, reprezentat prin domnul BONDOR AUREL, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Apateu nr.34/25.05.2009, nr.73/22.09.2009 si
nr.74/22.09.2009----------------------------------------------------------------------------------
4 Comuna Cermei prin Consiliul Local Cermei, reprezentat prin domnul ROSCA CRISTIAN, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Cermei nr.28/29.04.2010----------------------------------------
5 Comuna Covăsânţ prin Consiliul Local Covasant, reprezentat prin doamna DUCA VIOLETA
RODICA, date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Covasant nr.32/ 27.04.2010----
6 Oraşul Curtici, prin Consiliul Local Curtici, reprezentat prin domnul A. ANIŢEI NICOLAE MIHAIL, date
personale, în temeiul Hotărarii Consiliului Local Curtici nr.7/20.01.2009---------------------
7 Comuna Dezna prin Consiliul Local Dezna, reprezentat prin doamna POP MARIA, date personale,
in temeiul Hotararii Consiliului Local Dezna nr.30/26.06.2009------------------------------
8 Comuna Dieci prin Consiliul Local Dieci, reprezentat prin domnul COSEREAN VRENTI, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Dieci nr.36/14.05.2010-----------------------------------------
9 Comuna Dorobanţi, prin Consiliul Local Dorobanti, reprezentat prin doamna KISS CLAUDIA
ANTONELA, date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Dorobanti nr.37/10.03.2010--------
10 Comuna Felnac prin Consiliul Local Felnac, reprezentat prin domnul SELEGEAN CORNELIU-
NICOLAE, date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Felnac nr.31/16.06.2009--------------------
11 Comuna Fântânele, prin Consiliul Local Fantanele, reprezentat prin domnul OTLACAN EMIL-
NICOALE , CNP [CNP], date personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Fintinele
nr.37/30.06.2009----------------------------
12 Comuna Ghioroc, prin Consiliul Local Ghioroc, reprezentat prin domnul LUCA MIRCEA TRAIAN,
date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Ghioroc nr.99 si nr.100/22.09.2009
13 Comuna Gurahonţ prin Consiliul Local Gurahont, reprezentat prin doamna PETRISOR SINZIANA
MIHAELA, date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Gurahont nr.8/24.02.2010------------------
14 Oraşul Ineu, prin Consiliul Local Ineu, reprezentat prin domnul MEHELEAN GHEORGHE-NICOLAE,
date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Ineu nr.83/28.07.2009------------------------------------
15 Comuna Iratoşu, prin Consiliul Local Iratosu, reprezentat prin domnul LACATUS GHEORGHE-
DIMITRIE, date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Iratosu nr..../........................
16 Oraşul Lipova, prin Consiliul Local Lipova, reprezentat prin domnul JURCA MARIUS FLORIN , date
personale, în temeiul Hotărarii Consiliului Local Lipova nr. 12/29.01.2009-----------
17 Comuna Livada, prin Consiliul Local Livada, reprezentat prin domnul SERB MILITON, date
personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Livada nr.94/25.06.2009-------------------------------
18 Comuna Macea prin Consiliul Local Macea, reprezentat prin doamna RETKOVSZKY MELINDA,
date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Macea nr.96/21.12.2009------------------------------
19 Oraşul Nădlac, prin Consiliul Local Nadlac, reprezentat prin domnul ŞPROCH SORIN IVAN, date
personale, în temeiul Hotărarii Consiliului Local Nădlac nr.13/27.01.2009--------
20 Comuna Olari prin Consiliul Local Olari, reprezentat prin domnul MUSCA STEFAN, date personale,
in temeiul Hotararii Consiliului Local Olari nr.36/19.06.2009------------------------------------------
21 Comuna Păuliş prin Consiliul Local Paulis, reprezentat prin doamna BUZURA CRISTINA DORINA,
date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Paulis nr.140/17.12.2009--------------------------------
22 Oraşul Pecica, prin Consiliul Local Pecica, reprezentat prin doamna VELICI MONICA, date
personale, în temeiul Hotărarii Consiliului Local Pecica nr. 64/28.04.2010--------------
23 Oraşul Pâncota, prin Consiliul Local Pincota , reprezentat prin domnul TOMODAN DOREL, date
personale, în temeiul Hotărarii Consiliului Local Pîncota nr. 61/21.06.2010-----
24 Comuna Pilu, prin Consiliul Local Pilu, reprezentat prin ------
25 Comuna Săvârşin, prin Consiliul Local Savarsin, reprezentat prin domnul MARIS AUREL MONEL ,
date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Savarsin nr.59/26.07.2010--------------------------------
26 Oraşul Sântana, prin Consiliul Local Santana, reprezentat prin doamna POPOVICI MONICA
SIMONA, date personale, în temeiul Hotărarii Consiliului Local Sântana nr.96/20.07.2010---------
27 Comuna Seleuş prin Consiliul Local Seleus, reprezentat prin domnul TEMIAN IOAN, date personale,
in temeiul Hotararii Consiliului Local Seleus nr.46/10.06.2009----------------------------------------
28 Comuna Şagu, prin Consiliul Local Sagu, reprezentat prin domnul HANGA PETRU, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Sagu nr.22/ 13.04.2010-----------------------------------------
29 Comuna Şepreuş, prin Consiliul Local Sepreus, reprezentat prin domnul INCICAU SIMION, date
personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Sepreus nr.56/19.06.2009------
30 Comuna Şicula, prin Consiliul Local Sicula, reprezentat prin domnul CAPRARIU IOAN, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Sicula nr.29/27.04.2010----------------------------------------
31 Comuna Şimand, prin Consiliul Local Simand, reprezentat prin domnul HORIN AXENTE DUMITRU,
CNP date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Simand nr.47/30.07.2010--------------------------
32 Comuna Siria prin Consiliul Local Siria, reprezentat prin domnul BOT VALENTIN, date personale,
in temeiul Hotararii Consilului Local Siria nr.85/22.06.2009------------------------------------------
33 Comuna Şofronea prin Consiliul Local Sofronea, reprezentat prin domnul POPA DANIELA, date
personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Sofronea nr.61/28.07.2010--------------------------------------
34 Comuna Târnova, prin Consiliul Local Tarnova, reprezentat prin domnul DARAU CALIN, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Tarnova nr.29/11.04.2010--------------------------
35 Comuna Vladimirescu, prin Consiliul Local Vladimirescu, reprezentat prin domnul POPESCU
DUMITRU DOREL, date personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Vladimirescu
nr.101/20.07.2010.
36 Comuna Zăbrani, prin Consiliul Local Zabrani, reprezentat prin domnul TOADER MARIAN, date
personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Zabrani nr. 71/24.06.2009-------
37 Comuna Zădăreni, prin Consiliul Local Zadareni, reprezentat prin domnul NICOARA GHEORGHE,
date personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Zadareni nr.67/27.07.2010---------------------------
38 Comuna Zărand, prin Consiliul Local Zarand, reprezentat prin domnul DANDU MARIUS, date
personale, in temeiul Hotararii Consiliului Local Zarand nr.52/29.07.2010---------------------------------------
39 Comuna Zimandul Nou, prin Consiliul Local Zimandul Nou, reprezentat prin domnul BUT CRISTIAN
date personale, in temeiul Hotararii Consilului Local Zimandul Nou nr.67/30.07.2010-----
----ART. 2 FORMA JURIDICA------------------------------------------------------------
---(3) Societatea comerciala „Compania de apa Arad”SA Arad este operator regional , cu capitalul
social detinut de Judetul Arad ale carui interese sunt reprezentate de Consiliul judetean Arad, de
Municipiul Arad si localitatile Apateu, Cermei , Covasant, Curtici , Dezna, Dieci , Dorobanti, Felnac ,
Fantanele, Ghioroc, Gurahont, Ineu, Iratosu, Lipova, Livada, Macea, Nadlac, Olari, Paulis, Pecica,
Pancota, Pilu, Savarsin, Santana, Seleus, Sagu, Sepreus, Sicula, Simand, Siria, Sofronea, Tarnova,
Vladimirescu, Zabrani, Zadareni, Zarand, Zimandul Nou, reprezentate de Consiliile Locale Arad,
Apateu, Cermei, Covasant, Curtici, Dezna, Dieci, Dorobanti, Felnac, Fantanele , Ghioroc, Gurahont,
Ineu, Iratosu, Lipova, Livada, Macea, Nadlac, Olari, Paulis, Pecica, Pancota , Pilu , Savarsin, Santana ,
Seleus, Sagu, Sepreus , Sicula, Simand, Siria, Sofronea, Tarnova, Vladimirescu, Zabrani, Zadareni,
Zarand, Zimandul Nou-------------------------------------------------------------------------------------
CAP. III CAPITALUL SOCIAL SI ACTIUNILE--------------------------------------
---- ART. 7 CAPITALUL SOCIAL ---------------------------------------------------------
----(1) Capitalul social este în valoare totală de 9.664.000 LEI (nouă milioane sase
sutesasezecisipatrumii lei) şi este format din aport în natură, ce nu cuprinde terenuri, al Judetului Arad
prin Consiliul Judetean Arad, în valoare de 8.974.000 LEI (opt milioane nouă sute şaptezeci şi patru de
mii de lei) şi 690.000 LEI (sasesutenouazeci demiilei) aport în numerar al Judetului Arad, Municipiului
Arad si al localitatilor:. Apateu, Cermei, Covasant, Curtici, Dezna, Dieci, Dorobanti, Felnac, Fantanele ,
Ghioroc, Gurahont, Ineu, Iratosu, Lipova, Livada, Macea, Nadlac, Olari, Paulis, Pecica, Pancota , Pilu ,
Savarsin, Santana , Seleus, Sagu, Sepreus , Sicula, Simand, Siria, Sofronea, Tarnova, Vladimirescu,
Zabrani, Zadareni, Zarand, Zimandul Nou. Aportul în natură al Judetului Arad a fost evaluat de către
Societatea Experţilor Tehnici Arad, cu sediul în Arad, Calea Lipovei, bloc 28, ap. 23, România,
înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J02/816/1996, CUI nr. R9081327, cont bancar nr. 2511-
865.1/ROL, membră a Corpului Experţilor Tehnici din România (CET-R) şi a Asociaţiei Naţionale a
Evaluatorilor din România (ANEVAR), prin elaborarea Raportului de Expertiză Tehnică înregistrat sub
nr. 118/17.05.2005. Aportul in natura cuprinde imobilizările corporale ale Regiei Autonome de Apă şi
Canal Arad transformata prin reorganizare in societatea comerciala Compania de Apa Arad SA Arad-----
------(2) Capitalul social este subscris şi vărsat în întregime de asociaţi, fiind împărţit in 9.664 (nouămii
sase sute sasezeci si patru) acţiuni nominative, fiecare acţiune având o valoare nominală de 1.000 lei
(una mie lei) LEI --------------------------------------------
-----ART. 10 ACTIUNILE---------------------------------------------------------------------
----(1) Acţiunile sunt de o egală valoare şi acordă posesorilor drepturi egale, fiecare acţiune dând dreptul
la un vot în adunarea generală. Acţiunile sunt împărţite între acţionari după cum urmează:-------------------
-------------------------------------------------
1. Acţionarul Judetul Arad prin Consiliul Judetean Arad, va deţine un număr de 9.000 acţiuni a câte
1.000 lei fiecare, în valoare totală de 9.000.000 lei reprezentând 93,13% din capitalul social din care
:8.974.000 lei aport in natura si 26.000 lei, aport in numerar-----------------------------------------------------------
------------------------------
2. Acţionarul Municipiul Arad prin Consiliul Local Arad va deţine un număr de 200 acţiuni a câte 1.000 lei
fiecare, în valoare totală de 200.000 lei , aport in numerar reprezentând 2,07% din capitalul social --------
----------------------------------------------
3. Actionarul Comuna Apateu prin Consiliul Local Apateu va deţine un număr de 4 acţiuni a câte 1.000
lei fiecare, în valoare totală de 4.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,04% din capitalul social--------
----------------------------------------------
4. Actionarul Comuna Cermei prin Consiliul Local Cermei va deţine un număr de 2 acţiuni a câte 1.000
lei fiecare, în valoare totală de 2.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,02% din capitalul social--------
-----------------------------------------------
5. Actionarul Comuna Covasint prin Consiliul Local Covasint va deţine un număr de 3 acţiuni a câte
1.000 lei fiecare, în valoare totală de 3.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,03% din capitalul
social-------------------------------------------------------
6. Actionarul Orasul Curtici prin Consiliul Local Curtici va deţine un număr de 50 acţiuni a câte 1.000 lei
fiecare, în valoare totală de 50.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,52% din capitalul social-----------
--------------------------------------------
7. Actionarul Comuna Dezna prin Consiliul Local Dezna va deţine un număr de 1 acţiuni a câte 1.000 lei
fiecare, în valoare totală de 1.000 lei , aport in numerar reprezentând 0,01% din capitalul social------------
-------------------------------------------
8. Actionarul Comuna Dieci prin Consiliul Local Dieci va deţine un număr de 1 acţiuni a câte 1.000 lei
fiecare, în valoare totală de 1.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,01% din capitalul social-------------
-----------------------------------------
9. Actionarul Comuna Dorobanti prin Consiliul Local Dorobanti va deţine un număr de 2 acţiuni a câte
1.000 lei fiecare, în valoare totală de 2.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,02% din capitalul social-
-----------------------------------------------------
10. Actionarul Comuna Felnac prin Consiliul Local Felnac va deţine un număr de 3 acţiuni a câte 1.000
lei fiecare, în valoare totală de 3.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,03% din capitalul social--------
-----------------------------------------------
11. Actionarul Comuna Fintinele prin Consiliul Local Fintinele va deţine un număr de 3 acţiuni a câte
1.000 lei fiecare, în valoare totală de 3.000 lei , aport in numerar reprezentând 0,03% din capitalul social
------------------------------------------------------
12. Actionarul Comuna Ghioroc prin Consiliul Local Ghioroc va deţine un număr de 5 acţiuni a câte
1.000 lei fiecare, în valoare totală de 5.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,05% din capitalul
social-------------------------------------------------------
13. Actionarul Comuna Gurahont prin Consiliul Local Gurahont va deţine un număr de 4 acţiuni a câte
1.000 lei fiecare, în valoare totală de 4.000 lei , aport in numerar reprezentând 0,04% din capitalul
social-----------------------------------------------------
14. Actionarul Orasul Ineu prin Consiliul Local Ineu va deţine un număr de 50 acţiuni a câte 1.000 lei
fiecare, în valoare totală de 50.000 lei ,aport in numerar , reprezentând 0,52% din capitalul social----------
---------------------------------------------
15. Actionarul Comuna Iratos prin Consiliul Local Iratos va deţine un număr de 3 acţiuni a câte 1.000 lei
fiecare, în valoare totală de 3.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,03% din capitalul social-------------
------------------------------------------
16. Actionarul Orasul Lipova prin Consiliul Local Lipova va deţine un număr de 50 acţiuni a câte 1.000
lei fiecare, în valoare totală de 50.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,52% din capitalul social--------
-----------------------------------------------
17. Actionarul Comuna Livada prin Consiliul Local Livada va deţine un număr de 3 acţiuni a câte 1.000
lei fiecare, în valoare totală de 3.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,03% din capitalul social --------
----------------------------------------------
18. Actionarul Comuna Macea prin Consiliul Local Macea va deţine un număr de 7 acţiuni a câte 1.000
lei fiecare, în valoare totală de 7.000 lei, aport in numerar reprezentând 0,07% din capitalul
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.