Arad › 30 aprilie 2025

HCL 239/2025 adoptată

cu privire la modificarea obiectului contractelor de închiriere cu destinația de locuință

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 239 din 30 aprilie 2025 cu privire la modificarea obiectului contractelor de închiriere cu destinația de locuință Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 38000/24.04.2025, Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 38002/24.04.2025, Examinând adresa nr. 91194/M6/31.10.2024 a Serviciului Reparații Imobile, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad, Procesul verbal nr. 37751/1481/24.04.2025, întocmit în urma întrunirii Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe, de aprobare a schimburilor și modificărilor de contracte aflate în proprietatea Statului Român și a Municipiul Arad, Cu respectarea prevederilor art. 1777-1778 alin. (1), art. 1779-1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu prevederile din Anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi pentru (23 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se aprobă modificarea obiectului contractelor de închiriere încheiate cu chiriaşii din Municipiul Arad, str. Tarafului, în sensul înlocuirii obiectului contractelor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Dorian-Florin CURCANU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. G.C./G.C. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Fond Locativ 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 30.04.2025 Cod PMA-S4-02 Anexa la Hotărârea nr. 239/30.04.2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad Nr. crt. Chiriaș Obiectul noului contract 1 Str. Mihai Eminescu, nr. 16, ap. 22 2 Str. Tarafului, bl. 6, ap. 28 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Dorian-Florin CURCANU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU ROMÂNIA PROIECT AVIZAT JUDEŢUL ARAD SEC SECRETAR GENERAL Nr. 228/24.04. 2025 MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A NR.____ din ______________2025 cu privire la modificarea obiectului contractelor de închiriere cu destinația de locuință Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 38000/24.04.2025, Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 38002/24.04.2025, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Examinând adresa nr. 91194/M6/31.10.2024 a Serviciului Reparații Imobile, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad, Procesul verbal nr. 37751/1481/24.04.2025, întocmit în urma întrunirii Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe, de aprobare a schimburilor și modificărilor de contracte aflate în proprietatea Statului Român și a Municipiul Arad, Cu respectarea prevederilor art. 1777-1778 alin. (1), art. 1779-1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu prevederile din Anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 96 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1 Se aprobă modificarea obiectului contractelor de închiriere încheiate cu chiriaşii din Municipiul Arad, str. Tarafului, în sensul înlocuirii obiectului contractelor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Serviciul Fond Locativ Raluca Staniş / Raluca Staniş Cod PMA - S4-01 Anexa la Hotărârea nr._________/______ a Consiliului Local al Municipiului Arad Nr. crt. Chiriaș Obiectul noului contract 1 Str. Mihai Eminescu, nr. 16, ap. 22 2 Str. Tarafului, bl. 6, ap. 28 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD REFERAT DE APROBARE Nr. 38000/24.04.2025 Întrucât, la această dată există constituit un fond de locuinţe destinate închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate în natură foştilor proprietari, în blocurile sociale din strada Tarafului, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, această categorie nefiind prejudiciată prin repartizarea acestor locuințe, Având în vedere: Faptul că la această dată există locuințe libere cu una și două camere și pentru a fi respectate exigențele minimale prevăzute în Anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiriașii cu un număr mai mare de membrii de familie vor fi mutați de la o cameră la două camere. Deasemenea, se impune mutarea chiriașilor într-o altă locuință, întrucât sunt asigurate condiții mai bune de locuit. Consider oportună aprobarea modificării obiectului contractelor de închiriere, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. p.PRIMAR, Călin Bibarț VICEPRIMAR Lazăr Faur NR. 38002/24.04.2025 RAPORT al Serviciului Fond Locativ Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. 38000/24.04.2025, al domnului Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad, Obiect: Propunere de modificare a obiectului contractelor de închiriere încheiate cu chiriaşii din Municipiul Arad, str. Tarafului, în sensul înlocuirii obiectului contractelor, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre. Consideraţii de ordin general: Faptul că la această dată există locuințe libere cu două camere și pentru a fi respectate exigențele minimale prevăzute în Anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiriașii cu un număr mai mare de membrii de familie vor fi mutați de la o cameră la două camere. Deasemenea, se impune mutarea chiriașilor într-o altă locuință întrucât sunt asigurate condiții mai bune de locuit. P R O P U N E M: Aprobarea modificării obiectului contractelor de închiriere încheiate cu chiriaşii din Municipiul Arad, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU, C.j. Ștefan Szuchanszki C.j. Raluca Staniș Vizat juridic, Consilier, Laurian Frenţescu Liber Diana Serviciul Fond Locativ Raluca Staniş /2ex./ Raluca Staniș PMA-S4-02

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro