Arad › 30 aprilie 2025

HCL 238/2025 adoptată

Hotărâre privind emiterea acordului pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad în vederea realizării lucrărilor necesare obiectivului de investiții ,,Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună”

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 238 din 30 aprilie 2025 privind emiterea acordului pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad în vederea realizării lucrărilor necesare obiectivului de investiții ,,Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună” Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 37188/22.04.2025, Analizând raportul de specialitate nr. 37189/22.04.2025 al Direcției Patrimoniu - Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public, Luând în considerare adresa Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad prin Studio Concept Line S.R.L. înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 17246/26.02.2025, Ținând seama de Certificatul de urbanism nr. 2017/12.12.2024 emis de Primăria Municipiului Arad, Văzând adresa Ministerului Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Arad nr. 117/13.02.2025 În baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Conform art. 612 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Examinând Cartea Funciară nr. 319691 Arad și Cartea Funciară nr. 358420 Arad, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 20 de voturi pentru și 3 consilieri nu au participat la vot (23 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 286 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 (1) Municipiul Arad, în calitate de proprietar al terenului identificat în Cartea Funciară nr. 358420 Arad își exprimă acordul de vecinătate solicitat de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad prin Studio Concept Line S.R.L. în vederea obținerii autorizației de construire pentru obiectivul de investiții ,,Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună” ce se va realiza asupra imobilului amplasat în municipiul Arad, înscris în Cartea funciară nr. 319691 Arad; (2) Acordul de vecinătate este valabil în condițiile respectării de către investitor a clauzelor stipulate în Certificatul de urbanism nr. 2017/12.12.2024, cu respectarea legislației în domeniu. Domeniul public nu va putea fi ocupat sau afectat de construcții sau lucrări, definitive sau provizorii fără avizarea acestora de către Consiliul Local al Municipiului Arad; (3) Împrejmuirea se va realiza pe cheltuiala exclusivă a investitorului, pe linia de demarcație între imobile, fără pretenții ulterioare și fără nicio contraprestație din partea Municipiului Arad. Art. 2 Municipiul Arad, în calitate de proprietar al imobilului – teren înscris în C.F. nr. 319691 Arad, își exprimă acordul pentru realizarea obiectivului de investiție precizat la art.1 pe terenul înscris în C.F. nr. 319691 Arad, pe cheltuiala exclusivă a Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, fără pretenții ulterioare și fără nici o contraprestație din partea Municipiului Arad. Art. 3 Prezentul acord nu constituie act de autorizare a executării lucrărilor de construire pentru lucrările menționate, beneficiarul lucrărilor fiind obligat să obțină toate avizele, acordurile și autorizația de construire potrivit legii. Art. 4 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Dorian-Florin CURCANU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. G.C./G.C. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Evidenţă şi Administrare Domeniul Public 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 30.04.2025 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA Avizat JUDEŢUL ARAD PROIECT SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Nr. 222/23.04.2025 Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr._______ din _______________2025 privind emiterea acordului pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad în vederea realizării lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună” Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 37188/22.04.2025, Analizând raportul de specialitate nr. 37189/22.04.2025 al Direcției Patrimoniu - Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public, Luând în considerare adresa Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad prin Studio Concept Line SRL înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 17246/26.02.2025, Ținând seama de Certificatul de urbanism nr. 2017/12.12.2024 emis de Primăria Municipiului Arad, Văzând adresa Ministerului Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Arad nr. 117/13.02.2025 În baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Conform art. 612 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Examinând Cartea Funciară nr. 319691 Arad și Cartea Funciară nr. 358420 Arad, Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 286 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1 (1) Municipiul Arad, în calitate de proprietar al terenului identificat în Cartea Funciară nr. 358420 Arad își exprimă acordul de vecinătate solicitat de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad prin Studio Concept Line SRL în vederea obținerii autorizației de construire pentru obiectivul de investiții ”Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună” ce se va realiza asupra imobilului amplasat în municipiul Arad, înscris în Cartea funciară nr. 319691 Arad. (2) Acordul de vecinătate este valabil în condițiile respectării de către investitor a clauzelor stipulate în Certificatul de urbanism nr. 2017/12.12.2024, cu respectarea legislației în domeniu. Domeniul public nu va putea fi ocupat sau afectat de construcții sau lucrări, definitive sau provizorii fără avizarea acestora de către Consiliul Local al Municipiului Arad. (3) Împrejmuirea se va realiza pe cheltuiala exclusivă a investitorului, pe linia de demarcație între imobile, fără pretenții ulterioare și fără nicio contraprestație din partea Municipiului Arad. Art. 2 Municipiul Arad, în calitate de proprietar al imobilului – teren înscris în CF nr. 319691 Arad, își exprimă acordul pentru realizarea obiectivului de investiție precizat la Art.1 pe terenul înscris în CF nr. 319691 Arad, pe cheltuiala exclusivă a Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, fără pretenții ulterioare și fără nici o contraprestație din partea Municipiului Arad. Art. 3 Prezentul acord nu constituie act de autorizare a executării lucrărilor de construire pentru lucrările menționate, beneficiarul lucrărilor fiind obligat să obțină toate avizele, acordurile și autorizația de construire potrivit legii. Art. 4 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public Red./Ver. M.M./B.M. Cod: PMA-S4-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 37188/22.04.2025 Primarul Municipiului Arad În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ și cu aplicarea art. 37 din Regulamentul de organizare si funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: “emiterea acordului pentru UNIVERSITATEA DE VEST „Vasile GOLDIȘ” ARAD în vederea realizării lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună”, proiect în susținerea căruia formulez următorul REFERAT DE APROBARE Prin Certificatul de urbanism nr. 2017 din 12.12.2024 se solicită obținerea unor avize/acorduri specifice și acordul legalizat al vecinilor, conform prevederilor din art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare: ”(3) Avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, împreună cu punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului sau, după caz, actul administrativ al acesteia, obţinute potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), se anexează şi devin parte integrantă din autorizaţia de construire”. UNIVERSITATEA DE VEST „Vasile GOLDIȘ” ARAD, în calitate de proprietar al edificatelor evidențiate în CF nr. 319691 Arad, situate în municipiul Arad, Nr. 1 Parc Europa, a solicitat prin adresa Studio Concept Line SRL înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 17246/26.02.2025, acordul autorității locale pentru realizare împrejmuire incintă pe limita de proprietate, având în vedere că terenul evidențiat în Cartea Funciară nr. 358420 Arad, învecinat cu amplasamentul anterior menționat, este proprietate publică a Municipiului Arad, cu categoria de folosință curți construcții – în intravilan. Investiția propusă se va realiza pe baza documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborată în condiţiile legii, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legislației în vigoare. Având în vedere cele prezentate mai sus, consider oportun adoptarea, de către Consiliul Local Municipal Arad a unei hotărâri, prin care să se aprobe acordul pentru UNIVERSITATEA DE VEST „Vasile GOLDIȘ” ARAD în vederea realizării lucrărilor necesare obiectivului de investiții” Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună” asupra imobilului amplasat în municipiul Arad, înscris în Cartea funciară nr. 319691 Arad. p. PRIMAR, Călin BIBARȚ VICEPRIMAR, Faur LAZĂR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL EVIDENŢĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC Nr. 37189/22.04.2025 RAPORT DE SPECIALITATE Referitor la: Emiterea acordului pentru UNIVERSITATEA DE VEST „Vasile GOLDIȘ” ARAD în vederea realizării lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună”; Considerații generale: Adresa UNIVERSITĂȚII DE VEST „Vasile GOLDIȘ” ARAD prin Studio Concept Line SRL înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 17246/26.02.2025, Certificatul de urbanism nr. 2017/12.12.2024 emis de Primăria Municipiului Arad, Adresa Ministerului Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Arad nr. 117/13.02.2025, Cartea Funciară nr. 319691 Arad și Cartea Funciară nr. 358420 Arad, Consideraţii juridice: Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Art. 612 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, Republicată, cu modificările și completările ulterioare Consideraţii tehnice: În urma solicitării formulate către Primăria Municipiului Arad, UNIVERSITATEA DE VEST „Vasile GOLDIȘ” ARAD, în calitate de proprietar al edificatelor evidențiate în CF nr. 319691 Arad, situate în municipiul Arad, Nr. 1 Parc Europa, a obținut Certificatul de urbanism nr. 2017/12.12.2024 emis de Primăria Municipiului Arad în vederea derulării investiției Reamenajare teren fotbal C4 cu gazon sintetic, reamenajare terenuri volei C5 și C6 cu suprafață de joc nisip, stâlpi pentru fileu, nocturnă, împrejmuiri laterale, împrejmuire parțială incintă și desființare tribună, în Municipiul Arad, pe parcela identificată prin C.F. nr. 319691– Arad. Pentru obținerea autorizației de construire se impune exprimarea acordului proprietarilor parcelelor învecinate, conform prevederilor din art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare: ”(3) Avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, împreună cu punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului sau, după caz, actul administrativ al acesteia, obţinute potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), se anexează şi devin parte integrantă din autorizaţia de construire”. Potrivit art. 612 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, Republicată, cu modificările și completările ulterioare: ” Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic.” Urmare celor prezentate mai sus, instituția în cauză, a solicitat prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 17246/26.02.2025, acordul în formă autentică al Municipiului Arad, deoarece investiția propusă se află în vecinătate cu terenul evidențiat în Cartea Funciară nr. 358420 Arad, proprietate publică a Municipiului Arad, cu destinația curți construcții – în intravilan. Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că sunt îndeplinite condițiile legale pentru dezbaterea și adoptarea proiectului de hotărâre, în forma prezentată. DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU, ÎNTOCMIT, Ştefan Szuchanszki Mihaela Balaș Maria Micea Vizat juridic __________________ _

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro