HCL 222/2018 adoptată
Hotărâre privind aprobarea contractelor de comodat privind predarea unor mijloace fixe către instituţii de învăţământ din municipiul Arad
Documente
- hcl h9122.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 222
din 22 mai 2018
privind aprobarea contractelor de comodat privind predarea unor mijloace fixe
către instituţii de învăţământ din municipiul Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
înregistrată cu nr. 34758/07.05.2018,
Analizând Raportul de specialitate nr. 34759 din 07.05.2018 al Biroului Reparaţii Imobile,
din cadrul Direcţiei Patrimoniu,
Analizând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu
modificările și completările ulterioare,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenţi din totalul de 23),
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 1, pct. 19,
alin. (9), art. 45 alin. (3) şi ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă contractele de comodat privind predarea unor mijloace fixe, proprietatea
publică a Municipiului Arad, către unităţile de învăţământ din municipiul Arad, conform anexelor 1-8,
care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se mandatează Primarul Municipiului Arad să semneze contractele de comodat.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Biroul Reparaţii Imobile din cadrul
Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Bogdan-Vlad BOCA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. CM
1 ex. Biroul Reparații Imobile
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 22.05.2018 Cod PMA -S4-02
Anexa 1 la Hotărârea nr. 222/22.05.2018
a Consiliului Local al Municipiului Arad
COMODANT COMODATAR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD LICEUL CU PROGRAM SPORTIV
Nr. __________ / ___________ Nr. _________/ __________
CONTRACT DE COMODAT
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, judeţul Arad, cod fiscal 3519925,
reprezentat de d-l Gheorghe Falcă, având funcţia de Primar şi d-na Claudia Grozavu, având funcţia
de Director economic, în calitate de comodant, pe de o parte,
şi
1.2. Liceul cu Program Sportiv, cu sediul în Arad, str. Independenţei nr. 3, judeţul Arad,
tel. fax. 0357/ 409916, reprezentat de d-l/d-na __________________________, având funcţia de
____________________, în calitate de comodatar, pe de altă parte, au convenit să încheie prezentul
contract de împrumut de folosinţă (comodat), cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prin acest contract, comodantul remite spre folosinţă gratuită, pe toată durata de viaţă a
instalaţiilor, următoarele mijloace fixe:
Nr. Cantitate Nr. Preț cu
Denumire echipament
crt. (buc) inventar TVA (lei)
Centrală termică cu combustibil gazos Viessmann 24
1 1 23184 4.997,47
KW – la Grădiniţa PN 7 – str. Grădinarilor nr. 1- 15
III. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
3.1. Obligaţiile comodatarului sunt următoarele:
a) să se îngrijească de conservarea şi folosirea mijloacelor fixe ca un bun proprietar;
b) să folosească mijloacele fixe numai conform destinaţiei, determinată prin natura lor;
c) să restituie bunurile la termenul stabilit prin prezentul contract comodantului;
d) să nu închirieze mijloacele fixe sau să le transmită în folosinţa altcuiva;
f) să transmită inventarierea anuală comodantului;
g) mijloacele fixe să fie utilizate fără a deteriora sau înlătura autocolantele lipite pe ele;
h) să suporte riscurile folosinţei, deteriorării sau pieirii fortuite ale mijloacelor fixe.
3.2. Obligaţiile comodantului sunt următoarele:
a) să predea spre folosinţă gratuită comodatarului mijloacele fixe prevăzute la punctul 2.1 din
prezentul contract;
b) să nu înstrăineze bunurile pe toată durata prezentului contract;
c) să solicite comodatarului, pe toată durata contractului, să se folosească de mijloacele fixe ca un
bun proprietar;
d) să suporte cheltuielile de folosinţă (întreţinere, reparaţii, piese de schimb, etc.).
IV. DURATA CONTRACTULUI
4.1. Părţile au convenit să încheie prezentul contract de comodat pe o perioadă nedeterminată,
începând de astăzi, data semnării contractului.
V. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
5.1 Raporturile contractuale încetează în următoarele cazuri:
a) acordul de voinţă, exprimat în scris, al părţilor contractante;
b) denunţarea unilaterală de către oricare din părţi cu condiţia notificării prealabile a
intenţiei de denunţare în termen de 30 de zile;
c) prin reziliere, în caz de nerespectare a obligaţiilor asumate de către părţi;
d) prin dizolvarea sau lichidarea comodatarului ca persoană juridică.
5.2. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligațiilor deja scadente între
părţi.
VI. CAZUL FORTUIT SAU DE FORŢĂ MAJORĂ
6.1 Nici una din părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în
mod necorespunzător – total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revin în baza prezentului
contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată
de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
6.2 Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de 5 zile,
producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
6.3 Dacă în termen de 30 de zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au
dreptul să notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă
daune - interese.
6.4 Cazul fortuit sau de forţă majoră exclude răspunderea comodatarului dacă acesta nu a putut
prevedea pericolul, dacă nu a folosit bunul contrar destinaţiei şi dacă nu l-a restituit comodantului la
termenul prevăzut de prezentul contract.
VII. NOTIFICĂRILE ÎNTRE PĂRŢI
7.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este
valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa /sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului
contract.
7.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată,
cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul
poștal primitor pe această confirmare.
7.3. Dacă notificarea se trimite prin fax, ea se consideră primită în acea zi în care a fost trimisă.
7.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi, dacă nu sunt confirmate,
prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
VIII. LITIGII
8.1. Părţile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate
din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanţii
lor.
8.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa
instanţelor judecătoreşti competente.
IX. DISPOZIŢII FINALE
9.1 Modificarea contractului se poate face în limitele legislaţiei române, cu acordul părţilor, prin act
adiţional, care face parte integrantă din prezentul contract, excepţie făcând legi, hotărâri de guvern,
ordonanţe, hotărâri ale consiliului local ale căror prevederi sunt imperative şi nu fac obiectul unui act
adiţional.
9.2 În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun
prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei
respective, nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.
9.3 Predarea-primirea mijloacelor fixe se va face pe bază de process-verbal, după semnarea
contractului de comodat.
9.4 Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte,
astăzi________________, data semnării lui.
COMODANT, COMODATAR,
MUNICIPIULUI ARAD LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD
PRIMAR,
ing. Gheorghe Falcă
DIRECTOR EXECUTIV ADJ.
cj. Szuchanszki Ştefan
VIZAT JURIDIC,
ŞEF BIROU
ing. Marius Farcaş
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Bogdan-Vlad BOCA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Anexa 2 la Hotărârea nr. 222/22.05.2018
a Consiliului Local al Municipiului Arad
COMODANT COMODATAR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD GRĂDINIŢA PP ”PALATUL FERMECAT”
Nr. __________ / ___________ Nr. _________/ __________
CONTRACT DE COMODAT
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, judeţul Arad, cod fiscal 3519925,
reprezentat de d-l Gheorghe Falcă, având funcţia de Primar şi d-na Claudia Grozavu, având funcţia
de Director economic, în calitate de comodant, pe de o parte,
şi
1.2. Grădiniţa cu Program Prelungit ”Palatul Fermecat”, cu sediul în Arad, str. Poetului nr. 89 B,
judeţul Arad, tel. fax 0257/349610, reprezentată de d-l/d-na __________________________, având
funcţia de ____________________, în calitate de comodatar, pe de altă parte, au convenit să
încheie prezentul contract de împrumut de folosinţă (comodat), cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prin acest contract, comodantul remite spre folosinţă gratuită, pe toată durata de viaţă a
instalaţiilor, următoarele mijloace fixe:
Nr. Cantitate Nr. Preț cu
Denumire echipament
crt. (buc) inventar TVA (lei)
Centrală termică cu combustibil gazos Viessmann 24
1 1 23185 4.997,47
KW – la Grădiniţa PN 9 – str. 6 Vânători nr. 34
III. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
3.1. Obligaţiile comodatarului sunt următoarele:
a) să se îngrijească de conservarea şi folosirea mijloacelor fixe ca un bun proprietar;
b) să folosească mijloacele fixe numai conform destinaţiei, determinată prin natura lor;
c) să restituie bunurile la termenul stabilit prin prezentul contract comodantului;
d) să nu închirieze mijloacele fixe sau să le transmită în folosinţa altcuiva;
f) să transmită inventarierea anuală comodantului;
g) mijloacele fixe să fie utilizate fără a deteriora sau înlătura autocolantele lipite pe ele;
h) să suporte riscurile folosinţei, deteriorării sau pieirii fortuite ale mijloacelor fixe.
3.2. Obligaţiile comodantului sunt următoarele:
a) să predea spre folosinţă gratuită comodatarului mijloacele fixe prevăzute la punctul 2.1 din
prezentul contract;
b) să nu înstrăineze bunurile pe toată durata prezentului contract;
c) să solicite comodatarului, pe toată durata contractului, să se folosească de mijloacele fixe ca un
bun proprietar;
d) să suporte cheltuielile de folosinţă (întreţinere, reparaţii, piese de schimb, etc.).
IV. DURATA CONTRACTULUI
4.1. Părţile au convenit să încheie prezentul contract de comodat pe o perioadă nedeterminată,
începând de astăzi, data semnării contractului.
V. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
5.1 Raporturile contractuale încetează în următoarele cazuri:
a) acordul de voinţă, exprimat în scris, al părţilor contractante;
b) denunţarea unilaterală de către oricare din părţi cu condiţia notificării prealabile a
intenţiei de denunţare în termen de 30 de zile;
c) prin reziliere, în caz de nerespectare a obligaţiilor asumate de către părţi;
d) prin dizolvarea sau lichidarea comodatarului ca persoană juridică.
5.2. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligațiilor deja scadente între
părţi.
VI. CAZUL FORTUIT SAU DE FORŢĂ MAJORĂ
6.1 Nici una din părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în
mod necorespunzător – total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revin în baza prezentului
contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată
de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
6.2 Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de 5 zile,
producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
6.3 Dacă în termen de 30 de zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au
dreptul să notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă
daune - interese.
6.4 Cazul fortuit sau de forţă majoră exclude răspunderea comodatarului dacă acesta nu a putut
prevedea pericolul, dacă nu a folosit bunul contrar destinaţiei şi dacă nu l-a restituit comodantului la
termenul prevăzut de prezentul contract.
VII. NOTIFICĂRILE ÎNTRE PĂRŢI
7.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este
valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa /sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului
contract.
7.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată,
cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul
poștal primitor pe această confirmare.
7.3. Dacă notificarea se trimite prin fax, ea se consideră primită în acea zi în care a fost trimisă.
7.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi, dacă nu sunt confirmate,
prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
VIII. LITIGII
8.1. Părţile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate
din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanţii
lor.
8.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa
instanţelor judecătoreşti competente.
IX. DISPOZIŢII FINALE
9.1 Modificarea contractului se poate face în limitele legislaţiei române, cu acordul părţilor, prin act
adiţional, care face parte integrantă din prezentul contract, excepţie făcând legi, hotărâri de guvern,
ordonanţe, hotărâri ale consiliului local ale căror prevederi sunt imperative şi nu fac obiectul unui act
adiţional.
9.2 În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun
prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei
respective, nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.
9.3 Predarea-primirea mijloacelor fixe se va face pe bază de proces verbal, după semnarea
contractului de comodat.
9.4 Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte,
astăzi________________, data semnării lui.
COMODANT, COMODATAR,
MUNICIPIULUI ARAD GRĂDINIŢA PP ”PALATUL FERMECAT”
PRIMAR,
ing. Gheorghe Falcă
DIRECTOR EXECUTIV ADJ.
cj. Szuchanszki Ştefan
VIZAT JURIDIC,
ŞEF BIROU
ing. Marius Farcaş
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Bogdan-Vlad BOCA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Anexa 3 la Hotărârea nr. 222/22.05.2018
a Consiliului Local al Municipiului Arad
COMODANT COMODATAR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD GRĂDINIŢA PP ”PITICOT”
Nr. __________ / ___________ Nr. _________/ __________
CONTRACT DE COMODAT
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul. Revoluţiei nr. 75, judeţul Arad, cod fiscal 3519925,
reprezentat de d-l Gheorghe Falcă, având funcţia de Primar şi d-na Claudia Grozavu, având funcţia
de Director economic, în calitate de comodant, pe de o parte,
şi
1.2. Grădiniţa cu Program Prelungit ”Piticot”, cu sediul în Arad, str. Griviţei nr. 17, judeţul Arad, tel.
0257/270340, fax. 0357/425020, reprezentată de d-l/d-na __________________________, având
funcţia de ____________________, în calitate de comodatar, pe de altă parte, au convenit să
încheie prezentul contract de împrumut de folosinţă (comodat), cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prin acest contract, comodantul remite spre folosinţă gratuită, pe toată durata de viaţă a
instalaţiilor, următoarele mijloace fixe:
Nr. Cantitate Nr. Preț cu
Denumire echipament
crt. (buc) inventar TVA (lei)
Centrală termică cu combustibil gazos Viessmann 24
1 KW – la Grădiniţa PN 24 – str. Liviu Rebreanu nr. 14 - 1 23182 4.997,47
16
Cazan pe gaz- Grădiniţa cu Program Prelungit ”Piticot”
1 23604 48.874,62
2 - str. Griviţei nr. 17
Cazan pe gaz- Grădiniţa cu Program Prelungit ”Piticot”
3 1 23603 48.874,62
- str. Griviţei nr. 17
III. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
3.1. Obligaţiile comodatarului sunt următoarele:
a) să se îngrijească de conservarea şi folosirea mijloacelor fixe ca un bun proprietar;
b) să folosească mijloacele fixe numai conform destinaţiei, determinată prin natura lor;
c) să restituie bunurile la termenul stabilit prin prezentul contract comodantului;
d
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.