Arad › 17 septembrie 2013

HCL 205/2013 adoptată

Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru aprobarea unor măsuri referitoare la prelungirea contractului de credit nr.195/2009 încheiat de S.C. Compania de Transport Public S.A

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.205 din 17 septembrie 2013 privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru aprobarea unor măsuri referitoare la prelungirea contractului de credit nr.195/2009 încheiat de S.C. Compania de Transport Public S.A Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr.57137/11.09.2013; -raportul Biroul Societăţi Comerciale, Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice nr.57139/11.09.2013; -adresa S.C. Compania de Transport Public S.A. privind solicitarea de a acorda mandat special reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. Compania de Transport Public S.A., înregistrată la Primaria Municipiului Arad sub nr. 52721/21.08.2013 -prevederile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare -prevederile contractelor de reprezentare ale reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. Compania de Transport Public S.A aprobate prin Hotărârea nr.115/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile actului constitutiv al S.C. Compania de Transport Public S.A. - adoptarea hotărârii cu 20 voturi pentru şi o abţinere (21 prezenţi din totalul de 23); În temeiul art.36, alin.(2), lit.”a”, alin.(3), lit.”c” şi art.45 alin.(2) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se mandatează reprezentanţii Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. să hotărască şi să aprobe: - prelungirea pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit în valoare de 1.450.000 lei contractata cu Banca Transilvania, prin contractul de credit nr. 195/16.12.2009 - prelungirea pe o perioadă de 12 luni a contractelor de garanţie imobiliară aferente liniei de credit - desemnarea persoanelor împuternicite pentru semnarea actelor necesare prelungirii liniei de credit şi contractelor de garanţie imobiliară aferente, din partea S.C. C.T.P. S.A. Art.2.Prezenta hotărâre se va aduce la îndeplinire de către reprezentanţii Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad şi se va aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Ioan FARCAŞ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Biroul Societăţi Comerciale, Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 17.09.2013 Cod PMA -S1-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr.208/12.09.2013 H O T Ă R Â R E A nr. ______ din _______________ 2013 privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru aprobarea unor măsuri referitoare la prelungirea contractului de credit nr.195/2009 încheiat de S.C. Compania de Transport Public S.A Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr.57137/11.09.2013; -raportul Biroul Societăţi Comerciale, Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice nr.57139/11.09.2013; -adresa S.C. Compania de Transport Public S.A. privind solicitarea de a acorda mandat special reprezentanţilor în A.G.A. la S.C. C.T.P. S.A., înregistrată la Primaria Municipiului Arad sub nr. 52721/21.08.2013 -prevederile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare -prevederile contractelor de reprezentare ale reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. Compania de Transport Public S.A aprobate prin Hotărârea nr.115/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile actului constitutiv al S.C. Compania de Transport Public S.A. În temeiul art.36, alin.(2), lit.”a” şi alin.(3), lit.”c” şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publica locala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRASTE: Art.1.Se mandatează reprezentanţii Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. să hotărască şi să aprobe: - prelungirea pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit în valoare de 1.450.000 lei contractata cu Banca Transilvania, prin contractul de credit nr. 195/16.12.2009 - prelungirea pe o perioadă de 12 luni a contractelor de garanţie imobiliară aferente liniei de credit - desemnarea persoanelor împuternicite pentru semnarea actelor necesare prelungirii liniei de credit şi contractelor de garanţie imobiliară aferente, din partea S.C. C.T.P. S.A. Art.2.Prezenta hotărâre se va aduce la îndeplinire de către reprezentanţii Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. Arad şi se va aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Biroul Societăţi Comerciale,Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice Red/Dact Neamtiu Corneliu Cod:PMA-S1-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD 57137/11.09.2013 În temeiul prevederilor art. 45 din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim iniţiativa de promovare a proiectului de hotărâre pentru acordarea unui mandat special reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. în susţinerea căruia formulez următoarea: EXPUNERE DE MOTIVE : Având în vedere: -adresa S.C. Compania de Transport Public S.A. privind solicitarea de a acorda mandat special reprezentanţilor în A.G.A. la S.C. C.T.P. S.A., inregistrata la Primaria Municipiului Arad sub nr. 52721/21.08.2013 - sedinta adunarii generale convocata pentru data de 04 noiembrie 2012, referitor la aprobarea prelungirii liniei de credit contractate de catre Compania de Transport la Banca Transilvania In baza prevederilor contractelor de reprezentare, propun aprobarea proiectului de hotarare referitor la acordarea unui mandat special reprezentanţilor Consiliului Local Municipal în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. pentru : - prelungirea pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit în valoare de 1.450.000 lei contractata cu Banca Transilvania, prin contractul de credit nr. 195/16.12.2009 - prelungirea pe o perioadă de 12 luni a contractelor de garanţie imobiliară aferente liniei de credit - desemnarea persoanelor împuternicite pentru semnarea actelor necesare prelungirii liniei de credit şi contractelor de garanţie imobiliară aferente, din partea S.C. C.T.P. S.A. PRIMAR, ing. Gheorghe Falcă Biroul Societăţi Comerciale,Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice Red/Dact Neamtiu Corneliu Primăria Municipiului Arad Direcţia de Strategii Publice şi Comunicare Biroul Societăţi Comerciale, Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice Nr. 57139/11.09.2013 RAPORT al serviciului de specialitate Având în vedere: -adresa S.C. Compania de Transport Public S.A. privind solicitarea de a acorda mandat special reprezentanţilor în A.G.A. la S.C. C.T.P. S.A., inregistrata la Primaria Municipiului Arad sub nr. 52721/21.08.2012 - prevederile art. 15 alin 1 lit. m) ale actelor constitutive cadru ale societatilor comerciale aflate sub autoritatea consiliului local, aprobate prin HCLM nr. 107/11 mai 2012 : „Adunarea generala extraordinara se întruneşte ori de cate ori este necesar a se lua o hotărâre pentru: ...................... m) înstrăinarea, gajarea sau ipotecarea, închirierea bunurilor societăţii, precum şi cumpărarea/vânzarea de părţi sociale/acţiuni ale altor societăţi comerciale”. - prevederile art. 4 lit. f) din H.C.L.M. nr. 115/2005, privind modificarea contractului cadru pentru reprezentanţii Consiliului Local mandataţi să reprezinte interesele Municipiului Arad în A.G.A. la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliului local şi anume: „Reprezentantul, prin excepţie de la plenitudinea de decizie acordată conform art.3, va îndeplini atribuţiile de mai jos numai pe baza unui mandat special prealabil din partea reprezentatului:..................... f) aprobă gajarea, ipotecarea, închirierea sau locaţia gestiunii unor active, în condiţiile legii;” De asemenea la art. 15 din aceeaşi hotărâre se prevede că: „ În executarea mandatului său, indiferent dacă mandatul conferit prin prezenta hotărâre este general sau special, reprezentantul este obligat: a)să aibă în vedere cadrul legal în integralitatea sa şi să solicite criterii orientative generale sau punctuale adoptate prin hotărâre a reprezentatului, în cazul în care constată că sunt în vigoare prevederi legale contrare, susceptibile de interpretare sau derogatorii; b)să solicite un mandat special în toate cazurile în care hotărârea care urmează a fi adoptată este susceptibilă de a prejudicia interesele municipiului Arad.” Propunem aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată de iniţiator. DIRECTOR EXECUTIV, Petru TAMAS DIRECTOR EXECUTIV, SEF BIROU, Corina OARSA Corneliu NEAMTIU Biroul Societăţi Comerciale,Monitorizarea Serviciilor de Utilităţi Publice Red/Dact Neamtiu Corneliu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro