HCL 123/2010 adoptată
Hotărâre privind alipirea şi dezlipirea unor imobile, situate în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr.156
Documente
- hcl h3908.pdf
Text
ROMANIA
JUDETUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.123
din 27 mai 2010
privind alipirea şi dezlipirea unor imobile, situate în municipiul Arad,
Calea Aurel Vlaicu nr.156
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.10.804/09.04.2010;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu
nr.10.804/T4/09.04.2010;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare,
-prevederile art.42 şi următoarele din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 – republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
-Ordinul 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor
cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.36 alin.(9), art. 45 şi art.121 alin.(2) din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1.Se aprobă alipirea apartamentelor nr.1 şi 3 – construcţii şi ap.2 – gol, pasaj, situate în
municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 156, înscrise în:
- C.F. nr.312890-C1-U3, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 53906 Arad, cu nr. top. 3919/11-
30/1/2; 3921/1/1/2/I, în suprafaţă de 480 mp, compus din 2 săli expoziţie, grup sanitar, casa lift, cameră troliu,
proprietar asupra construcţiei S.C. „ IMOINVEST CO” S.R.L şi Dumitru Ovidiu Adrian, căsătorit cu Dumitru
Lavinia Laura, cotă de ½, şi Paliciuc Flavius Radu, căsătorit cu Paliciuc Cătălina, cotă de ½, proprietari asupra
283/420 teren;
- C.F. nr.312890-C1-U1, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 53907/a Arad, cu nr.
top.3919/11-30/1/2; 3921/1/1/2/III, în suprafaţă de 114 mp, compus din sală vânzare, grup sanitar, proprietar
asupra construcţiei S.C. „IMOINVEST CO” S.R.L. şi Dumitru Ovidiu Adrian, căsătorit cu Dumitru Lavinia
Laura, cotă de ½, şi Paliciuc Flavius Radu, căsătorit cu Paliciuc Cătălina, cotă de ½ , proprietari asupra 67/420
teren;
- C.F. nr.312890-C1-U2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F nr. 53907 Arad, cu nr. top. 3919/11-
30/1/2; 3921/1/1/2/II, în suprafaţă de 118 mp, compus din pasaj, proprietatea Statului Român şi Dumitru Ovidiu
Adrian, căsătorit cu Dumitru Lavinia Laura, cotă de ½, şi Paliciuc Flavius Radu, căsătorit cu Paliciuc Cătălina,
cotă de ½ , proprietari asupra 70/420 teren, conform documentaţiei de dezlipire anexată, întocmită de S.C
„Dendal” S.R.L., potrivit anexelor nr. 1, 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă radierea proprietăţii Statului Român, asupra ap. 2 – pasaj-golul de sub construcţie,
fără cotă de teren şi construcţie.
Art.3.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad şi se comunică
celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Administrare Patrimoniu
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 27.05.2010 cod:PMA– S1-02
1
ROMANIA PROIECT Avizat
JUDETUL ARAD Nr. 61 din 20.02.2009 ed.1.rev.0 SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Nr.112 din 23.04.2010 ed.1.rev.1
CONSILIUL LOCAL Nr.143 din 21.05.2010ed.1. rev.2 Lilioara Stepanescu
H O T Ă R Â R E A Nr.______
Din _________________2010
privind alipirea şi dezlipirea unor imobile, situate în municipiul Arad,
Calea Aurel Vlaicu nr.156
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-initiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu
nr.10.804/09.04.2010
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr.10.804/
T4/09.04.2010
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr. 213/1998 – privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
-prevederile art.42 si urm. din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 – republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
-Ordinul 634/2006, pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a
documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, cu modificările şi completările
ulterioare,
În temeiul prevederilor art.36 alin.(9), art. 45 şi art.121 alin.(2) din Legea nr. 215/2001,
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă alipirea apartamentelor nr. 1 şi 3–construcţii şi ap.2 –gol pasaj, situate în municipiul
Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 156 , înscrise în:
- C.F. nr. 53906 Arad, cu nr. top. 3919/11-30/1/2; 3921/1/1/2/I în suprafaţă de 480 mp,
compus din 2 săli expoziţie, grup sanitar, casa lift, cameră troliu, proprietar asupra construcţiei S.C. „
IMOINVEST CO” S.R.L şi Dumitru Ovidiu Adrian, căsătorit cu Dumitru Lavinia Laura cotă de
½ şi Paliciuc Flavius Radu căsătorit cu Paliciuc Cătălina cotă de ½ , proprietari asupra 283/420
teren ;
- C.F. nr. 53907/a Arad, cu nr. top. 3919/11-30/1/2; 3921/1/1/2/III, în suprafaţă de 114 mp,
compus din sală vânzare, grup sanitar, proprietar asupra construcţiei S.C. „ IMOINVEST CO” S.R.L şi
şi Dumitru Ovidiu Adrian, căsătorit cu Dumitru Lavinia Laura, cotă de ½ şi Paliciuc Flavius
Radu, căsătorit cu Paliciuc Cătălina cotă de ½ , proprietari asupra 67/420 teren ;
- C.F nr. 53907 Arad, cu nr. top. 3919/11-30/1/2; 3921/1/1/2/II, în suprafaţă de 118 mp,
compus din pasaj, proprietatea Statului Român şi Dumitru Ovidiu Adrian căsătorit cu Dumitru
Lavinia Laura, cotă de ½ şi Paliciuc Flavius Radu, căsătorit cu Paliciuc Cătălina, cotă de ½ ,
proprietari asupra 70/420 teren,
conform documentaţiei de dezlipire anexată, întocmită de S.C „Dendal” S.R.L., anexele nr. 1, 2.
Art.2 Se aprobă radierea proprietăţii Statului Român, asupra ap. 2 – pasaj-golul de sub construcţie, fără
cotă de teren şi construcţie.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad şi se va
comunica celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Serviciul Administrare Patrimoniu Cod P.M.A.- S1-01 2
Lango Sanda/1 ex/Lango Sanda
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
NR. 67383/2009/29.01.2010
EXPUNERE DE MOTIVE
În vederea efectuării operaţiunii de publicitate imobiliară, a unor imobile, situate în municipiul
Arad, consider oportun adoptarea unui proiect de hotărâre, privind dezlipirea şi alipirea unor imobile.
PRIMAR,
Ing. Gheorghe Falcă
Serviciul Administrare Patrimoniu Cod P.M.A.- S1-01 3
Lango Sanda/1 ex/Lango Sanda
PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA PATRIMONIU
SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU
Nr. 10804/ T4/09.04.2010
RAPORT
Privind alipirea şi dezlipirea unor imobile,
situate în municipiul Arad,
Evazarea dintre blocurile Z 27 şi Z 28 – Calea Aurel Vlaicu s-a demarat anterior
anului 1990, la această dată fiind executate lucrări de construcţie finanţate de S.C. Mobila
S.A. şi Artex (cooperaţii). Imobilul trebuia să se execute cu un regim de înălţime de P + 1 +
nivel tehnic din care o suprafaţă de 420 mp era a Cooperativei Mobila, iar o suprafaţă de 114
mp, trebuia să fie proprietatea Artex.
Anul 1990 a găsit construcţia în fază de fundaţii şi stâlpi, cele două societăţi
nemaiputând finanţa investiţia au vândut-o la aceea fază. Întrucât societăţiile nu aveau terenul
şi nici nu-şi puteau înscrie în Cartea Funciară investiţia pentru continuarea lucrărilor, s-a găsit
soluţia de a transforma pe apartamente conform proiectului iniţial.
Întrucât în documentaţie, la parter există un pasaj de trecere pe lăţimea a trei travei,
s-a soluţionat prin constituirea lui ca apartament, deşi toată construcţia era proprietate privată.
Ulterior cumpărătorul investiţiei a obţinut aprobarea Consiliului Local al Municipiului
Arad şi a cumpărat şi întregul teren.
Deoarece s-a întocmit de către actualul proprietar o documentaţie pentru autorizarea şi
modificarea proiectului iniţial, vechea compartimentare a cooperaţiei nemaifiind funcţională, se
doreşte de către actualul proprietar unificarea celor trei „apartamente” şi eliminarea pasajului, în
fapt a golului – proprietatea statului român, care în lucrarea de apartamentare figurează ca
apartamentul cu nr.2.
Documentaţia cadastrală este întocmită de S.C. „Dendal” S.R.L.
Menţionăm că, imobilul nu este revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
DIRECTOR, ŞEF SERVICIU,
ing. Ioan Ignat ing. Florica Popa
Serviciul Administrare Patrimoniu Cod P.M.A.- S1-01 4
Lango Sanda/1 ex/Lango Sanda
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.