HCL 119/2022 adoptată
Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 119
din 11 martie 2022
privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului
Arad privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale
– centre de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 16407/02.03.2022,
Analizând Raportul Serviciului Juridic, Contencios nr. 16409/02.03.2022 și avizele
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea
și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Ținând seama de prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în
domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
În considerarea Strategiei din 27.11.2020 de vaccinare împotriva COVID-19 în România
publicată în Monitorul Oficial nr. 1171 din 03.12.2020,
Conform prevederilor Ordinului comun nr. 2171/181/M223/4380/2020 pentru stabilirea
Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva
COVID-19,
Luând în considerare prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 10/2021 privind
modificarea și completarea anexei la Ordinul comun nr. 2171/181/M223/4380/2020 pentru
stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare
împotriva COVID-19,
Analizând sarcinile și responsabilitățile Nucleului local de coordonare a vaccinării
împotriva COVID-19,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 de consilieri prezenți din
totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. c)
și s), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. I. Se modifică Hotărârea nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind
revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare
împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, după cum urmează:
1. Art. 1 se modifică și va avea următorul conținut: Se aprobă revenirea la destinația
avută înainte de a deveni structuri medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-
19, organizate de Municipiul Arad, a următoarelor spații:
a. imobilul situat în Arad, str. Codrului, nr. 4/2 – Cinematograf Solidaritatea, care revine
în administrarea Centrului Municipal de Cultură Arad;
b. imobilul situat în Arad, Calea Timișorii, nr. 39 - Centru de zi pentru vârstnici Aradul
Nou, care revine în administrarea Direcției de Asistență Socială Arad;
c. imobilul situat în Arad, str. Predeal, nr. 8A - Sală de sport;
d. imobilul situat în Arad, str. Crinului, nr. 16 - Centru de zi pentru vârstnici Micalaca, care
revine în administrarea Direcției de Asistență Socială Arad.
2. La art. 1 se introduce alin. (2), care va avea următorul conținut:,, Revenirea la
destinația inițială va opera după finalizarea predării tuturor bunurilor, obiectelor, mobilierului,
dotărilor, precum și a documentelor create în urma desfășurării activității centrelor de
vaccinare."
3. La art. 1 se introduce alin. (3), cu următorul conținut,, Predarea-primirea se va efectua
către deținătorii legali ai imobilelor și către entitățile prevăzute de reglementările legale
adoptate la nivel național, în acest sens, după aprobarea și comunicarea procedurilor și
normelor referitoare la închiderea activității centrelor de vaccinare, moment până la care aceste
centre vor avea activitatea suspendată."
4. Se modifică Art. 2 și va avea următorul conținut: ,,Modificarea în mod corespunzător
a contractului de administrare nr. 73471/21.11.2013 încheiat cu Clubul Sportiv Municipal Arad,
a Contractului de administrare nr. 27024/16.04.2020 încheiat cu Direcția de Asistență Socială
Arad și a Contractului de administrare nr. 78864/24.11.2017 încheiat cu Centrul Municipal de
Cultură Arad, prin acte adiționale la aceste contracte, privind revenirea la destinația inițială a
acestor spații, care momentan sunt centre de vaccinare cu activitatea suspendată temporar, se
va face în același timp cu predarea imobilelor către deținătorii legali la momentul aprobării și
comunicării procedurilor și normelor referitoare la închiderea centrelor de vaccinare.
Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului
Arad privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de
vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, privind revenirea la destinația
anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-19,
organizate de Municipiul Arad, rămân nemodificate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Florin ILIONI Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Juridic, Contencios
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 11.03.2022 Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr. 118/02.03.2022
H O T Ă R Â R E A nr._____
din ________________ 2022
privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului
Arad privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale
– centre de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 16407/02.03.2022,
Analizând Raportul Serviciului Juridic, Contencios nr. 16409/02.03.2022 și avizele
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea
și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Ținând seama de prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în
domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
În considerarea Strategiei din 27.11.2020 de vaccinare împotriva COVID-19 în România
publicată în Monitorul Oficial nr. 1171 din 03.12.2020,
Conform prevederilor Ordinului comun nr. 2171/181/M223/4380/2020 pentru stabilirea
Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva
COVID-19,
Luând în considerare prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 10/2021 privind
modificarea și completarea anexei la Ordinul comun nr. 2171/181/M223/4380/2020 pentru
stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare
împotriva COVID-19,
Analizând sarcinile și responsabilitățile Nucleului local de coordonare a vaccinării
împotriva COVID-19,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. c)
și s), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. I. Se modifică Hotărârea nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad
privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare
împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, după cum urmează:
2. Art. 1 se modifică și va avea următorul conținut: Se aprobă revenirea la destinația
avută înainte de a deveni structuri medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-
19, organizate de Municipiul Arad, a următoarelor spații:
e. imobilul situat în Arad, str. Codrului, nr. 4/2 – Cinematograf Solidaritatea, care revine
în administrarea Centrului Municipal de Cultură Arad;
f. imobilul situat în Arad, Calea Timișorii, nr. 39 - Centru de zi pentru vârstnici Aradul
Nou, care revine în administrarea Direcției de Asistență Socială Arad;
g. imobilul situat în Arad, str. Predeal, nr. 8A - Sală de sport;
Serviciul Juridic, Contencios PMA-S4-01
h. imobilul situat în Arad, str. Crinului, nr. 16 - Centru de zi pentru vârstnici Micalaca, care
revine în administrarea Direcției de Asistență Socială Arad.
2. La art. 1 se introduce alin. (2), care va avea următorul conținut:,, Revenirea la
destinația inițială va opera după finalizarea predării tuturor bunurilor, obiectelor, mobilierului,
dotărilor, precum și a documentelor create în urma desfășurării activității centrelor de
vaccinare."
3. La art. 1 se introduce alin. (3), cu următorul conținut,, Predarea-primirea se va efectua
către deținătorii legali ai imobilelor și către entitățile prevăzute de reglementările legale
adoptate la nivel național, în acest sens, după aprobarea și comunicarea procedurilor și
normelor referitoare la închiderea activității centrelor de vaccinare, moment până la care aceste
centre vor avea activitatea suspendată."
4. Se modifică Art. 2 și va avea următorul conținut: ,,Modificarea în mod corespunzător
a contractului de administrare nr. 73471/21.11.2013 încheiat cu Clubul Sportiv Municipal Arad,
a Contractului de administrare nr. 27024/16.04.2020 încheiat cu Direcția de Asistență Socială
Arad și a Contractului de administrare nr. 78864/24.11.2017 încheiat cu Centrul Municipal de
Cultură Arad, prin acte adiționale la aceste contracte, privind revenirea la destinația inițială a
acestor spații, care momentan sunt centre de vaccinare cu activitatea suspendată temporar, se
va face în același timp cu predarea imobilelor către deținătorii legali la momentul aprobării și
comunicării procedurilor și normelor referitoare la închiderea centrelor de vaccinare.
Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 32/2022 a Consiliului Local al Municipiului
Arad privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de
vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, privind revenirea la destinația
anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-19,
organizate de Municipiul Arad, rămân nemodificate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL
Serviciul Juridic, Contencios PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 16407/02.03.2022
Primarul Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim
inițiativa de promovare a unui proiect de modificare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului
Arad nr.32 din 27.01.2022, privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri
medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, în
susținerea căruia formulez următorul
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere:
- având în vedere numărul scăzut de solicitări privind vaccinarea împotriva COVID-19 în
rândul populației, constatat în centrele de vaccinare organizate la nivelul Municipiului
Arad
- Strategia din 27.11.2020 de vaccinare împotriva COVID-19 în România publicată în
Monitorul Oficial nr.1171 din 03.12.2020;
- Ordinul comun nr.2171/181/M223/4380/2020 pentru stabilirea Normelor privind
autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19;
- Ordinul Ministerului Sănătății nr.10/2021 privind modificarea și completarea anexei la
Ordinul comun nr. 2171/181/M223/4380/2020 pentru stabilirea Normelor privind
autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19;
- Sarcinile și responsabilitățile Nucleului local de coordonare a vaccinării împotriva
COVID-19;
- Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), d), alin.(6) lit. a), alin. (7) lit. c) și s), alin.(14),
art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
- Hotărârea nr.19/12.02.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al Județului
Arad;
- Avizul favorabil de suspendare temporară a activității a centrelor de vaccinare nr.4792
din 19.01.2022 al CNCAV comunicat de către DSP Arad prin adresa nr.4422/20.01.2022;
- Avizul negativ al Direcției de Sănătate Publică Arad nr.12788/18.02.2022, privind
încetarea activității a unor centre de vaccinare de la nivelul Municipiului Arad și
precizările din adresa nr.15684/01.03.2022 a DSP Arad privind iminența închiderii
centrelor de vaccinare cu activitatea suspendată, la o dată neprecizată;
- Adresa nr.12942 din 21.02.2022 prin care s-a comunicat faptul că modalitatea de
păstrare/arhivare a documentelor rezultate în urma activității de vaccinare va fi stabilită
la nivel național și comunicată printr-un răspuns ulterior.
PROPUN
modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 32/2022 privind
revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare
împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, în sensul în care:
Art.1 se completează și va avea următorul conținut:
(1) Se aprobă revenirea la destinația avută înainte de a deveni structuri medicale – centre
de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad, a următoarelor spații:
1. imobilul situat în Arad, str. Codrului, nr. 4/2 – Cinematograf Solidaritatea, care revine în
administrarea Centrului Municipal de Cultură Arad;
2. imobilul situat în Arad, Calea Timișorii, nr. 39 - Centru de zi pentru vârstnici Aradul Nou, care
revine în administrarea Direcției de Asistență Socială Arad;
3. imobilul situat în Arad, str. Predeal, nr. 8A - Sală de sport;
4. imobilul situat în Arad, str. Crinului, nr. 16 - Centru de zi pentru vârstnici Micalaca, care revine
în administrarea Direcției de Asistență Socială Arad.
Se introduce alin.(2), cu următorul conținut:,, Revenirea la destinația inițială va opera
după finalizarea predării tuturor bunurilor, obiectelor, mobilierului, dotărilor precum și a
documentelor create în urma desfășurării activității centrelor de vaccinare. "
Se introduce alin.(3), cu următorul conținut,, Predarea-primirea se va efectua către
deținătorii legali ai imobilelor și către entitățile prevăzute de reglementările legale adoptate la
nivel național, în acest sens, după aprobarea și comunicarea procedurilor și normelor referitoare
la închiderea activității centrelor de vaccinare, moment până la care aceste centre vor avea
activitatea suspendată."
Art.2 va avea următorul conținut:,, Modificarea în mod corespunzător a contractului de
administrare nr. 73471/21.11.2013 încheiat cu Clubul Sportiv Municipal Arad, a Contractului de
administrare nr. 27024/16.04.2020 încheiat cu Direcția de Asistență Socială Arad și a
Contractului de administrare nr. 78864/24.11.2017 încheiat cu Centrul Municipal de Cultură
Arad, prin acte adiționale la aceste contracte privind revenirea la destinația inițială a acestor spații,
care momentan sunt centre de vaccinare cu activitatea suspendată temporar, se va face în același
timp cu predarea imobilelor către deținătorii legali la momentul aprobării și comunicării
procedurilor și normelor referitoare la închiderea centrelor de vaccinare."
PRIMAR
Călin BIBARȚ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA JURIDIC, CONTENCIOS
SERVICIUL JURIDIC, CONTENCIOS
Nr. 16407/02.03.2022
RAPORT
privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad
nr. 32 din 27.01.2022 privind revenirea la destinația anterioară a unor spații din structuri
medicale
– centre de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de Municipiul Arad
Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. 16407/02.03.2022 al domnului Călin
Bibarț, primarul municipiului Arad
Obiect :
Propunerea spre aprobare a unui proiect de modificare și completare a Hotărârii
Consiliului Local al Municipiului Arad nr.32 din 27.01.2022, privind revenirea la destinația
anterioară a unor spații din structuri medicale – centre de vaccinare împotriva COVID-19,
organizate de Municipiul Arad.
În conformitate cu următoarele prevederi:
- Strategia din 27.11.2020 de vaccinare împotriva COVID-19 în România, publicată în
Monitorul Oficial nr.1171 din 03.12.2020;
- Ordinul comun nr.2171/181/M223/4380/2020 pentru stabilirea Normelor privind
autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19;
- Ordinul Ministerului Sănătății nr.10/2021 privind modificarea și completarea anexei la
Ordinul comun nr. 2171/181/M223/4380/2020 pentru stabilirea Normelor privind
autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19;
- art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), d), alin.(6) lit. a), alin. (7) lit. c) și s), alin.(14), art. 139
alin. (1), alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere:
- Sarcinile și responsabilitățile Nucleului local de coordonare a vaccinării împotriva
COVID-19;
- Numărul scăzut de solicitări privind vaccinarea împotriva COVID-19 în rândul populației,
constatat în centrele de vaccinare organizate la nivelul Municipiului Arad;
- Avizul favorabil de suspendare temporară a activității a centrelor de vaccinare nr.4792
din 19.01.2022 al CNCAV comunicat de către DSP Arad prin adresa nr.4422/20.01.2022;
- Avizul negativ al Direcției de Sănăt
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.