Alexandria › 31 iulie 2024

HCL 258/2024 adoptată

Priveşte: asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Priveşte: asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţă ordinară, având în vedere: - Referat de aprobare nr. 43456 din 16.07.2024 al Primarului municipiului Alexandria; - Raportul comun de specialitate nr. 43458 din 16.07.2024 al Serviciului Buget, Resurse Umane, Activităţi Culturale şi Serviciului Juridic, Comercial; - Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului local al municipiului Alexandria; - prevederile art.129, alin (1), alin. (2), lit. “a” si “d” , alin (7), lit. “i” si alin (9), lit. “c” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu completarile si modificarile ulterioare; În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) si alin. (5), art. 196, alin. (1), lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili. Art.2. Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL conform anexei care face parte integrantă din prezența hotărâre. Art.3. Se împuternicește Primarul Municipiului Alexandria să semneze Protocolul de colaborare. Art.4. Prin grijă Secretarului General al Municipiului Alexandria prezența hotărâre va fi transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului Municipiului Alexandria, cu completarile si modificarile ulterioare și Asociației Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL pentru cunoaştere şi punere în aplicare. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CONSILIER, SECRETAR GENERAL, Marian Dragoș PETCU Alexandru Răzvan CECIU ALEXANDRIA Nr. 258 din 31 iulie 2024 JUDEŢUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA Nr. 43456 din 16.07.2024 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili Prezentul proiect de hotărâre are scopul colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili. Bateriile uzate pot conține metale grele extrem de toxice, care, odată ajunse în natură sau eliminate necorespunzător, pot contamina solul și pânza freatică si afectează sistemul nervos și rinichii, o singură baterie aruncată poluează aproape 4.000 de litri de apă. Deșeurile de baterii și acumulatori sunt nocive și nu sunt biodegradabile, de aceea, este important să le reciclăm. Reciclate, bateriile vechi se pot transforma în produse noi. Potrivit prevederilor art. 129, alin. 9, lit. (a) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ al României, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Local hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. Propunerea de aprobare este oportună, legală si necesară în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) și alin. (5), art. 196, alin. (1), lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare, proiectul de hotărâre însoțit de întreagă documentație va fi prezentat spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria. PRIMAR, VICTOR DRĂGUŞIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA SERVICIULUI BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂŢI CULTURALE SERVICIUL JURIDIC, COMERCIAL Nr. 43458 din 16.07.2024 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotarare privind asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili Prin referatul de aprobare nr. 43456 din data de 16.07.2024, Primarul Victor Drăguşin propune elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili Prezentul proiect de hotărâre are scopul colectării selective a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili. Bateriile uzate pot conține metale grele extrem de toxice, care, odată ajunse în natură sau eliminate necorespunzător, pot contamina solul și pânza freatică si afectează sistemul nervos și rinichii, o singură baterie aruncată poluează aproape 4.000 de litri de apă. Deșeurile de baterii și acumulatori sunt nocive și nu sunt biodegradabile, de aceea, este important să le reciclăm. Reciclate, bateriile vechi se pot transforma în produse noi. Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative: - prevederile art.129, alin (1), alin. (2), lit. “a” si “d” , alin (7), lit. “i” si alin (9), lit. “c” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu completarile si modificarile ulterioare; - prevederile art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) si alin. (5), art. 196, alin. (1), lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României Pentru finanţarea cheltuielilor legate de organizarea tuturor manifestărilor cultural-artistice, sportive şi de tineret care se desfăşoară în municipiul Alexandria, precum şi a unor evenimente organizate de municipalitate, conform anexei la prezenta hotărâre se vor aloca sume din bugetul local secţiunea de funcţionare de la capitolul 67.02 - „Cultură,recreere şi religie”, precum şi din sume provenite din sponsorizări ce se vor încasa pe parcursul anului. Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestor manifestări se va realiza pe bază de acte doveditoare. Serviciul Buget, Resurse Umane, Activităţi Culturale stabilește legalităţile angajării şi utilizării creditelor bugetare în limita şi cu destinaţia aprobată. Având în vedere că propunerea de mai sus a fost făcută în conformitate cu prevederile legale în vigoare, s-a întocmit proiect de hotărâre cu privire asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și ECOTRANS DANARA SRL în vederea colectării selective a de șeurilor de baterii și acumulatori portabiliîn vederea realizării în comun a unor acțiuni specifice, proiect de hotărâre care împreună cu întreaga documentaţie va fi supus spre dezbaterea şi aprobarea Consiliului Local al municipiului Alexandria. Serviciul Buget, Resurse Umane, Serviciul Juridic, Comercial Activităţi Culturale Șef Serviciu Șef Serviciu Haritina Gafencu Postumia Chesnoiu Compartiment Sport, Tineret Cristian Faluvegi PROTOCOL DE COLABORARE PRIVIND COLECTAREA DEȘEURILOR DE BATERII PORTABILE 1. PĂRȚILE Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) cu sediul social în Strada Marcel Iancu, nr. 3-5, sector 2, București, punct de lucru: Strada Aromei Nr. 88, Sector 2, Bucuresti, nr. de înregistrare 28/04.03.2010, CUI RO 26655357, tel. 0314.337.338, e-mail [email protected], reprezentată de doamna Elena Ion, avand funcția de Președinte, denumită în continuare SNRB, și MUNICIPIUL ALEXANDRIA, prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria, cu sediul în municipiul Alexandria, stradă Dunării, nr.139, cod 140030, județul Teleorman, cod fiscal nr.4652660, telefon 0247/317732, fax 0247/317728 cont bancar nr. RO61TREZ24A675000591100X, deschis la Trezoreria Alexandria, reprezentat de Victor DRĂGUȘIN, în calitate de Primar, pe de o parte, denumită în continuare BENEFICIAR. si ECOTRANS DANARA SRL , cu sediul social în localitatea .................................................. , Str. ……………………. , nr. ……… , inregistrata sub nr. …………….....……. , CUI ……..………....….. , tel: ............................................. , fax ............................................. , e-mail ............................................. , reprezentată de ............................................., cu funcția de ............................................. , in calitate de colector. Mai jos denumite în mod colectiv ,,Părțile” au convenit încheierea prezentului Protocol (”Protocol”) având următoarele prevederi: 2. OBIECTUL PROTOCOLULUI 2.1. Obiectul Protocolului îl constituie colaborarea Părților în vederea: 2.1.1. organizării serviciului de colectare selectivă a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili (definite conform HG nr. 1132/2008 art.7 alin.(10) lit. a si alin. (10’) ) prin efectul legii; 2.1.2. promovării campaniilor de educare, informare și conștientizare în domeniul colectării selective a DBA, in cadrul Orasului Alexandria; 2.1.3. organizării campaniilor de colectare selectivă a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili uzați provenite din activitatile Orasului Alexandria; 2.2. Asociația SNRB, în calitate de structură de transfer responsabilitate a producătorilor de baterii și acumulatori, se obligă să preia în condițiile prezentului Protocol, înspre tratare, valorificare și reciclare, cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili aparținând categoriilor pentru care a fost licențiată. 2.3. Categoriile de DBA care se supun obiectului acestui Protocol sunt: 1a Alcaline 1b Litiu 1c Zinc carbon 1d Zinc aer 1e Oxid de mercur 1f Oxid de argint Baterii portabile (categoriile 1 și 2) 1g Ansamblu de baterii 1h Altele 2a Nichel Cadiu 2b Plumb 2c Nichel Metal Hidrura 2d Litiu ion 2e Litiu polimer 2f Altele 2.4. Cedarea în folosință cu titlu gratuit, de către SNRB, către Beneficiar, a infrastructurii necesare pentru colectarea selectivă a DBA, proprietate SNRB, în vederea colectării selective a bateriilor și acumulatorilor portabili uzați. 2.6. Cantitățile de DBA preluate cu titlu gratuit de la Beneficiar, vor fi recepționate la destinație prin reprezentanți desemnați ai Părților, în prezența cărora se execută și operațiunile de numărare/cântărire. 3. DURATA PROTOCOLULUI 3.1. Durata Protocolului este de 1 an începând de la data semnării lui și se prelungește automat, la expirare, cu perioade de câte un an, dacă niciuna dintre Părți nu face o notificare scrisă contrară, în prealabil cu 30 zile. 3.2. La expirarea/încetarea prezentului Protocol de colaborare, SNRB va ridica recipientele/infrastructura pusă la dispoziția Primariei Alexandria și predată pe bază de proces verbal de predare primire. 4. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR 4.1. BENEFICIARUL are următoarele obligații: a. Să realizeze campanii de informare și conștientizare in interiorul Orasului Alexandria privind importanța colectării selective a DBA portabili și reciclării acestora cu obiectivul de a stimula un comportament responsabil față de deșeuri; b. Să aloce spații pentru amplasarea infrastructurii de colectare a DBA, să autorizeze derularea de campanii de colectare și activitățile de promovare (postare afișe, distribuire flyere etc) și să promoveze campaniile de colectare prin distribuirea de afișe și flyere puse la dispoziție de către SNRB; c. Să predea toate DBA colectate către SNRB; d. Să nu deterioreze bateriile si acumulatorii uzati colectati; e. Să notifice SNRB când a colectat minim 20 kg DBA portabili, în vederea ridicării lor, la nr. de telefon 031.821.3333 sau pe e-mail la adresa [email protected]; f. Să predea deșeurile DBA colectate exclusiv către operatorii autorizați SNRB, in septa ECOTRANS DANARA SRL g. Să întocmească și să semneze documente din care să reiasă cantitatea de deșeuri predată, asemenea documente trebuie semnate de reprezentanții ambelor Părți, urmând ca SNRB să poată fi reprezentat de colectorul autorizat, ECOTRANS DANARA SRL h. La încetarea Protocolului de colaborare, să predea în bună stare recipientele, proprietate a SNRB. 4.2. SNRB are următoarele obligații: a) Să doteze Beneficiarul, după caz și în funcție de cantitățile periodic generate, cu infrastructură de colectare adecvată ( containere adecvate, alte mijloace de colectare); b) Să predea containerele de colectare separată a deșeurilor de tip DBA, precum și materialele necesare pentru comunicarea, informarea și colectarea DBA cu proces verbal; c) Să pună la dispoziția Beneficiarului un nr. de call center pentru preluarea comenzilor de colectare: 031.821.3333. d) Să ridice și să transporte deșeurile prin itermediul colectorului autorizat ECOTRANS DANARA SRL, sub condiția îndeplinirii cantității minime de către Beneficiar, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de colectare; e) Să prezinte, la cerere, Beneficiarului, documente din care să reiasă ca DBA -urile preluate au fost predate spre reciclare/valorificare către o societate autorizată; f) Să se asigure că deșeurile colectate vor fi reciclate de către un reciclator autorizat, în condiții de calitate, cu folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, toate aceste operațiuni efectuându-se pe cheltuiala SNRB; g) Să sprijine Beneficiarul în organizarea si derularea campaniilor de informare și colectare selectivă; h) Să realizeze materiale de comunicare și informare și să le pună la dispoziția Beneficiarului; i) Montajul, eventualele reparații sau înlocuiri, mentenanța la cerere, cât și recipientele în sine vor fi asigurate în mod gratuit de SNRB, pe toată perioada Protocolului de colaborare, cu mențiunea că rămân proprietatea SNRB urmand a fi returnate la incetarea lui; j) SNRB își rezervă dreptul de a dimensiona tipurile și dimeniunile recipientelor puse la dispoziție, în funcție de specificul unitatii........, pentru a asigura un serviciu optim. 5. FORȚA MAJORĂ Nici una dintre părti nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător - total sau parțial - a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului Protocol, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forță majoră, așa cum este definită de lege. 6. NOTIFICĂRI 6.1. În accepțiunea Părților, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte, este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa prevazută în partea introductivă a prezentului Protocol. Pentru notificările transmsie prin fax sau email, acestea se consideră primite în prima zi lucrătoare după cea în care au fost expediate. Notificările electronice nu vor fi luate în considerare de niciuna dintre Părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile anterior menționate. 6.2. SNRB poate trimite în format electronic la adresele de contact comunicate de Beneficiar, informări cu privire la modificări de legislație, campanii de colectare, alte informații relevante. Persoanele de contact desemnate de părți pentru derularea prezentului Protocol, sunt următoarele: • Pentru Beneficiar _____________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ • Pentru SNRB _____________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ 7. CLAUZE FINALE 7.1. Modificarea prezentului Protocol se face numai prin act adițional încheiat între Părți. 7.2. Prezentul Protocol impreuna cu Anexa 1, care face parte integranta din cuprinsul sau, reprezintă voința Părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 7.3. Prezentul Protocol încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenția unui tribunal arbitral sau a instanței judecătorești în cazul în care una dintre Părți : nu își execută una dintre obligațiile esențiale enumerate în prezentul Protocol ; cesionează drepturile și obligațiile sale prevăzute de prezentul Protocol fără acordul celeilalte Părți ; în termen de 15 zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoștință că nu și-a executat ori își execută în mod necorespunzător oricare dintre obligațiile ce-i revin. 7.4. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului Protocol o va notifica celeilalte 7.5. Părți, cu cel puțin 15 zile înainte de data la care încetarea urmează să-și producă efectele. Rezilierea prezentului Protocol nu va avea nici un efect asupra obligațiilor deja scadente între Părți. Prezentul Protocol a fost încheiat astăzi .................., într-un numar de 3 (TREI) exemplare, cu valoare egală, câte unul pentru fiecare Parte. Asociația SNRB Primaria Municipiului Alexandria ECOTRANS DANARA Elena Ion _________ PRIMAR, Victor DRĂGUŞIN Președinte _________ Serviciul Buget, Resurse Umane, Activităţi Culturale Șef Serviciu Harit [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alexandria.ro