HCL 104/2024 adoptată
Hotărâre privind: Aprobarea închirierii de către Municipiul Alexandria a unui teren pentru parcare autobuze electrice
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind: aprobarea închirierii de către Municipiul Alexandria a unui teren pentru parcare autobuze electrice
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţa ordinară, având în vedere:
- referat de aprobare nr. 18932/19.03.2024, al Primarului municipiului Alexandria;
- raportul comun de specialitate al nr. 18935/19.03.2024, al Serviciului Administrare si Valorificare
Domeniul Public, al Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, precum si al Serviciului Juridic
Comercial;
- avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al municipiului
Alexandria;
- prevederile H.C.L. nr. 282 / 28.08.2019, punctul 32 privind aprobarea zonelor de interes comercial ale
Municipiului Alexandria şi aprobarea tarifelor pentru închirierea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea
de locuințe și a terenurilor, aparţinând domeniului public şi privat de interes local din Municipiul
Alexandria, diferenţiate pe zone de interes comercial ;
- în conformitate cu prevederilor art.136 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă nr.57/2019, privind Codul
Administrativ;
- art. 29, alin.(1) din Legea nr. 98/2016 – privind achizițiile publice;
- art. 1777 – 1835 din Legea nr. 287/2009 – privind Codul Civil, cu modificările şi completările
ulterioare;
- art. 129, alin. (1) și (2), lit. ,,c” și alin. (6), lit. ,,a” din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul
Administrativ;
- prevederile art. 80 şi art. 81, din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. ,,a” și art. 240, din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul
Administrativ.
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă închirierea de către Municipiul Alexandria a unui teren pentru parcare a opt autobuze
electrice precum si două stații electrice aferente acestora.
Art.2. Suprafaţa, termenul închirierii, preţul maxim al chiriei, precum şi destinaţia, sunt prevăzute în
anexa nr. 1 – listă și anexa nr. 2 – contractul cadru de închiriere, anexe ce fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.3. Se vor solicita oferte de preț în vederea stabilirii chiriei, selectându-se oferta cea mai
avantajoasă pentru Municipiul Alexandria.
Art.4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Alexandria pentru semnarea contractului de închiriere
și a actelor adiționale la contractul de închiriere.
Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă
Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului municipiului Alexandria, Serviciului
Administrare si Valorificare Domeniul Public, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale,
precum si Serviciului Juridic Comercial, pentru luare la cunoştinţă şi punere în aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
Marian Dragos PETCU ALEXANDRU RĂZVAN CECIU
ALEXANDRIA
Nr. 104 /29.03.2024
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
Nr.18932/19.03.2024
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea închirierii de către Municipiul Alexandria a unui teren
pentru parcare autobuze electrice
Obiectul prezentului proiect îl constituie aprobarea închirierii unui teren în suprafață de 350 mp
destinat parcării a opt autobuze electrice precum si două stații electrice aferente acestora.
Prin Programul Operational Regional 2014-2020 - Axa Prioritara 4: Sprijinirea dezvoltarii
urbane durabile - Prioritatea de investitii 4.1: Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid
de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor
sustenabile de mobilitate urbană şi a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor - În parteneriat
vor fi achiziționate un număr de 10 autobuze electrice, 3 statii electrice de încărcare rapidă ce vor fi
instalate în zona fabricii Koyo, zona IAICA și zona PECO și 10 stații electrice de încărcare lentă care
vor fi instalate în autobază.
Până la achiziționarea numărului total de autobuze electrice si a stațiilor de încărcare aferente
acestora este necesară parcarea celor deja achiziționate drept pentru care se justifică închirierea unui
teren de aproximativ 350 mp destinat parcării si instalării acestora până la definitivarea construirii
autobazei prevăzută în programul mai sus menționat.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (1), din O.U.G. nr.57/03.07.2019
privind Codul Administrativ, propun elaborarea de către Serviciul Administrare si Valorificare
Domeniul Public, Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, precum si Serviciul Juridic
Comercial a unui proiect de hotărâre cu privire la închirierea unui teren în suprafață de 350 mp destinat
parcării a opt autobuze electrice precum si două stații electrice aferente acestora.
Proiectul de hotărâre, împreună cu întreaga documentaţie, va fi supus spre dezbatere şi aprobare
Consiliului Local al municipiului Alexandria.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUŞIN
AC
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
SERVICIUL ADMINISTRARE SI
VALORIFICARE DOMENIUL PUBLIC
SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE,
ACTIVITĂȚI CULTURALE
SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL
Nr. 18935/19.03.2024
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea închirierii de către Municipiul Alexandria a
unui teren pentru parcare autobuze electrice
1. NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA PROIECTULUI
Prin referatul de aprobare nr.18932/19.03.2024, Primarul Municipiului Alexandria
propune întocmirea unui proiect de hotărâre cu privire la închirierea de către Municipiul
Alexandria a unui teren pentru parcare autobuze electrice.
Obiectul prezentului proiect îl constituie aprobarea închirierii unui teren de către
Municipiul Alexandria necesar parcării/garării a opt autobuze electrice precum si două stații
electrice aferente acestora.
Urmare a Programului Operational Regional 2014-2020 - Axa Prioritara 4: Sprijinirea
dezvoltarii urbane durabile - Prioritatea de investitii 4.1: Promovarea strategiilor de reducere
a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane,
inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană şi a unor măsuri relevante
pentru atenuarea adaptărilor - În parteneriat vor fi achiziționate un număr de 10 autobuze
electrice, 3 statii electrice de încarcare rapidă ce vor fi instalate în zona fabricii Koyo, zona
IAICA și zona PECO și 10 stații electrice de încărcare lentă care vor fi instalate în autobază.
Până la achiziționarea numărului total de autobuze electrice si a stațiilor de încărcare
aferente acestora este necesară parcarea celor deja achiziționate drept pentru care se justifică
închirierea unui teren de aproximativ 350 mp destinat parcării si instalării acestora până la
definitivarea construirii autobazei prevăzută în programul mai sus menționat.
2. LEGALITATEA PROIECTULUI
Susţinerea proiectului propus, din punct de vedere legal, este fundamentată pe
prevederile următoarelor acte normative şi administrative, astfel:
- în conformitate cu prevederilor art.136 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă nr.57/2019,
privind Codul administrativ;
- art. 129, alin. (1) și (2), lit. ,,c” și alin. (6), lit. ,,a” din O.U.G. nr. 57/03.07.2019
privind Codul Administrativ;
- conform art. 29, alin.(1): ,,Prezenta lege nu se aplică pentru atribuirea contractelor de
achiziție publică/acordurilor-cadru de servicii care au ca obiect: cumpărarea sau închirierea,
prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a
drepturilor asupra acestora” din Legea nr. 98/2016 – privind achizițiile publice;
- art. 1777 – 1835 din Legea nr. 287/2009 – privind Codul Civil, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art. 80 şi art. 81, din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, actualizată, cu modificările şi completările
ulterioare.
3. EŞALONAREA ÎN TIMP
Perioada închirierii spațiului este de 6 luni, cu începere de la data semnării contractului
de închiriere cu posibilitatea prelungirii termenului de valabilitate a acestuia prin acte
adiționale.
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art.129 alin.1 și art.136 alin.1 din OUG
nr.57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că
proiectul poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al municipiului Alexandria,
astfel că propunem spre analiză şi aprobare prezentul Raport şi proiectul de Hotărâre privind
aprobarea închirierii de către Municipiul Alexandria a unui teren pentru parcare autobuze
electrice.
SERVICIUL ADMINISTRARE SI SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE
VALORIFICARE DOMENIUL PUBLIC ACTIVITĂȚI CULTURALE
Sef Serviciu, Sef Serviciu,
Stefan NECEA Haritina GAFENCU
SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL
Sef Serviciu,
Postumia CHESNOIU
JUDETUL TELEORMAN ANEXA nr.1 la
MUNICIPIUL ALEXANDRIA H.C.L. nr. 104/29.03.2024
CONSILIUL LOCAL
LISTA
cu elementele caracteristice a unui teren ce urmează a fi închiriat de către Municipiul Alexandria
pentru parcare autobuze electrice
Suprafaţa Termen de închiriere Preţul maxim Destinaţia
- m² - al chiriei
- lei/lună -
350,00 6 luni cu posibilitatea 800 Pentru parcare/garare a opt
de prelungire prin act autobuze electrice precum
adițional si două stații electrice
aferente acestora.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
CONSILIER,
Marian Dragos PETCU
Anexa nr. 2 la
H.C.L. nr. 104/29.03.2024
CONTRACT CADRU DE ÎNCHIRIERE
Nr……../……….2024
Încheiat între:
……………………………….. cu sediul social în …………………………, având numărul de
înregistrare …………… la Oficiul Registrului Comerțului Teleorman, Cod Fiscal RO ……………., tel.
………………., reprezentată de domnul ………………….. – administrator, în calitate de proprietar, pe de
o parte
şi
MUNICIPIUL ALEXANDRIA – persoană juridică de drept public, cu sediul în str. Dunarii,
nr.139, telefon 0247-317732, cod fiscal nr.4652660, reprezentată prin dl. Victor DRĂGUŞIN – primar, în
calitate de chiriaş, pe de o altă parte, a intervenit prezentul contract.
În baza acordului ambelor parţi s-a încheiat prezentul contract de închiriere cu respectarea
dispoziţiilor art.1777-1835 din Noul Cod Civil.
Art 1. Obiectul contractului de închiriere este terenul situat în municipiul Alexandria, str.
………………, cu suprafaţă de …………….
Art 2. Durata închirierii este de 6 luni, începând cu data de ………………, cu posibilitatea de
prelungire prin acte adiționale.
Art 3. Chiria este de ………… lei/lună, iar plata chiriei se face lunar, până la finele lunii în curs, în
baza facturii emise către ………………………....
Art 4. Drepturile şi obligaţiile ce decurg din prezentul contract pot fi transferate către terţi cu
acordul proprietarului.
Art 5. Proprietarul se obligă:
a) să predea spaţiul liber de orice sarcini;
b) să garanteze chiriaşului folosinţa netulburată pe toată durata contractului.
Art 6. Chiriaşul se obligă:
a) să respecte obiectul şi profilul de activitate pentru care s-a închiriat spaţiul respectiv (destinaţia
spaţiului);
b) să plătească chiria, în cuantumul şi la termenele stabilite prin contract;
c) să restituie bunul la încetarea din orice cauză a contractului de închiriere;
Art 7. La data expirării contractului de închiriere, chiriaşul are obligaţia eliberării spațiului închiriat.
Art 8. Contractul de închiriere poate fi reziliat unilateral, anticipat şi necondiţionat de către
proprietar pentru neplata chiriei la termenul menţionat;
Art 9. Rezilierea va opera de drept, fără somaţie, punere în întârziere şi fără îndeplinirea oricarei alte
formalităţi de la data comunicării acestei măsuri, iar chiriaşul va preda spaţiul liber de orice sarcini.
În cazul rezilierii, dacă debitul nu va fi recuperat pe cale amiabilă, acesta va fi recuperat pe cale
judecatorească.
Art 10. La data expirării contractului, contractul poate fi prelungit cu acordul părților.
Art 11. Forţa majoră:
11.1 Prin forta majoră se întelege orice eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi
inevitabil care împiedică parţile să-şi execute integral sau parţial obligaţiile;
11.2 Forţa majora este constatată de o autoritate competentă;
11.3 Situaţia de forţă majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate
prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează;
11.4 La dispariţia cazului de fortă majoră, condiţiile prezentului contract reintră în vigoare.
Art.12. Modificarea oricărei clauze se face prin acordul părţilor, prin act adiţional, care face parte
integrantă din prezentul contract. Orice înţelegere verbală este considerată nulă şi lipsită de efecte juridice.
Art.13. Prezentul contract intră în vigoare la data încheierii lui şi încetează la stingerea integrală a
obligaţiilor părţilor.
Art.14. Litigiile de orice fel, decurgând din executarea prezentului contract, se vor soluţiona pe cale
amiabilă, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi soluţionate de către instanţele
judecătoreşti competente din România.
Semnând prezentul contract, părţile confirmă că au luat act de toate prevederile ei şi le acceptă în
totalitate.
Prezentul contract s-a încheiat în 2 (două) exemplare, unul pentru fiecare parte.
PROPRIETAR CHIRIAȘ
…………………………………………………… MUNICIPIUL ALEXANDRIA
ADMINISTRATOR PRIMAR,
…………………………… VICTOR DRĂGUȘIN
SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE,
ACTIVITĂȚI CULTURALE
Sef Serviciu,
Haritina GAFENCU
SERVICIUL ADMINISTRARE SI
VALORIFICARE DOMENIUL PUBLIC
Sef Serviciu,
Stefan NECEA
SERVICIUL JURIDIC, COMERCIAL
Sef Serviciu,
Postumia CHESNOIU
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
CONSILIER,
Marian Dragos PETCU
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.