Alba Iulia › 26 noiembrie 2020

HCL 320/2020 adoptată

privind aprobarea unui parteneriat durabil între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia pe o perioadă de 10 ani

Documente

Text

ROMANIA Anexa la HCL nr. 320/2020 JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL ALBA IULIA CONSILIUL LOCAL ACORD DE PARTENERIAT Încheiat între Municipiul Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Adresa: Calea Moţilor, nr. 5A, 510134, reprezentată legal prin Domnul Gabriel PLEȘA, primarul municipiului Alba Iulia, şi Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, având sediul în Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 11, reprezentat de către Domnul Prof. Valeriu CERBU, în calitate de Director, Obiectiv general Cele două instituţii convin prin prezentul acord de parteneriat să colaboreze activ pe multiple planuri de interes pentru dezvoltarea durabilă a comunității locale și creșterea calității procesului educațional la nivelul municipiului Alba Iulia. Art. 1. Principii de bază  Relaţiile de conlucrare dintre părţi se întemeiază pe conceptele de parteneriat, respect reciproc şi bună credinţă, transparenţă în procesul de armonizare a intereselor specifice în acord cu nevoile de dezvoltare a comunității locale. Art. 2. Obiectul colaborării a) Stimularea dezvoltării durabile la nivelul comunității locale. b) Creșterea calității procesului educațional la nivelul municipiului Alba Iulia. c) Pregătirea și depunerea spre finanțare în parteneriat a unui proiect de reabilitare termică a clădirii, restaurarea clădirii istorice și dotarea sălilor de clasă / anexelor imobilului Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia cu echipamente și instrumente inovatoare pentru cei peste 800 de elevi beneficiari ai Colegiului, inclusiv realizarea/dotarea unui centru de robotică de interes regional, în cadrul mecanismul de finanțare reglementat de OUG nr. 155 din 3 septembrie 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. d) Elaborarea și implementarea în parteneriat și a altor proiecte cu finanțare nerambursabilă care răspund nevoilor de dezvoltare comunitară identificate la nivel local, de importanță locală și națională și/sau adresabile nevoilor instituționale ale părților semnatare, atunci când condițiile de eligibilitate o permit, complementare proiectelor promovate prin intermediul mecanismului de finanțare reglementat prin OUG 155/2020. e) Promovarea proiectelor educaționale, de cercetare și științifice prin intermediul acţiunilor desfăşurate de ambele părţi pentru o mai bună imagine a instituţiilor şi promovarea intereselor acestora către toate grupurile ţintă. f) Colaborarea dintre părţile semnatare în vederea organizării de evenimente şi alte activităţi adresate comunității locale în vederea creșterii calității serviciilor pentru cetățeni. g) Instituţiile concordă la promovarea reciprocă, în cadrul activităţilor comune, a imaginii instituțiilor partenere. Art. 3. Durata colaborării Durata prezentului acord de parteneriat este de 10 ani începând de la data semnării lui de către ambele părţi, cu posibilitate de prelungire prin acordul părților. Art. 4. Îndatoriri comune  Ambele părţi semnatare ale acestui acord se angajează să colaboreze îndeaproape pentru stabilirea unor bune relaţii de cooperare.  Participarea la întâlniri de lucru comune în vederea prioritizării unor proiecte de interes pentru creșterea calității vieții cetățenilor municipiului Alba Iulia pentru perioada 2021-2027. Art. 5. Stabilirea rolurilor și responsabilităților fiecărui partener MUNICIPIUL ALBA IULIA: a) Se angajează să prioritizeze la nivelul Regiunii Centru, pentru viitorul cadru financiar 2021-2027 și la nivelul unor alte programe de finanțare, proiectele de investiții de interes comun. b) Se angajează să pregătească în parteneriat cu Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia documentația tehnico-economică și toate studiile necesare aferente investiției privind reabilitarea termică a clădirii, restaurare a clădirii istorice și dotarea sălilor de clasă / anexelor imobilului Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia cu echipamente și instrumente inovatoare pentru cei peste 800 de elevi beneficiari ai Colegiului, inclusiv realizarea/dotarea unui centru de robotică de interes regional. c) Se angajează să sprijine financiar, inclusiv să cofinanțeze, în limita resurselor disponibile, activități și proiecte comune, derulate în parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia în eventualitatea în care acestea sunt considerate a fi de interes public și de interes pentru ambele părți semnatare ale prezentului acord de parteneriat. d) Se angajează să promoveze rezultatele acestui parteneriat şi contribuţia pe care Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia o va avea asupra dezvoltării durabile a comunității locale. e) Se angajează să sprijine logistic, administrativ și cu resurse umane activitățile propuse de către Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia de interes pentru comunitatea locală, în limitele legii și ale fondurilor bugetare disponibile. f) Se angajează să asigure transferul de bune practici în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile, inclusiv se angajează să pună la dispoziția Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, la cerere, resurse umane cu competențe în scrierea și implementarea de proiecte pe perioadă determinată, pentru accesarea unor fonduri nerambursabile în cadrul unor programe de finanțare nerambursabilă în cadrul cărora Colegiul poate deține rolul de solicitant eligibil. g) Se angajează să mandateze Primarul Municipiului Alba Iulia să reprezinte Municipiul Alba Iulia în relaţia cu partenerul şi să semneze toate actele ce derivă în urma activităților derulate în baza prezentului acord. COLEGIUL NAȚIONAL ”HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN” ALBA IULIA: a) Va desemna persoane responsabile de comunicarea dintre Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia şi Municipiul Alba Iulia pe toată durata Acordului de parteneriat. b) Se angajează să informeze și să comunice Municipiului Alba Iulia toate informațiile de interes care ar putea contribui la dezvoltarea durabilă orașului, în condițiile permise de lege. c) Pune la dispoziția Municipiului Alba Iulia, competențe specifice prin personal specializat la nivelul proiectelor derulate de municipalitate care se intersectează cu domeniul de activitate Colegiului; d) Se angajează să sprijine, sub condiţia existenţei resurselor disponibile, Municipiul Alba Iulia în organizarea de evenimente de interes local, național și internațional, în condițiile permise de lege, inclusiv în domeniul sensibilizării populației cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au locuitorii orașului în calitate de cetățeni europeni activi. e) Se angajează să sprijine, sub condiţia existenţei resurselor disponibile, logistic și prin resurse umane, evenimentele organizate la Alba Iulia, de interes pentru ambele părți semnatare ale prezentului acord de parteneriat. f) După caz, se angajează să ofere scrisori de sprijin (fără angajament financiar) în cadrul proiectelor naționale sau transnaționale pe care Municipiul Alba Iulia le depune sau implementează, dacă Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia le consideră utile dezvoltării comunității și sunt în acord cu viziunea proprie de dezvoltare. g) Se angajează să asigure vizibilitatea implicării Municipiului Alba Iulia în organizarea în parteneriat a proiectelor comune. h) Se angajează, sub condiţia existenţei resurselor disponibile, să devină partener în cadrul proiectelor Municipiului Alba Iulia cu finanțări nerambursabile în situația în care proiectul este de interes pentru Colegiu și condițiile de eligibilitate o permit. i) Se angajează, atunci când se impune printr-un proiect implementat în comun, să valideze informația din punct de vedere al legislației specifice domeniului de activitate al Colegiului, înainte de a fi făcută public. Art. 6. Dispoziţii finale  Prezentul Acord de parteneriat constituie un document cadru de cooperare între părţi în vederea obiectivului propus, putând fi completat sau modificat prin înţelegerea părţilor, prin reprezentantul legal al fiecărei părți.  Orice comunicare între părţi referitoare la îndeplinirea prezentului acord de parteneriat trebuie să fie transmisă în scris.  Divergenţele care pot apărea între cele două părţi pe parcursul derulării Acordului de parteneriat vor face obiectul unei concilieri pe cale amiabilă. În cazul imposibilităţii soluţionării amiabile, prezentul Acord de parteneriat devine nul.  Coordonarea prezentului acord de parteneriat va fi asigurată: din partea Municipiului Alba Iulia de către Maria-Elena SEEMANN, manager public al municipiului Alba Iulia iar din partea Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia de către Prof. Valeriu CERBU, Director.  Cele două părţi vor duce la îndeplinire în mod corespunzător prevederile prezentului acord de parteneriat.  Prezentul acord de parteneriat poate fi prelungit, printr-un act adițional, cu acordul ambelor părți.  Încheiat astăzi, .........................................., la Alba Iulia, în limba română, în două exemplare, ambele cu valoare de original. MUNICIPIUL ALBA IULIA COLEGIUL NAȚIONAL ”HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN” ALBA IULIA Gabriel PLEȘA PROF. VALERIU CERBU PRIMAR DIRECTOR Alba Iulia, 26 noiembrie 2020 Președintele ședinței, Contrasemnează, Consilier Secretar general Popescu Emil Antoniu Jeler Marcel

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro