Alba Iulia › 30 ianuarie 2023

HCL 30/2023 adoptată

privind aprobarea Regulamentului privind activitățile de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe raza Municipiului Alba Iulia, precum și aprobarea tarifelor aplicabile acestor activități

Documente

Text

ROMÂNIA ANEXA la HCL nr.30/2023 JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL ALBA IULIA CONSILIUL LOCAL Regulamentul privind activitățile de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe raza Municipiului Alba Iulia, precum și aprobarea tarifelor aplicabile acestor activități CAPITOLUL I Dispozitii generale Art.1. Prezentul regulament stabilește modul de aplicare și desfășurare a activităților de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar, în următoarele situații: a) În situația prevăzută la art.7 lit. h) și k) din Legea poliției locale nr.155/2010 republicată, cu modificările și completările ulterioare, caz în care agentul constatator din poliția locală va constata contravențiile și va aplica sancțiunile pentru încălcarea normelor legale, având dreptul de a dispune măsura ridicarii vehiculeleor, în temeiul Art. II din H.G. Nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006; b) În cazul nerespectării obligației prevăzute la art. 9 alin.(1) lit.m) din O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, agentul constatator din poliția locală având dreptul de a dispune măsura ridicării vehiculelor, în temeiul art. 24^2 din O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 4 alin. (3) lit. a) din Regulamentul aprobat prin HCL 255/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Alba Iulia precum și constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții, precum și de a aplica sancțiunea contravențională, conform Cap. I, art.11, lit. d), pct. 37) din Regulament; c) În situația prevăzută la art.100, alin. (1), lit.g), din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, caz în care agentul constatator din poliția locală va constata contravențiile și va aplica sancțiunile pentru încălcarea normelor legale, având dreptul de a dispune și măsura ridicării vehiculelor care încalcă prevederea de mai sus; d) În situația prevăzută la art. 4 alin.(3) lit.b) din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 255/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Alba Iulia precum și constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții și de a aplica sancțiunea contravențională cu amendă conform Cap. I, art.11, lit. G), pct. 15) din Regulament; Art.2. Dispozițiile prevăzute în prezentul Regulament se aplică tuturor vehiculelor și au ca scop asigurarea fluenței circulației, descongestionarea drumurilor publice aflate pe raza administrativ – teritorială a municipiului Alba Iulia, protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, asigurarea parcării vehiculelor conform normelor în vigoare, respectarea regulilor de circulație impuse prin actele normative referitoare la circulația pe drumurile publice și protejarea domeniului public conform normelor legale în vigoare și care prin staționarea neregulamentară pe drumurile publice, pe domeniul public sau privat al U.A.T. Municipiul Alba Iulia, ori în alte locuri de pe raza municipiului Alba Iulia, pot determina congestionarea sau blocarea circulației, pun în pericol siguranța traficului rutier, stânjenesc desfășurarea lucrărilor edilitare de salubrizare și deszăpezire mecanizată a tramei stradale sau pietonale. Art.3. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezentul Regulament, precum și dispunerea măsurii tehnico – administrative de ridicare a vehiculului, se face de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Alba Iulia. Art. 4. Baza legală a acestor activități este prevăzută în următoarele acte normative:  Legea poliției locale nr.155/2010 republicată, cu modificările și completările ulterioare;  Legea nr. 448/2006 republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare; - H.G.nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice; - O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare ; - O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare; - H.C.L. nr. 255/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Alba Iulia precum și constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții, cu modificările și completările ulterioare. Capitolul II Desfășurarea activităților de ridicarea și transportul vehiculelor Art. 5. Activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor constituie serviciu public și se realizează pe durata a 24 de ore, de către personalul specializat și anume desemnat din cadrul Poliției Locale a municipiului Alba Iulia. Art. 6. (1)Polțiștii locali vor efectua planșe foto / înregistrări video cu ajutorul mijloacelor aflate în dotare, consemnând starea de fapt în procesul - verbal de constatare a contravenției și dispun, în scris, aplicarea măsurii tehnico – administrative de ridicare a vehiculului, prin completarea Dispoziției de ridicare. (2) Dispoziția de ridicare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații: a) data, ora și locul ridicării vehiculului; b) gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator care dispune măsura tehnico – administrativă, precum și unitatea din care acesta face parte; c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată; d) mențiuni privind înregistrarea foto sau video a staționării vehiculului; e) mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul; f) date privind numărul de înmatriculare / înregistrare și marca vehiculului. (3) Modelul dispoziției de ridicare este prevăzut la Anexa nr. 1 la prezentul Regulament; (4) Dispoziția de ridicare se încheie în 3 exemplare, cu următoarea destinație: primul exemplar pentru emitent, al doilea exemplar pentru administrația publică locală, iar al treilea exemplar pentru persoana care solicită restituirea vehiculului. (5) Dispozițiile de ridicare vor fi autocopiative, înseriate și numerotate. Art. 7. După ridicarea vehiculului, agentul constatator va comunica prin orice mijloc și în cel mai scurt timp dispeceratului poliției locale, care la rândul său va comunica IPJ Alba, date referitoare la vehiculul ridicat, locul de unde a fost ridicat și locul unde a fost depozitat. Art. 8. Compartimentul Circulația pe Drumurile Publice din cadrul Serviciului Poliția Locală, va ține evidența vehiculelor ridicate Art. 9. (1) Pe toată perioada de desfășurare a operațiunii de ridicare, la locul constatării faptei, se va afla un agent constatator. (2) Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă existența altor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico - administrative. (3) Nu se dispune ridicarea vehiculului aparținând unei instituții dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară o acțiune de intervenție sau misiune cu caracter de urgență, restituirea acestuia se va face gratuit, imediat și necondiționat. (4) De asemenea nu se dispune ridicarea sau, dacă a fost dispusă, nu se mai execută, dacă există indicii temeinice că operațiunea de ridicare nu se poate desfășura, din anumite motive, în condiții optime de siguranță, menționându-se în dispoziția de ridicare motivul care a condus la luarea acestei măsuri. Art. 10.(1) Vehiculul va fi eliberat la locul constatării, fără plata altor cheltuieli , dacă operațiunea nu a mai fost inițiată. (2) Transportul la locul de depozitare nu se mai execută, dacă până la inițierea acestuia, proprietarul / utilizatorul vehiculului se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare, urmând ca pe baza cererii de restituire și a procesului verbal de restituire a vehiculului, să-i fie eliberat vehiculul la locul constatării. (3) Cererea de restituire cuprinde următoarele: - numele, prenumele și datele personale ale proprietarului/utilizatorului vehiculului; - marca , modelul , culoarea și numărul de înmatriculare al vehiculului; - seria și numărul chitanței care atestă plata cheltuielilor cu operațiunile efectuate până la acel moment. (4) Modelul cererii de restituire la fața locului este prevăzut la Anexa nr. 2; (5) Cererea de restituire se încheie în 2 exemplare, cu următoarea destinație: primul exemplar pentru emitent, iar al doilea exemplar pentru persoana care solicită restituirea vehiculului. (6) La eliberarea vehiculului se va încheia și un proces verbal de restituire a vehiculului, care cuprinde următoarele: - data, ora și locul ridicării vehiculului; - gradul profesional, numele și prenumele persoanei care predă vehiculul; - numele, prenumele și datele personale ale proprietarului/utilizatorului vehiculului; - marca, modelul, culoarea și numărul de înmatriculare al vehiculului. (7) Cu această ocazie se va înmâna proprietarului/utilizatorului vehiculului un exemplar al dispoziției și al procesului verbal de restituire a vehiculului. (8) Modelul Procesului verbal de restituire al vehiculului este prevăzut la Anexa nr 3. (9) Procesul verbal de restituire al vehiculului, se încheie în 2 exemplare cu următoarea destinație: primul exemplar pentru emitent, iar al doilea exemplar pentru persoana care solicită restituirea vehiculului. Art. 11. Transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat. Capitolul III Depozitarea vehiculelor Art. 12. (1) Depozitarea se va face într-un spațiu corespunzător, special destinat acestei activități, denumit generic ,,Depozit vehicule ridicate” pe bază de proces verbal predare primire (Anexa 4 ) care trebuie să prevadă:  data, ora și locul unde este încheiat;  numele și prenumele persoanei care predă vehiculul;  numele și prenumele polițistului local care primește vehiculul;  marca, culoarea și numărul de înmatriculare al vehiculului;  mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul;  numărul sigiliului cu care este sigilat vehiculul. (2) Spațiul destinat depozitării vehiculelor ridicate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții minime: a) să fie în administrarea / folosința U.A T.- Municipiul Alba Iulia; b) întregul perimetru să fie împrejmuit cu gard care să nu permită accesul persoanelor neautorizate; c) să fie iluminat corespunzător pe timpul nopții, să fie asigurat cu sistem de supraveghere video și pază permanentă; d) să fie prevăzut cu un spațiu administrativ pentru relațiile cu publicul, inclusiv pentru personalul de pază care execută activitățile prevăzute de lege, supravegheat video și delimitat față de spațiul destinat publicului; e) să fie dotat cu tot ceea ce este necesar desfășurării normale a activității personalului de pază și a publicului; f) să fie dotat cu mijloace de comunicații (telefon / stație radio de emisie / recepție); Art. 13. Pe durata depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administrației publice locale. Art. 14. Administrația publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, în condițiile prevăzute de lege. Art. 15. Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de 6 luni, excepție făcând situația în care proprietarul depune cerere de renunțare la dreptul de proprietate asupra vehiculului, după care vehiculului în cauză i se vor aplica prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ – teritoriale, cu modificările și completările ulterioare. Capitolul IV Eliberarea vehiculelor Art. 16. (1) Vehiculul se restituie, de la locul de depozitare, pe baza cererii de restituire a vehiculului completată de către proprietarul / utilizatorul vehiculului și a procesului verbal de restituire a vehiculului completat de către polițistul local/personalul de pază de la locul de depozitare a vehiculului, după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii / operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea / deținerea legală a acestuia. (2) Durata staționării vehiculului în depozit până în momentul eliberării / restituirii vehiculului, se stabilește pe baza Registrului de evidență, existent la locul de depozitare. Capitolul V Tarifele privind costurile aferente operațiunilor de ridicare, transport și depozitare Art. 17. (1) Tarifele practicate pentru operațiunilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor care ocupă domeniul public al municipiului Alba Iulia, începând cu anul 2022 , sunt următoarele: a). 220 lei / vehicul plus TVA pentru operațiunea de ridicare; b). 130 lei / vehicul plus TVA pentru operațiunea de transport a vehiculului de la locul ridicării la locul de depozitare; c) pentru operațiunea de depozitare a vehiculelor ridicate: - 30 lei/vehicul plus TVA pentru primele 24 de ore de depozitare; - 45 lei/vehicul/zi plus TVA pentru perioade mai mari de 24 de ore. (2) Tarifele prevăzute la alin. (1) se pot modifica la începutul fiecărui an calendaristic sau la nevoie, în funcție de rata inflației sau de creșterea costurilor cu operațiunile desfășurate. (3) Tariful pentru depozitarea vehiculeleor se va percepe începând cu ora 00 00 a zilei următoare ridicării vehiculului. Art.18. Taxele încasate din activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Alba Iulia, se fac venit integral la bugetul local. Capitolul VI Dispoziții finale Art.19 Personalul desemnat să execute ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie dotat cu echipament de protecție, din material reflectorizant, purtând însemne din care să rezulte cu claritate numele, prenumele și denumirea instituției; b) să aibă un comportament decent și să evite situațiile conflictuale; c) să furnizeze toate informațiile necesare la solicitarea persoanelor interesate, cu privire la operațiunile de ridicare a vehiculelor aparținând acestora; d) să fie instruit periodic cu privire la respectarea normelor specifice de securitate și sănătate în muncă. Art.20. Vehiculele folosite pentru activitatea de ridicare trebuie să fie omologate, autorizate, înmatriculate și să corespundă din punct de vedere tehnic , prevederilor circulației pe drumurile publice. Art.21. Prezentul regulament se completează cu dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, aprobată prin Legea 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare . Art.22. Anexele 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament. Alba Iulia, 30 ianuarie 2023 Președintele ședinței, Contrasemnează, Consilier Secretar general Stanciu Alin Gheorghe Jeler Marcel ROMÂNIA Anexa nr. 1 la Regulament JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL ALBA IULIA POLIŢIA LOCALĂ Alba Iulia, B-dul Ferdinand I, nr.2, telefon 0258 - 989 DISPOZIŢIE DE RIDICARE Seria: DR nr. __________ Încheiată astăzi ……………….., orele ………….., în municipiul Alba Iulia. Polițist local, ……………………………………………..din cadrul Serviciului Poliţia Locală a Municipiului Alba Iulia, am identificat vehiculul marca ………………………..., cu numărul de înmatriculare………………………………, staționat neregulamentar, în municipiul Alba Iulia, str. ……………………………………………….., nr…………, bl. ....................... Fapta de mai sus constituie contravenție potrivit prevederilor : □ HG.1391/2006/2010, mod., art........, lit.....; □ OUG nr.195/2002, rep., art........, lit.....; □ Legea nr.448/2006 rep. Art 100 alin(1), lit.g); □ HCL nr. 255/2021 mod. art...alin.....lit..../pct.... și în conformitate cu prevederile : □ Legea nr.155/2010, rep., art........ ; □ HG nr.965/2016, art.II ; □ Legea nr.448/2006 rep. Art 100 alin(1), lit.g); □ HCL nr. 255/2021 mod. art......alin.....lit.....; DISPUN măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului cu datele de mai sus. Înaintea efectuării operațiunii de ridicare au fost efevctuate înregistrări foto/video cu aparatul nr. ..... și s-au constatat următoarele avarii vizibile ........................................ ................................................................. …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… Prezenta dispoziţie de ridicare s-a încheiat în 3 exemplare, cu următoarea destinație: primul exemplar pentru emitent, al doilea exemplar pentru administrația publică locală, iar al treilea exemplar pentru persoana fizică sau juridică care solicită restituirea vehiculului. Polițist local Martor …………………………… ……………………………................. …………………………… ….... ……………………………. Date cu caracter personal prelucrate cu respectarea principiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 Anexa nr. 2 la Regulament CERERE DE RESTITUIRE A VEHICULULUI LA FAȚA LOCULUI Subsemnatul(a) …………………………..........................................., CNP /_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/, dom [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro