HCL 401/2017 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 401 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 401 din 2017 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
401 / 2017
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă cadrul rețelei școlare pentru învățământul preuniversitar de stat și particular din Zalău pentru anul școlar 2018-2019, așa cum este prezentat în Anexa 1. Decizia stabilește ce unități de învățământ vor funcționa în anul viitor, adică care instituții (școli) vor avea elevi, cu ce adresă și cu ce condiții, iar directorul economic și Resurse Umane vor asigura punerea în aplicare. Modificările intră în vigoare pentru anul școlar 2018-2019 și vor fi comunicate mai multor autorități și instituții județene relevante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Reţeaua şcolară pentru învățământul preuniversitar de stat si particular din municipiul Zalău, pentru anul şcolar 2018-2019,conform Anexei 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărăre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj Telefon: (40)/260/6 10550 Fax. (4031250766 1853 http:/frazwz. zalaus j.ro e-mail: primaria(Bzalausi.ro HOTĂRÂREA NR.401 din 21 decembrie 2017 Privind aprobarea Reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Zalău, pentru anul şcolar 2018-2019 Consiliul local al municipiului Zalău;Având în vedere Referatul comun întocmit de Directia economica si Directia Resurse Umane ce are numarul 80.466/15.12.2017 si Avizul conform nr.10.494 din 14.12.2017 al ISJ Salaj; Văzând prevederile Legii nr.1/2011 a educatiei nationale precum si cele ale Ordinului METCS nr.5472/7.11.2017 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizați în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităţilor de învățământ preuniversitar pentru anul şcolar 2018 — 2019, Văzând dispozitiile art. 36 alin 2 lit.d si alin.6 lit a pct.l din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, cu modificarile ulterioare; În temeiul art.45 alin 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; HOTĂRĂȘTE: Art.1.Se aprobă Reţeaua şcolară pentru învățământul preuniversitar de stat si particular din municipiul Zalău, pentru anul şcolar 2018-2019,conform Anexei 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărăre. Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Directia economica si Directia Resurse umane . Art.3.Prezenta hotărâre se comunică cu : -Institutia Prefectului judeţului Sălaj -Primarul municipiului Zalău -Directia economica „Directia resurse umane , -Directia administraţie publică locală -Inspectoratul Scolar al judeţului Sălaj. -aducerea la cunostinta publica. PREŞEDINTE DE CONTRASEMNEAZĂ, Balajel Teodor SECRETAR: Potroviţă Stelian a DAPL/AC/I EX. REȚEAUA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL ZALAU Anexa la HCL nr.401 din 21.12.2017 REŢEA EXISTENTĂ 2017-2018 REŢEA PROPUSĂ 2018-2019 Nr. | Mediu Denumirea unităţii de învățământ cu Denumirea unității de învățământ | Nr.crt. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unităţii de învățământ fara crt. |Urban/Ru personalitate juridică-Adresa Nr. fara personalitate juridică Urban/Rur | personalitate juridică-Adresa Nr. telefon/fax/e- | personalitate juridică (arondată)-Adresa Nr. ral telefon/fax/e-mail/niveluri de învățământ | (arondată)-Adresa Nr, telefon/fax/e- al mail/niveluri de învățământ telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ mail/niveluri de învățământ Unitati de invatamant pentru educatie timpurie i U Gradinita cu Program Prelungit Nr.1 1 Gradinita cu Program Prelungit Nr.1 Zalău, Zalău, loc Zalău str. Gh. Doja nr.13 A, loc Zalău str. Gh. Doja nr.13 A, tel/fax 0260- tel/fax 0260-613762, E-mail: 613762, E-mail: gradinita! (Qyahoo.com/Ed.T.PRE gradinita! (Qyahoo.com/Ed.T.PRE 2 U Gradinita cu Program Prelungit 2 Gradinita cu Program Prelungit "Pinochio'" "Pinochio" Zalau, localitatea Zalau, str. Zalau, localitatea Zalau, str. Pacii nr.4, tel/fax Pacii nr.4, tel/fax 0260613695, E- 0260613695, E- mail:gradinitazalau(yahoo.com/Ed.T.PRE mail:gradinitazalau(Qyahoo.convEd.T.PRE 3 U Gradinita cu Program Prelungit 3 Gradinita cu Program Prelungit "Voinicel" "Voinicel"' Zalau, loc. Zalau, str. Sf. Zalau, loc. Zalau, str. Sf. Vineri nr.3, tel/fax Vineri nr.3, tel/fax 0260613134 E-mail: 0260613134 E-mail: voinicel 1 (Ayahoo.com/Ed.T.PRE voinicel 1(Qyahoo.com/Ed.T.PRE 4 U Gradinita cu Program Prelungit Nr 5 Gradinita cu Program Normal 4 Gradinita cu Program Prelungit Nr 5 Zalau, |Gradinita cu Program Normal Nr.7 Zalau, loc. Zalau, loc. Zalau, str. C. Coposu nr.77 tel/fax 0260619818, E-mail: gradinitaSzalau(Ayahoo.convEd.T.PRE Nr.7 Zalau, loc. Zalau, str. T. Vladimirescu, nr. 50, tel/fax 0260617009, E-mail: gradinita_7(Ayahoo.com/Ed.T.PRE loc. Zalau, str. C. Coposu nr.77 tel/fax 0260619818, E-mail: gradinitaSzalau(Qyahoo.com/Ed.T.PRE Zalau, str. T. Vladimirescu, nr. 50, tel/fax 0260617009, E-mail: gradinita_7(Qyahoo.com/Ed.T.PRE REŢEA EXISTENTĂ 2017-2018 REŢEA PROPUSĂ 2018-2019 Nr. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unităţii de învățământ | Nr.crt. | Mediu Denumirea unităţii de învățământ cu Denumirea unității de învățământ fara crt. |Urban/Ru personalitate juridică-Adresa Nr. fara personalitate juridică Urban/Rur | personalitate juridică-Adresa Nr. telefon/fax/e- | personalitate juridică (arondată)-Adresa Nr. ral telefon/fax/e-mail/niveluri de învățământ | (arondată)-Adresa Nr. telefon/fax/e- al mail/niveluri de învățământ telefon/fax/e-mail/niveluri de învățământ mail/niveluri de învățământ 5 U Gradinita cu Program Normal Nr.8 Gradinita cu Program Normal $ Gradinita cu Program Prelungit "Licurici" [Gradinita cu Program Normal Nr.4 Zalau, loc. Zalau, loc. Zalau, str. S. Barnuitiu nr. H3, ÎNr.4 Zalau, loc. Zalau, str. A. Zalau, loc. Zalau, str. S. Barnuitiu nr. H3, tel Zalau, str. A. Saguna nr.14 tel. 0260631019, E- tel 0260616890, E-mail: Saguna nr.14 tel. 0260631019, E- 0260616890, E-mail: mail: gradinita_4(Ayahoo.com/Ed.T PRE gradinita8_zalau(2yahoo.com/Ed.T.PRE mail: gradinita8_zalau(Qyahoo.com/Ed.T.PRE gradinita_4(Qyahoo.com/Ed.T.PRE 6 U Gradinita cu Program Prelungit „Lon 6 Gradinita cu Program Prelungit „lon Creanga" Zalau, loc. Zalau, str. Closca, Creanga"! Zalau, loc. Zalau, str. Closca, nr.37, nr.37, tel/fax 0260612415, E- tel/fax 0260612415, E- mail:gradinita_icreanga(Gyahoo.com/Ed.T. mail:gradinita_icreanga(2yahoo.com/Ed.T.PRE PRE 7 U Gradinita cu Program Prelungit „Casuta 7 Gradinita cu Program Prelungit „Casuta cu cu Povesti"! Zalau, loc. Zalau, str. Povesti"! Zalau, loc. Zalau, str. Dumbrava, nr.1, Dumbrava, nr. |, tel/fax 0260614977, E- tel/fax 0260614977, E- mail:gradinita10_2008(Qyahoo.convEd.T.P mail:gradinita10_2008(2yahoo.com/Ed.T.PRE RE 8 U Gradinita cu Program Prelungit "Piticii 8 Gradinita cu Program Prelungit "Piticii Isteti" Zalau, loc. Zalau, str. Sf. Vineri, nr. Isteti"' Zalau, loc. Zalau, str. Sf. Vineri, nr. 7, tel. 7, tel. 0260616980, E-mail: 0260616980, E-mail: gradinita! 1(Qyahoo.com/Ed.T.PRE gradinita! |(Qyahoo.com/Ed.T.PRE 9 U Gradinita cu Program Prelungit Nr. 12 (Gradinita cu Program Normal Nr. [9 Gradinita cu Program Prelungit Nr. 12 Zalau, [Gradinita cu Program Normal Nr. 13 Zalau, loc. Zalau, loc. Zalau, str. Gh. Lazar, nr.2, tel. [13 Zalau, loc. Zalau, str. Cetatii loc. Zalau, str. Gh. Lazar, nr.2, tel. 0260614164 |Zalau, str. Cetatii nr.34, tel. 0260613056/Ed.T.PRE 0260614164 E-mail: nr.34, tel. 0260613056/Ed.T.PRE E-mail: gradinita_12(Qyahoo.com/Ed.T.PRE gradinita_12(Qyahoo.com/Ed.T.PRE 10 |U Gradinita cu Program Prelungit 10 Gradinita cu Program Prelungit "Dumbrava "Dumbrava Minunata” Zalau, loc. Zalau, str. Viitorului, nr.3, tel/fax 0260620874, E- mail: gradinita14_zalau(Gyahoo.com/Ed.T.PRE Minunata" Zalau, loc. Zalau, str. Viitorului, nr.3, tel/fax 0260620874, E-mail: gradinita14_zalau(Qyahoo.com/Ed.T.PRE Unitati de invatamant pentru nivel secundar inferior sau gimnazial REŢEA EXISTENTĂ 2017-2018 REŢEA PROPUSĂ 2018-2019 Nr. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unităţii de învățământ | Nr .crt. | Mediu Denumirea unităţii de învățământ cu Denumirea unităţii de învățământ fara crt. |Urban/Ru personalitate juridică-Adresa Nr. fara personalitate juridică Urban/Rur | personalitate juridică-Adresa Nr. telefon/fax/e-| personalitate juridică (arondată)-Adresa Nr. ral telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ | (arondată)-Adresa Nr. telefon/fax/e- al mail/niveluri de învățământ telefon/fax/e-mail/niveluri de învățământ mai!/niveluri de învățământ IN U Scoala Gimnaziala "Iuliu Maniu” Zalau, IN] U Scoala Gimnaziala "Iuliu Maniu" Zalau, loc. loc. Zalau, b-dul Mihai Viteazul nr. 35, tel Zalau, b-dul Mihai Viteazul nr. 35, tel 0260613318 E-mail: 0260613318 E-mail: scoalamaniu(Gartelecom.net / Ed.T-PRE, scoalamaniu(Gartelecom.net / Ed.T-PRE, PRI,GIM PRI,GIM 12 U Scoala Gimnaziala "Porolissum"' Zalau, [Scoala Gimnaziala "George 12 U Scoala Gimnaziala "Porolissum" Zalau, loc. [Scoala Gimnaziala "George Cosbuc" Zalau. loc. loc. Zalau, str. Porolissum nr. 9, Cosbuc" Zalau. loc. Zalau, str. Zalau, str. Porolissum nr. 9, tel.0260612388, E- |Zalau, str. Moigradului nr. 3, tel/fax 0260617687, tel.0260612388, E-mail Moigradului nr. 3, tel/fax mail sc_porolissum( yahoo.com /Ed.T-PRE, E-mail: scoala_cosbuc(2yahoo.com/PRI, GIM: sc_porolissum(A yahoo.com /Ed.T-PRE, 0260617687, E-mail: PRI, GIM PRI, GIM scoala_cosbuc(yahoo.com/PRI, GIM: 13 |U Scoala Gimnaziala "'Gheorghe Lazar" 13 U Scoala Gimnaziala "Gheorghe Lazar” Zalau , Zalau , loc. Zalau, str. Gheorghe Lazar, loc. Zalau, str. Gheorghe Lazar, nr.3, nr.3, tel.0260615469, E-mail: tel.0260615469, E-mail: 'scoalaghlazar(Ayahoo.com / Ed.T-PRE, 'scoalaghlazar(Q yahoo.com / Ed.T-PRE, PRI, PRI, GIM GIM 14 |U Scoala Gimnaziala "Mihai Eminescu” 14 U Scoala Gimnaziala "Mihai Eminescu” Zalau, Zalau, loc. Zalau, str. Crisan nr. 15/A, loc. Zalau, str. Crisan nr. 15/A, tel.0260612263, tel.0260612263, E-mail: E-mail: mihai.eminescu(zalau.astral.ro/Ed.-T mihai.eminescu(Azalau.astral.ro/Ed,-T PRE, PRI, GIM PRE, PRI, GIM 15 |U Scoala Gimnaziala "Corneliu Coposu” 15 U Scoala Gimnaziala "Corneliu Coposu” Zalau, Zalau, loc. Zalau, str. Simion Barnutiu, nr. loc. Zalau, str. Simion Barnutiu, nr. 75, 75, tel.0260612381, fax. 0260667084, E- tel.0260612381, fax. 0260667084, E-mail: mail: scoalacoposu()yahoo.com/Ed.T-PRE, scoalacoposu(yahoo.com/Ed.T-PRE, PRI, GIM PRI, GIM 16 |U Scoala Gimnaziala "Simion Barnutiu" 16 U Scoala Gimnaziala "Simion Barnutiu" Zalau, Zalau, loc. Zalau, b-dul Mihai Viteazul, nr. 3, tel.0260616959, E-mail: scoala_simion_barnutiu( yahoo.com/Ed.T- PRE, PRI, GIM loc. Zalau, b-dul Mihai Viteazul, nr, 3, tel.0260616959, E-mail: scoala_simion_barnutiu(2yahoo.com/Ed.T-PRE, PRI, GIM REŢEA EXISTENTĂ 2017-2018 REŢEA PROPUSĂ 2018-2019 Nr. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unității de învățământ | Nr.crt. | Mediu Denumirea unităţii de învățământ cu Denumirea unității de învățământ fara crt. [Urban/Ru personalitate juridică-Adresa Nr. fara personalitate juridică Urban/Rur | personalitate juridică-Adresa Nr. telefon/fax/e- | personalitate juridică (arondată)-Adresa Nr. ral telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ | (arondată)-Adresa Nr. telefon/fax/e- al mail/niveluri de învățământ telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ mail/niveluri de învățământ Unitati de invatamant pentru nivel secundar sau liceal 17 |U Liceul cu Program Sportiv "Avram 17 U Liceul cu Program Sportiv "Avram lancu" Iancu" Zalau, loc. zalau, str. Avram Iancu, Zalau, loc. zalau, str. Avram Iancu, nr. 38, tel nr. 38, tel 0260613411, E-mail: 0260613411, E-mail: lic_avramiancu(4yahoo.com/Ed.T-PRE, lic_avramiancu(yahoo.com/PRI, GIM, LIC SP PRI, GIM, LIC SP 18 U Liceul de Arta "loan Sima” Zalau, loc. 18 U Liceul de Arta "Ioan Sima" Zalau, loc. Zalau, Zalau, Aleea Torentului, nr.9, tel Aleea Torentului, nr.9, tel 0260610201, E-mail: 0260610201, E-mail: liceuldearta(zalau.astral.ro/PRI, GIM, LIC TEO liceuldearta(G zalau. astral.ro/Ed.T-PRE, PRI, GIM, LIC TEO 19 Liceul Pedagogic "Gheorghe Sincai" 19 Liceul Pedagogic "Gheorghe Sincai" Zalau, Zalau, loc. Zalau, str.Crisan, nr.15A, tel loc. Zalau, str.Crisan, nr.L5A, tel 0260662199, 0260662199, fax. 0260610423, E-mail: fax. 0260610423, E-mail: licpedzalau(Qyahoo.com/LIC licpedzalau(Qyahoo.com/LIC 20 [U Liceul Tehnologic "Voievodul Gelu" 20 U Liceul Tehnologic "Voievodul Gelu" Zalau, Zalau, loc. Zalau, str.Simion Barnutiu, loc. Zalau, str.Simion Barnutiu, nr.51, tel nr.51, tel 0260617697, E-mail: 0260617697, E-mail: voievodu_gelu(2yahoo.com/LIC TEH voievodu_gelu(Gyahoo.com/LIC TEH PROF PROF 21 [U Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu 21 U Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" arian" Zalau, loc. Zalau, b-dul Mihai Zalau, loc. Zalau, b-dul Mihai Viteazul, nr. 59, Viteazul, nr. 59, tel 0260616001, E-mail: tel 0260616001, E-mail: apizalau(Ayahoo.com/ apizalau(Qyahoo.com/ COL TEH, PROF COL TEH, PROF 2 |U Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" 22 U Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" Zalau, Zalau, loc. Zalau, str.T. Vladimirescu, nr. 5, tel 0260613853, E-mail Imv_zalau(yahoo.com/LIC TEH, PROF loc. Zalau, str.T, Vladimirescu, nr. 5, tel 0260613853, E-mail Imv_zalau(Gyahoo.com/LIC TEH, PROF REŢEA EXISTENTĂ 2017-2018 REŢEA PROPUSĂ 2018-2019 Nr. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unităţii de învățământ | Nr .crt. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unităţii de învățământ fara crt. |Urban/Ru personalitate juridică-Adresa Nr. fara personalitate juridică Urban/Rur | personalitate juridică-Adresa Nr. telefon/fax/e- | personalitate juridică (arondată)-Adresa Nr. ral telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ | (arondată)-Adresa Nr. telefon/fax/e- al mail/niveluri de învățământ telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ mai!/niveluri de învățământ 23 |U Colegiul National "Silvania" Zalau, loc. 23 U Colegiul National "Silvania" Zalau, loc. Zalau, Zalau, str Uni r. 1, tel 0260612598, fax. Str Unirii, nr. 1, tel 0260612598, fax. 0260612186, E-mail: 0260612186, E-mail: colegiul_zalau(2yahoo.com/ COL NAT colegiul_zalau(yahoo.com/ COL NAT 24 [U Liceul Reformat "Wesselenyi" Zalau, loc. [Gradinita cu program Normal nr. [24 U Liceul Reformat "Wesselenyi" Zalau, loc. Gradinita cu program NormaL nr. 6 Zalau, str. Zalau, b-dul Mihai Viteazul, nr.56/A, tel 6 Zalau, str. 22 Decembrie1989 Zalau, b-dul Mihai Viteazul, nr.56/A, tel 22 Decembrie1989 nr.195 Gradinita cu Program 0260614881, E-mail: nr.195 Gradinita cu Program 0260614881, E-mail: Normal „Wesselenyi'' Zalau, loc Zalau, str. liceulreformat(2yahoo.com/PRI, GIM, LIC [Normal „Wesselenyi'' Zalau, loc liceulreformat(Ayahoo.com/Ed.T.PRE,PRI, GIM, [Meteorologiei nr.17, bl. H16, AP2 Ed. T.PRE TEO Zalau, str. Meteorologiei nr.17, bl. LIC TEO H16, AP2 Ed. T.PRE 25 |U Liceul Ortodox "Sfantul Nicolae” Zalau, 25 Liceul Ortodox "Sfantul Nicolae” Zalau, loc. loc. Zalau, str. Crisan, nr. 15/A, tel Zalau, str. Crisan, nr. 15/A, tel 0260610842, E- 0260610842, E-mail mail seminarul.ortodox.zalau(Qgmail.com/ PRI, 'seminarul.ortodox.zalau(Ggmail.com/ PRI, GIM,LIC TEO GIM,LIC TEO Unitati de invatamnt pentru nivel postliceal 26 |U Scoala Post Liceala Sanitara Zalau, loc. 26 U Scoala Post Liceala Sanitara Zalau, loc. Zalau, Zalau, b-dul Mihai Viteazul, Nr. 68, tel/fax. b-dul Mihai Viteazul, Nr. 68, tel/fax. 0260619959, E-mail: 0260619959, E-mail: sanitarazalau(4yahoo.com/POS sanitarazalau(Qyahoo.com/POS Unitati de invatamnt pentru activitati extrascolare si cluburi spertive scolare 27 Club Sportiv Scolar loc Zalau, str Crisan 27 Club Sportiv Scolar loc Zalau, str Crisan nr nr 14/A tel/fax 0260617107 e-mail: 14/A tel/fax 0260617107 e-mail: csszalau(Ayahoo.com/SP esszalau(2yahoo.com/SP 28 Palatul Copiilor Zalau, str. Crisan nr. 27 28 Palatul Copiilor Zalau, str. Crisan nr. 27 Tel. Tel. 0260612630 0260612630 29 Centrul Judetean de Excelenta Salaj, Loc 29 Centrul Judetean de Excelenta Salaj, Loc Zalau, str. Unirii nr.1 Tel. 02600612598, E- mail cjexsalaj yahoo.com Salaj Zalau, str. Unirii nr.1 Tel. 02600612598, E-mail cjexsalaj(Qyahoo.com Salaj Unitati de invatamnt particular REȚEA EXISTENTĂ 2017-2018 REȚEA PROPUSĂ 2018-2019 Nr. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unității de învățământ | Nr.crt. | Mediu Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unității de învățământ fara crt. |Urban/Ru personalitate juridică-Adresa Nr. fara personalitate juridică Urban/Rur | personalitate juridică-Adresa Nr. telefon/fax/e-] personalitate juridică (arondată)-Adresa Nr. ral telefon/fax/e-mai!/niveluri de învățământ | (arondată)-Adresa Nr. telefon/fax/e- al mail/niveluri de învățământ telefon/fax/e-mail/niveluri de învățământ mail/niveluri de învățământ 30 Scoala Postliceala Sanitara 30 Scoala Postliceala Sanitara "Christiana"Zalau, loc. Zalau, str "Christiana"Zalau, loc. Zalau, str Torentului, 'Torentului, Nr.1, tel/fax. 0260612344, E- Nr.I, tel/fax. 0260612344, E-mail: mail: scoala_san(yahoo.com/POS scoala_san(Ayahoo.com/POS 31 Scoala Postliceala "FEG" Zalau, loc. 31 Scoala Postliceala "FEG" Zalau, loc. Zalau, str Zalau, str Torentului, Nr 48, tel/fax. /POS 'Torentului, Nr 48, tel/fax. /POS 32 Gradinita cu program Normal "Sfanta 21 Gradinita cu program Normal "Sfanta Inima Inima a lui Isus", loc Zalau, str 22 a lui Isus”, loc Zalau, str 22 Decembrie 1989 nr Decembrie 1989 nr 25, telefon/fax 25, telefon/fax 0260662187/Ed.T.PRE 0260662187/Ed.T.PRE 33 Gradinita cu program Normal Crestina 33 Gradinita cu program Normal Crestina "David", loc Zalau, str Nicolae Balcescu "David", loc Zalau, str Nicolae Balcescu nr 2, nr 2, telefon/fax 0260615141/Ed.T.PRE telefon/fax 0260615141/Ed.T.PRE 34 Gradinita cu Program Prelungit "Magic 34 Gradinita cu Program Prelungit "Magic Kids”, loc Zalau, str Romana nr 3, telefon/ 0745511131,Ed.T.PRE Kids”, loc Zalau, str Romana nr 3, telefon/ 0745511131,Ed.T.PRE Presedonte de s ar or CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR Potxoviţa Stelian ru

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă