HCL 357/2023 Zalău adoptată

Municipiul Zalău stabilește acordul pentru intabularea dreptului de proprietate privat asupra unui teren intravilan de 25 mp, identificat cadastral cu nr. 77094, situat pe strada Cetății și afectat de rețeaua de apă

Pe scurt

Municipiul Zalău stabilește acordul pentru intabularea dreptului de proprietate privat asupra unui teren intravilan de 25 mp, identificat cadastral cu nr. 77094, situat pe strada Cetății și afectat de rețeaua de apă. Terenul va trece din domeniul privat în domeniul public al municipiului Zalău, moment în care proprietatea se realizează prin act de renunțare la dreptul de proprietate existent. Pentru locuitori înseamnă că spațiul va fi recepționat și înregistrat în mod oficial, iar eventualele lucrări sau acces facil pe acel tronson pot fi reglementate în funcție de noua prezență în domeniul public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile ■. Cetatii, Cetatii.
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „■. Cetatii” în Zalău

Denumire
Hotărârea nr. 357 din 2023 a Consiliului Local Zalău
Titlu oficial
Hotărârea nr. 357 (PDF)
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
357 / 2023
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Locuri citate
■. Cetatii (hartă) · Cetatii (hartă) CF 77094, nr. cad. 77094, nr. cad. 69897, CF 69897
Teme
Terenuri și clădiri · Urbanism: PUZ, PUG, construcții · Apă, căldură, iluminat

Pe același subiect în Zalău

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALAU CONlSlI,rCrX, LOCAL 450016 - Zalâu, Piaţa luliu IVEaniu nr. 3, Judeţul Sălaj Telefon: C4P)/260/610550 FaK. (40)/26d/661 869 htl^: // WW W. zal aus j. r o e - mail': prim ari a^zal ausj. r o HOTĂRÂREA NR. 357 j din 29 noiembrie 2023 privind emiterea acordului Municipiului Zalău în vederea intabulării dreptului de proprietate, în domeniul privat, asupra terenului intravilan de 25. mp,^ identificat cu număr cadastral 77094, liber de sarcini, situat pe strada ■. Cetăţii, afectat de reţeaua de apă şi trecerea acestuia din domeniul privat în > domeniul public al Municipiului Zalău Consiliul local al municipiului Zalău; , Având în vedere: Referatul de aprobare nr. 90.488 din 16.11.2023 al Primarului municipiului Zalău; Raportul de specialitate comun al Direcţiei Urbanism-Arhitect Şef si Direcţiei Patrimoniu sub nr. 90.491 din 16.11.2023* Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate autentificată cu încheierea de autentificare nr. 4209 din 10.11.2023 a notarului public Crecan Flavia-Monica^ extrasul CF nr. 77094 Zalău, ! Avizele Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local al municipiului Zalău ) ;I In baza prevederilor art.553, art.562 alin.2, art.557 alin.2 şi alin.4, art.889 ale Codului civil, ale art.205 alin.l şi 2 din Ordinul nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară; In conformitate cu art.129 alin.2 lit.c, art.139 alin.2, art.196 alin.l lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ. ' HOTĂRĂŞTE: Art.l.Se emite acordul în vederea intăbulării dreptului de proprietate privată a Municipiului Zalău __ .asupra terenului intravilan neîmprejmuit, în suprafaţă de 25 mp, identificat cu nr.cadastral 77094. CF nr. 77094 Zalău liber de sarcini, situat pe strada Cetăţii, afectat de reţeaua de apă, cu privire la care proprietara acestuia Dimar SRL reprezentată prin administrator Drăgunoiu Iulian, a renunţat la dreptul de proprietate conform Declaraţiei autentificată cu încheierea de autentificare nr. 4209 din 10.11.2023. ; Art.2. Imobilul teren este identificat potrivit nr. cadastral 77094 - ( Planul de Amplasament şi Delimitare a Imobilului întocmit de topograf autorizat Pusok Ferenc) - Anexa nr.l la prezenta hotărâre. ; Art.3. Se aprobă trecerea terenului identificat la art. 1 din proprietatea privată a Municipiului Zalău în proprietatea publică a Municipiului Zalău, în vedereă respectării documentaţiilor de urbanism ce reglementează secţiunea stradală pentru acest imobil. ’ : Art.4. Această hotărâre se emite în scopul intabulării dreptului de proprietate în favoarea Municipiului Zalău. ; Art.5. Tarifele OCPI şi onorariile notariale achitate pentru dezmembrarea imobilului în vederea întocmirii declaraţiei de renunţare, radierea servituţii de trecere şi pentru încheierea în formă autentică, respectiv înscrierea la CF ^ declaraţiei de renunţare se suportă de către dobânditorul Municipiul Zalău. | Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţii Patrimoniu care după intabularea dreptului de proprietate în favoarea Municipiulul Zalău va face toate demersurile legale necesare cuprinderii imobilului în inventarul bunurilor din domeniul public şi atestării acestui inventar de Consiliul Local al Municipiului Zalău, prin hotărâre, potrivit prevederilor Codului Administrativ (art.289 din OUG nr.57/2019). Art.7. Prezenta hotărâre se comunică cu: -Instituţia Prefectului Judeţul Sălaj; -Primarul Municipiului Zalău; I I -Direcţia Administraţie Publică, -Direcţia Patrimoniu, -Direcţia Economică; -Direcţia Urbanism -Arhitect şef, -Serviciul Fond funciar, proprietara imobilului. PREŞEDINTE DE ŞEI CONTRASEMNEAZĂ, TeodorlBâlaiel SECRETAR GENERAL if H \ % < Marina BiaiiparT^zacaş l'î! /N, .O'ţ tw DAP/SJ/PR-4ex fi ^ BUnSULUI ilHtJtSIL NrCad: Suprafaţa Măsurată (mp): 77094 25 _____ Adresa: Cartea Fundara L£c^&teujjlud^ajşj__^ UAT: __ Zatau ■ Intra^rtlan A: Dat® Referitoare la Teren Nr Fotosinb Suprafaţa Valoare Descriere I iŢf] MU Total: 25mp in I teren Irttfavilan neimpfeimuit □ «o 5 în m în m i 6366B7.S 'JS « l r _L m 636S87.S NO' I- Anexa nr la Hotărârea L o Ct Consiliului Local al Municipiului ry.'^J fm Zalău nr din iD ^■2Arrr S3S75.0 ^■43tnj IF “'3W<e ~r 636675.0 1 636S52.S C ~r J. r ~r 6366673 i / ! ! I j 636650.0 J_ -!- p |63g50:i « tn 00 »n m K A\ /V.V ^ ^Suprafaţa Toiaia Măsurată a Imobilului=25 mp m O PUSOI^I^ Digltally signed bySerg/u- Inspector I r^/V Bogdan Pop 4' Date 2023.11.06 ! t^onfinn «xectrtgnKm 09d639+<)2'00' Data: NovemberOnga n.6- 54791/2023 Data:---------j. 7^. Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară SALAJ Nr. cerere 56700 Biroul de Cadastru şl Publicitate Imobiliară Zalau Ziua 10 Luna 11 AMrPT Anul 2023 EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ Cod verificare PENTRU INFORMARE 0016052417^ rfaiTutiTi tiinvlbiiu Carte Funciară Nr. 77094 Zalau A. Partea I. Descrierea imobilului TEREN Intravilan Adresa: Loc. Zalau, Jud. Salaj Nr. Nr. cadastral Nr. Crt topografic Suprafaţa* (mp) Observaţii / Referinţe Al 77094 25 Teren neimprejmult; Teren Intravilan ■ Graditra c B. Partea II. Proprietari şi acte înscrieri privitoare ia dreptul de proprietate şl alte drepturi reale Referinţe 56691 /10/11/2023 Act Notarial nr. act de dezmembrare nr. 4191, din 09/11/2023 emis de notar public Crecan Flavia Monica; Se infiinteaza cartea funciara 77094 a imobilului cu numărul cadastral Al Bl 77094 / UAT Zalau, rezultat din dezmembrarea imobilului cu numărul Icadastral 69897 înscris in cartea funciara 69897: 56700 /10/11/2023 ----- Act Notarial nr. declaraţie de renunţare la dreptul de proprietate autentificată cu nr. 4209, din 10/11/2023 emis de NP CRECAN Flavia Monica:____________________________ gg lin baza actului notarial mai sus menţionat, ca urmare a renunţării la Al ------ Idreptul de proprietate, se radiază dreptul de proprietate de sub B.4, C. Partea III. SARCINI. înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanţie şl sarcini Referinţe NU SUNT L Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina J din 3 Extrase pentru Informare on<|1ne )a adresa epay.anqil.ro Formular versiunea l.i h. _______ Carte Fundară Nr. 77094 Comuna/Oraş/Municipiu; Zalau Anexa Nr. 1 La Partea I ~ Teren Nr cadastralSuprafaţa (mp)* Observaţii / Referinţe 77094 25 Teren Intravilan - Gradina * Suprafaţa este determinată in planul de proiecţie Stereo 70. . ' ■ ■ ■pETALII LINIARE IMOBIL:"" I .“4 77095 ,3 ,'6 2 c 77094 63103 ,1 Date referitoare a teren Nr Categorie Intra Suprafaţa L Cit 1 folosinţă vlian (mp) Tarla Parcelă Nr. topo Observaţii / Referinţe faneata DA 25. Teren intravilan neimprejmuit Lungime Segmente 1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obţinute din proiecţie în plan. Punct Punct Lungime segment început sfârşit <“(m) 1 2 10.143 2 3 2.881 3 4 4.023 4 5 0.239 5 6 2.435 6 0.1.51 I ! l ! Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 2 din 3 Extrase pentru informare on>|[ne la adresa epsy.ancpf.ra Formular versiunea î.l r ) Carte Fundară Nr. 77094 Comuna/Oraş/Municipiu; Zalau Punct Punct Lungime segment început sfârşit ("(m) 7 1 16.115 ** Lungimile segmentelor sunt detennfnate în planul de pro ecţie Stereo 70 şl sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanţa dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru. Certific că prezentul extras corespunde cu poziţiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest birou. Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin care se sting drepturile reale precum şl pentru dezbaterea succesiunilor, iar informaţiile prezentate sunt susceptibile de orice modificare, in [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala