· Inițiator: Primarul Municipiului Zalău, lonel Ciunt

HCL 306/2018 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 306 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 306 din 2018 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
306 / 2018
Inițiator
Primarul Municipiului Zalău, lonel Ciunt
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, Strategia de tarifare (Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023) și cofinanțarea pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020. Decizia înseamnă pentru locuitori să se stabilească cum vor crește sau ajusta taxele pentru apa și canalizarea pe următorii ani, cât și cum se vor finanța lucrările din fonduri publice, eventual cu contribuții locale. Vor fi evaluări tehnice și economice și eventuale etape de implementare în cadrul programului de finanțare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020" ce

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU E CONSILIUL LOCAL i .. . - 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj “ese Telefon: (40)/260/610550 Fax.(40)/260/661869 R o M AN LA http://rwww.zalausj.ro e-mail: primaria(zalausj.ro 1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ HOTĂRÂREA NR. 306 din 19 septembrie 2018 privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluţie a tarifelor la apă şi canalizare în perioada 2017-2023) şi a cofinanţării proiectului "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020” Consiliul Local al Municipiului Zalau: Având în vedere: - Referatul de specialitate nr . 56767/ 17.09.2018 al Direcției Tehnice și Direcţiei Economice - Adresa Companiei de Apă SOMEȘ S.A. nr. 25392/DD/UIP/12.09.2018; - Avizul Comisiei tehnico-economice (CTE) a Operatorului Regional Compania de Apă SOMEŞ S$. nr. 25150/10.09.2018; - Ghidul Solicitantului AP 3. OS 3.2 Dezvoltarea infrastructurii integrate de apă şi apă uzată, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020; - Prevederile art. 8 alin. 1), 3) lit. a, c, k și art. 9 alin. 1), lit.a si b din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile art. 12 alin. 1, lit. a, c,i sil din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare republicată; - Prevederile art. 44 alin.1 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile HG 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; -Prevederile art.7 alin.13 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică; -Prevederile art. 36 alin. 4 lit. d, alin. 6 lit. a, pct.14 și art. 126 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În urma analizei documentaţiei tehnico-economice a proiectului “Proiecrul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014- 2020”, a Strategiei de tarifare şi a Schemei de finanțare a proiectului, În temeiul art. 36 alin. 2 lit. b, d şi art. 45 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020" ce urmează a fi implementat de Compania de Apă SOMEŞ S.A. şi indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 1/2 Art. 2. Aprobarea participării Municipiului Zalău prin Consiliul Local al municipiului Zalău la cofinanţarea pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” din bugetul local în suma prevăzută în Anexa | care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. (1) Se aprobă strategia de tarifare inclusă în Studiu de fezabilitate şi "Planul anual de evoluţie a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023” (Anexa 2) şi includerea strategiei de tarifare în Contractul de delegare directă a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare. (2) Se acordă mandat Asociaţiei Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, al cărei membru este Municipiul Zalău să semneze Actul Adiţional la Contractul de Delegare, prin reprezentantul său legal, în numele şi pe seama Municipiul Zalău. Art.4.Se mandatează dl lonel Ciunt, primar al Municipiului Zalău să aprobe in Adunarea Generală a Asociatiei Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Somes-Tisa, din data de 20.09.2018, documentele menţionate la art 1-3 din prezenta hotărâre. Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică. Art.6.Prezenta hotărâre se comunică cu: -Instituţia Prefectului judeţului Sălaj; -Primarul municipiului Zalău; -Direcţia administraţie publică locală, Direcţia tehnică, -Direcţia economică; -Compania de Apă Someş S.A; -Asociaţia Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş-Tisa; -Consiliul Judeţean Sălaj. PREŞEDINTE DINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ, Bălăjel-feodor SECRETA DAPL/BALA/PF GEx. 2/2 MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj E Sic a ca Telefon: (40)/260/610550 Fax.(40)/260/661869 ROMANIA http: //mrww.zalausj.ro e-mail: primaria(Qzalausj.ro 1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ ANEXA 1 LA HCL NR. 306/ 19.09.2018 I. DATE GENERALE OBIECTIV Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă DE INVESTIŢIE: uzată din judeţele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020 TITULAR: COMPANIA DE APĂ SOMEȘ S.A. BENEFICIAR: COMPANIA DE APĂ SOMEȘ S.A. Populaţia din județele Cluj şi Sălaj AMPLASAMENT: Investiţiile propuse se vor realiza în 174 localități, din care 76 localități (34 UAT) în județul Cluj și 98 localităţi (42 UAT) din județul Sălaj.: PROIECTANT: Asocierea EPMC CONSULTING S.R.L. - COMPANIA DE CONSULTANȚĂ ȘI ASISTENŢĂ TEHNICĂ S.R.L. - EGIS ROMANIA S.A. - EGIS RAIL S.A. Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj prin extinderea şi dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiţii de siguranţă și protecţie a sănătăţii în localități care au peste 50 de locuitori şi asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 p.e. pentru conformarea cu cerinţele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) şi epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC). II. INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI INDICATORI FIZICI Baa Unitate de Valoarea-țintă pentru | Denumire indicator Ci i | măsură proiect _] Reţea de distribuţie apă potabilă (nouă) km 1.090 | Reţea de distribuţie apă potabilă (reabilitată) km 120 | Aducţiune (nouă) km 317 | Aducţiune (reabilitată) km 21 ] l Denumire indicator Unitate de Valoarea-ţintă pentru măsură proiect Reţea canalizare (nouă) km 308 Rețea canalizare (reabilitată) km 70 Rezervoare înmagazinare (noi + reabilitate) buc 99 Staţii tratare apă buc l Staţii epurare ape uzate care deservesc aglomerări cu peste buc ] 10.000 p.e. Staţii epurare ape uzate care deservesc aglomerări sub buc 3 10.000 p.e. Alți indicatori fizici Staţii de pompare apă (noi) buc 72 Staţii de pompare apă (reabilitate) buc 3 Sursă de apă (reabilitată) buc ] Staţii de pompare apă uzată (noi) buc 97 Staţii de pompare apă uzată (reabilitată) buc 2 Instalaţie de uscare și valorificare nămol buc l Sistem SCADA extins buc 1 INDICATORI FINANCIARI Indicatorii economici ai investiţiei în prețuri curente sunt: Valoare Valoare AN Descriere (fără TVA) Stă (inclusiv TVA ) Mii LEI Mii EURO Mii LEI A Mii LEI Mii EURO l. 2. 3; 4. Sa 6. 7. 8. ya 1.657.656,828 | 355.6364401 | 309.164,070 | 66.328,564 | 1.966.820,898 | 421.964,965 INVESTIŢIE i ă a i ” : Din care C+M | 1.306.448,686 | 280.287,633 | 248.225,250 | 53.254,650 | 1.554.673,937 | 333.542,283 1 EURO = 4,6611 LEI — curs mediu lunar BNR luna Iunie 2018 (conform cerințe Ghid Solicitant) III. DURATA INVESTIŢIEI Durata estimată: 65 luni. IV. FINANŢAREA INVESTIŢIEI Proiectul este inclus pentru finanțare în portofoliu de proiecte aferente Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 în cadrul Obiectivului Specific 3.2 Dezvoltarea Infiastructurii Integrate de Apă şi Apă Uzată Structura şi sursele de finanțare a proiectului este prezentată în tabelul de mai jos: SURSA DE FINANȚARE ALA % euro Val igibilă, nlcare eligibilă 351.988.720 83,4166% din care Fondul de coeziune 299.190.412 85,00% din eligibile Bugetul de Stat 45.758.534 13,00% din eligibile Bugetul local 7.039.774 2,00% din eligibile Valoare neeligibilă, Contribuţie Operator 69.976.245 16,5834% din care Cheltuieli neeligibile (fără TVA) 3.647.681 TVA 66.328.564 TOTAL 421.964.965 100% V. CONTRIBUȚIE UAT UAT Zalău va asigura cofinanțarea pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020” din bugetul local în suma de 381.605 euro. Investiţiile prevăzute în proiect de care va beneficia UAT Zalău sunt: Localitate Denumire lucrări propuse SF U.M | Cantitate APĂ Retea racord distributie apă potabilă (nouă) Km 1,21 Staţie de pompare apa potabila (noua) buc 2 Staţie de pompare apă potabilă (reabilitată) buc 2 Rezervor înmagazinare (nou) buc 2 Zalău i Z TE Rezervor înmagazinare (reabilitat) buc 4 Reţea de distribuţie apă potabilă (reabilitată) Km 11,14 Staţie de clorinare (nouă) buc 2 Reţea de distribuţie apă potabilă (nouă) Km 17,421 Stâna Retea racord distributie apă potabilă (nouă) Km 6,71 APĂ UZATĂ Reţea canalizare (nouă) Km 38,731 _ Refulare ape uzate menajere (nouă) Km 5,175 Zalău = = = = Staţie de pompare apă uzată (nouă) buc 15 Reţea canalizare (reabilitată) Km 16,270 i CONTRASEMNEAZĂ, PREŞEDINTE D ŢA SECRETAR CLAUDIA ARDELEAN BĂLĂJE P) (55) MUNICIPIUL ZALĂU 3 CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sâlaj Ă : Es i: Telefon: (40)/260/610550 Fax.(40)/260/661869 ROMANIA http://rww .zalausj.ro e-mail: primaria(zalausj.ro 1318-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ ANEXA 2 LA HCL NR. 306/19.09.2018 În urma elaborării proiectului „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului AP 3. OS 3.2 Dezvoltarea infrastructurii integrate de apă şi apă uzată, ce va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Analizei Cost- Beneficiu s-a stabilit strategia şi planul de tarifare care urmăreşte să asigure sustenabilitatea proiectului. Contractul de delegare directă a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare se completează cu strategia de tarifare și Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023, după cum urmează: PLANUL ANUAL DE EVOLUȚIE A TARIFELOR Tarif Strategia | inițial Ajustări în termeni reali* de (actual) tarifare > |___2018 2019 2020 2021 2022 2023 RO Nie 2% Z 2% % % % Tarifapă | 2,63 10,00% 9.50% 3.00% 2,10% 1.70% 4,38% im 2,79 10,00% 9,50% 3,00% 2,10% 1,70% 4,38% canalizare *Ajustările în termeni reali nu includ inflaţia în perioada dintre ajustările tarifare şi nici taxa pe valoare adăugată (TVA). Strategia de tarifare presupune ajustări ale tarifelor în fiecare an la 1 lulie atât cu inflaţia cumulată pe ultimul an, cât și în termeni reali. Tariful va fi calculat conform următoarei formule: T = Tn x (1+An+0) X (+ An+2) X ... X (+ An) X Inri unde: T = tariful nou la data “n+i”; Tn = tariful iniţial, în vigoare în luna martie 2018; An+i, An+2, Ani > ajustări în termini reali ale tarifului la datele “n+1”, *n+2”, ..., “n+i” (n = martie 2018) In+i = inflaţia la data “n-+i”, care se calculează conform următoarei formule In+i = CPL* (1+INF) ME? IPI unde: CPI= cel mai recent indice al prețurilor disponibile; IPI= indicele preţurilor iniţial, valabil în martie 2018; INF= inflaţia pentru perioada de 12 luni înainte de cel mai recent Indice al Prețurilor disponibil; M= numărul de luni între data celui mai recent indice al prețurilor disponibil şi data efectivă a noului tariff Indicele Preţurilor — Indicele General al Preţurilor publicat lunar de Institutul Naţional de Statistică a României. CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR CLAUDIA ARDELEAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă