Se decide să includă în domeniul public al orașului Zalău niște bunuri reprezentând sisteme de alimentare cu energie electrică pentru iluminat public, care până acum nu fuseseră în domeniul public. În practică înseamnă că aceste instalații vor fi administrate de autorități locale, iar, în baza unui contract de delegare existent, concesionarea lor va rămâne în favoarea Asocierii SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca și SC Uzina Electrică Zalău SA, conform acordului actual. Pentru locuitori, asta poate însemna continuitate și posibilă îmbunătățire a iluminatului public, eventual finanțare și monitorizare coordinate de primărie, în cadrul unui cadru legal existent.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se completează Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 04.10.1999 privind aprobarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Zalău la CAP. V. Sisteme de distribuţie a energiei termice. Secţiunea: Sisteme de alimentare cu energie electrică în sensul cuprinderii în proprietatea publică a Municipiului Zalău a bunurilor în valoare totală de 271.560,05 lei, identificate în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre
MUNICIPIUL ZALĂU
CONSILIUL LOCAL
450016 - Zalău. Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Telefon: (40)/260/65 10550 Fax. (40)7260/656 1869
http : fara. Zzalausj.ro e-mail: primaria Dzalausi.ro
HOTĂRÂREA NR. 217
din 28 iulie 2017
privind cuprinderea în domeniul public a unor bunuri reprezentând sisteme de
alimentare cu energie electrică - iluminat public şi concesionarea acestora în
favoarea Asocierii SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca şi SC Uzina Electrică
Zalău SA în baza Contractului de delegare nr. 24040/05.04.2016
Consiliul local al municipiului Zalău;
Având în vedere:
- Referatul Direcţiei Patrimoniu nr. 41187 din 03.07.2017;
- Rapoartele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Zalău;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Zalău nr.76 din 23.03.2016 prin
care s-a aprobat atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat
public din Municipiul Zalău, Asocierii SC Neon Lighting SRL Cluj Napoca şi SC
Uzina Electrică Zalău SA; Contractul de delegare a gestiunii nr. 24040 din
05.04.2016 încheiat cu Asocierea SC Neon Lighting SRL Cluj Napoca şi SC Uzina
Electrică Zalău SA privind serviciul de iluminat public;
- adresa Direcţiei tehnice, Serviciul investiţii, achiziţii publice, nr.
37799/16.06.2017 şi Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.25829 din
25.04.2017, privind „ Extindere reţea de iluminat public în Municipiul Zalău-
Programul anual de investiţii pe anul 2016” în vederea cuprinderii în patrimoniul
public al municipiului Zalău;
- Prevederile art. 10 alin. (6) din OUG nr. 13/2008 pentru modificarea şi
completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006;
- Prevederile art. 3, alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică
şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 863,
art. 871 şi art 872 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil;
- În baza prevederilor art. 36, alin.(2), lit.c) şi alin.(5), lit. a) şi în temeiul art.45,
alin.(3), art.115 alin. (1) lit.b) şi art. 123, alin.(l) din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se completează Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din
04.10.1999 privind aprobarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al
municipiului Zalău la CAP. V. Sisteme de distribuţie a energiei termice.
Secţiunea: Sisteme de alimentare cu energie electrică în sensul cuprinderii în
proprietatea publică a Municipiului Zalău a bunurilor în valoare totală de 271.560,05
lei, identificate în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Bunurile proprietatea publică a Municipiului Zalău, identificate în Anexa
1, cu o valoare totală de 271.560,05 lei se concesionează în favoarea Asocierii SC
Neon Lighting SRL Cluj-Napoca şi SC Uzina Electrică Zalău SA, sens în care se
completează prin act adiţional inventarul bunurilor mobile și imobile concesionate,
din domeniul public şi privat al municipiului Zalău aferente serviciului de iluminat
public - Anexa nr. 4 la Contractul de delegare directă a gestiunii serviciului de
iluminat public în Municipiul Zalău nr.24040/05.04.2016.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia
Patrimoniu care va aduce la cunoştinţa persoanelor interesate prezenta hotărâre.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj;
- Primarul Municipiului Zalău;
- Direcţia Administraţie Publică Locală;
- Direcţia Economică;
- Direcţia Patrimoniu;
- SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca şi SC Uzina Electrică Zalău SA.
PREŞEDINTE
Balajel
ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
pui SECRETAR,
i /, ip”
DAPL/SJ/PAL.- SEX.
CAP. V. SISTEME DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI TERMICE
Sectiunea: SISTEME DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA
LISTA
Codul de Anul: dobândirii Valoarea de : r,
Nr. Denumirea bunului Elemente de identificare sau după cazal | . Situaţia juridică actuală
clasificare a A inventar LEI
Crt. dării în folosință
- stalpi metalici 7 m = 3 buc Procesul Verbal de Recepție la
Retea de iluminat public str.Meseş|- corpuri iluminat cu LED BGP 621 = 3buc terminarea lucrărilor. nr.25829
1: | aaa - cablu ACYAbY = 91 m 2017 12237,21 din 25.04.2017
Retea de ilurmi bi - stalpi metalici 7 m = 2 buc Procesul Verbal de Recepție la
2 | suqaa lea co luminat public. [- corpuri iluminat cu LED BGP 621 = 2buc 2017 22.053,88 | terminarea lucrărilor nr.25829
str.Colinei, intre blocuri - cablu ACYAbY = 164m din 25.04.2017
Retea de iluminat publi - stalpi metalici 4,5 m= 5 buc Procesul Verbal de Recepție la
3 | 1742 pipera PuOiC |. corpuri iluminat cu LED BDP 100=5 buc 2017 8.576,26 terminarea lucrărilor nr.25829
Ă : - cablu ACYAbY = 80m din 25.04.2017
Retea de iluminat public | [- stalpi metalici 4,5 m = 3 buc Procesul Verbal de Recepție la
4 | 171.2 | str.Li.Col.Teofil Moldoveanu, în | Corpuri iluminat cu LED BDP 100 = 3 buc 2017 7.397,02 | terminarea lucrărilor nr.25829
spatele blocurile S19, S21, $23 |- cablu ACYAbY = 69 m din 25.04.2017
Retea de iluminat public - stalpi metalici 4,5 m = 17 buc Procesul Verbal de Recepție la
5 1.7.1.2 str.Crişan,(alei+ parcari str. |- corpuri iluminat cu LED BDP 100 =17 buc 2017 48.670,26 terminarea lucrărilor nr.25829
Crisan și 9 Mai) - cablu ACYAbY = 454 m din 25.04.2017
Reţea de iluminat public - stalpi metalici 4,5 m = 4 buc Procesul Verbal de Recepție la
6 | 1.712 |str.Vişinilor-alee spate A26, A27, |- corpuri iluminat cu LED BDP 100 =4 buc 2017 15.115,65 terminarea lucrărilor nr.25829
A29 pâna la şcoala M.Eminescu |- cablu ACYAbY = 141 m din 25.04.2017
Reţea de iluminat publi - stalpi metalici 4,5 m= 3 buc Procesul Verbal de Recepție la
7 | 1712 | ac Criean Par srl m sa | corpuri iluminat cu LED BDP 100 =3 buc 2017 10.291,51 | terminarea lucrărilor nr.25829
iai care Poliţia Locală |. cablu ACYAbY = 96 m din 25.04.2017
Reţea de iluminat public str. Lt. |- stalpi metalici 4,5 m = 5 buc Procesul Verbal de Recepție la
8 | 1.7.1.2 | Col. Pretorianu bl.N101, N103, |- corpuri iluminat cu LED BDP 100 =5 buc 2017 16.616,49 | terminarea lucrărilor nr.25829
N105
- cablu ACYAbY = 155 m
din 25.04.2017
ÎN | - stalpi metalici 4,5 m = 4 buc Procesul Verbal de Recepție la
9 | umaz | Releade iluminat publicstr. “|. corpuri iluminat cu LED BDP 100 =4 buc 2017 8.254,65 | terminarea lucrărilor nr.25829
Aleea Năzuinţei - cablu ACYAbY = 77 m din 25.04.2017
i : - stalpi metalici 4,5 m = 4 buc Procesul Verbal de Recepție la
10| a.mq.2 | Readeiluminatpublicstr. [corpuri iluminat cu LED BDP 100 4 buc 2017 10.184,30 | terminarea lucrărilor nr.25829
Aleea Astrei(garaje LI, L2) |. cablu ACYAbY = 95 m din 25.04.2017
Reţea de iluminat public str. M. |- Stalpi metalici 4,5 m = 9 buc Procesul Verbal de Recepție la
11 | 1.7.1.2 | Eminescu-Gh. Doja bl.E6, E4,E2 |- corpuri iluminat cu LED BDP 100 =9 buc 2017 23.906,32 | terminarea lucrărilor nr.25829
şi DI3,DI1, D10 = cablu ACYAbY =223 m din 25.04.2017
Reţea de iluminat public str. . |- stalpi metalici 4,5 m = 8 buc Procesul Verbal de Recepție la
12 | 171.2 | Porolissum-Acces Spital - Alei |- corpuri iluminat cu LED BDP 100 =8 buc 2017 14.258,03 | terminarea lucrărilor nr.25829
blocuri - cablu ACYAbY =133 m din 25.04.2017
sii zi - stalpi metalici 4,5 m = 2 buc Procesul Verbal de Recepție la
13 | uuza2 | Relade iluminat public Piata 1 [. corpuri iluminat cu LED BDP 100 =2 buc 2017 4.073,72 | terminarea lucrărilor nr.25829
Decembrie 1918 (platou) - cablu ACYAbY =38 m din 25.04.2017
Reed de iliini bli Kiss|” stalpi metalici 4,5 m=2 buc Procesul Verbal de Recepție la
14 | a.ma2 [REkadei mr: Pio str, ISI58(. corpuri iluminat cu LED BDP 100 =2 buc 2017 6.003,38 | terminarea lucrărilor nr.25829
ARON, - cablu ACYAbY =56 m din 25.04.2017
Rețea de iluminat public bd, . [- Stalpi metalici 4,5 m = 16 buc Procesul Verbal de Recepție la
15 | 1.7.1.2 | Mihai Viteazul-alei spate blocuri |" Corpuri iluminat cu LED BDP 100 =16 buc 2017 46.955,01 | terminarea lucrărilor nr.25829
01-B120 - cablu ACYAbY =438 m din 25.04.2017
| ; - stalpi metalici 4,5 m = 2 buc Procesul Verbal de Recepție la
16 | 1.7.1.2 | ReIPadeiluminat public str. Ion |. corpuri iluminat cu LED BDP 100 =? buc 2017 8.068,49 | terminarea lucrărilor nr.25829
Mango- str. Al. Vlahută - cablu ACYAbY =60 m din 25.04.2017
PN , - stalpi metalici 4,5 m=4 buc Procesul Verbal de Recepție la
171.2. | Retea de iluminat public str. L1. [. corpuri iluminat cu LED BDP 100 =4 buc 2017 8.897,87 | terminarea lucrărilor nr.25829
17 Pretorian bl. N11, N13,N7 - cablu ACYAbY =83 m din 25.04.2017
TOTAL 271.560,05
ANEXA Z. la HOLE
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ
ră
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.