20 aprilie 2023 · Inițiator: Primar, Popescu Ion

HCL 73/2023 Vulcan adoptată

Hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a unui imobil din domeniul public al statului și administrarea Direcției Generală a Finanțelor Publice Timișoara, în domeniul public al municipiului Vulcan și administrarea Consiliului Local Vulcan

Denumire
Hotărârea nr. 73 din 2023 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
73 / 2023
Data
20 aprilie 2023
Inițiator
Primar, Popescu Ion
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște trecerea unui imobil din domeniul public al statului și administrarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara în domeniul public al municipiului Vulcan și administrarea Consiliului Local Vulcan, pentru parcela situată pe bulevardul Mihai Viteazu, nr. 92, parter, în suprafață de 310 metri pătrați. Imobilul se declară apoi drept bun de interes public local, ceea ce înseamnă că va fi gestionat de primărie pentru uz local și proiecte ale comunității, cu eventuale utilizări sau investiții promovate de Consiliul Local Vulcan. Practic, locuitorii pot beneficia de pe urma acestui transfer prin administrarea locală a zonei respective, în cadrul bugetelor și planurilor orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă solicitarea privind trecerea din domeniul public al Statului şi administrarea Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Timişoara, în domeniul public al municipiului Vulcan şi administrarea Consiliului Local Vulcan, a imobilului situat pe b-dul M.Viteazu, bl.92-parter, înscris în CF nr.60201 Vulcan, nr. cad. 60201-C1-U4, nr.topografic 1172/201/a/2/13, în suprafață de 310mp

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Si, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI VULCAN (65 s001:2025 ROMÂNIA , Judetul HUNEDOARA, Municipiul VULCAN, 336200, Bulevardul Mihai Viteazu Nr:31 Telefon: + 40254570340; +40254570011, Mobil: +40372733044, Fax.++40254571910 web: www.e-vulcan.ro, E — mail: primvulcan(Oyahoo.com , cod fiscal 4375267 HOTĂRÂRE NR. 73/2023 privind aprobarea solicitării de trecere a unui imobil din domeniul public al statului și administrarea Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Timişoara, în domeniul public al municipiului Vulcan şi administrarea Consiliului Local Vulcan Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în şedinţa ordinară din data de 20.04.2023; Analizând Proiectul de hotărâre nr. 83/1/16/13.04.2023 și referatul primarului nr.83/1/17/13.04.2023 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea solicitării de trecere a unui imobil din domeniul public al statului și administrarea Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Timișoara, în domeniul public al municipiului Vulcan şi administrarea Consiliului Local Vulcan Având în vedere Raportul nr.86/1/18/13.04.2023 al Serviciului ADPP din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan; În baza avizului Comisiei de specialitate „Juridică şi de disciplină”, înregistrat sub nr. 86/1/19/20.04.2023, a Consiliului local Vulcan” Având în vedere adresa Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Timişoara, prin care ni se solicită aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local privind trecerea imobilului situat pe b-dul M. Viteazu, bl.92- parter, în suprafață de 310mp, înscrisă în CF nr.60201 Vulcan, nr. cad. 60201-C1-U4, nr.topografic 1172/201/a/2/13, din proprietatea Statului şi administrarea DGRFP Timişoara, în domeniul public şi administrarea Municipiului Vulcan, În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (2) lit.”c”, art. 139, alin.3, Lit."g”, al art.140, alin.1, precum şi al art.196, alin.1, lit.”a” din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Se aprobă solicitarea privind trecerea din domeniul public al Statului şi administrarea Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Timişoara, în domeniul public al municipiului Vulcan şi administrarea Consiliului Local Vulcan, a imobilului situat pe b-dul M.Viteazu, bl.92-parter, înscris în CF nr.60201 Vulcan, nr. cad. 60201-C1-U4, nr.topografic 1172/201/a/2/13, în suprafață de 310mp, (2) Se declară imobilul mai sus menţionat, bun de interes public local. Art.2. Preluarea efectivă se va face după aprobarea Hotărârii de Guvern privind trecerea din domeniul public al Statului și din administrarea Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Timişoara, în domeniul public al municipiului Vulcan şi administrarea Consiliului Local Vulcan. Art.3, Se împuternicește primarul municipiului Vulcan, prin aparatul de specialiate, să ducă la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art,4. Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestaţie în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului Municipiului Vulcan, Serviciului ADPP, Direcţiei Economice şi se aduce la cunoştinţă publică. Municipiul Vulcan, 20.04.2023 CONTRASEMNEAZĂ : SE R GENERAL JR. ROGOBETE MI A Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenţi :17 Pentru :17 Împotrivă:0 Abţineri:0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă