HCL 40/2025 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului de Ordine si Siguranţă Publică al Poliţiei Locale a Municipiului Vulcan actualizat
Documente
Text
Anexă la Hotărârea Consiliului Local Vulcan nr. 40/2025
PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
AL POLIŢIEI LOCALE A MUNICIPIULUI VULCAN
actualizat pe anul 2025
CONSIDERAȚII GENERALE
Întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr.155/2010 privind
înfințarea, organizarea și funcționarea Poliției locale, a Hotărârii
Guvernului nr.1332/2010 privind Regulamentul-cadru de organizare și
funcționare a Poliției locale și a Ordinului Ministrului Administrației și
Internelor nr.92/2011 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a
planului de ordine și siguranță publică al poliției locale.
CAPITOLUL I
ANALIZA SITUAŢIEI OPERATIVE
A. TERITORIUL
a) Aşezarea geografică
Municipiul Vulcan se află în județul Hunedoara și este situat pe malul
Jiului de Vest. Face parte integrantă din marea unitate de relief din
Carpații Meridionali numită depresiunea tectono-erozivă ,,Valea Jiului”
fiind situată în partea centrală a prelungirii vestice, acolo unde
depresiunea se îngustează luând forma unui unghi ascuțit cu laturile
distanțate la aproximativ 5 – 6 km, municipiul este dominat de culmile
muntoase Oboroca, prelungire a munților Retezat, spre nord și Masivul
Vâlcan spre sud, cu o deschidere largă spre est și tot mai îngustă spre
vest. Comunică cu regiunile învecinate prin pasuri și trecători: Pasul
Vâlcan (1621 m) și Pasul Lainici (450 m) cu depresiunea subcarpatică Târgu-
Jiu, iar prin Pasul Merișor (756 m) și Pasul Dealul Babii (934) cu
depresiunea Hațeg.
Municipiul Vulcan este așezat la vest de municipiul Petroșani, la
circa 18 km, la est de municipiul Lupeni, la circa 6 - 8 km și în partea
sudică a județului Hunedoara, la circa 120 de km de municipiul Deva,
reședință și centrul administrativ al județului.
b) Suprafaţa şi configuraţia terenului
Suprafața municipiului este de 8.262 ha.
În variaţia reliefului Municipiului Vulcan, deosebim următoarele
unităţi:
a) Cadrul muntos care privit de la scara reliefului întregii țări,
apare ca o treaptă uriașă, dar care văzută mai îndeaproape est o multiplă
succesiune de suprafețe sau trepte, care coboară de la partea cea mai
înaltă a crestelor și culmilor alpine până la bordura sudică pusă în
evidență de treapta de eroziune Gronovița. Acest cadru este reprezentat
prin:
- în nord, culmea Oboroca reprezentând o prelungire a masivului
Retezat, se desfășoară în înălțime între altitudinile de 950 – 1000 m în
partea inferioară și atinge 1544 m în vârful Oboroca.
- în sud, se află masivul Vâlcan având altitudini între 900 m în
partea inferioară și 1870 m în masivul Straja.
b) Dealurile premontane și zona depresionară propriu-zisă
Formele de relief:
- dealuri premontane;
- complex de terase;
- lunca și albia minoră;
Aceste forme de relief se desfășoară pe două planuri:
- planul luncilor și teraselor;
- dealurile alungite perpendicular pe Jiul Românesc, dominate atât
spre nord cât și spre sud de masivele cristaline;
Primul plan este mai bine dezvoltat pe partea dreaptă a Jiului unde
terasele sunt mai bine reprezentate, iar în zona dealurilor este mai
îngustă, pe când al doilea plan este bine dezvoltat pe partea stângă
ocupând o suprafață mai mare.
c) Regimul climateric
Având în vedere aşezarea municipiului în cadrul depresiunii şi al
ţării, se pot observa diferenţieri în toate elementele climatice în raport
cu alte regiuni. Caracterul depresionar, favorizează acumularea şi
stagnarea aerului rece, care determină frecvente inversiuni de temperatură
chiar şi între unităţile de relief cu altitudini reduse.Vara, încălzirile
sunt mai puternice datorită circulaţiei reduse, astfel că amplitudinile
termice zilnice şi anuale vor fi diferite faţă de alte regiuni. Caracterul
diferit al climei acestei depresiuni, legat de poziţia sa în cadrul
unităţilor muntoase şi dispunerea ei sub formă de culoar depresionar, se
observă din analiza fiecărui element climatic.
Valorile medii anuale ale temperaturii aerului calculate pe o
perioadă de 60 ani, înregistrează valori de 6,8°C. Valorile medii lunare
sunt cuprinse între – 4,5°C în luna Ianuarie şi 16,7°C ,în luna iulie, deci
o amplitudine anuală de 21,2°C. Valorile amplitudinii anuale destul de
scăzute se datorează frecvenţei maselor de aer maritim care în această
parte este totuşi mai mare ca în alte regiuni, având un culoar deschis spre
vest.
Temperaturile medii zilnice au înregistrat maxime de 24,7 °C în
luna iulie şi minime de – 7,8 °C în luna ianuarie. Trecerea temperaturilor
medii zilnice sub 0°C se înregistrează începând din luna decembrie şi ţin
până în luna martie când se mai înregistrează şi temperaturi de – 2,2°C,
fapt determinat de menţinerea temperaturii scăzute timp îndelungat datorită
inversiunilor de temperatură frecvente, caracteristice întregii depresiuni
şi cantonării maselor de aer rece.
Apariţia zilelor cu temperaturi sub 0°C se înregistrează
începând cu lunile decembrie, ianuarie şi februarie, iar zilele cu
temperaturi peste 0°C se înregistrează începând cu 21 februarie + 1 martie.
Numărul zilelor cu temperaturi de peste 0°C este de 290 – 300 zile pe an.
Temperaturile medii zilnice peste 10 °C apar în intervalul 21 aprilie – 30
aprilie şi dispar după 1 octombrie, având o durată medie de 160 – 169 zile
pe an.
Temperaturile extreme înregistrate sunt: minima absolută s-a
înregistrat la data de 14.01.1893, având valoarea de – 31,4°C, iar maxima
absolută s-a înregistrat la data de 10.08.1922, 39°C.
Cantitatea medie a precipitaților este de 693,7 mm/an la stația
meteorologică din Petroșani. Cea mai mică cantitate de precipitații cade în
lunile ianuarie – februarie, 34,9 mm, determinată de faptul că în această
lună precititațiile sunt de natură frontală. Începând cu luna martie
cantitatea de precipitații crește treptat ajungând maxima în luna iunie,
106,4 mm, determinată de dezvoltarea dorsalei anticiclonului azoric
deasupra părții sudice a Europei. Începând cu luna iulie, cantitatea de
precipitații scade până în lunile septembrie – octombrie, când curba de
variație a precipitațiilor înregistrează o ușoare stagnare. Din luna
octombrie, precipitațiile scad din nou datorită advecției aerului rece
continental dinspre nord și nord-est.
Pe anotimpuri, cantitatea de precipitații variază în limite foarte
largi. Astfel cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează vara,
229,2 mm, determinată de procesele frontale și puternica dezvoltare a
convecției termice. Cele mai mici cantități de precipitații cad în timpul
iernii, 125,3 mm, predominând zăpada. Primăvara cad 161,7 mm, iar toamna
176,6 mm ca urmare a slăbirii convecției și frecvenței mari a regimului
anticiclonic.
d) Reţele hidrografice
Municipiul Vulcan este axat pe malurile Jiului de Vest care străbate
localitatea pe toată lungimea sa. Ca aspect de ansamblu, Jiul de Vest se
axează pe zona de maximă scufundare a bazinului care-i imprimă direcția
generală Vest-Est, acesta izvorăște de sub Vârful Paltina (2145 m), de la
marginea sudică a Retezatului curgând pe pante puternice înclinate de 6,6
m/km ceea ce explică cursurile lui repezi.
Albia Jiului pe porțiunea cât străbate municipiul, în aval de
confluență pe pârâul Morișoara, este amenajată protejând zona industrială.
De pe versanți Jiul primește numeroși afluenți scurți, dar cu debit
constant, alimentați de ploile și zăpezile culmilor înalte de unde
izvorăsc. În funcție de frecvența afluenților, pe ambele părți, Jiul are un
bazin simetric. Densitatea rețelei hidrografice este foarte ridicată
variind între 0,80 – 0,90 km/km2.
Dintre afluenții mari pe dreapta Jiului de Vest amintim văile:
Sohodol, Baleia, Căprișoara, Mohora, Morișoara, Lupșească, Șocănească,
Ungurului iar pe partea stângă sunt văile: Buganilor, Lupului, Crividia,
Plesnitoarea.
Dintre formațiunile lacustre întâlnite pe raza municipiului Vulcan
este ,,Tăul fără fund” situat pe partea stângă a Jiului. Regiunea unde se
află lacul are un relief haotic ca rezultat ale unei alunecări de teren
desfășurată între cotele 750 m și 620 m, care se întinde sub abruptul
calcaros al Muntelui Zănoaga. Lacul se alimentează cu apă din precipitații
și dintr-un izvor cu debit destul de sărac situat spre nord.
e) Căi de comunicaţie
Municipiul este traversat de D.N. 66A care face legătura cu municipiul
Lupeni şi oraşul Uricani spre Vest şi cu oraşul Aninoasa şi municipiul
Petroşani spre Est. Reţeaua de drumuri este compusă din D.N. 66A pe 6,2 km
și D.J.666A pe 8 km. Lungimea totală a străzilor municipiului Vulcan este
de 65 km, iar a străzilor modernizate este de 45 km, majoritatea fiind
străzi cu îmbrăcăminte asfaltică. Municipiul este străbătut şi de calea
ferată Petroşani – Bărbăteni circa 9 km.,având o gară pentru călători şi un
triaj pentru vagoanele de marfă, precum si o reţea de cale ferată uzinală
de circa 17 km. pe care se transportă cărbunele de la Exploatarea Minieră
Vulcan.
f) Zone de agrement
- Zona de agrement ,,Pasul Vâlcan” – se află situată în partea sudică
a localităţii la aproximativ 7 Km de localitate, accesul făcându-se de la
DN 66A, pe DJ 664, drum asfaltat. Modernizarea acestei zone turistice a
demarat începând cu un obiectiv de investiţii important şi anume
construirea unei telegondole, pe o lungime de transport de 3.087 m, cu
plecare de la cota + 770 m şi sosire la cota 1.310 m;
- Zona de agrement ,,Cabana Căprişoara” – situată la aproximativ 3 Km
de localitate, accesul făcându-se din DN 66A pe drumul DJ 665;
- Zona de agrement ,,Brazi” – este amplasată faţă de DN 66A, la
aproximativ 1 Km, accesul făcându-se de pe acest drum pe strada Pinului;
g) Obiective turistice, economice, instituţii de interes public, de
cult şi alte locuri ce pot prezenta interes pentru activitatea de menţinere
a ordinii publice
Principalele obiective turistice: - Telegondola cu plecare de la cota
+770 m (complex cabane) Pasul Vâlcan, Cabana Vâlcan, Cabana Căprişoara la
altitudinea de 900 m. Cabana are un regim de înălţime P+2, cu 16 camere de
locuit. La parter construcţia mai cuprinde 2 terase acoperite, Cabana Brazi
are în dotare un teren de sport şi un ştrand.
Obiective economice: Exploatoarea Minieră Vulcan, Uzina Electrică
Paroşeni.
Instituţii de interes public: Primăria municipiului Vulcan, Poliţia
municipiului Vulcan, Spitalul Municipal Vulcan, Poşta Română, Bazinul de
înot.
Înstituţii de învăţământ: - LICEUL TEHNOLOGIC ,,MIHAI VITEAZU”
VULCAN care are în componenţă Şc. Gimnazială Clasele 1 – 8 , Nr.1 şi 5, -
ŞCOALA GIMNAZIALĂ CLASELE 1 – 8 NR.4 VULCAN care are în componenţă
Grădiniţa cu program PN + PP Nr.1 Vulcan şi Şcoala Gimnazială Clasele 1 – 8
Nr.3 Vulcan – ŞCOALA GIMNAZIALĂ CLASELE 1 – 8 NR.6 VULCAN, ȘCOALA NR.7,
Centru de Educație și Cultură ,,ȘANSA” .
Principalele lăcaşuri de cult: Biserica Ortodoxa nr.1 Vulcan,
Biserica Ortodoxa nr.2 Vulcan, Biserica Ortodoxa Coroeşti, Biserica
Ortodoxa Paroşeni, Biserica Ortodoxă din cartierul Cocoșvar, Schitul
Sf.Nicolae–Vulcan, Biserica Romano–Catolică Vulcan, Biserica Reformată,
Biserica Baptistă, Biserica Penticostală, Biserica Martorii lui Iehova;
Din categoria altor locuri ce pot prezenta interes pentru activitatea
de menţinere a ordinii publice, pot fi menţionate: Piaţa Centrala Vulcan,
Baza de agrement ,,Brazi”, Stadionul Municipal Vulcan.
B. POPULAŢIA
a) Conform recesământului realizat la nivel național în anul 2022,
populația municipiului Vulcan este de 19,772 de locuitori.
Grupe de vârstă
|Grupa de vârstă |Populație |Procent |
|0 – 9 ani |1,755 |8.88% |
|10 – 19 ani |2,368 |11.98% |
|20 – 29 ani |1,870 |9.46% |
|30 – 39 ani |2,096 |10.60% |
|40 – 49 ani |3,127 |15.82% |
|50 – 59 ani |3,671 |18.57% |
|60 – 69 ani |2,627 |13.29% |
|07 – 79 ani |1,603 |8.11% |
|80+ ani |655 |3.31% |
Distribuție după gen
|Sex |Populație |Procent |
|Masculin |9,723 |49.18% |
|Feminin |10,049 |50.82% |
Etnii
|Etnie |Populație |Procent |
|Români |16,229 |82.08% |
|Informație indisponibilă|2,875 |14.54% |
|Maghiari |559 |2.83% |
|Romi |67 |0.34% |
|Altă etnie |17 |0.09% |
|Germani |13 |0.07% |
|Italieni |5 |0.03% |
b) Ocupaţia de bază este mineritul, localnicii ocupându-se şi de
creşterea animalelor şi cu tendinţe de dezvoltare a turismului.
c) Având în vedere situaţia economică actuală se observă o fluctuaţie
demografică cauzată de disponibilizările rezultate în urma închiderii unor
inteprinderi economice care au făcut ca populaţia să migreze în căutarea
unui loc de muncă.
C. EVENIMENTE SOCIAL- ECONOMICE, POLITICE SAU RELIGIOASE
La stabilirea măsurilor de ordine cu ocazia manifestărilor cultural-
artistice, sportive, religioase sau comemorative pe raza municipiului
Vulcan, se vor avea în vedere următoarele evenimente:
- Ziua Naţională a României, 1 decembrie, manifestări cultural-
artistice, cu o mare concentrare de persoane.
- Unirea Principatelor Române, luna ianuarie;
- Sărbătorile Pascale, caracterizate prin participarea unui număr mare
de persoane la slujbele religioase ale bisericilor și mănăstirii de pe raza
municipiului Vulcan.
- Nedeia Vulcăneană, Nedeia Momârlanilor din Dealul Babii și Nedeia
Momârlanilor din Paroșeni, unde vor avea loc manifestări cultural-artistice
și sportive, cu o mare concentrare de persoane.
- Ziua Copilului;
- Ziua Eroilor Neamului – depunere de coroane de flori la Cimitirul
Eroilor din Coroiești și Osuarul din Paroșeni.
- Ziua Minerului;
- Omagierea Eroilor din Primul Război Mondial – Pasul Vâlcan –
manifestări cultural artistice cu o mare concentrare de persoane.
- Ziua Mondială a Turismului – Castelul din Carpaţi;
- Ziua Națională a Produselor Agroalimentare și Produselor Românești;
- Comemorarea Morţilor – luna noiembrie – caracterizată prin
participarea unui număr mare de persoane la cimitirele de pe raza
municipiului Vulcan.
- Sărbătorile de iarnă, Crăciun, Revelion, Anul Nou, care necesită
orientare flexibilă a forțelor de ordine în vederea asigurării măsurilor de
menținere a ordinii și siguranței publice.
D. STAREA INFRACŢIONALĂ ŞI CONTRAVENŢIONALĂ
a) Evoluția fenomenului infracțional și contravențional
În ceea ce priveşte documentarea activităţilor prevăzute de legea
penală, în anul 2024, au fost depistate 37 de fapte penale, ce întrunesc
elementele constitutive ale unor infracţiuni, după cum urmează:
- 4 cazuri de furturi - 5 autori reținuți, de materiale feroase de la
unitățile și fostele unități miniere de pe raza municipiului Vulcan;
- 3 cazuri spargeri (locuințe, societăți, etc.) - 2 autor reținut;
- 21 cazuri de loviri sau alte violențe;
- 9 caz de distrugere de pe domeniul public - 9 autori reținuți;
În situațiile menționate, autorii au fost predați pentru continuarea
cercetărilor, organelor de cercetare penală.
b) Date referitoare la faptele de natură contravențională
În baza Planului pentru ordine și siguranță publică a municipiului
Vulcan în anul 2024, polițiștii locali au fost angrenați în diverse
acțiuni, în urma cărora au fost aplicate un număr de 145 sancțiuni
contravenționale, din care 63 au fost cu avertisment scris și 82 cu amendă
în valoare totală de 49.550 lei.
Situația prezentându-se astfel:
- Legea nr.61/1991 - privind sancționarea faptelor de încălcare a unor
norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, s-au aplicat
57 sancțiuni contravenționale din care 5 cu avertismente scrise și 52 cu
amendă în valoare totală de 27.750 lei;
- H.C.L. nr.33/2023 - privind aprobarea Regulamentului de funcționare
a parcărilor cu plată din municipiul Vulcan, au fost aplicate 27 sancțiuni
contravenționale din care 20 cu avertismente scrise și 7 cu amendă în
valoare totală de 1.400 lei;
- Legea nr.448/2006 - privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap – Republicată, au fost aplicate 12 sancțiuni
contravenționale din care 9 cu avertismente scrise și 3 cu amendă în
valoare totală de 14.000 lei;
- H.C.L. nr.90/2021 - privind aprobarea Regulamentului privind
stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Vulcan precum și
constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții, au fost
aplicate 26 sancțiuni contravenționale din care 13 cu avertismente scrise
și 13 cu amendă în valoare totală de 3.500 lei;
- Legea nr.198/2023 – a învățământului preuniversitar, au fost
aplicate 23 sancțiuni contravenționale din care 16 cu avertismente scrise
și 7 cu amendă în valoare de 2.900 lei;
c) Mențiuni cu privire la timpil și locul de comitere a principalelor
categorii de fapte
Majoritatea infracţiunilor au fost comise atât pe timpul zilei
cât şi pe timpul nopţii, pe parcursul zilelor saptămânii.
Din societățile comerciale cu capital de stat, s-au înregistrat
furturi de la, E.M. Vulcan, majoritatea fiind furturi de material feroase
și neferoase, motoare, cabluri electice și cărbuni.
Zonele predispuse la comiterea faptelor de natură contravențională
sunt:
- Piața Centrală Vulcan, parcările de pe b-dul. Mihai Viteazul,
str. Nicolae Titulescu, cartier MICRO 3B, etc.
d) Starile conflictuale interIintrafamiliale, interetnice,
interconfesionale sau de alta natura
În cea ce privește starile conflictuale interIintrafamiliale,
interetnice, interconfesionale sau de alta natura la nivelul minicipiului
Vulcan, acestea nu prezintă un pericol social deosebit, însă crează o
stare de discomfort și nesiguranță în rândul cetățenilor. De aceea Poliția
locală intervine cu promtitudine ori de câte ori este solicitată,
rezolvând fie pe cale amiabilă, fie prin aplicarea unor sancțiuni
contravenționale, ori îndrunmarea spre alte instituții ale statului
(poliție națională, instanța de judecată) a celor implica
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.