26 martie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Vulcan

HCL 35/2026 Vulcan adoptată

Hotărâre privind propunerea de atribuire în proprietatea solicitantei Pita Dorina, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafețe de teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, aflat pe raza UAT Vulcan, proprietarului construcțiilor, conform art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 35 din 2026 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
35 / 2026
Data
26 martie 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Vulcan
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Vulcan decide să comunice că Pita Dorina este îndeplinitoare a condițiilor legale pentru a primi în proprietate, prin ordin de prefect, o suprafață de teren intravilan aferent casei sale, anexelor gospodărești, curții și grădinii din jur, situate în UAT Vulcan. Practic, locuitorul va primi drept de proprietate asupra acelei bucăți de teren; partea de împuternicire se face prin ordinul prefectului pe baza Legii fondului funciar. Acordul este condiționat de prevederile legale aplicabile (art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 și OUG 57/2019) și de avizele suficiente ale comisiilor competente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Constată îndeplinirea de către solicitantă a condițiilor legale prevăzute de art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂRE NR. 35 /2026 privind propunerea de atribuire în proprietatea solicitantei Pita Dorina, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafețe de teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, aflat pe raza UAT Vulcan, proprietarului construcțiilor, conform art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința ordinară din data de 26.03.2026, Analizând Proiectul de hotărâre nr.44/1/14/17.03.2026 și Referatul de aprobare nr. 44/1/15/17.03.2026 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind propunerea de atribuire în proprietatea solicitantei Pita Dorina, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafețe de teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, aflat pe raza UAT Vulcan, proprietarului construcțiilor, conform art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul nr.41/1/16/17.03.2026 al Compartimentului Cadastru,agricultură, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan, În baza avizului Comisiei de specialitate „Juridică și de disciplină” înregistrat sub nr. 41/1/17/26.03.2026 a Consiliului local Vulcan, Având în vedere : Cererea nr. 37362/25.09.2025 formulată de numita Pita Dorina, proprietară a imobilului construcție edificată anterior datei de 1 ianuarie 1990 prin care solicită în temeiul art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea în proprietate prin ordin al prefectului a terenului deţinut, aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora. Ținând cont de prevederile: art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul dispozțiilor art.129 alin.(1), alin. (2) lit. c), art.139 alin.(2) art.196 alin.(1) lit.a), art.197 alin.(4), art.243 alin.(1) lit. a) din OUG. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; HOTĂRĂȘTE: Art.1- Constată îndeplinirea de către solicitantă a condițiilor legale prevăzute de art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare. Art.2-Înaintează propunerea de atribuire, prin Ordin al Prefectului, a terenului în suprafață de 267 mp ( F-267 mp), aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curții și grădinii din jurul acestora, situat în Municipiul Vulcan, str. Pinului, nr.55A, jud.Hunedoara, identificat în CF nr. 64144 Vulcan, nr. topo.1172/202/34, din proprietatea Municipiul Vulcan – Domeniul Privat, în proprietatea particulară a solicitantei Pita Dorina, domiciliată în Municipiul Vulcan, str. Ștefan Octavian Iosif, nr. 4, bl.4, sc.1, et.8, ap.51, jud.Hunedoara, proprietară a construcțiilor edificate pe acesta. Art.3 - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică : Prefectului Județului Hunedoara, Primarului Muncipiului Vulcan, Compartimentului Cadastru,agricultură, persoanei nominalizată și se aduce la cunoștință publică. Municipiul Vulcan, 26.03.2026 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL CONSILIER VRABIE FLORIN-PETRIȘOR ROGOBETE MIHAELA Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenți:19 Pentru : 19 Împotrivă:0 Abțineri:0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă