HCL 111/2024 adoptată
Hotărâre privind înființarea Consiliului comunitar consultativ
Documente
Text
Anexa la HCL nr.111 / 2024
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
AL CONSILIULUI COMUNITAR CONSULTATIV
I. Dispoziții generale
(1) Consiliul comunitar consultativ cu privire la activitatea de prevenire a separării copilului de familie(
denumită în continuare CCC) este un organ de specialitate aflată în subordinea Consiliului Local, fără
personalitate juridică.
(2) CCC se înființează prin hotărârea consiliului local cu scopul de a sprijini activitatea de asistență socială
privind prevenirea a separării copilului de familie de la nivelul municipiului Vulcan prin creșterea calității
vieții familiilor aflate în impas financiar sau a copiilor privați de o îngrijire și educație adecvată.
II. Misiunea Consiliului comunitar consultativ
(1) De a contribui la identificarea nevoilor şi resurselor comunității locale, de a promova implicarea acesteia,
în vederea soluționării problemelor sociale privind drepturile copilului și familiile cu copii aflate în situații
de vulnerabilitate şi de a formula propuneri autorităților competente (prin informare, sfătuire,
acompaniere, mediere, recomandare), ducând la furnizarea eficientă și integrată a serviciilor sociale.
(2) CCC nu se substituie competențelor DAS Vulcan în domeniul protecției copilului și nu este furnizor de
servicii sociale.
III. Principiile pe baza cărora se desfășoară activitatea Consiliul comunitar consultativ
• Solidaritatea socială;
• Unicitatea persoanei;
• Confidențialitatea;
• Nediscriminarea;
• Respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
• Respectarea demnității copilului și a persoanei;
• Legalitatea.
IV. Cadrul legislativ aplicabil
• LEGEA nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
• ORDONANŢA GUVERNULUI nr. 86/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale;
• ORDIN nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz
în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
• ORDIN nr. 95/2006 pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială/persoane cu
atribuţii de asistenţă socială, în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
• LEGEA nr. 292/2011 Legea asistenţei sociale.
• LEGEA nr. 156/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie.
V. Componența
(1) Componența CCC este stabilită prin hotărâre a consiliului local și este constituită din 8 membri:
- conducătorul direcției de asistenţă socială;
- managerul spitalului,
- un reprezentant al unei unităţi de învăţământ;
- un medic de familie- medicină școlară;
- un reprezentant de la poliţia municipală;
1
- un reprezentant al bisericii,
- asitentul medical comunitar,
- un reprezentant al compartimentului monitorizare si protecția copilului,
(2) Preşedintele Consiliului comunitar consultativ este directorul executiv al DAS Vulcan.
(3) Membrii Consilului comunitar consultativ sunt persoane ce vin din domenii de activitate diferite,
ce sunt active în viaţa socială a comunității locale și sunt numiți prin act administrativ al conducătorului
instituției din care fac parte, urmărindu-se următoarele criterii:
- lideri informali( influenţa acestora asupra membrilor comunităţii);
- persoane disponibile;
- să fie cunoscuți în comunitate;
- receptivitatea la problematica socială.
(6) Secretarul CCC este inspector în cadrul DAS Vulcan , el fiind cel care cunoaşte cel mai bine realitatea
socială a comunităţii, poate aduce în discuţie realităţi punctuale sau fenomene sociale remarcate în urma
activității de teren.
VI. Mandatul membrilor CCC
(1) În îndeplinirea mandatului, CCC trebuie să îndeplinească în principal:
- Promovarea valorilor familiale, a stabilității familiei și a îngrijirii copiilor de către părinți;
- Prevenirea separării copilului de către părinți și sprijinirea familiei pentru a-și asuma responsabilitățile
parentale;
- Colaborarea cu DAS Vulcan precum și cu alte servicii publice/private din comunitate
(2) Membrii CCC sunt aleși pe o perioadă de 2 ani.
(3) Mandatul membrilor comitetului încetează:
▪ Prin demisie;
▪ Prin deces;
▪ La cererea motivată a instituției care l-a desemnat;
▪ La propunerea motivată a președintelui CCC dacă aceasta nu își îndeplinește corespunzător atribuțiile
prevăzute în prezentul Regulament. Modificarea se aduce la cunoștință, obligatoriu în scris, instituției
care l-a desemnat.
(4) În termen de 20 zile lucrătoare de la încetarea mandatului unuia dintre membrii, Direcția de Asistență
Socială Vulcan inițiază un raport cu propunerea privind noua componență a CCC.
VI. Modul de lucru al Consiliului Comunitar Consultativ
(1) Problemele sunt semnalate de regulă, de către Președintele CCC în urma analizei efectuate de către
specialiștii din cadrul DAS Vulcan pe problemele ce vizează prevenirea separării copiilor de familie;
membrii se pot autosesiza atunci când intră în contact cu situații care corespund atribuțiilor lor sau
când sunt sesizați de către membri comunității.
(2) Președintele CCC :
- Supune analizei problemele identificate;
- Redactează recomandările/sugestiile/propunerile care vor fi transmise autorităților locale și altor
instituții/organizații de interes public/privat , precum și altor persoane fizice implicate în activități
cu caracter social;
- Coordonează realizarea planului de servicii pentru fiecare caz supus dezbaterii;
- Asigură, prin DAS Vulcan, implementarea planului stabilit.
(3) CCC se întrunește în ședință, la convocarea directorului executiv al DAS Vulcan ori de câte ori este
necesar, la cererea directorului DAS Vulcan, a primarului sau a oricărui membru.
(4) La ședințele CCC pot participa, fără drept de vot, reprezentanți ai DGASPC Hunedoara, consilieri
locali, profesioniști care prin activitatea lor intră în contact cu copiii, precum și alte persoane invitate
de membrii CCC.
(5) Ședințele se vor desfășura cu prezență fizică la sediul DAS Vulcan sau online, numai în prezența
Președintelui CCC, după caz, și a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi.
(6) Reguli de bază ale grupului în cadrul şedinţelor:
2
• Concentrarea pe problemă, nu pe persoane
• Concentrarea asupra soluțiilor privitoare la copii în scopul prevenirii separării de părinți
• Permiterea accesului la toate datele și informațiile relevante asupra cazului supus analizei
• Deschidere la abordări noi și inovatoare
• Utilizarea consensului în luarea deciziilor
(7) Relațiile dintre membrii CCC sunt de colaborare.
(8) Membrii consiliului comunitar au o poziţie de egalitate în cadrul acestuia.
(9) CCC împreună cu DAS Vulcan îşi asumă obligaţia de a oferi sfaturi şi influenţa familia care
beneficiază de sprijin, pentru a creşte capacitatea acesteia de a se ocupa de copii.
(10) Interesul copilului este reperul de bază pentru toate deciziile care privesc copiii.
(11) Membrii consiliului comunitar sunt obligaţi să respecte toate drepturile cetăţenilor (adulţi şi copii) cu
care vin în contact în această calitate, fără nici o discriminare. Trebuie evitată marginalizarea şi excluderea
persoanelor defavorizate, indiferent de problemele specifice ale acestora (sărăcie, alcool, handicap, boală
psihică, consum de droguri ş.a.).
(12) Lucrările de secretariat ale structurii comunitare consultative sunt asigurate de către DAS Vulcan.
(13) Secretariatul CCC are următoarele atribuții principale:
a) redactează convocatorul și ordinea de zi stabilită pentru ședințele CCC;
b) stabilește un calendar al întâlnirilor și îl comunică membrilor acestuia;
c) redactează procesele verbale ale ședințelor CCC;
d) organizează și gestionează evidența corespondenței CCC, precum şi registrul de procese-
verbale ale ședințelor acestuia;
e) asigură arhivarea documentelor CCC;
f) îndeplinește și alte atribuții stabilite de președintele CCC.
(14) Convocarea CCC se face de către președintele acestuia, prin adresă scrisă, transmisă prin e-mail sau
fax entităților membre. Confirmarea/ absența participării va fi comunicată Secretariatului CCC, telefonic,
prin e-mail sau fax.
(15) Convocatorul va cuprinde în mod obligatoriu data, ora, locația, modalitatea desfășurării (prezență fizică
sau online) și ordinea de zi propusă.
(16) Pentru ședințele de lucru, convocarea se face cu cel puțin 5 (cinci) zile lucrătoare înainte de data
stabilită pentru desfășurarea acestora.
(17) Ședințele CCC nu sunt publice.
VII. Atribuțiile Consilului Comunitar Consultativ
(1) În conformitate cu prevederile alin. (5) ale art. 12 din Legea nr. 156/2023, structura comunitară consultativă
îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a)sprijină activitatea de elaborare, implementare şi monitorizare a planurilor de servicii pentru copiii
expuşi riscului de separare de familie;
b)analizează şi propune acordarea de beneficii sociale excepţionale pentru familiile care se ocupă de
creşterea şi îngrijirea copiilor aflaţi în situaţie de risc de separare ca urmare a situaţiei economice precare
cu care familia se confruntă;
c)avizează planurile anuale de dezvoltare a serviciilor de prevenire;
d)sprijină şi facilitează organizarea de grupuri de suport pentru părinţi care se află în situaţiile prevăzute
la art. 5 din Legea nr. 156/2023;
e)sprijină constituirea unor organisme de reprezentare a copiilor şi tinerilor la nivel de comunitate;
f)sprijină organizarea de grupuri de lucru, mese rotunde pe tema prevenirii separării copilului de familie
la care să participe reprezentanţi ai serviciului public de asistenţă socială, ai unităţilor de învăţământ,
medici de familie, alţi profesionişti relevanţi, care să faciliteze schimbul de bune practici, precum şi
identificarea de soluţii pentru copiii aflaţi în situaţie de risc de separare de familie;
g)sprijină realizarea de campanii de informare pe teme relevante pentru prevenirea separării copilului de
familie;
h)întocmeşte un raport anual de activitate, pe care îl înaintează consiliului local, cu privire la situaţia
copiilor din unitatea administrativ-teritorială.
3
(2) Alte responsabilități și atribuții:
a) Sprijină DAS/persoanele cu atribuţii în asistenţă socială prin oferirea de informații necesare
identificarea copiilor aflați în situaţii de risc de separare de familie;
b) Colaborează cu responsabilul de caz pentru întocmirea dosarului;
c) Se autosesizează atunci când se ia cunoștință de un caz/situație fie direct, fie prin alți membrii ai
comunității și care ar putea fi solutionață prin intervenția sa;
d) Comunică cu membrii comunității, invitând persoanele/familiile vizate la dezbaterile sale acţionând ca
o puternică structură de influenţare a cetăţenilor;
e) Se familiarizează cu problemele sociale din comunitate;
f) Comunică permanent cu DAS cât și cu alte persoane care pot contribui la rezolvarea problemelor
supuse spre soluţionare;
g) Informează şi consiliează cetăţenii comunităţii;
h) Organizează activităţi de strângere de fonduri în folosul copiilor şi a familiilor aflate în dificultate;
i) Promovarea valorilor familiale și a îngrijirii copiilor de către părinți
j) Propun recomandări adresate primarului sau consiliului local.
VIII. Documentele Consiliului Comunitar Consultativ
(1) Evidența participării membrilor la ședințele CCC, precum și temele abordate și/ sau discuțiile purtate vor
fi consemnate într-un proces-verbal de ședință, care va fi redactat de Secretariatul CCC.
(2) Atât procesul-verbal de ședință, cât și orice alt document elaborat sau redactat în urma ședințelor CCC vor
fi semnate de președintele acestuia și contrasemnate de membrii.
(3) Procesul-verbal de ședință va cuprinde cel puțin următoarele informații: data și locul întâlnirii; numele,
prenumele, instituția de proveniență și semnătura persoanelor participante; ordinea de zi, precum și orice altă
temă/ subiect abordat(ă)/ discuție purtată, precum și votul membrilor prezenți.
IX. Dosarele ședințelor Consiliului Comunitar Consultativ
Pentru fiecare ședință a comitetului se vor întocmi următoarele documente:
- convocatorul ședinței;
- ordinea de zi;
- tabelul nominal de prezență;
- materialele prezentate în cadrul ședinței,
- proces verbal al ședinței.
X. Raporturile între CCC şi autorităţile administraţiei publice locale
(1)CCC nu se substituie autorităţilor locale şi nici serviciilor locale/județene pentru copii și familie;
(2)CCC este o structură comunitară independentă care sprijină Direcția de Asistență Socială Vulcan pentru
realizarea activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului;
(3)CCC trebuie să colaboreze cu autorităţile locale precum şi cu serviciile locale care au ca obiect de activitate
asistenţa socială pentru protecția copilului.
(4)Anual, în luna ianuarie, CCC prezintă un raport de activitate cu privire la situația copiilor din UAT Vulcan.
XI. Dispoziții finale
(1) Prezentul regulament se completează de drept cu prevederile legale în vigoare sau ulterioare.
(2) Toate activitățile și intervențiile care se întreprind la nivel local pentru protejarea drepturilor copilului
trebuie să aibă în vedere rolul primordial al părinților și al familiei în creșterea, îngrijirea și educarea copilului,
iar eforturile comunitatii trebuie îndreptate în direcția întăririi și susținerii familiei în asumarea
responsabilităților față de copii.
(3) Modificarea/ completarea prezentului regulament se face prin hotărâre a Consiliului Local .
Municipiul Vulcan, 30.05.2024
.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ : SECRETAR GENERAL
LEHĂCEANU DANIEL JR. ROGOBETE MIHAELA
4
5
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.