Pe scurtMunicipiul Vaslui va desemna doi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor la Goscom Vaslui SA pentru a aproba măsuri fiscale-bugetare prevăzute de Legea 296/2023, necesare asigurării sustenabilității financiare pe termen lung. De asemenea, se autorizează acești reprezentați să pună în aplicare aceste măsuri, conform indicațiilor conducerii executive a Goscom Vaslui SA. Practic, cetățenii pot aștepta că municipalitatea va adopta și aplica economii sau ajustări bugetare în cadrul acestei societăți, în relație cu finanțele publice locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe mandatează doamna Clătinici Maria, și domnul Negruţi Leonard Alin, reprezentanții legali ai Consiliului Local Vaslui în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Goscom Vaslui SA, societate la care Municipiul Vaslui este acționar unic, pentru a aproba măsurile specifice ce se impun conform Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal - bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, măsuri specifice care trebuie duse la îndeplinire de către conducerea executivă a SC Goscom Vaslui SA până cel târziu la data de 31 decembrie 2023, cu excepția situațiilor în care…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL VASLUI
MUNICIPIUL VASLUI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 192
privind mandatarea reprezentanților Consiliului Local Vaslui în Adunarea Generală a
Acţionarilor la S.C. Goscom Vaslui S.A., la S.C. Transurb S.A. Vaslui, precum și
împuternicirea administratorului la S.C. Locativa Vaslui S.R.L. pentru aprobarea si
punerea in aplicare a măsurilor specifice ce se impun conform Legii nr. 296/2023
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI VASLUI
Având în vedere:
- Referatul cu nr. 152416/ 13.11.2023, întocmit de Primarul municipiului Vaslui;
Raportul de specialitate al compartimentului Guvernanţă Corporativă nr. 152418/
13.11.2023;
H.C.L. Vaslui nr. 5/28.01.2021 privind aprobarea desemnării reprezentanţilor
Consiliului Local al Municipiului Vaslui în A.G.A. la S.C. Transurb SA Vaslui;
- HCL. Vaslui nr. 6/28.01.2021 privind aprobarea desemnării reprezentanţilor
Consiliului Local al Municipiului Vaslui în A.G.A. la S.C. Goscom Vaslui S.A.;
- HCL. Vaslui nr. 74/27.05.2021 privind numirea administratorului societăţii și
aprobarea contractului de mandat la S.C. Locativa Vaslui S.R.L.;
Demisia domnului consilier Barbu Alexandru din A.G.A. Transurb;
- Legea nr. 296/ 26.10.2023 privind unele măsuri fiscal - bugetare pentru asigurarea
sustenabilităţii financiare a României pe termen lung;
- Legea nr. 31/ 1990 privind societătile comerciale, actualizată;
O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice,
actualizată;
Actul constitutiv al S.C. Transurb S.A. Vaslui, actualizat;
Actul constitutiv al S.C. Goscom Vaslui S.A., actualizat;
Actul constitutiv al S.C. Locativa Vaslui S.R.L.;
- Rapoartele cu avizele comisiilor pe domenii de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. a) și alin. 3, lit. d), precum și art. 196
alin. 1) lit. a) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HCL 192 /2023 Pagină 1 din 2
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se mandatează doamna Clătinici Maria, și domnul Negruţi Leonard Alin,
reprezentanții legali ai Consiliului Local Vaslui în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC
Goscom Vaslui SA, societate la care Municipiul Vaslui este acționar unic, pentru a aproba
măsurile specifice ce se impun conform Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal -
bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, măsuri
specifice care trebuie duse la îndeplinire de către conducerea executivă a SC Goscom
Vaslui SA până cel târziu la data de 31 decembrie 2023, cu excepția situațiilor în care
pentru anumite categorii specifice nu se prevăd alte termene.
Art. 2. Se mandatează doamna Bohotineanu Mihaela Verginia, reprezentanta legală a
Consiliului Local Vaslui în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Transurb SA Vaslui,
societate la care Municipiul Vaslui este acționar unic, pentru a aproba masurile specifice ce
se impun conform Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal - bugetare pentru asigurarea
sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, măsuri specifice care trebuie duse la
îndeplinire de către conducerea executivă a SC Transurb SA Vaslui până cel târziu la data
de 31 decembrie 2023, cu excepţia situaţiilor în care pentru anumite categorii specifice nu
se prevăd alte termene.
Art. 3. Reprezentanții legali ai Consiliului Local Vaslui în Adunarea Generală a
Acţionarilor la SC Goscom Vaslui SA, și respectiv în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC
Transurb SA Vaslui, precum și conducerea executivă a SC Goscom Vaslui SA, și a Sc
Transurb SA Vaslui vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Se împuternicește domnul Palade Nicu, administrator la SC Locativa Vaslui
SRL de a lua măsurile specifice ce se impun conform Legii 296/2023 privind unele măsuri
fiscal - bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung,
măsuri specifice care trebuie îndeplinite până cel târziu la data de 31 decembrie 2023, cu
excepția situațiilor în care pentru anumite categorii specifice nu se prevăd alte termene.
Art. 5. Hotărârea intră în vigoare conform art. 199 din OUG nr. 57/ 2019 privind
Codul Administrativ, actualizat.
Art. 6. Prezenta hotărâre se va comunică:
- Instituţiei Prefectului Judetul Vaslui;
- Primarului Municipiului Vaslui;
_ Persoanelor desemnate la art. 1, art. 2 și art. 4 din prezenta hotărâre;
- S.C. GOSCOM VASLUI S.A.;
- S.C. TRANSURB S.A. VASLUI;
- S.C. LOCATIVA VASLUI S.R.L.;
- Compartimentului Guvernanţă Corporativă.
Vaslui, 29.11.2023
Contrasemnează,
Secretar General,
. Eduard Lăcătușu
AC a e N
Președinte de ședință,
Consilier,
Ec. Jora Vasile-Mitică
HCL 192/2023 Pagină 2 din 2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.