Nr. 37 din `14.11.2024 privind organizarea comisiilor de specializare ale Consiliului Local al comunei Unguras pe principalele domenii de
Pe scurt
Consiliul Local al comunei Unguraș a hotărât înființarea și organizarea a trei comisii de specialitate: Economic-Financiară, Juridică și de Disciplină, și Învățământ, Sănătate, Sport, Cultură și Culte. Fiecare comisie va avea membri aleși dintre consilieri, iar atribuțiile, modalitatea de funcționare și regulile vor urma Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului. Practic, locuitorii vor beneficia de un cadru clar pentru analizarea și operarea temelor din aceste domenii, iar deciziile se vor lua în cadrul acestor comisii, după regulile stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se organizează următoarele comisii de specialitate ale Consiliului local al Comunei Unguraş: 1. Comisia Pentru Activităţi Economico Financiare 2. Comisia Juridică şi de Disciplină 3. Comisia Invăţământ, Sănătate, Sport , Cultură şi Culte
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2024 a Consiliului Local Unguraș
Titlu oficial
HOTARAREA nr. 37 din `14.11.2024 privind organizarea comisiilor de specializare ale Consiliului Local al comunei Unguras pe principalele domenii de
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
CONSILIUL LOCAL
AL COMUNEI UNGURAŞ
HOTĂRĂREA nr. 37
din 14. 11. 2024
privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Unguraș pe
principalele domenii de activitate
Consiliul Local al Comunei Unguraş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 14.11.2024 ,
Având în vedere :
-proiectul de hotărăre nr. 38 din 07. 11. 2024 privind organizarea comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local al comunei Unguraș pe principalele domenii de activitate
-referatul de aprobare al primarului nr. 3916 din 13. 11. 2024;
-raportul de specialitate nr. 3925 din 13. 11. 2024
-Ordinul Prefectului Judeţului Cluj nr. 647 din 25.10. 2024 pivind constatarea ca legal constituit a
Consiliului Local al comunei Unguraș, cu data de 25. 10. 2024
Ținănd seama de prevederile art. 124 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ cu
modificările şi completările ulterioare ,
Fiind îndeplinite prevederile art.136 alin (8) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ
cu modificările şi completările ulterioare
În temeiul prevederilor art.196 alin (1) lit.a) din , OUG nr. 57 / 2019 privind Codul
Administrativ cu modificările şi completările ulterioare .
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se organizează următoarele comisii de specialitate ale Consiliului local al Comunei Unguraş:
1. Comisia Pentru Activităţi Economico Financiare
2. Comisia Juridică şi de Disciplină
3. Comisia Invăţământ, Sănătate, Sport , Cultură şi Culte
Art. 2. — Se nominalizează consilierii în comisiile aprobate Ia art. 1 astfel ;
1.În Comisia Pentru Activităţi Economico Financiare
Abrudean Gavril
Marton Henrieta —Judith
Ilca Adrian
Fulop Ștefan
Szatmari David
2 În Comisia Juridică şi de Disciplină
Marton A rpad
Marton Henrieta-Judith
Kovacs Levente
3 În comisia Invăţămănt Sănătate Sport „Cultură şi Culte
Molnar Iștvan Alpar
Orban Beata
Borzași Alexandru
Art. 3. — Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate sunt cele prevăzute în
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului local al Comunei Unguraş.
Art. 4. — Prezenta hotărâre va fi comunicată Prefectului Judeţului Cluj şi primarului comunei
Unguraş.
PREŞEDINTE DE $ [Ă! z CONTRASEMNEAZĂ
ABRUDEAN GAVRIB| // Secretar Geneșal al comunei
ZU j Abrudean nica
Nr. total consilieri
Nr. consilieri prezenţi
din care au votat: //
pentru
împotrivă__
abţineri ____
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.