25 aprilie 2019

HCL 62/2019 Turda adoptată

Repartizarea unei locuințe de necesitate

Pe scurt

Consiliul Local Turda decide să dea spre folosintă ca locuință de necesitate o apartament situat la adresa Calea Victoriei nr. 7B, bloc L140, ap. 3. Se aprobă repartizarea unei unități locative cu o cameră de 10,78 mp plus grup sanitar de 3,60 mp, către o familie aflată în situație socială dificilă, iar închirierea se va face de către Serviciul Evidență Patrimoniu și GIS pe durată determinată. Hotărârea intră în vigoare după comunicare și este publicată pentru informare, iar termenele exacte de încheierea contractului vin în sarcina acestor servicii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se declară locuinţă disponibilă, situată în Municipiul Turda, strada Calea Victoriei nr. 7B, bloc L140, ap. 3, drept locuinţă de necesitate

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Calea Victoriei.
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Calea Victoriei” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 62 din 2019 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind repartizarea unei locuințe de necesitate
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
62 / 2019
Data
25 aprilie 2019
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Calea Victoriei nr. 7b (hartă)
Teme
Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL H O T A R A R E A NR. 62 din data de 25.04.2019 privind repartizarea unei locuinţe de necesitate Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.04.2019. Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe de necesitate, proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei; Văzând raportul de specialitate al Serviciului Administrare Fond Locativ şi avizul favorabil a Comisiei de Specialitate nr. 4 a Consiliului Local, pentru muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, culte, minorităţi. în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996 - a locuinţei, modificată şi republicată, a Legii nr. 241 / 2001 şi a H.G.R. nr. 1275 / 2000 privind Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/ 1996 ; în temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (5) lit.a, alin.(6) lit.a pct.17 şi art. 45 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată, privind Administraţia Publică Locală precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Turda: HOTĂRĂŞTE: 9 Art. 1. Se declară locuinţă disponibilă, situată în Municipiul Turda, strada Calea Victoriei nr. 7B, bloc L140, ap. 3, drept locuinţă de necesitate. Art. 2. Se aprobă repartizarea unităţii locative compuse dintr-o cameră (în suprafaţă de 10,78 mp) şi grup sanitar (în suprafaţă de 3,60 mp), situată în Municipiul Turcia, str. Calea Victoriei nr. 7B, bloc L I40, ap. 3, familiei , caz social. Art. 3. închirierea locuinţei se va face de către Serviciul Evidenţă Patrimoniu şi GIS, pe durată determinată. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Tehnice, Serviciului Administrare Fond Locativ şi Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi GIS în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢA CONTRASEMNEAZĂ Anca Doru Paul Ioan SECRETARUL municipiului/TURDA, Jr. Paula Letitia VOTURI: pentru 18 împotrivă - abţineri Numărul total al consilierilor în funcţie este 20. Numărul consilierilor participanţi la vot este 18.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala