Stabilirea chiriei pentru spațiile și terenurile cu altă destinație decât locuință, precum și aprobarea diferitelor tarife pentru anul 2018
Pe scurt
Consiliul Local al Turdei stabilește pentru anul 2018 nivelul chiriilor pentru spații și terenuri cu altă destinație decât locuința și aprobă diverse tarife, conform anexelor din hotărâre. Îmbrăcătură practică: plățile chiriei pentru spații se vor face lunar pe baza facturilor, iar pentru terenuri agricole aproape trimestrial, cu eventuale penalități pentru întârziere; contractele noi folosesc tariful existent la momentul încheierii, iar anumite categorii (comerț stradal sezonier, mobilier publicitar, depozitare etc.) au reguli specifice de plată pe perioadele 0-12 luni. Pentru locuitori, înseamnă că autoritatea municipiului stabilește cât vor plăti aspectele comerciale (nu locuințe) în 2018 și cum se calculează plata și întârzierile, precum și când se aplică noile tarife.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 418 din 2017 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind stabilirea chiriei pentru spațiile și terenurile cu altă destinație decât locuință, precum și aprobarea diferitelor tarife pentru anul 2018
ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 418
din data de 21.12.2017
privind stabilirea chiriei pentru spaţiile şi terenurile cu altă destinaţie decât locuinţă,
precum şi aprobarea diferitelor tarife pentru anul 2018
Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în ședinta ordinară din data de 21.12.2017;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea chiriei pentru spațiile şi
terenurile cu altă destinaţie decât locuinţă, precum și aprobarea diferitelor tarife pentru anul
2018, elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei,
Avand în vedere raportul de specialitate nr. 25929/04.12.2017 al Serviciului Evidenţa
Patrimoniului - GIS;
Ținând seama de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 pentru buget-finanţe, prognoze
economice și investiţii „ a Consiliului Local al municipiului Turda;
In temeiul prevederilor art. 36, alin. 2, lit. b şi lit. c, alin. 4, lit.c, alin. 5, lit.a şi lit.b, art.
45, alin. 1 şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 republicată privind
administrația publică locală, ale art.26 din OUG nr. 40/1999 cu modificările şi completările
ulterioare, ale HG nr. 310/2007, ale art. 283 si 287 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
precum și ale Regulamentului de organizare si funcţionare a Consiliului Local al municipiului
Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se aprobă nivelul chiriilor pentru spaţiile şi terenurile cu altă destinaţie decât
locuință, precum și nivelul diferitelor tarife, conform Anexelor nr. 1, 2, 3, 4 ce fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă următorul mod de calcul și de plată a chiriei la contractele de
închiriere, astfel:
a)Pentru contractele de închiriere spaţii cu altă destinație decât locuinţă, plata chiriei se
va face lunar, în baza unei facturi emise. In situaţia în care plata chiriei nu se efectuează la
termen, respectiv până în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează plata, se vor
calcula majorări de întârziere, conform legislaţiei în vigoare.
b) Pentru contractele de închiriere terenuri agricole, plata se va face trimestrial până în
ultima zi a trimestrului, după această dată calculându-se majorări de întârziere conform
clauzelor contractuale.
C) La contractele nou întocmite în cursul anului, tariful este cel existent la data
respectivă.
d) Pentru comerțul stradal sezonier, trepied publicitar, depozitare de materiale de
constructii, organizare de şantier. perioada (0-12 luni), închirierea se va face direct, pe baza
cererii și a avizului Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al Municipiului Turda.
e) Contractele de închiriere pentru scări şi căi de acces, terenuri curți şi grădini, terenuri
agricole, a căror valabilitate este de un an, se prelungesc pentru anul următor, fără cerere (din
oficiu) dacă titularii acestor contracte, la expirare, nu au debite restante.
£) Coniractele de închiriere pentru panouri publicitare și spaţii. a căror valabilitate este de
un an de zile, se prelungesc pentru anul următor numai în baza unei noi cereri.
8) Cuantumul chiriilor spaţiilor situate la subsolul / demisolul clădirilor vor fi reduse cu
50% și la mansarda clădirilor cu 75%, cu respectarea zonificării municipiului Turda .
h) Calculul chiriei pentru suprafeţele de teren cu destinație de amenajare terase, în
situaţia în care plata chiriei s-a efectuat integral pe anul 2018, până la data de 15 februarie
2018, se va efectua după cum urmează :
-Pentru perioada 01 ianuarie 2018 — 31 martie 2018, chiria se va calcula în cotă de 4
din chiria lunară , la care se aplică o reducere de 20% din chiria lunară.
-Pentru perioada 01 aprilie 2018 — 30 septembrie 2018, chiria se va calcula în cotă de
1/1 din chiria lunară.
-Pentru perioada 01 octombrie 2018 — 31 decembrie 2018, chiria se va calcula în cotă
de !4 din chiria lunară, la care se aplică o reducere de 20% din chiria lunară.
Reducerea de 20 % din chiria lunară stabilită pentru trim.I şi trim, IV 2018 nu se aplică
dacă, până la data de 15 februarie 2018, nu se efectuează plata chiriei, integral pe anul 2018.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01.01.2018, dată la care
celelalte hotărâri cu privire la stabilirea chiriei pentru spaţiile şi terenurile cu altă destinaţie
decât locuință precum și aprobarea diferitelor taxe și tarife își încetează aplicabilitatea.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda,
în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului
Cluj, precum şi Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi GIS. Direcţiei Economice şi Direcţiei de
Impozite și Taxe Locale în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin
afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ CONTR ASEMNEAZĂ
Micu Ovidiu Dorel „> anis? SECRETARUL municipiului TURDA
(297 N Jr. Paula Letiţia /Mic
V
VOTURI : pentru 21
împotrivă -
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 21.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMĂRIA
EXPUNERE DE MOTIVE
Proiectul de hotărâre supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local al Municipiului Turda
priveşte aprobarea chiriei pentru spaţiile și terenurile cu altă destinaţie decât locuinţă, precum şi
aprobarea diferitelor taxe și tarife pentru anul 2018.
Argumentele de fapt și de drept care justifică aprobarea proiectului de hotărâre sunt expuse
în raportul de specialitate anexat.
Nu în ultimul rând, aprobarea proiectului de hotărâre reprezintă manifestarea de voință a
organului deliberativ al municipiului Turda, în sensul punerii în practică a unor prevederi legale.
PRIMAR,
CRISTIAN OCTAVIAN MATEI
MUNICIPIUL TURDA
PRIMĂRIA
SEP-GIS
Nr.25929/04.12.2017
RAPORI DE SPECIALITATE
Proiectul de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local al Municipiului Turda priveşte
aprobarea chiriei pentru spaţiile şi terenurile cu altă destinaţie decât locuinţă, precum și aprobarea
diferitelor taxe şi tarife pentru anul 2018.
Proiectul de hotărâre reglementează şi procedura aplicabilă diferitelor contracte de închiriere
referitor la modul de calcul și de plată precum şi la obiectul contractelor de închiriere pentru comerţ
stradal sezonier, trepied publicitar sau depozitare materiale de constructii, contracte care se încheie
pentru o perioadă de maxim 12 luni.
Potrivit art 36, alin.1, din Legea 215/2001 republicată privind administraţia publică locală,
Consiliul Local are initiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local cu
excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administratiei publice locale
sau centrale. Prin Art.36, alin(4), lit c din actul normativ menţionat, tot Consiliul Local este cel care
stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii.
De asemenea, potrivit OUG nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, art.26, alin.(2)
prevede: Chiriile pentru locuințele care aparțin domeniului public sau privat ale UAT se
diferenţiază pe categorii de localităţi și pe zone, de către consiliile locale, conform criteriilor avute
în vedere la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru terenuri, prin aplicarea unui coeficient la
chiria de bază, după cum urmează: Zona A: 3,5; Zona B: 2,5; Zona C: 2; Zona D: 1,5.
Conform H.G. nr.310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar (lei/mp) practicat pentru
spațiile cu destinația de locuinţe aparţinând domeniului public și privat al statului ori al unităților
administrative-teritoriale ale acestuia, precum și pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de
intervenţie și căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor
naţionale ale regiilor autonome, art.2, alin.(1) al acestui act normativ Zariful de bază lunar al
chiriei pentru curţile și grădinile aferente suprafețelor locative din municipii este de 0,04 lei/mp.
Având în vedere cele expuse, precum şi prevederile art. 283 şi 287 din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal şi ale Regulamentului de organizare și funcţionare a Consiliului Local al
municipiului Turda, solicităm aprobarea proiectului de hotărâre aşa cum a fost acesta formulat
întrucât îndeplinește cerinţele legale.
ȘEF SERVICIU.,
Sălăgean Genţiana Ligia
Intocmit/ Sălăgean YGenţiana Ligia/2 ex.
VIA.
A
ROMÂNIA
JUDETUL CLUJ
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI TURDA
COMISIA DE SPECIALITATE NR. |
NRIS_DIN (940 dem
RAPORT
la proiectul de hotarâre privind
] = LI) pa l] L
ne = a
e gar na. a. E ea DE
Având în vedere:
Pa nopantă. în opactelatăt
— Spre Aa orase
În temeiul prevederilor :
— dea man «TR note
— ct ma OAS | oo
— O9G Mu Ma | (929
— Ah mm, Ste [o
Pentru considerentele aratate mai sus, comisia de specialitate mai avec AS
OMISIEI
PRESEDIN pe SECRETARI
Anexa |
La Hotararea cuprinzand tarifele pe anul 2018 pentru spatiile şi terenurile închiriate cu altă
destinatie decât locuinţă, în funcţie de încadrarea terenurilor pe zone în municipiul Turda
lei/mp/luna
Propus ___|Aprobat _|Propus _ |Aprobat |Propus |Aprobat
Magazine alimentare, macelarii
1 |mezelarii,flori,legume-fructe,lactate,
sifonarii,chioscuri,paine;
activitate de baza 11 11 7 7 5 5
dependinte 6 6 4 4 3 3
Restaurante,baruri,bufete,birturi,rotis
erii,gospodine,braserii,cantina
2 |restaurant, pizzeria,bufet
expres,club discoteca cu
bar,crasme categ I
activitate de baza 18 18 11 11 10 10
dependinte 8 8 5 4 4
Categoria II
activitate de baza 13 13 8 8 7 7
dependinte 6 6 4 4 4 4
3 |Cofetarii,patiserii, placintarii
activitate de baza 13 13 8 8 7 7
dependinte 6 6 4 4 4 4
Magazine mixte(alimentare si
4 |nealimentare)
activitate de baza 14 14 11 11 10 10
dependinte 8 8 6 6 5 5
Magazine specializate in vanzarea
5|de produse industriale
activitate de baza 18 18 11 11 10 10
dependinte 8 8 5 4 4
Tbrarir, hTuzarea presei,
6 |posta,telecomunicatii
activitate de baza 7 7 4 4 4 4
dependinte 4,00 4 2 2,00 2 2
7 |Farmacii, plafar
activitate de baza 7 7 6 6 5 5
dependinte 4,00 4 3 3,00 2 2
He)
Locuri specializate in jocuri de
8|noroc,agentii loto 42 42 34 34 26 26
9|Banci 63 63 51 51,00 42 42
10 |Depozite en gros 13 13 8 8 7 7
11 |Productie, prestari servicii 10 10 6 6 4 4
12|Cabinete medicale private
activitate de baza 18 18 12 12 9 9
dependinte 8 8 5 5 4 4
13|Medici de familie
activitate de baza 3 3 3 3 3 3
dependinte 2 2 2 2 2 2
Spatii pentru firme nonprofit si
14 |terenuri aferente 1 1 1 1 1 1
15|Sedii de partide
activitate de baza 0,22 0,22 0,22 0,22 0,22 0,22
dependinte 0,08 0,08 0,08 0,08 0,08 0,08
Depozile de ambalaje,materiale,
16|colectare, deseuri, de serviciu si terti 3 3 2 2 2 2,00
17 Birouri notariale, avocatura 26 26 21 21 17 17
18|Camari, boxe, tarcuri, dependinte 2,00 2 1 1 1 1
Agentii imobiliare,case de schimb
19 |valutar,casa de amanet 35 35 26 26 18 18
20|Gradinite si scoli private 1 1 1 1 1 1
21 |Activitati scolare (sportive) 1 1 1 1 1 1
Chioscuri de incinta al caror vad
comercial este limitat de anumite
22 |restrictii 3 3 2 2 2 2,00
Birouri ale institutiilor de interes
23 |local si national 5,00 5 4 4 3 3
24 |Cec Petresti 5 5 5 5 5 5
25 |Garaje 4 4 4 4 4 4
26/
Anexa 2
La Hotărârea cuprinzând tarifele pentru anul 2018 pentru terenurile închiriate
în funcție de încadrarea terenurilor pe zone în municipiul Turda
lei/mp/luna
INr crt Destinatia Zona A Zona B Zona C
Propus ___|Aprobat__|Propus _|Aprobat |Propus |Aprobat
1 |Chirie pentru cai si scari de acces 6 6 5 5 5 5
Chirie penru vanzare, comert
2 |stradal permanent
vanzare fiori 114 114 103 103 103 103
difuzare presa 58 58 52 52 52 52
alte activitati 58 58 52 52 52 52
3 |Chioscuri, tonete, cabinete, rulote 9 9 9 9 9 9
Inchiriere teren comert stradal
4|sezonier 99 99 99 99 99 99
Teren ocupat cu organizarea de
santier(baraci, schele,imprejmuiri) cu
exceptia lacasurilor de cult si
5 monumentelor istorice 18 18 11 11 11 11
6|Gradini, teren intravilan 0,04 0,04 0,04 0,04 0,04 0,04
7 |inchiriere teren parc de distractii 21 21 21 21 21 21
8|inchiriere teren panouri publicitare 19 19 19 19 19 19
inchiriere teren/spatiu în scop
publicitar (bannere, mesh-uri
9 |publicitare) lei/mp/zi 200 200 200 200 200 200
6/
Anexa 3
La Hotărârea cuprinzând diferite tarife pe anul 2018
lei
Nr crt |Destinatia Tarif
1|Taxa afisare anunt( lei/format/luna)
Format A5 9
Format A4 17
Format A3 26
Format A2 36
2|Transcriere concesionare 147
3|Eliberare copie dupa contract 6
4|Eliberare copie schite 12
5|Eliberare adeverinta 4
6|Eliberare adeverinta ridicare ipoteca 12
7|Recalculare rate (plata anticipata) 15
8|Taxa includere/excludere contract 34
9|Inchiriere sala cantina- pentu nunta 513
10 |inchiriere sala cantina-pentru inmormantare 52
11 |Inchiriere sala mare de sedinte (ora) 84
12|Inchiriere sala mica sedinta (ora) 46
13|Inchiriere baza sportiva (ora) 15
(Îi
ANEXA 4
La Hotărârea cuprinzând tarife pe anul 2018 pentru închiriere terenuri
amenajare terase
Lei/mp/lună
Nr.crt. | Destinația | Aprobat | Zona Zona Zona Trim. 1 | Trim.l | TrimIll | Trim.IV
A B [e
1, Terase, 1] 9 9 Cota'4 | Cota1/1 | Cota | Cota 1/2
extinderi din din 1/1 din din chiria
comerciale chiria chiria Chiria lunară+
lunară + | lunară lunară | reducere
reducere 20%
20%
2. Terase centru ŞI 9 9 Cota! | Cota 1/1 | Cota Cota 1/2
istoric din din V1 din din chiria
chiria chiria chiria lunară+
lunară+ | lunară lunară reducere
j reducere 20%
r 20%
Lisi
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.