Consiliul Local al municipiului Turda decide să majoreze/redistribuie bugetul pe anul 2020 cu suma 591.844 lei, prin rectificări în venituri, cheltuieli și investiții, conform anexelor 1.02, 2.02 și 3. Aceasta înseamnă pentru locuitori că anumite fonduri vor fi ajustate în cadrul bugetului local (posibile alocări pentru proiecte ori servicii), cu impact pe termenele și zonele afectate reflectate în aceste anexe; hotărârea urmează să fie comunicată autorităților și făcută publică prin afișare și pe site.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL U A
HOTĂRAREA NR. 16%
din data de 11.08.2020
privind rectificarea bugetului pe anul 2020
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din data de
11.08.2020.
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2020,
proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Directiei Economice nr 18.890 / 05.08.2020,
precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 1- pentru buget — finanțe, prognoze economice;
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 5/06.01.2020 de aprobare a Bugetului de stat pentru
anul 2020, ale Legii nr. 273 / 2006 privind finantele publice locale, actualizata, art. 49, alin. (4)
„Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un
program la altul se aprobă de autorităţile deliberative, pe baza justificărilor corespunzătoare ale
ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor; alin (7)
Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (4), se pot efectua începând cu
trimestrul al III-lea al anului bugetar”,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. (b), alin.4 lit. (a); art. 136 alin. (1) si (2) si art.
139 alin. 3, lit. (a) din OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, precum şi ale
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se aprobă rectificarea bugetului local, cu suma de 591.844 lei, conform anexei
1.02 pentru venituri, 2.02 pentru cheltuieli şi anexei 3 pentru investiţii .
Art, 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
municipiului Turda, în termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei
Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Impozite
şi Taxe Locale, serviciilor de specialitate şi unităţilor subordonate în vederea ducerii la
îndeplinire şi se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul Consiliului Local Turda si
postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ, ă CONTRASEMNEAZĂ
Cordiş Lucian PAD) SECRETARUL GENERAL
O A al raicpip) TURDA,
| Jr. Mărgineah, Elena Mihaela
VOTURI: pentru 16 /
PI x |
împotrivă - O!
abţineri - A |
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20. |
Numărul consilierilor participanţi la vot este 16.
ROMÂNIA AVIZAT PRIMAR,
JUDEŢUL CLUJ CRISTIAN OCȚAVIAN MATEI
MUNICIPIUL TURDA
COMPARTIMENT BUGET
sea Că)
Nr. 15.890 / 05.08.2020
i
Propunerea de rectificare a bugetului local pe anul 2020 are la bază: analiza
executiei la data de 31.07.2020, adresa S.I.R.I. nr. 15.846 / 05.08.2020, adresa S.F.E.R...
nr. 15.517 / 30.07.2020 privind proiectul „eTurda — Debirocratizare prin digitalizare în
administratia publica”, adrese unitati bugetare de invatamant: 1.173/20.07.2020 si
1.224/05.08.2020 a colegiului Emil Negrutiu; 875/13.07.2020 a scolii Teodor Muresanu”
657/15.07.2020 a liceului Liviu Rebreanu, 450/16.07.2020 a scolii Avram lancu, 701/29.07.2020
a C.N.M.V., 918/16.07.2020 a Colegiului Tehnic Turda.
RAPORT DE SPECIALITATE
privind rectificarea bugetului local pe anul 2020
VENITURI
Cap. 30.02 „Venituri din proprietate” + 24.885 lei
Paragr. 30.02.08 „Venituri din dividende de la alti platitori”
- se suplimenteaza + 24.885lei
Cap. 37.02 „Transferuri voluntare, altele decat subventiile ” 0 lei
Paragr. 37.02.03 „Varsaminte din sectiunea de functionare pentru finantarea
sectiunii de dezvoltare ”
- se diminueaza - 24.885 lei
Paragr. 37.02.04 „Varsaminte din sectiunea de functionare”
- se suplimenteaza + 24.885 lei
Cap. 39.02 „venituri din valorificarea unor bunuri” + 5.653 lei
Paragr. 39.02.07 „Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand
domeniului privat ”
- se suplimenteaza + 5.653 lei
Cap. 42.02 „Subventii de la bugetul de stat”
Paragr. 42.02.69 „Sume primite de la Bugetul statului pt
proiecte FEN”
- se suplimenteaza
Cap. 48.02 „Sume primite de la UE/alti donatori in contul
platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului
financiar 2014-2020”
Paragr. 48.02.02 „Fondul Social European ”
- se suplimenteaza
TOTAL INFLUENTE VENITURI:
+ 74.459 lei
+ 74.459 lei
+ 486.847 lei
+ 486.847lei
+ 591.844 lei
Bugetul la venituri devine in urma rectificarii : 348.979.368 lei.
CHELTUIELI:
Cap. 51.02 „Autoritati publice si actiuni externe”
- se suplimenteaza
Paragr. 51.02.01.03 "Autoritati executive”
- se suplimenteaza proiecte FEN
Cap. 65.02 „Invatamant”
- se diminueaza
- se suplimenteaza cheltuieli cu bunuri si servicii
- se diminueaza cheltuielile de capital(reabilitari)
- se suplimenteaza cheltuielile de capital(hidroizolatii)
Cap. 70.02 „Locuinte, servicii si dezvoltare publica
- se suplimenteaza
Paragr. 70.02.50 "Alte servicii in domeniul locuintelor,
serviciilor si dezvoltarii comunale”
- se suplimenteaza cheltuielile de capital
- se diminueaza cheltuielile de capital
+ 572.761 lei
+ 572.761 lei
- 130.917 lei
+ 222.083 lei
- 440.000 lei
+ 87.000 lei
+ 35.000 lei
+ 285.000lei
- 250.000lei
Cap. 74.02 „Protectia mediului”
- se suplimenteaza + 115.000 lei
Paragr. 74.02.05.01 “Salubritate”
- se suplimenteaza cheltuielile de capital + 115.000 lei
TOTAL INFLUENTE CHELTUIELI: + 591.844 lei
Bugetul la cheltuieli va deveni in urma rectificarii : 350.445.368 lei.
Deficitul bugetar ramane neschimbat, de 1.466.000 lei.
DIRECTOR EXECUTIV, COMPARTIMENT BUGET,
DANIELA ADACE CAMELIA BUCUR |
Au
A U
SEF SERVICIU S.A.PL.,
IOANA IF-FIME
j
— Pa,
/
REFERAT DE APROBARE
RECTIFICARE BUGET august 2020
Sedinta extraordinara cu convocare de indata
Propunerea de rectificare a bugetului local pe anul 2020 are la bază: analiza
executiei la data de 31.07.2020, adresa S.I.R.I. nr. 15.846 / 05.08.2020, adresa S.F.E.R.I.
nr. 15.517 / 30.07.2020 privind proiectul „eTurda — Debirocratizare prin digitalizare în
administratia publica”, adrese unitati bugetare de invatamant: 1.173/20.07.2020 si
1.224/05.08.2020 a colegiului Emil Negrutiu; 875/13.07.2020 a scolii Teodor Muresanu”
657/15.07.2020 a liceului Liviu Rebreanu, 450/16.07.2020 a scolii Avram lancu, 701/29.07.2020 a
C.N.M.V., 918/16.07.2020 a Colegiului Tehnic Turda.
+ 591.844 lei VENITURI din care:
+ 24.885 lei Cap. 30.02 „Venituri din proprietate”
+ 5.653 lei Cap. 39.02 „Venituri din valorificarea unor bunuri”
+ 74.459 lei Cap. 42.02 „Subventii primite de la bugetul statului”
+ 486.847 lei Cap. 48.02 „Sume primite de la UE”
In urma rectificarii, bugetul local la venituri va deveni 348.979.368 lei.
+ 591.844 lei CHELTUIELI din care:
+ 572.761 lei Cap. 51.02 „Autoritati publice si actiuni externe” — proiecte FEN
- 130.917 lei Cap. 65.02 „Invatamant” — din care:
+ 222.083 - cheltuieli cu bunuri si servicii
- 353.000 — cheltuieli de capital
+ 35.000 lei Cap. 70.02 „Locuinte, servicii si dezvoltare publica”
-cheltuieli de capital
+ 115.000 lei Cap. 74.02 „Protectia mediului” — cheltuieli de capital
In urma rectițicarii bugetul local la cheltuieli va deveni 350.445.368 lei.
Deficitul bugetului local ramane 1.466.000 lei.
Ordonator principal de credite,
Cristian Matei
PRIMARIA ANEXA NR. 1.02
MUNICIPIUL TURDA
COMPARTIMENT BUGET
RECTIFICARE BUGET - PARTE VENITURI
lei
Cod
capitol! [Denumire capitol şi paragraf Buget iniţial |Rectificare Buget fina!
paragraf
0102 [impozitul pe profit 677.000 0) 677.000)
0302 |impozit pe venit 55.000 ['] 55.000
0402 |Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit 44.219.000, 0 44.219.000
0502 Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la
persoane fizice 0 0| 0|
0702__|impozite şi taxe pe proprietate 15.706.000 0 15.706.000
1102_|Sume defalcate din TVA 13.110.000 L'] 13.110.000
1202 [Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii 180.000 0 180.000
1502 |Taxe pe servicii specifice 356.000) 0 356.000)
Taxe pe utilizarea bunurilor,autorizarea utilizării o
Liuui bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi 5.005.000) 9 i d
1802 [Alte impozite si taxe fiscale 1.262.000 !] 1.262.000
3002 _|Venituri din proprietate 7.735.261 24.885) 7.760.146
300208 [Venituri din dividende de la alti platitori 4.869.261 24.885) 4.894.146,
3302 [Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 2.507.000 0| 2.507.000
3402 |Venituri din taxe administrative, eliberări permise 10.000 0 10.000]
3502 |Amenzi, penalităţi şi confiscări 2.371.000 0 2.371.000
3602 |Diverse venituri 978.000) L'] 978.000
3702 [Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile 474.000 0| 474.000
370203 Venituri din sectiunea de functionare pentru finantarea
sectiunii de dezvoltare 10.699.215 -24.885, -10.724.100|
370204 |'Venituri din sectiunea de functionare 10.699.215 24.885) 10.724.100)
3902__|Venituri din valorificarea unor bunuri 122.259) 5.653) 127.912)
390207 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului
privat 122.259 5.653] 127.912)
4002 |incasari din rambursarea imprumuturilor acordate 0 [1 0
4102 [Alte operatiuni financiare 35.280.000 [:] 35.280.000
4202 |Subvenţii de la bugetul de stat 52.946.659 74.459) 53.021.118
420269 Subveniii de la BS catre BL necesare sustinerii proiectelor
FEN 25.453.472 74.459] 25.527.931
4302_|Subvenţii de la alte administrații 0 0 9
4502 |Sume primite de la UE in contul platilor efectuate 0 0 0
4602 |Alte sume primite de la UE [:) [;] 0
Sume primite de la UE / alti donatori in contul piatilor
4802 [efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-
2020 165.393.345 486.847, 165.880.192|
480202 |Fondul Social European (FSE) 8.821.500) 486.847! 9.308.347]
TOTAL 348.387.524, 591.844 348.979.368
DIRECTIA ECONOMICA COMPARTIMENT BUGET RD
DANIELA ADACE CAMELIA BUCUR AU
INTOCMIT,
DAN FAUR
ai
i
PRIMĂRIA
MUNICIPIUL TURDA ANEXA NR. 2.02
COMPARIMENT BUGET
RECTIFICARE BUGET - PARTE CHELTUIELI
lei
Cod Rectificare ; ;
capitol! [Denumire capitol şi paragraf Buget inițial |raport Ractiticare Rectificare Buget final
investiţii finală
paragraf
5102 [Autorităţi publice şi acţiuni externe 21.678.300 572.761 0 572.761| 22.251.061
51020103] Autoritati executive 21.678.300, 572.761 0 572.761| 22.251.061
5402__|Alte servicii publice generale 3.762.000) 0 [1] L:] 3.762.000
5502 |Tranzacţii datoria publică 1.120.000 0 0 0 1.120.000)
Transferuri caracter general diferite
5602 niveluri administraţie 4 9 9 E i
6102 |Ordine publică şi siguranța 7.734.000 o 9 0| 7.734.000
națională
6502 __ |invățământ 12.301.600 309.083 =440.000 =130.917|___12.170.683
6602_ |Sănătate 4.935.050 0 0 [:] 4.935.050)
6702 |Cultură, recreere şi religie 29.132.000, [] 0) 0|___29.132.000
6802 _ |Asigurări şi asistenţă socială 24.080.000 [ 0 0|___24.080.000)
7002 Vine servicii şi dezvoltare 8.770.528] 285.000] -250.000| 35.000] 8.805.528
Alte servicii in domeniile locuintelor,
700250 serviciilor si dezvoltarii comunale 6.142.091 285.000 -250.000 35.000 6.177.091
7402 |Protecţia mediului 81.955.117 115.000, 0) 115.000|__ 82.070.117
74020501 | Salubritate 3.186.117 115.000) 0 115.000) 3.301.117
8002 |Actiuni generale economice 0 0 LI] 0 0
8302 Agricultura,silvicultura, o ol o 0 0
piscicultura, vanatoare
8402__|Transporturi 154.384.929) [1 0 0|__154.384.929)
TOTAL 349.853.524|__ 1.281.844 -690.000 591.844|_350.445.368
EXCEDENT/DEFICIT -1.466.000 0 -1.466.000
cifra de control deficit =1.466.000
DIRECTIA ECONOMICA COMPARTIMENT BUG
DANIELA ADACE CAMELIA BUCUR UA
APA INTOCMIT
DAN FAUR
=
PROPUNERE RECTIFICARE LISTA DE INVESTIT,
AUTORITATI PUBLICE Ni SE 2 / J
RO A fetiiani
. RR *>Valoare in tista 2] Modicari P DPI Valoare rezultata
Cap. 51 Nr cert Denumire obiectiv SS 2 prin rectificare |. mg
SI la — in urma rectificarii
lista investitii +
eTurda - debirocratizare prin digitalizare in administratia
0,00 572.761,00 572.761,00
1 publica cod SMIS 135985 POCA ”
TOTAL MODIFICARI REZULTATE/CAPITOL 0,00 572.761,00 572.761,00
INVATAMANT
Ni D; ire obiecti Valoare in lista il at Valoare rezultata
per enumire obiectiv actuala p +7 in urma rectificarii
1 Lucrari de isabilliară modernizare la Colegiul Tehnic Turda în 784.755 _18.000,00) 766.755,00
vederea obtinerii autorizatiei sanitare de functionare - PNDL
Cap. 65 2 Reabllitare si modernizare Sc. Gimnaziala Avram lancu str. 6.000 3.400,00 2.600,00
lista investitii Rapsodiei nr.1 - finantare prin PNDL
3 Reabilitare si modernizare Sc. Profeşionala Poiana, str. 97.833 -57.500,00 40.333,00
Campiei nr.51 - finantare prin PNDL
Reabilitare si modernizare Sc. Gimnaziala Teodor Murasanu
161.12 -32.500,00 128.629,00
4 str. Dr.I.Ratiu nr.53 - finantare prin PNDL ij
Reabilitare si modernizare Liceu! Liviu Rebreanu str.
836. -328.600,00 508.297,00
5 Tineretului nr.6 - finantare prin PNDL 36.897 28.600,
6 Reparatie capitala hidroizolatie sala sport Liceu Liviu o 87.000,00 87.000,00
Rebreanu si zugraveli- Anexa 18
TOTAL MODIFICARI REZULTATE/CAPITOL 1.886.614,00 -353.000,00| 1.533.614,00|
LOCUINTE, SERVICII, DEZVOLTARE PUBLICA
, PRI Valoare in lista Modificari P ropuse Valoare rezultata
Nr crt Denumire obiectiv prin rectificare . , Și:
actuala pe in urma rectificarii
Cap. 70 lista
investiții : - tata i PI ;
construire locuinta protejata, im, prejmuire, amenajari
1 exterioare, bransamente si racorduri la utilitati pe Aleea 399:700,00 285.000,00 584.700,00
Salcamilor nr.8 din municipiul Turda
2 Programul de Dezvoltare "TURDA DECIDE" 900.000,00) -259.000,00, 650.000,00)
TOTAL MODIFICARI REZULTATE/CAPITOL 1.299.700,00) 35.000,00 1.334.700,00
PROTECTIA MEDIULUI
ficari
; i Valoare in lista Medi iai pr opuse Valoare rezultata
Cap. 74 Nr crt Denumire obiectiv prin rectificare |. pi
actuala în urma rectificarii
anexa 1B +-
Fi achizitie containere 7 mc pentru colectare deseuri ocol 115.000,00) 115.000,00,
municipale - 15 buc - Anexa 1B
TOTAL MODIFICARI REZULTATE/CAPITOL 0,00 115.000,00 115.000,00
TOTAL BUGET REZULTAT PROPUS LA SECTIUNEA DEZVOLTARE IN URMA RECTIFICARII DIN 30.07.2020
PREVEDERI SURSE FONDURI
Pi j
BUGET INVESTITII / TOTAL ROPRII SI BUGET EXTERNE CREDITE INTERNE
SURSE DE FINANTARE SURSE DE SUBVENTII LOCAL DE POST- ia
FINANTARE DELAB.L. ADERARE ”
1,1+1,2+1.3+1.4 1.1 1.2 1.3
Buget investitii aprobat
conform HCL 2809.796.680 1,289.002 69.447.353 194.048.391 16.011.934
104/08.05.2020
Buget investiții
REZULTAT IN URMA 281.166.441 1.289.002 69.244.353 194.621.152 16.011.934
RECTIFICARII PROPUSE
INFLUENTE +/- 369.761 0 -203.000 572.761 []
Director executiv, Director executiv,
Ginel CALUGAR
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.