Nr. 53 / 29.12.2023 privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Tiream pentru anul şcolar 2024 – 2025
Pe scurt
Se aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Tiream pentru anul școlar 2024-2025, în conformitate cu avizele și procedurile necesare emise de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare. Decizia stabilește cum vor fi estimate numărul de elevi și structura unităților, potrivit regulilor oficiale, pentru a asigura funcționarea liceelor, colegiilor și școlilor din comună. Pentru locuitori înseamnă exprimarea numărului de locuri, termenele administrative asociate și eventuale ajustări ale zonelor sau programelor școlare, potrivit prevederilor legale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Tiream pentru anul şcolar 2024 - 2025, conform Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
Hotărârea nr. 53 din 2023 a Consiliului Local Tiream
Titlu oficial
H O T Ă R Â R E A Nr. 53 / 29.12.2023 privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Tiream pentru anul şcolar 2024 – 2025
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TIREAM
Loc. Tiream, str. Principală nr. 25, tel./fax 0261.873.601, e-mail primaria Qtiream.ro
HOTĂRÂREA Nr.53/29.12.2023
privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
din comuna Tiream pentru anul şcolar 2024 - 2025
Consiliul local al comunei Tiream, întrunit în şedinţă ordinară din data de
29.12.2023.
Având în vedere solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare făcută prin
adresa nr. 7334/12.1 1.2021 privind organizarea reţelei şcolare din comuna Tiream, pentru
anul şcolar 2024 - 2025, în vederea emiterii avizului conform;
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 53/21.12.2023, referatul de
aprobare al primarului comunei Tiream, înregistrat sub nr. 53/21.12.2023, în calitate de
iniţiator, raportul de specialitate al Secretarului general al comunei Tiream, înregistrată
sub nr. 47/21.12.2023 şi avizul de aprobare al comisiei de specialitate nr. 3 din cardrul
Consiliului local al comunei Tiream;
Ținând cont de Avizul conform nr. 7852/21.12.2023 emis de Inspectoratul Şcolar
Judeţean Satu Mare, înregistrat la Primăria comunei Tiream sub nr. 3566/21.12.2023.
În conformitate cu prevederile:
- art. 61 alin. (1), lit. a) şi alin.) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu
modificările şi completările ulterioare, precum
- art. $, lit. b) din Ordinul Ministerul Educaţiei si Cercetării nr. 6564/2011 privind
aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul
naţional de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;
- OME nr. 6799 şi 6800/12.12.2023 privind Metodologia pentru fundamentarea cifrei
de şcolarizare și emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de
învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2024-2025;
- art. 129, alin. (2), lit. d), coroborate cu prevederile alin. (7), lit. a) din OUG nr. 57/2019
privind Codul administrativ;
- Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139, alin.(1) , art.154,alin.(1), art. 196, alin. (1), lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TIREAM
Loc. Tiream, str. Principală nr. 25, tel./fax 0261.873.601, e-mail primaria Qtiream.ro
Art. 1. - Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar din comuna Tiream pentru anul şcolar 2024 - 2025, conform Anexei ce
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Pentru unităţile de învăţământ din raza comunei Tiream se atribuie
denumirile cuprinse în Anexa la Avizul conform nr. 7852/2 1.12.2023 al Inspectoratului
Şcolar Judeţean Satu Mare, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. - Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează
primarul comunei Tiream, compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate
al primarului comunei Tiream, directorul coordonator al unităţilor de învăţământ din raza
comunei Tiream.
Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului Satu Mare,
Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de
stat din comuna Tiream.
Tiream, la 29.12.2023
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează,
Consilier local: Vinkler Valter SECRETAR GENERAL
cj. Candid Humă
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139, alin.(3), din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Total consilieri în funcţie: 10; Nr. total consilierilor prezenţi: 9; Nr. total al consilierilor absenţi:
1; Voturi pentru: 9; Voturi împotrivă: 0; Abţineri: 0; Nr. total al consilierilor locali care au participat la
dezbateri 9 şi la vot: 9.
Red.Tehn. C.H.
Nr. exemplare: 4/2 pag.
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TIREAM
Loc. Tiream, str. Principală nr. 25, tel./fax 0261.873.601, e-mail primaria Qtiream.ro
Anexă la HCL nr. 53/29.12.2023
REȚEAUA ŞCOLARĂ PENTRU ANUL ȘCOLAR 2024 - 2025
COMUNA TIREAM
Nr. crt. Comuna Unitate cu personalitate juridică
1 TIREAM ŞCOALA GIMNAZIALĂ TIREAM
Tiream, str. Principală, nr. 245
Tiream, la 29.12.2023
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează,
Consilier local: Vinkler Valter SECRETAR GENERAL
cj. Candid Humă
Red.Tehn.C.H.
Nr. ex. 2/lpag
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.