Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Studiu de fezabilitate pentru construcția unei grădinițe noi în Tecuci, pe strada Cpt
Pe scurt
Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Studiu de fezabilitate pentru construcția unei grădinițe noi în Tecuci, pe strada Cpt. Gh. Decuseară, ca parte a proiectului finanțat din fonduri publice. Înseamnă că s-a validat planul și indicatorii financiari pentru eventualele investiții, astfel încât să poată urca în etapele următoare și să se aloce eventuali bani, în cadrul mecanismului DLRC. Vor exista detalii despre costuri, termene și etape în Anexa la hotărâre, iar proiectul poate avansa spre execuție în funcție de pașii următori.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă documentatia tehnico-economica la faza Studiu de fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investitii „Construire grădiniță nouă în Municipiul Tecuci, str. Cpt. Gh. Decuseară”, conform Anexei nr.| la prezenta hotarare si care face parte integranta din aceasta
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Cpt. Gh. Decuseara”, Cpt. Gh. Decuseara”. Art.6.
Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
ROMÂNIA
JUDEȚUL GALATI
MUNICIPIUL TECUCI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE NR. pn 4/07 doi 5
Privind: Aprobarea documentatiei tehnico-economice si a indicatorilor tehnico-economici la
faza Studiu de fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investitii „Construire grădiniță nouă în
Municipiul Tecuci, str. Cpt. Gh. Decuseară” în cadrul APELURILOR DE PROPUNERI
LANSATE DE ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ ANTON CINCU TECUCI în
cadrul SDL - Etapa a Ill-a a mecanismului DLRC (Dezvoltare Locală plasată sub
Responsabilitatea Comunităţii), precum si a cheltuielilor legate de acest proiect.
Iniţiator: Lucian-Grigore COSTIN, Primarul Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi;
Număr de înregistrare şi data depunerii proiectului: AV /0. 09 22025 a Zoran
Consiliul Local al Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, întrunit în ședința DE 100
în datade 44/07 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub nr.607. fo 02 02 204 sr
- Raportul de specialitate întocmit de Serviciul Fonduri Externe, înregistrat sub nr.
60639/09.09.2025;
- Avizele emise de comisiile de specialitate nr. 4/23 PI ;
- Ghidul Solicitantului - ÎN CADRUL APELURILOR DE PROPUNERI LANSATE DE
ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ ANTON CINCU TECUCI în cadrul SDL -
Etapa a Ill-a a mecanismului DLRC (Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea
Comunităţii);
- Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice;
- Documentatia Studiu de Fezabilitate (S.F), Proiect nr.503/2025, elaborata de SC BDP
CONSTRUCT SRL.
În baza prevederilor:
- art. 44 alin. | şi art.45 alin. | din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
- art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. 7 lit. k), art. 133 alin. 1 lit. b, art. 139 alin. 3 lit. d din
Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările şi
completările ulterioare;
- art. 196 alin. | lit. a) si art. 240 alin. (2) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă documentatia tehnico-economica la faza Studiu de fezabilitate (SF) pentru
obiectivul de investitii „Construire grădiniță nouă în Municipiul Tecuci, str. Cpt. Gh.
Decuseară”, conform Anexei nr.| la prezenta hotarare si care face parte integranta din aceasta.
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici la faza Studiu de fezabilitate (SF) pentru obiectivul
de investitii „Construire grădiniță nouă în Municipiul Tecuci, str. Cpt. Gh. Decuseară”,
conform Anexei 2 - Devizul general, care face parte integranta din aceasta, cu o valoare totala a
investitiei de 11.704.128,52 lei fara TVA, respectiv 14.137.307,83 lei cu TVA, din care:
Valoarea C+M= 9.778.218,12 lei fara TVA, respectiv 11.831.643,93 lei cu TVA.
Art.3. Finantarea obiectivului de investitii se va face în cadrul apelurilor de propuneri lansate de
Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Anton Cincu Tecuci în cadrul SDL - Etapa a Illa a
mecanismului DLRC (Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii).
Art,4. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile,
rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din cadrul GAL Anton Cincu Tecuci, Priorităţii POI —
Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, parte a Programului Incluziune și
Demnitate Socială 202 1—2027.
Art.5. Se împuterniceşte primarul Municipiului Tecuci, pentru semnarea tuturor documentelor
aferente proiectului „Construire grădiniță nouă în Municipiul Tecuci, str. Cpt. Gh. Decuseară”.
Art.6. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire prin grija Serviciul Fonduri Externe a Primarului
Municipiului Tecuci.
Art.7. Prezenta hotărâre va fi comunicată celor interesaţi prin grija Secretarului U.A.T. Municipiul
Tecuci.
Contrasemneaza pentru legalitate
PREŞEDINTE DE REDĂIĂ SECRETAR GENERAL
DAR PUMN Jr. George/ucian BORŞAN
Anexa nr.1 la HCL nr. 4/7 /A 07 202 5
a) Indicatori tehnici
Conform certificatului de urbanism nr. 147 emis de către Primăria Municipiului Tecuci, prin
direcţia Arhitect Șef, imobilul ce face obiectul prezentului proiect tehnic este amplasat pe Strada
Aleaa Căp. Ghe. Decuseară, FN, municipiul Tecuci, judeţul Galaţi.
Amplasamentul are acces la reţeaua de rețea de energie electrică, reţea de alimentare cu apă,
rețea de canalizare menajeră și rețea de canalizare pluvială, reţea de gaze naturale și rețele de date și
voce existente în zonă.
Terenul se situează în Strada Decuseară FN, Municipiul Tecuci, Jud. Galaţi, este identificat
prin nr. cadastral 102745, si are o suprafaţă de 43.017 mp, conform certificatului de urbanism nr. 147
din 16.05.2023.
Imobilul/terenul, aflat în proprietatea beneficiarului cu nr. cad. 102475 este compus dintr-o
suprafață de 26.017 mp curţi construcții și 17.000 mp drum. Pe tot arealul cuprins sunt intabulate 3
clădiri cu funcțiunea de punct gospodăresc. Zona studiată pentru prezentul proiect tehnic are o
suprafață de 5.028 mp.
Obiectivul acestui proiect este construirea unei clădiri noi cu funcțiunea de grădiniţă cu
program prelungit.
DATE ŞI INDICI PROPUŞI
Arie teren — zonă studiată 5.028,00 mp
Arie teren — conform extras CF 43.017,00 mp
Suprafata construita grădiniță proiectată 590,00 mp
Suprafata desfasurata grădiniță propusă 1.180,00 mp
Suprafata utila 980 mp
Regim de inaltime P+IE
H max atic „ +9,25 m
POTesistent 0,20 %
CUTexistent 0.002 Acd/mp
POTeropus 1,58 %
CUTpropus 0.029 Acd/mp
b) Indicatori erconomici:
Valoarea totala: 11.704.128,52 lei fara TVA, respectiv 14.137.307,83 lei cu TVA, din care:
Valoarea C+M: 9.778.218,12 lei fara TVA, respectiv 11.831.643,93 lei cu TVA.
Sef Serviciu Fonduri Externe Întocmit
loan [persoană fizică]. IA VK ME.
(0/7 d __foTodoa5
Beneficiar: MUNICIPIUL TECUCI
Executant:
Proiectant: SC BDP CONSTRUCT SRL
Obiectivul:
Decuseara
Gonstruire gradinita noua in MunicipiulTecuci, str. Capitan Ghe.
DEVIZ GENERAL - MAXIMAL 3-7.
privind cheltuielile necesare realizarii
Nr. Denumirea capitolelor si subcapitoleior de Valoare (fara TVA) TVA Valoare (cu TVA)
cheltuieli Lei Lei Lei
1 2. 3 4 5
Obtinerea terenului
0.00)
0.00
1.2 Amenajarea terenului 361,520.25 75,919,25 437,439.51
1.2.1 04 AMENAJARI EXTERIOARE 361,520.25 75,919.25 437,439.51
1 ZONA DE JOACA 70,350,22 14,773.55 85,123.76
2 AMENAJARE ACCES AUTO SI ALEI 24,854,67 5,219.48 30,074.15
INTERIOARE
3 AMENAJARE ZONA VERDE 4,177.52 877.28 5,054,80
4 PLATFORMA DESEURI 2,334,17 490.18 2,824.34
5 IMPREJMUIRE 259,803,68 54,558.77 314,362.45
1.3 Amenajari pentru protectia mediului si 5,000.00 1,950.00 6,050.00
aducerea terenului la starea initiala
1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor 0.00 9.09 0.00
TOTAL CAPITOL 1 366,520.25 76,969.25 443,489,51
2.1 BRANSAMENT ELECTRIC TRIFAZAT 50,000.00 10,500.00 60,500.00
2.2 Asigurarea utilitati 356,329.48 74,829.19 431,158.67
2.2.1 03 INSTALATII 356,329.48 74,829.19 431,158.67
11 RETELE EXTERIOARE ALIMENTARE CU 69,302.25 14,553,.47 83,855.72
12 RETELE EXTERIOARE CANALIZARE 75,295.79 15,812,12 91,107.91
MENAJERA
13 RETELE EXTERIOARE ELECTRICE 18,569.40 3,899.57 22,468,97
14 PRIZA DE PAMANT SI PARATRASNET 49,013,29 10,292.79 59,306.08
15 RETEA HIDRANTI EXTERIORI 18,007.94 3,781.67 21789.60
16 CAMERA DE POMPE INCENDIU 83,263.29 17,485.29 100,748.59
17 RETELE EXTERIOARE CANALIZARE 42,877.52 9,004,28 51,881.80
PLUVIALA
2.3 BRANSAMENT APA CURENTA 5,000.00 1,050.00 6,050.00
2.4 RACORDARE CANALIZARE MENAJERA SI! 10,000.00 2,100.00 12,100.00
PLUVIALA
TOTAL CAPITOL 2 421,329.48 88,479,19 509,808.67
investitie - DEVIZ GENERAL - MAXIMAL
Formular generat cu programul ÎzâDevize (www.eDevize.ro)
Pagina 1 din 4
sr Denumirea capitolelor si subcapitolelor de Valoare (fara TVA) TVA Valoare (cu TVA)
N cheltuieli pi
Lei tei Lei
1 2 3 4 5
3.1 Studii 0.00 0.00 0.00
31.1 Studii de teren 0.90 0,00 0.00
311.1 Studiu Topografic 0.00 0.00 9.00
3,1.1,2 Studiu Geotehnic 0.00 9,00 0.00
3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00
3.1.3 Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00
3.2 Documentatii-suport si cheltuieti pentru 10,000.00 0.00 10,009.00
obtinerea de avize, acorduri si autorizatii
3.3 Expertizare tehnica 0.00 0.00 9.00
3.4 Certificarea performantei energetice si auditui 10,000.00 2,100.00 12,100.00
energetic al cladirilor
3.5 Proiectare 205,000.00 43,050.00 248,050,00
3.5.1 Tema de proiectare 9.00 0.00 9.00
3.5.2 Studiu de prefezabilitate 9.00 0.00 0.00
3.5.3 Studiu de fezabilitate/documentatie de 0.00 9.00 0.00
avizare a lucraritor de interventii si deviz
general
3.5.4 Documentatiile tehnice necesare in 30,000.00 6,300.00 36,300.00
vederea obtinerii
avizelor/acordurilor/autorizatiilor
3.5.5 Verificarea tehnica de calitate a proiectului 15,000.00 3,150.00 18.150.009
tehnic si a detaliilor de executie
3.5.6 Proiect tehnic si detalii de executie 160,000.00 33,600.00 193,600.00
3.6 Organizarea procedurilor de achizitie 30,009.00 6,309.00 36,300.00
3.7 Consultanta 100,000.00 21,000.00 121,090.00
3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul 100,000.00 21,000.00 121,000.00
de investitii
3.7.2 Auditul financiar 0.00 0.00 0.00
3.8 Asistenta tehnica 154,000,00 32,340.00 186,340.00
3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului 29,000.00 4,200.00 24,200.00
3.811 pe perioada de executie a lucrarilor 15,000.00 3,150.00 18,150.00
3.8.1,2 pentru participarea proiectantului la 5,000.00 1,950.00 6,050.00
fazele incluse in programul de control al
tucrarilor de executie, avizat de cate
inspectoratul de Stat in Constructii
3.8.2 Dirigentie de santier 110,000.00 23,100.00 133,100.00
3.8.3 Coordonator in materie de securitate şi 24,000.00 5,040.00 29,040.00
sanatate - conform Hotararii Guvernului nr.
300/2006, cu modificarile si completarile
ulterioare
TOTAL CAPITOL 3 509,000.00 104,790.00 613,790.00
8,944,518.62
1,878,348.91
10,822,867.53
41.2 01 ARHITECTURA 4,010,791.39 842,266.19 4,853,057.58
1 ARHITECTURA 4,010,791.39 842,266.19 4,853,057,58
4.1.2 02 REZISTENTA 2,514,953.68 528,140.27 3,043,093.96
1 INFRASTRUCTURA 1,245,459.75 261,546,55 1,507,006.30
2 SUPRASTRUCTURA 1,269,493.93 266,593.73 1,536,087.66
Investitie - DEVIZ GENERAL - MAXIMAL Pagina 2 din 4
Formular generat cu programul (SA Devize twww.eDevize.ro)
Nr. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de Valoare (fara TVA) TVA Valoare (cu TVA)
i cheltuieli ; :
Lei Lei Lei
1 FI 3 4 5
4.1.3 03 INSTALATII 2,418,773.55 507,942.45 2,926,716.00
1 INSTALATII ELECTRICE 642,744.31 134,976.30 777,720.61
2 INSTALATI! ELECTRICE CURENTI SLABI 20,734.49 4,354.24 25,088,73
3 INSTALATII DE SUPRAVEGHERE VIDEO 112,178,91 23,557,57 135,736.48
SI CONTROL ACCES
4 INSTALATII SEMNALIZARE INCENDIU 99,628.41 29,921.97 120,550,38
5 INSTALATII PANOURI FOTOVOLTAICE 61,668.04 12,950.29 74,618.33
6 INSTALAȚII SANITARE INTERIOARE 288,684.74 60,623.80 349,308,54
7 INSTALATII HIDRANTI INTERIORI 32,130.13 6,747.33 38,877,46
8 INSTALAȚII TERMICE INTERIOARE 428,361.25 89,955.86 518,317,11
9 INSTALATII CAMERA TEHNICA - 156,403.76 32,844.79 189,248,55
TERMOENERGEȚICE
10 INSTALATII VENTILARE 576,239,52 121,010.30 697,249.82
4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si 9.00 0.00 0.00
functionale
4.3 Utilaje, echipamente tehnologice si 789,350.00 165,763.50 955,113.50
functionale care necesita montaj
4.3.1 03 INSTALATII 739,350.00 155,262,50 894,613.50
Utilaje si echipamente aferente 739,350.00 155,263.59 894,613.50
obiectului INSTALATII
4.3.2 04 AMENAJARI EXTERIOARE 50,000.00 10,500.00 60,500.00
Utilaje si echipamente aferente 50,000,00 19,500.00 60,500.00
obiectului AMENAJARI EXTERIOARE
4.4 Utilaje, echipamente tehnologice si 0.00 9.00 0.00
functionale care nu necesita montaj si
echipamente de transport
4.5 Dotari 0.00 0.00 0.00
4.6 Active necorporale 9.00 0.00 0.00
TOTAL CAPITOL 4 9,733,868.62 2,044,112.41 11,777,981.03
rganizare de sa
autorizatia de construire/desfiintare
. 45,849.77 9,628.45 55,478.22
5.11 Lucrari de constructii si instalatii aferente 45,849.77 9,628.45 55,478.22
organizarii de santier
5.1.1.1 05 ORGANIZARE DE SANTIER 45,843.77 9,628.45 55,478,22
1 ORGANIZARE DE SANTIER 45,849.77 9,628.45 55,478.22
5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului 9.00 0.00 0.00
5.2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 107,560.40 0.00 107,560.40
5.2.1 Comisioanele si dobanzile aferente 0.00 9.00 9.00
creditului bancii finantatoare
5,2.2 Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii 48,891.09 0.00 48,891.09
lucrarilor de constructii (0.5% din C+M)
5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statului 9,778.22 0.00 9,778.22
in amenajarea teritoriului, urbanism si
pentru autorizarea iucraritor de constructii
(0.1% din C+M)
5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a 48,891.09 0.00 48,891.09
Constructorilor - CSC (0.5% din C+M)
5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si 0.00 9.00 9.00
investitie - DEVIZ GENERAL - MAXIMAL
Formular generat cu programul (ZA Devize (www.eDevize.ro)
Pagina 3 din 4
nr, Denumirea capitolelor si subcapitolelor de Valoare (fara TVA) TVA Valoare (cu TVA)
Lei Lei Lei
1 2 3 Li EI
5.3 Cheltuieli diverse si neprevazute 210,9009.00 44,100.00 254,100,00
5.4 Cheltuieli pentru informare si publicitate 10,000.00 2,100.00 12,100.00
TOTAL. CAPITOL 5 373,410.17 55,828.45 429,238.62
TOTAL CAPITOL 6
6.1 regatirea personalului je exploatare 9.00 9.00 0.00
6.2 Probe tehnologice si teste 0.00 0.00 0.00
0.00 9.00 0.00
ză
100,900.00
TOTAL CAPITOL 7
7.1 Cheltuieli aferente marjei de buget 25% 21,000.00 121,000.00
7.2 Cheltuieli pentru constituirea rezervei de 200,000.00 42,000.00 242,000.09
implementare pentru ajustarea de pret
309,090.00 63,000.00 363,000.00
îi
9,778,218.12
"2,053,425.81
11,831,643.93
Proiectant
77 muri Tău)
investitie - DEVIZ GENERAL - MAXIMAL
Formular generat cu programul iZA Devize (www.eDevize.ro)
Pagina 4 din 4
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.