Târgu Neamț › 27 iulie 2022

HCL 204/2022 adoptată

Hotărâre privind aprobarea cuantumului maxim şi a condiţiilor de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată

Documente

Text

ROMANIA Judeţul Neamţ CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI TÂRGU-NEAMŢ HOTĂRÂREA Nr. 204 din 28 iulie 2022 privind aprobarea cuantumului maxim şi a condiţiilor de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată Având în vedere temeiurile juridice, respectiv: • Art. 9, art. 15, art. 16, art. 129 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare; • Art. 130, art. 131, art.132 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, • Art. 24 din Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu completările şi modificările ulterioare; • Legea nr. 416/2001privind venitul minim garantat; • Ordonanța Guvernului nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale; • Legea nr. 448/ 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; • H.G nr.797/2017 pentru aprobarea Regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal; • Hotărârea nr. 50 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Examinând: • Referatul de aprobare nr.2272 din18.07.2022 și raportul de specialitate nr.2285 din 19.07.2022 din privind aprobarea aprobarea cuantumului maxim şi a condiţiilor de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2), lit. “b”, alin. (7), lit. “b”, art. 139 alin. (3), lit. “h”, coroborat cu prevederile art. 243, alin (1), lit. “a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Ora[ului T^rgu-Neam], `ntrunit in cea de-a 22-a [edin]ă ordinara, din mandatul 2020-2024, adopt\ prezenta hot\r^re Art.1. Se aprobă cuantumul maxim şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale, prevăzute de Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă Metodologia de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale, prevăzute de Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre Art. 3. Se aprobă formularul de cerere privind solicitarea prestaţiilor financiare excepţionale, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Preluarea solicitărilor însoţite de actele aferente se va face în perioada 1-25 a fiecărei luni, cu excepţia lunilor februarie şi decembrie, când data limită va fi 21 a lunii. Art. 5. La data intrării în vigoare a prezentei hotărârii se abrogă HCL nr. 269/2017. Art.6. Direcția de Asistență Socială, prin Serviciul Asistență Socială – Adulți și Copii și Serviciul Economico-Financiar, va lua toate măsurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art.7.Prezenta hotarare se comunica, in mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al orasului, in termenul prevazut de lege, primarului orasului Târgu-Neamt, prefectului judetului Neamt, se depune in format electronic, pe pagina de internet www.primariatarguneamt.ro, in subeticheta “CONSILIUL LOCAL – Hotarari ale Consiliului Local” PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Andoni Dragos SECRETARUL GENERAL UAT, C.j.Sabin Isabela PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, anterioare atestarii autenticitatii Hotararii de Consiliu Local nr.204/28.07.2022 PROCEDURA DE VOT UTILIZATA Vot prin vot deschis HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV 0 Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare 10 majoritătii consilierilor locali în funcție 1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19 2 Numărul consilierilor locali în functie 19 3 Numărul consilierilor locali prezenti la adoptarea hotărârii 16 4 Numărul voturilor „PENTRU” 16 5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABTINERE” 0 6 Numărul voturilor „ABTINERE” se numără la voturile 0 „ÎMPOTRIVĂ”. 7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0 8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0 9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare si la adoptarea hotărârii, 0 neavând drept de vot PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, ulterioare adoptarii Hotararii de Consiliu Local nr.204/28.07.2022 Nr. OPERATIUNI EFECTUATE Data crt. 0 1 2 1 Adoptarea hotărârii 28.07.2022 2 Comunicarea către primar 08.2022 3 Comunicarea către prefectul judetului 08.2022 4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 08.2022 5 Devine obligatorie si produce efecte juridice începând cu 08.2022 Anexa nr. 1 la H.C.L. Tg. Neamţ nr 204 din 28.07.2022 CONDIŢIILE DE ACORDARE A PRESTAŢIILOR FINANCIARE EXCEPŢIONALE , PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 272/2004 PRIVIND PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI, REPUBLICATĂ ŞI CUANTUMUL MAXIM AL ACESTORA Prestaţiile financiare excepţionale sunt acordate în conformitate cu prevederile art. 130, art. 131, art.132 din Legea nr. 272 /2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată. 1. Se acordă prestaţii financiare/materiale excepţionale în cuantum de până la/inclusiv 200 lei/copil pe o perioadă de maxim 3(trei) luni pentru achiziţia de alimente/îmbrăcăminte/manuale şi rechizite/echipamente şcolare, pentru copiii ale căror familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare. Sunt considerate eligibile următoarele familii cu domiciliul în Târgu Neamţ : a. Familii care au în întreţinere copii încadraţi în grad de handicap, iar venitul lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valorea Indicatorului Social de Referință (ISR) la data depunerii cererii, b. Părinţii/reprezentantul legal al copilului execută o pedeapsă privativă de libertate sau au fost eliberaţi recent din penitenciar, iar în prezent sunt înscrişi în evidenţa Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi nu au refuzat locuri de muncă oferite . c. Familii cu copii al căror venit lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valoarea Indicatorului Social de Referință(ISR) la data depunerii cererii. 2. Se acordă prestaţii financiare/materiale excepţionale în cuantum de până la/inclusiv 10.000 lei/copil pentru familii care au în îngrijire unul sau mai mulţi copii aflaţi în situaţii excepţionale – afecţiuni medicale grave a căror tratament presupune o cheltuială pe care familia nu o poate suporta din venituri proprii. Sunt considerate eligibile următoarele familii cu domiciliul în Tg. Neamţ . a. Familia cu copil ce necesită o intervenţie medicală de urgenţă, pentru o afecţiune ce pune în pericol viaţa sau dezvoltarea acestuia, iar venitul lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valorea Indicatorului Social de Referință(ISR) la data depunerii cererii b. Copii cu nevoi speciale, încadraţi într-un grad de handicap, al căror diagnostic impune programe de recuperare, controale şi intervenţii medicale repetate, iar venitul lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valoarea Indicatorului Social de Referință(ISR) la data depunerii cererii c. Familii care au în întreţinere copii încadraţi în grad de handicap pentru care sunt necesare achiziţii de dispozitive/aparatură medicală, iar venitul lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valoarea Indicatorului Social de Referință(ISR) la data depunerii cererii, 3. Se acordă prestaţii financiare/materiale excepţionale în cuantum de până la/inclusiv 1.000 lei/copil, în situaţia în care copilul are rezultate deosebite la învăţătură, în practicarea unui sport sau sunt recunoscuţi ca având un talent deosebit într-un domeniu artistic şi care nu pot fi susţinuţi de familie pentru participarea la o competiţie, la un eveniment de dezvoltare personală sau pentru achiziţionarea de materiale/echipamente speciale necesare pentru atingerea performanţei în domeniu. Familia trebuie să aibă domiciliul în Tg. Neamţ, iar venitul lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valoarea Indicatorului Social de Referință(ISR) la data depunerii cererii, 4. Se acordă prestaţii financiare/materiale excepţionale în cuantum de până la/inclusiv 1.000 lei/copil, în cazul decesului ambilor părinţi, când copiii minori sunt preluaţi de familii cu venitul lunar net pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu valoarea Indicatorului Social de Referință(ISR) la data depunerii cererii. Director Executiv, Ioan Vlad Angheluţă Anexa nr. 2 la H.C.L. Tg. Neamţ nr . nr 204 din 28.07.2022 METODOLOGIA DE ACORDARE A PRESTAŢIILOR FINANCIARE EXCEPŢIONALE , PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 272/2004 PRIVIND PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI, REPUBLICATĂ 1. Prestaţiile financiare excepţionale se acordă, potrivit prevederilor legale în vigoare , de către Primarul oraşului Tg. Neamţ, prin instituţia aflată în subordinea Consiliului Local Tg. Neamţ - Direcţia de Asistenţă Socială. 2. Prestaţiile financiare excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa . 3. Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în natură, pe baza dispoziţiei primarului , constând în principal, în alimente, îmbrăcăminte, manual şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte accesorii medicale. 4. În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia. 5. Nu beneficiază de prestaţii financiare excepţionale copiii ale căror familii deţin în proprietate/ folosință terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp; alte clădiri sau spaţii de locuit altele decât locuinţa de domiciliu și anexele gospodărești; autoturisme și /sau motociclete cu vechime mai mică de 10 ani; două sau mai multe autoturisme; autovehicule (autocamioane, autoutilitare, microbuze, autobuze, rulote, bărci cu motor); șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi; utilaje agricole: tractor, combina; utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereal; utilaje de prelucrat lemnul: gater sau uale utilaje acționate hidraulic, mecanic sau electric; depozite bancare mai mari de 3.000 lei. 6. Dispoziţia primarului de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale are la bază solicitarea scrisă a părintelui/reprezentantului legal al copilului, precum şi ancheta socială efectuată de personalul din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a oraşului Tg. Neamţ prin care se certifică situaţiile excepţionale care pun în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului. 7. Prestaţia financiară excepţională se acordă la cererea scrisă a părintelui/reprezentantului legal al copilului, conform formularului de cerere aprobat prin hotărâre a consiliului local. 8. Cererea conţine date privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, bunurile deţinute, date referitoare la situaţia educaţională şi profesională a acestora, precum şi informaţii referitoare la nevoile speciale şi situaţiile particulare în care aceştia se află. 9. Cererea este însoţită în mod obligatoriu de documentele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia sau de persoana singură, precum şi de orice alte documente privind situaţia membrilor familiei, prevăzută de lege, în funcţie de fiecare caz în parte, după cum urmează: a) acte de identitate ale tuturor membrilor familiei ( B.I. , C.I. , C. N., C.I. provizorie); b)certificate de căsătorie (copie) c) certificate de deces(copie) d)dovezi de venit ( adeverinţe de salarizare, cupon de pensie, talon de alocaţie, cupon somaj) e) adeverinţă eliberată de Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Tg. Neamţ din care să rezulte că a/nu au venituri din activităţi independente, din investiţii, din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimonial personal, din alte surse f) adeverinţă eliberată de Registrul agricol ca au/nu au venituri din activităţi agricole g)certificat fiscal eliberat de Direcţia Impozite şi taxe din care să rezulte că nu au datorii la bugetul local h)hotărârea de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al copilului, potrivit legii i) hotărârea de divorţ j) actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator k)certificat de încadrare într-un grad de handicap l) adeverinţe de elev, eliberate în luna curentă sau în luna anterioară depunerii cererii pentru acordarea prestaţiei m) acte medicale doveditoare ale stării de sănătate (bilete de internare-externare din spital, reţete sau tratamente prescrise de medicul specialist, buletine de analize, scrisoare medicală eliberată de medical specialist, specificându-se diagnosticul şi tratamentul propus, durata tratamentului, etc.) n)angajament de a raporta în scris , în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării prestaţiei excepţionale o)orice alte acte care vin în susţinerea cererii privind acordarea prestaţiei financiare excepţionale . 10. Dosarul întocmit de părintele sau reprezentantul legal al copilului, conținînd cererea pentru acordarea prestației finaciare, însoţită de documentele prevăzute la pct. 9, în funcţie de fiecare caz în parte, se va depune la Direcţia de Asistenţă Socială . 11. Personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Tg. Neamţ verifică şi confruntă datele înscrise în cerere cu actele doveditoare şi va efectua ancheta socială la domiciliul sau reşedinţa solicitanţilor de ajutor de urgenţă. Prin ancheta socială se va constata situaţia excepţională ce se încadrează în criteriile prevăzute în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre. În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze actele necesare întocmirii dosarului sau informaţiile necesare pentru realizarea anchetei sociale, se consider că persoana/familia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a prestaţiei financiare excepţionale 12. După efectuarea anchetei sociale, personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, Tg. Neamţ, va analiza fiecare dosar, va face propuneri de aprobare sau de respingere a solicitărilor de acordare a prestaţiei financiare excepţionale, de stabilire a cuantumului acesteia, în limita prevederilor bugetare aprobate. 13. Pentru cererile care nu au îndeplinit condiţii de acordare a prestaţiei financiare excepţionale , personalul de specialitate din cadrul Direcției de Asistenţă Socială va înainta solicitantului o adresă prin care i se comunică faptul că cererea a fost respinsă şi care sunt motivele respingerii. 14. În baza verificărilor, se va întocmi referatul pentru dispoziţia de aprobare a acordării prestaţiei financiare excepţionale, ce va fi înaintat Primarului oraşului Tg. Neamţ spre aprobare. 15. După aprobare, în termen de 5 zile de la comunicare, Direcţia de Asistenţă Socială va înainta solicitantului un exemplar al Dispoziţiei Primarului, iar Serviciul Economic, Financiar și Administraiv din cadrul D.A.S. Tg. Neamţ, va efectua plata prestaţiei financiare excepţionale. 16. Prestaţiile financiare excepţionale nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi băneşti sau la acordarea altor prestaţii sociale. Direcţia Executiv, IOAN VLAD ANGHELUŢĂ MODEL Anexa nr. 3 la H.C.L. Tg. Neamţ nr . nr 204 din 28.07.2022 Consiliul Local al oraşului Tg. Neamţ Direcţia de Asistenţă Socială Tg. Neamţ Aprob suma de _________lei Primar, Vasilică Harpa Domnule Director, Subsemnatul/a ________________________________________, cu domiciliul în Tg. Neamţ, ________________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________, vă rog să-mi aprobaţi acordarea prestaţiei financiare excepţionale, prevăzută de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată. Solicit acest ajutor deoarece : ________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________ ____________________________________________ ________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________ ____________________________________________ Anexez la prezenta cerere următoarele documente care dovedesc situaţia gravă în care ne aflăm: ____ [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: targuneamt.regista.ro