25 martie 2026 · Inițiator: Primarul orașului Târgu Frumos
HCL 45/2026 Târgu Frumos adoptată
HOTARÂRE nr. 45 din 26.03.2026 privind aprobarea concesionării, conform Legii 50/1991, art. 15, lit. e), a suprafeţei de 108,00 mp înscrisă în Cartea Funciara nr. 64742, nr. cadastral 64742, situat în strada Cuza Vodă, zona nr. 11, oraşul Târgu Frumos, judetul Iaşi
Denumire
Hotărârea nr. 45 din 2026 a Consiliului Local Târgu Frumos
Se decide concesionarea unei suprafețe de 108,00 mp din parcela 64742, situată pe strada Cuza Vodă, zona nr. 11, orașul Târgu Frumos, către o parte neprecizată în text, conform Legii 50/1991. Pentru locuitori înseamnă că administrația locală împarte dreptul de folosință temporară asupra acelei zone/teren, în baza unui contract, iar eventualii bani veniți din concesiune vor intra în bugetul orașului, cu termene conform actului de concesionare. Vor apărea condiții specifice privind amplasamentul, delimitarea imobilului și eventuale avize/criterii de urbanism, a căror implementare depinde de contractul final și de reglementările urbane.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă studiul de oportunitate privind concesionarea imobilului teren în suprafaţă de 108,00 mp, situat în Oraș Târgu Frumos, str. Cuza Vodă, zona nr. 11, jud. laşi, înscris în Cartea Funciară nr. 64742, având nr. cadastral 64742, conform ANEXEI nr 1 la prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAŞI
ORAȘUL TÂRGU FRUMOS
CONSILIUL LOCAL
Cod fiscal 4541068
Strada Cuza Vodă, nr. 67, orașul Târgu Frumos, județul Iași, cod postal 705300
Tel.: 0232 - 710906; Fax: 0232- 710330; Www. primariate frumos.ro.__4 tariatta primariatetrumas.ro
HOTĂRÂRE NR. 45 din 26.03.2026
privind aprobarea concesionării, conform Legii 50/1991, art. 15, lit. e), a suprafeţei de 198,00 mp
înscrisă în Cartea Funciara nr. 64742, nr. cadastral 64742, situat în strada Cuza Vodă, zona nr. 11,
Oraşul Târgu Frumos, judetul laşi
Consiliul Local Orașul Târgu Frumos, județul Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de
26.03.2026, la care sunt prezenţi un număr de 16 consilieri locali din 16 în funcţie;
AVÂND ÎN VEDERE :
-Proiectul de hotărâre nr. 236 /PH din 10.03.2026, privind aprobarea concesionării, conform
Legii 50/1991, art. 15, lit. e), a suprafeţei de 108,00 mp înscrisă în Cartea Funciara nr. 64742, nr.
cadastral 64742, situat în strada Cuza Vodă, zona nr. 11, oraşul Târgu Frumos, judetul laşi;
-Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 237/PH din 10.03.2026, întocmit de către primarul
orașului Târgu Frumos, judeţul Iași, în calitate de inițiator;
-Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 239/PH din 10.03.2026, întocmit de către
compartimentul de resort;
-Avizele consultative al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Orașul Târgu
Frumos, respectiv, nr. 89 din 26.03.2026- Comisia de amenajare a teritoriului, urbanisiu, protetice
mediu. urism si agricultura. nr. 90 din 26.03.2026- Comisiu economica, finuneiara si de disciplina și
nr. 91 din 26.03.2026-Comisia Juridica, invatamant, Sanatate, familie, munca si protectie sociale,
cultura, culte. tinerel si SpOrI,
“Solicitarea înregistrată la U AT Orașul Tg Frumos cu nr. 15827/16.01.2026;
-Extras de carte funciara pentru informare, Cartea Funciară nr. 64742 ;
-Plan de amplasament şi delimitare a imobilului înscris în cartea Funciară nr. 64742 Târgu
Frumos;
- Raportul de evaluare înregistrat sub nr. 20774/17.03.2026 întocmit de expert evaluator
membru corporativ ANEVAR nr, 19310- Macovei Otilia;
În conformitate Cu respectarea următoarelor acte normative:
-Art. 108, art. 129, alin. (2), lit. c) din O.U.G. ar, 57/2019 privind Codui administrativ;
- art. 15, lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
- Legea 287/2009 privind Codul Civil;
- H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului Generali de Urbanism;
-Legea nr. 273/2006 privind Finantele publice locale cu modificările si completările ulterioare;
-Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
-Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
-Art. 7, pet 13 din Legea nr.352/2003 privind transparenta decizionala în administratia publica;
În temeiul art. 196, alin.], lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
CONSILIUL LOCAL ORAȘUL TÂRGU FRUMOS, JUDEŢUL IAȘI
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE:
Art.1. Aprobă studiul de oportunitate privind concesionarea imobilului teren în suprafaţă de
108,00 mp, situat în Oraș Târgu Frumos, str. Cuza Vodă, zona nr. 11, jud. laşi, înscris în Cartea
Funciară nr. 64742, având nr. cadastral 64742, conform ANEXEI nr 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Aprobă concesionarea, conform prevederilor art. 15, lit. e) din Legea nr. 50/1991, a
suprafeţei de 108,00 mp, aflat în domeniul privat al U A T Orașul! Tg Frumos și înscrisă în Cartea
Funciara nr. 64742 Târgu Frumos, nr. cadastral! 64711, situat în strada str. Cuza Vodă, zona nr. 11,
Oraşul Târgu Frumos.
Art.3. Își însușește raportul de evaluare nr. 20774/17.03.2026 întocmit de expert evaluator
membru corporativ ANEVAR nr. 19310- Macovei Otilia, pentru imobilul situat în Oraș Târgu Frumos,
str. Cuza Vodă, zona nr. 11, jud. laşi, înscris în Cartea Funciară nr. 64742 Târgu Frumos, având nr.
cadastral 64711, conform ANEXEI nr 2 la prezenta hotărâre.
Art.4. Aprobă înscrierea în Cartea Funciara nr. 64742 Târgu Frumos, a sarcinilor, ca urmare a
prevederilor art. 2 din prezentul proiect de hotărâre.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se împuterniceşte Primarul orasului Targu Frumos
prin aparatul de specialitate.
Art.6. Secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale Orașul Târgu Frumos, judeţul laşi,
va asigura comunicarea prezentei hotărâri Instituţiei Prefectului judeţului lași, în vederea exercitării
controlului de legalitate, primarului orașului Târgu Frumos pentru ducerea la îndeplinire, Direcţia
economică, Serviciul tehnic, agricol, mediu u_și-patrimoniu, precum și Compartinae monitorizare
proceduri administrative și operaţionale în Vp etea poblicării îi în Monitorul Oficial L Al.
Preşedinte şedinţă, î Contrasemnează pențru (egalitate
consilie local i Secretar General a! ordșului
CIUREA AN i ALEXANDRU CRÎȘMĂRIUC STEL
Hotarârea a dosta ptată în ședința publică ordinară î e 26.03.2026, cu îndeplinirea condiţiilor decYorum,
majoritatea neceşâtă adoptării fiind” "majoritatea absolută”, aceasta fiind îndeplinită astfel: N
-voturi “pentru” = 16 - voturi “împotriva” = 0 - “abţineri” = 0 -"nu au participat la vot”=0
-consilieri locali prezenţi=16 - număr de consilieri locali_în funcţie=16,
CARTUS NICESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRĂRE A CONSILILLUI LOCAL AL ORASULUI DUPĂ SEMNATURA PRESEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ŞI CEA A SICRETARULUI GENERAL AL. ORASULUI
PROCEDURI ORI IGATORII ULTERIOARE ADOPȚARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL AL ORASUL TG FRUMOS. JUD FASI NR 5/20026
NI E EOTIATE Data Scnenătiza persoanei respourerble să efesIuee
en OPERAŢIIN EFECTUATE 220AN pour
i i
[] i
Adoptarea hotărăru 36 nt 2026,
EDERIIRTI
Comnnisrea vătre pnnsarul orișelui2
Com SE RSS)
carinter imțivislual iz 44
i
EI
3 Agucer
EI [ot
[i
Tiorarane GE Ane OPIrgItONGC) sn produce aci MiMANE? duc ERTETUIA
ANEXA NR. 1 HCL NR 45 din 26.03.2026
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAȘI
ORAȘUL TÂRGU FRUMOS
Cod fiscal 4541068
Strada Cuza Vodă, nr. 67, oraşul Târgu Frumos, județul Iaşi, cod postal 705300
Tel.: 0232 - 710906; Fax: 0232 - 710330; wwuw.primariatefrumos.ro._secretariatră primariatafrumos.ro
STUDIU DE OPORTUNITATE
privind aprobarea concesionării, conform Legii 50/1991, art. 15, lit. e), a suprafeţei de 108,00
mp înscrisă în Cartea Funciara nr. 64742, nr. cadastral 64742, situat în strada Cuza Vodă, nr.
11, oraşul Târgu Frumos, judetul laşi
Cap. 1. DESCRIEREA ȘI IDENTIFICAREA BUNULUI CE URMEAZĂ SĂ FIE
CONCESIONAT
1.1. Terenul care urmeaza a fi concesionat în suprafață de 108,00 mp, înscris în Cartea
Funciara nr. 64742, nr. cadastral 64742, este situat în strada Cuza Vodă, zona nr. |], oraş Târgu
Frumos, judetul Iaşi. Terenul precizat in plansa anexa este la dispoziţia Consiliului Local oraş
Târgu Frumos .
1.2. Terenul care face obiectul concesiunii, aparține domeniului privat al oraşului Târgu
Frumos conform Hotărârii Consiliului Local nr. 178/23.12.2010.
Cap. II. MOTIVATIA CONESIONARII
Conform prevederilor art. 15, lit. e) din Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii şi urmarea cerinței mai sus menţionată, se solicită
concesionarea suprafeței de 108,00 mp, înscris în Cartea Funciara nr. 64742, nr. cadastral
64742, în vederea extinderii imobilul existent cu destinatie de anexa gospodarească, ce este
edificat pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 63070, conform schiţei anexe.
Motivele de ordin legislativ, economic, financiar și social care impun concesionarea unor
bunuri —terenuri din proprietatea privata a Orașului Târgu Frumos, potrivit prevederilor art. 15,
lt. e) din Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
sunt următoarele:
Având în vedere prevederile art. 129, alin. 0), lit. c) privind administrarea
domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului” potrivit alin (6)
"Consiliile locale hotărăsc vinzarea, darea în administrare. concesionarea, darea in folosință
gratuita sau inchirierea bunurilor proprietate privata a comunei, orasului sau municipiului,
după caz, în condițiile legii” din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul
administrativ
- prevederile art. 139 alin. (2) lit. g) "hotarasc privind administrarea patrimoniului” din
Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ
- exploatarea eficientă a terenului;
- completarea nivelului de dezvoltare urbană a zonei;
- dezvoltarea echilibrată şi durabilă a orașului;
- cresterea veniturilor la bugetul local, atragerea de fonduri suplimentare;
- evitarea degradării factorilor de mediu.
Concesionarul va trebui să asigure o folosire cât mai judicioasă a terenului, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare de protejare a mediului.
Concesionarul poarta intreaga responsabilitate pentru respectarea prevederilor legale în
domeniu! protecţiei mediului şi P.S..
Suprafata de de 108,00 mp înscrisă în Cartea Funciara nr. 64742, nr. cadastral 64742, în
prezent este libera de sarcini.
Cap. III. DURATA CONCESIONĂRII
Terenul propus spre concesionare este situat în strada Cuza Vodă, zona nr. 11, oraş Târgu
Frumos, intravilan oraş Târgu Frumos.
Durata concesionării terenului : 25 ani de la data întocmirii contractului de concesiune, in
contormitate cu prevederile cu posibilitatea încetării anticipate a valabilității contractului în
cazul în care interesul public naţional sau local o va impune.
La expirarea termenului stabilit prin prezentul contract, acesta se poate prelungi, prin
acordul de voinţă a parţilor, încheiată în formă scrisă.
Cap. IV. ELEMENTE DE PRET
4.1. Preţul redeventei imobilului identificat la art. | din prezenta hotărâre, se va stabili în
conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Orașului Târgu Frumos nr.
8/29.01.2025 şi a raportului de evaluare nr. 20774/17.03,2026, întocmit de expert evaluator
membru corporativ ANEVAR nr. 19310- Macovei Otilia, care face parte integrantă din
proiectul de hotărâre — Anexa nr. 2,
4.2, Plata redevenței corespunzătoare concesionarii imobilului identificat mai sus se va face
anual, la casieria Biroului de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei oraşului Târgu
Frumos sau prin virament în contul RO75TREZ40821A300530XXXX. Plata poate fi efectuată
anticipat pentru întregul an — la începutul anului — sau în două rate egale, scadente la datele de
31 martie şi 30 septembrie, inclusiv, ale anului în curs.
4.3. Redeventa anuala va fi indexată conform ratei inflaţiei.
4.4. Pentru neplata la termen a sumelor datorate din derularea contractului de concesiune se
percep majorări de întârziere în procent de 1% din cuantumul obligaţiilor principale neachitate
în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat
următoare termenului de scadenţă şi până la stingerea integrală a obligaţiilor principale
datorate.
În cazul în care se constată întarzieri mai mari de 6 luni la plata redeventei, atunci
contractul de concesiune se reziliază de plin drept fără a fi necesară vreo altă formalitate şi/sau
intervenţia instanțelor judecătoresti (pact comisoriu expres).
Cap. V. CARACTERISTICILE INVESTITIEI
5.1. Investitiile edificate, vor respecta prevederile certificatului de urbanism si autorizaţiei de
construcție, conform Legii nr. 50 din 29 iulie 1991, (**republicată**) (*actualizată*) privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
5.2. Arhitectura va fi in concordanta cu ambientul arhitectual zonal.
5.4. Prin solutiile adoptate se va asigura protectia cladirilor invecinate precum si protectia
mediului,
Cap. VI. MODALITATEA DE ACORDARE A CONCESIUNII
Procedura de concesionare propusa va fi conform art. 15, lit e), Legii nr. 50 din 209 iulie
1991, (**republicată**) (*actualizată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
SE CONFIRMĂ FAPTUL CĂ PREZENTA ANEXĂ FACE PARTE INTEGRANTĂ DIN H.C.L. NR. 45 ADOPTATĂ
LA DATA DE 26.03.2026
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL AL UA
ORAŞUL TG FRUMOS; /] [4 IAŞI
L
CIUREA ANDREI ALFXANDRU CRÎŞMĂRIUC dos
3
Ă fa AERA Rio ae Ted. AWP Shu 26 3, 206
ORASUL TÂRGU FRU pr
i JUDEȚUL IA:
SECRETARI
INTRARE IEŞIRE AR. N
Za ($ Luna N/, 3. Anul He
Nr. 202546/06.03.2026
RAPORT DE EX AŞA)
Proprietate imobiliară — etenă jitravilan
ind
Oraş Târgu Frumos, Sir. Cuza „Voda, zona nr. ÎÎ, Jud. laşi
[_. Valoare de piaţă 3.798 ZURO 8. 847 Lan ]
Client: Primaria Oraşului Târgu Frumos
Utilizator desenanat: Primaria Oraşului Târgu Frumos
Proprietar: Oraș Târgu Frumos, domeniul privat
Data raportului: 06.03.2026
Expert Evaluator: Macovei Otilia, membru titular ANEVAR, Nr jepitimaţie 19310,
10.
12.
13.
14,
_ [EI
Ea d a
[SI
MACOVEI OTILIA PFA.
EVALUĂRI PROPRIETĂȚI IMOBILIARE ȘI BUNURI MOBILE
Cuprins
LA Sinteza raportului
IL. Certificare...
HN. Termeni de referinta ai EValuarii nenea nn
Evaluatorul nenea aaa
Ciientul și utilizatorii CESeMnați n.a aaa
Activul supus evaluării; drepturi de proprietate evaluate
Moneda evaluării
Scopul evaluării .
Tipul valorii
Data evaluării
Natura și amploarea activităților evaluatorului .
Natura și sursa informaţiilor pe care se bazează evaluatorul nenea emana aaa eee
Ipoteze semnificative; ipoteze speciale semnificative... nec aeeaeac
Specialist
Tipul raportului
Restricţii de utilizare, difuzare şi publicare
Conformitatea cu SEV....a rana
IV. Prezentarea datelor .. enma atena paun tataie ana eeaeanaaaeneeeeeaaaeaaaanuecusuacsa ÎI
Date despre aria de piaţă, oraș, vecinătăți şi localizare
Descrierea situației juridice „nana nana
Descrierea amplasamentului și terenului ...
Componente asociate
V. Analiza pieţei imobiliare
Contextul general... umana
Segmentul de piaţă relevani, caracterizare şi delimitare nana en aan eee aaa ana aa „16
Analiza cererii mmm nenneaaa e eanaea aaa anna
Analiza ofertei nana
Relaţia dintre cerere și ofenă........
Absorbţia subiectului în piaţa specifică; concluzii
VI. Analiza CMBU, nenea aaa
IL Evaluarea...
Modalităţi de abordare a valorii; selectarea metodelor adecvate manea nea nana ea nenaneaa ae eat aenaa aa aa 9
Dvaluarea terei nana neraaaeeaaaaeaaeaaa
VU, Analiza rezultatelor si concluzii asupra valorii...
Sinteza rezultatelor metodelor BPĂOBIE eee 5
Abaliza vezultatelor metodelor DECO nana anna aaa aaaaa 25
Concluzia asupra valorii manea anna nea aeaaaeacaa aaa
Anexa | - Informaţii de piaţă utilizate
Anexa 2 — Documentar fote...
Beza 3 - Documente...
2|Page
MACOVEI OTILIA PFA.
EVALUĂRI PROPRIETĂȚI IMOBILIARE ȘI BUNURI MOBILE
Î. Sinteza raportului
Proprietatea evaluată: Teren intravilan cu suprafață din măsurată de 108 mp și suprafaţă din acte 300 mp,
situat în Oraș Târgu Frumos, Str. Cuza Voda, zona nr.1] 1, Jud. Jaşi.
Menţiune: Conform Extrasului de Carie Funciară nr. cerere 42987 din data de 31.10.2025, suprafaţa măsurată
este de 108 mp, iar suprafaţa din acte este de 300 mp. În procesul de evaluare a fost luată în considerare
suprafaţa măsurată de 108 mp.
Tip imobil: Teren intravilan
Adresa: Oraş Târgu Frumos, Str. Cuza Voda, zona nr.1 1, Jud. lași
Client: Primaria Orașului Târgu Frumos
Utilizator: Primaria Orașului Târgu Frumos
Proprietar: Oraș Târgu Frumos, domeniul privat
Scopul evaluării: Scopul procesului de evaluare îl constituie estimarea valorii de piaţă a proprietăţii imobiliare
în vederea informării. Evaluarea a fost solicitată de către UAT Târgu Frumos, conform notei de comandă
numărul 18496/16.02.2026.
Dreptul de proprietate evaluat: În cadrul prezentului raport a fost evaluat dreptul deplin de proprietate
asupra imobilului de tip Teren intravilan, categorie de folosinţă arabil, situat în Oraş Târgu Frumos, Str. Cuza
Yoda, zona nr.1 1, Jud. Iași, în suprafață de 108 mp, având nr. cadastral 64742, intabulat in CF 64742.
Sarcini: Conform Extrasului de Carte Funciară având nr. cerere 42987 din data de 31.10.2025 asupra
proprietății imobiliare subiect nu există sarcini. În procesul evaluării am luat în considerare proprietatea
imobiliara în ipoteza dreptului deplin şi liberă de sarcini.
Îmspecţia proprietăţii şi toate analizele necesare au fost efectuate de către Macovei Otilia (membru titular
ANEVAR. număr legitimaţie 19310), în data de 26.02.2026.
Data evaluare: 26.02.2026
Data inspecţie: 26.02.2026
Data raportului: 06.03.2026
Indicaţiile asupra valorii din abordările aplicate, medul de selectare și concluzia asupra valorii: Pentru
determinarea valorii de piaţă a unei proprietăţi imobiliare de tipul celei de faţă, Standardele Internaţionale de
Evaluare prevăd posibilitatea utilizării a mai multor metode de evaluare.
În cazul de faţă s-a considerat oportun a se metoda comparației directe. Valoarea de piaţă a fost stabilită
utilizând metoda comparației directe deoarece valoarea obținută prin metoda comparației directe este cea mai
adecvată şi precisă întrucât la baza aplicării metode au existat numai informaţii de pe piaţă, ia metoda
comparaţiei directe este una dintre metodele care determină în modul cel mai exact valoarea proprietăţii
innobiliare de tipul proprietăţii imobiliare analizate.
Rezumatul este însoțit de un rapori de evaluare de tip narativ.
Prezentul rapori de evaluare trebuie luat ca un întreg (declaraţie de conformitate, prezentare raport evaluare,
anexe), nefiind acceptată utilizarea divizată a acestuia.
3|Pasve
MACOVEI OTILIA PFA.
EVALUARI PROPRIETĂ Ți IMOBILIARE ŞI BUNURI MOBILE
Valoarea de piaţă a proprietăţii 3.700 EURO (18.847 LEI)
imobiliare (Metoda comparaţiei directe): |
Curs valutar: 1 EUR= 5,9937 RON
Denumire evaluator, număr iegitimaţie, specializare :
Membru Titular ANEVAR
Macovei Otilia
Legitimaţie număr 19310
Expert Evaluator autorizat ANEVAR
EPI - Evaluator Bunuri Imobile
EBM - Evaluator Bunuri Mobile
otilia.evaluator( yahoo.com
0787-683-641
4|Page
MACOVEI OTILIA PEA
EVALUARI PROPRIETĂŢI IMOBILIARE ŞI BUNURI MOBILE
E Certificare
Referitor la imobilul de tip Teren intravilan, situat în Oraș Târgu Frumos, Str. Cuza Voda, zona nr. | 1, Jud. lași,
în suprafață măsurată de 108 înp, identificat cu nr. cad. 64742, înscris în CF nr. 64742.
Certific, după cele mai bune cunoștințe ale mele, că:
a
SI
»
>»
afirmaţiile susținute în prezentul raport sunt reale și corecte;
analizele, opiniile şi concluziile sunt limitate numai la ipotezele şi ipotezele specifice prezentate în
rapori şi reprezintă opinia mea imparțială, opinie care nu a fost influențată de terțe părți și nu este în
niciun mod supusă vreunei cerinţe de a ajunge la concluzii predeterminate;
nu am niciuna interes actual sau de perspectivă, referitor la bunul care face obiectul evaluării şi nu ana
niciun interes personal faţă de vreuna din părţile implicate;
su sunt influențat de nicio constrângere legată de bunul evaluat în raportul de evaiuare sau de părţile
implicate în această activitate de evaluare;
implicarea mea în această activitate de evaluare nu se bazează pe solicitarea din partea nimănui, de
obținere a unor rezultate predeteriminate;
onorariul plătit de către client nu are nicio legătură cu obținerea unor rezultate predeterminate sau cu
Vreo acţiune sau eveniment, rezultate în urma utilizării analizelor, opiniilor și concluziilor prezentului
rapori;
analizele, opiniile şi concluziile an fost exprimate în conformitate cu prevederile standardelor de
evaluare și cu respectarea Codului de etică al profesiei de evaluator autorizat;
atm realizat personal inspecția bunului evaluat;
deţin cunoştinţele necesare pentru efectuarea, în mod Ccoimpeteni, a acestei lucrări;
valoarea a fost stabilită de către un expert evaluator, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor
Autorizaţi din România, având la bază Standardele de evaluare a Bunurilor, ediția 2025;
pentru realizarea raportului nu am primit asistență din partea altor persoane nesemnatare ale
certificării.
Denumire evaluator, număr legitimaţie, specializare :
Miezabru Titular ANEVAR,
Macovei Otilia
Legitimaţie număr 19310
Expert Evaluat
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.