HOTĂRÂRE privind actualizarea organigramei şi a statului de funcţii pentru Direcţia Generală a Domeniului Public
post ocupat care se mută de la Administrare baza sportivă Patinoarul artificial şi parcări subterane 1 şi 2 - mecanic utilaje, treapta III - 1 post vacant care se mută
HOTĂRÂRE privind păstrarea cuantumului valorii chiriilor şi a tarifelor aplicabile pentru anul 2016
autoturisme 3 b. bus, TV, ARO 15 c. autobuze, autocare 30 PARCARI AUTO Tarif - 2016 lei cu TVA/oră/maşină Art. 1 Taxă parcare cu autotaxare
HOTĂRÂRE privind actualizarea organigramei şi a statului de funcţii pentru Primăria municipiului Suceava, actualizarea statului de funcţii şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale Suceava, precum şi actualizarea statului de funcţii la Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor – Biroul de Evidenţă a Persoanelor
imediata apropiere a unităților de învățământ publice, a unităților sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, în zonele comerciale
HOTĂRÂRE privind Planul cu principalele activităţi ce urmează a fi desfăşurate de Poliţia Locală Suceava în anul 2016, obiectivele stabilite şi indicatorii de evaluare
care funcţionează, a trotuarelor, a rigolelor, a căilor de acces, a parcărilor, a terenurilor din apropierea garajelor şi a spaţiilor verzi; verifică asigurarea salubrizării străzilor, a căilor
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism PLAN URBANISTIC ZONAL şi a Regulamentului de urbanism aferent pentru construirea unei clădiri D+P+4E cu spaţii comerciale la demisol şi parter şi spaţii de locuit la etaje şi o clădire pentru servicii P+1E+M, locuri de parcare, sistematizare verticală, pe teren proprietate privată, situat pe strada Eroilor – cartier Burdujeni solicitant Gontaru Andrei Gelu şi Daniela
Parcări = 21 de locuri supraterane Spaţii verzi amenajate: minim 21% din suprafaţă totală
HOTĂRÂRE privind aprobarea ,,REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A PARCAJELOR SUBTERANE DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI SUCEAVA”
minute de la oprirea autovehiculului, de la (automatul) parcometrul montat în interiorul parcării ) pozitioneaza autovehiculul in limitele marcajului rutier care delimiteaza zona de stationare
HOTĂRÂRE privind modificarea Anexei nr.1 la HCL NR.201/27 septembrie 2007 privind aprobarea contractării unui împrumut intern/extern în valoare de maxim 50 milioane lei, modificată prin HCL nr.1/31 ianuarie 2008 şi HCL nr.145/09 iulie 2010
septembrie 2006 privind aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investitii „Drumuri si parcari DN29 cartier Burdujeni”; - Hotararea Consiliului Local nr.25/22 februarie 2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico economici
HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei de urbanism PLAN URBANISTIC ZONAL si Regulament local de urbanism aferent pentru dezvoltarea unui cartier de locuinte pentru tineri – Legea 15/2003, zona Tatarasi, municipiului Suceava
maxim = 10%, CUT maxim = 0,1 - UTR 4 —- Zona drumuri carosabile, pietonale, parcari Zona aferenta amenajarilor rutiere, aleilor pietonale si spatiilor pentru parcare, cu suprafata
HOTĂRÂRE privind modificarea Anexei nr.1 la HCL nr.201/27 septembrie 2007 privind aprobarea contractării unui împrumut intern/extern în valoare de maxim 50 milioane lei, modificată prin HCL nr.1/31 ianuarie 2008
septembrie 2006 privind aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investitii „Drumuri si parcari DN29 cartier Burdujeni”; Hotararea Consiliului Local nr.25/22 februarie 2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico economici
HOTĂRÂRE privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 799 din 08.12.2003 preluat prin actul adițional nr.1 din 15.02.2010
Investiţii - Serviciul Reparaţii Străzi și Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea şi amenajarea de parcări publice pe strada Oituz, zona bl. J14, ]13, J12, municipiul Suceava și prevederile
HOTĂRÂRE privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 13 din 01.09.1995 prelungit prin actul adițional nr.1
Investiţii, Serviciul Reparaţii Străzi şi Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea urbană și amenajarea de parcări publice pe strada Eroilor în zona bl. 68G, bl.111, bl.112 şi prevederile
HOTĂRÂRE Privind înainte de termen a contractului de concesiune nr. 259 din 29.02.2000
rbană şi amenajarea de parcări pe strada Muncii (zona bl.88 şi bl. 89) şi strada Rândunicii, municipiul Suceava și prevederile art. 20 alin. (2) lit. €) din contractul
HOTĂRÂRE Privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 257 din 29.02.2000
Investiţii - Serviciul Reparaţii Străzi şi Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea urbană și amenajarea de parcări pe strada Muncii (zona bl.88 și bl. 89) şi strada Rândunicii, municipiul Suceava
HOTĂRÂRE Privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 92/22107 din 18.11.1998
Investiţii - Serviciul Reparaţii Străzi și Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea urbană şi amenajarea de parcări pe strada Muncii (zona bl.88 și bl. 89) şi strada Rândunicii, municipiul Suceava
HOTĂRÂRE Privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 91/21929 din 29.10.1998 preluat prin actul adițional nr. 1 din 04.06.2001
Investiţii - Serviciul Reparaţii Străzi şi Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea urbană şi amenajarea de parcări pe strada Muncii (zona bl.88 şi bl. 89) şi strada Rândunicii, municipiul Suceava
HOTĂRÂRE Privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 90/22075 din 27.10.1998 preluat prin actul adițional nr.1 din 04.07.2000
Investiţii - Serviciul Reparaţii Străzi şi Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea urbană şi amenajarea de parcări pe strada Muncii (zona bl.88 și bl. 89) și strada Rândunicii, municipiul Suceava
HOTĂRÂRE privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 123 din 27.07.1999 preluat prin actul adițional nr.1
Investiţii, Serviciul Reparaţii Străzi și Sistematizare Rutieră privind reconfigurarea urbană și amenajarea de parcări publice pe strada lon Neculce, municipiul Suceava; Documentaţia tehnico-economică
HOTĂRÂRE nr. 9 din 31.01.2019 privind modificarea anexei 1 la HCL nr. 31/25.02.2016, modificată prin HCL nr. 1/15.01.2018 modificata prin HCL 188/31.05.2018 privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne/externe în valoare de 25.000.000 lei
Burdujeni Sat si Cartierul Tineretului DN 29 4,054,895.33 3 Drumuri si parcari cartier de locuinte pentru tineri zona Tatarasi, municipiul Suceava 2,000,000.00 Modernizare Strand
HOTĂRÂRE privind transformarea unor posturi funcții contractuale și actuali zarea statului de funcții al Primăriei Municipiului Suceava
două posturi ocupate — funcții contractuale de execuţie din structura Direcţiei Domeniului Public — Serviciul parcări auto cu autotaxare, din inspector de specialitate gradul profesional II în inspector de specialitate
HOTĂRÂRE privind încetarea înainte de termen a contractului de concesiune nr. 2746/30.03.2023
Investiţii, Serviciul Reparaţii Străzi şi Sistematizare Rutieră, privind reconfigurarea urbană şi amenajarea de parcări publice pe strada Zorilor, municipiul Suceava şi prevederile art. 14 alin
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.