25 februarie 2016 · Inițiator: Primar, Ion Popescu

HCL 33/2016 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE pentru aprobarea „Regulamentului privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România”

Denumire
Hotărârea nr. 33 din 2016 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
33 / 2016
Data
25 februarie 2016
Inițiator
Primar, Ion Popescu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă un regulament care stabilește cum se poate acorda finanțare din bugetul local al Sucevei către unitățile de cult ale cultelor religioase recunoscute din România, pentru susținere materială în funcție de anumite condiții. Practic, locuitorii pot primi sprijin financiar pentru spațiile de cult, în funcție de un set de reguli și proceduri descrise în regulament și anexele sale. Prodecura înseamnă ca unele cereri vor fi evaluate de autoritățile locale, bugetul fiind alocat în funcție de fondurile disponibile și de criteriile stabilite în regulament.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă „Regulamentului privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România” cu anexele 1-6, care fac parte integranta din proiect

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www .primariasv.ro, primsyv(âprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE pentru aprobarea „Regulamentului privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România” Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava înregistrata la nr. 5744/19.02.2016, raportul de specialitate al Biroului buget din cadrul Direcţiei buget, contabilitate și fiscalitate înregistrat la nr. 5745 /19.02.2016 şi raportul Comisiei economico - financiară, juridică, disciplinară; În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. 1470/2002 privind Normele metodologice pentru aplicarea OG 82/2001 cu modificările şi completările ulterioare, republicată; In temeiul prevederilor art.36, alin.2, lit. d, alin.6, lit.c., art.45, alin.2 lit. a, art.47 şi art.49 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare republicată; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă „Regulamentului privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România” cu anexele 1-6, care fac parte integranta din proiect; Art.2. Prevederile prezentei hotă prin Direcţia buget, contabiliigt EAVA PRESEDINTE DE SEDI DOROFTEI U | CONTRAȘEMNEAZA /i SECRET UNICIPIU JR. C CIOAN E SU ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA Regulament privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al municipiului Suceava, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România Capitolul I — Dispoziţii generale SCOP ŞI DEFINIŢII 1. Prezentul regulament are ca scop stabilirea cadrului general şi a procedurii de atribuire a unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Suceava pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România. Reglementările legale în vigoare în baza căruia a fost elaborat acest regulament sunt : -0.G nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 125/2002 -H.G nr.1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare. 2. În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) cultele recunoscute - persoane juridice de utilitate publică care se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor . b) unitate de cult - se înfiinţează şi se organizează de către culte, în mod autonom, potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice, conform art. 14 din Legea nr.489/2006. c) lăcaş de cult - imobil în care se oficiază servicii religioase sau care deserveşte acestui scop, respectiv : biserică, templu, casă de rugăciune, moschee, geamie, sinagogă, casă de adunare, capelă, ansamblu monahal, clopotniță, arhondaric, trapeză, paraclis, chilie şi alte clădiri şi dependinţe asimilate acestora d) sprijin financiar - sume alocate de la Municipiul Suceava, în condiţiile legii. e) solicitant — unitatea de cult care depune un proiect pentru a obține sprijin financiar.. f) beneficiar — unitatea de cult căruia i s-a aprobat sprijinul financiar. DOMENIUL DE APLICARE : 3, Prevederile prezentului regulament se aplică pentru alocarea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Suceava. 4. Sprijinul financiar se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult, destinate: a) întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri mici; b)construirii în condiţiile aprobării documentaţiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum și reparării lăcaşurilor de cult; c) conservării şi întreţinerii bunurilor de patrimoniu aparţinînd cultelor religioase; d) desfăşurării unor activităţi de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult; e) amenajării şi întreţinerii muzeelor cultural-religioase; £) construirii, amenajării şi reparării clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult; g) construirii şi reparării sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult; h) construirii şi reparării sediilor unităţilor de învățământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute. PREVEDERI BUGETARE: 5. Programele şi proiectele de interes public vor fi propuse pentru finanţare în limita prevederilor bugetare anuale aprobate de Consiliul local al municipiului Suceava, stabilit potrivit prevederilor legale referitoare la elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea bugetului local. Capitolul II — Procedura de solicitare şi acordare a sprijinului financiar de la bugetul local al municipiului Suceava 6. Procedura de acordare a sprijinului financiar pentru unităţile de cult recunoscute din România se desfăşoară în următoarele etape : a) înregistrarea documentaţiei de solicitare a sprijinului financiar; b) prezentarea proiectului de finanțare spre aprobarea Consiliului Local; c) după aprobarea proiectului de finanțare a sprijinului financiar se încheie contractul de finanțare între Municipiul Suceava şi unitatea de cult care a întocmit proiectul; d) plata fondurilor aprobate. 7. Documentaţia va fi întocmită în limba română. 8. Suma solicitată va fi exprimată în lei. 9. Sprijinul financiar alocat de la bugetul local al municipiului Suceava se acordă pe baza următoarelor documente: a) cerere-tip — anexa 1 (formular de solicitare de sprijin financiar de la municipiul Suceava pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România) b) devizul de lucrări pentru construcții și reparaţii, întocmit potrivit reglementărilor în vigoare, pentru lucrările rămase de executat, datat pe anul în curs şi vizat de dirigintele de şantier; c) copie după autorizaţia de construire, eliberată potrivit Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) în cazul monumentelor istorice şi al bunurilor din patrimoniul cultural național, se va prezenta şi o copie a avizului eliberat de instituţiile specializate în domeniul patrimoniului cultural naţional, potrivit legislaţiei în vigoare privind restaurarea şi conservarea monumentelor istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural naţional; €) în cazul lucrărilor de pictură a lăcașurilor de cult aparţinând Bisericii Ortodoxe Române, se prezintă şi copia avizului eliberat de către Comisia pentru pictura bisericească; D în cazul solicitărilor privind asistență socială, se va depune proiectul acţiunii respective, inclusiv devizul aferent; documentația va fi înaintată Directiei de Asistenţă Socială, Serviciul Protecție Socială, cu respectarea legislaţiei în vigoare; e) pentru celelalte necesităţi ale unităţilor de cult, cererea de sprijin financiar va fi însoțită de documente specifice tipului de activitate în care se încadrează solicitarea; h) avizul cultului sau al unităţii centrale de cult, pentru obținerea sprijinului financiar; i) copia certificatului de înregistrare fiscală; Î) adeverinţă certificată de bancă sau copia unui extras bancar, conform cu originalul, prin care este precizat codul IBAN al unităţii de cult solicitante; k) documente care să ateste dreptul de a desfășura activităţi sociale sau medicale, după caz; 1) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului că va folosi sprijinul financiar solicitat exclusiv pentru realizarea lucrărilor menţionate în documentaţia ataşată cererii-tip (anexa 2); m) acte care să ateste proprietatea asupra imobilelor în care se desfăşoară activități sociale, medicale şi de învățământ teologic pentru care se solicită sprijin financiar. n) fotografii ce atestă stadiul existent al obiectivului ce impune executarea de lucrări pentru care se solicită sprijin financiar. Responsabilitatea pentru îndeplinirea cu profesionalism a verificării dosarelor revine funcţionarului public al Biroului Buget care s-a ocupat de aceasta, verificarea fiind atestată prin semnătură și numele în clar. 10. Documentaţiile incomplete vor putea fi completate în termen de maximum 30 zile de la data depunerii cererii; în caz contrar, acestea nu vor fi propuse pentru alocarea fondurilor solicitate. 11. Pentru lucrările propuse în devizul ce însoţeşte documentația necompletată în termenul prevăzut la pct. 10, unitatea de cult /unitatea centrală de cult va putea depune o nouă cerere de alocare a unui sprijin financiar numai în anul calendaristic următor. Capitolul III — Condiţii de eligibilitate 12. Vor fi supuse evaluării numai solicitările care întrunesc următoarele criterii : a) proiectele sunt de interes public local/naţional; b) este dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului sprijinului financiar. 13. Nu sunt propuse spre aprobarea Consiliului Local proiectele aflate în una din următoarele situaţii: a) Documentaţia prezentată este incompletă; b) Solicitanţi nu au decontat, din motive imputabile lor, sumele alocate de la bugetul local al municipiului Suceava, în anul anterior depunerii cererii de sprijin financiar. Capitolul IV — Acordarea sprijinului financiar 14. Acordarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, se face în limita sumelor prevăzute anual în bugetul local cu această destinaţie, prin hotărâre a Consiliului local, cu încheierea unui Contract privind acordarea de sprijin financiar între Municipiul Suceava şi unitatea de cult beneficiară. 15. Plata sumelor alocate ca sprijin financiar se va face prin virări integrale sau eşalonate, în funcție de execuția bugetară. Capitolul V — Verificarea actelor justificative ale sprijinului financiar depuse de unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România 16. Verificarea actelor justificative ale sprijinului financiar depuse de unităţile de cult recunoscute din România se supune controlului Biroului Buget din Primăria municipiului Suceava și Curţii de Conturi. 17. Nerespectarea prevederilor prezentului regulament de către beneficiarul sprijinului financiar alocat atrage după sine sistarea finanțării şi recuperarea sumelor utilizate necorespuzător. 18. La întocmirea deconturilor justificative pentru sprijinul financiar acordat de la Bugetul local al municipiului Suceava se vor avea în vedere următoarele: a) toate documentele justificative, prezentate în copii xerox, vor fi certificate prin aplicarea ştampilei, a mențiunii “Conform cu originalul” şi a semnăturii preotului paroh; b) nu se vor admite la justificare documente care conțin achiziții de materiale sau servicii, altele decât cele pentru care a fost acordat sprijinul financiar, care nu sunt cuprinse în devizul înaintat pentru obţinerea sprijinului financiar; c) documentele justificative trebuie să fie lizibile şi să nu prezinte ştersături; nu se admit documente transmise prin fax; d) facturile fiscale vor fi însoțite de dispoziţii de plată, ordine de plată, chitanţe, bonuri de casă, extrase privind viramente bancare, după caz; e) chitanţele care atestă plăţi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: scopul plăţii, operaţiunea pentru care se face plata, numărul şi data eliberării. Chitanţele care atestă plăţi vor fi utilizate doar în cazurile în care nu se întocmesc facturi fiscale; £) chitanțele de mână prin care se atestă anumite plăţi — pentru pictură şi procurări de materiale de la particulari — trebuie să cuprindă în mod obligatoriu numele și prenumele vânzătorului, în clar, precum și seria și numărul actului de identitate al acestuia. Chitanţele vor fi certificate de primarul localităţii pe raza căreia se află unitatea de cult solicitantă sau de un membru desemnat din Comisia de evaluare şi monitorizare a sprijinului financiar acordat de la bugetul local unităților de cult; g) actele justificative vor cuprinde în mod obligatoriu copia extrasului de cont bancar prin care se face dovada primirii banilor sau chitanța de înregistrare în evidenţa contabilă a unităţii de cult beneficiare a sprijinului financiar alocat; h) pentru lucrările de pictură bisericească se va trimite o copie a documentului de plată și o copie a ordinului de plată prin care s-a virat impozitul pe venit, contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj, conform legii în cazul în care lucrările de pictură sunt executate ca activitate dependentă, de un pictor angajat de unitatea de cult, prin contract de prestări de servicii încheiat în baza Codului civil. Pentru lucrările de pictură de restaurare bisericească executate de către o persoană fizică autorizată se vor trimite documentele justificative prevăzute la lit. d); i) documentele justificative vor fi transmise până cel mai târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an. În cazul primirii sprijinului financiar în cursul trimestrului IV, justificarea se va face în cel mult 180 zile de la primirea acestuia. Documentele justificative vor fi obligatoriu însoțite de Procesul-Verbal de Recepție a lucrărilor pentru care s-a aprobat sprijinul financiar. La recepţia lucrărilor şi la întocmirea Procesul- Verbal, pe care îl va şi semna, va participa un reprezentant din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Primăriei Municipiului Suceava. 3) facturile aferente executării lucrărilor de construcție, reparaţie, pictură vor fi însoțite după caz, de situaţii de lucrări, contracte, acte adiționale, anexe contract/contracte, note privind stadiul lucrărilor, vizate de diriginţii de specialitate; k) pentru sprijinul financiar alocat, indiferent pentru care dintre categoriile lucrărilor prevăzute la cap. I, art. 4 din regulament, solicitantul va depune alături de documentele justificative adresa de înaintare a documentelor justificative (anexa 3), raportul de justificare a utilizării sprijinului primit (anexa 4) şi centralizatorul documentelor justificative (anexa 5). 20. nu se admit la justificare facturi emise sau plătite înainte de primirea sprijinului financiar; 21. unităţile de cult care nu justifică sprijinul financiar conform termenului precizat la capitolul V, art. 19, lit i), sunt obligate să restituie sumele rămase nejustificate în maximum 30 de zile de la expirarea termenului de justificare; sau dacă îl justifică prin cheltuieli neeligibile, sunt obligate să restituie suma, în maximum 15 de zile de la data solicitării finanțatorului. În caz contrar se vor aplica majorări de întârziere conform Legii 207/2015, Codul de perocedură Fiscală, art.183, alin.2, în procent de 1% calculate pentru fiecare lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate. Verificarea documentelor justificative, încadrarea acestora în bugetul proiectului, în perioada de desfăşurare a proiectului, precum și în categoriile de cheltuieli eligibile sau neeligibile se realizează în condiţiile legii de către funcţionarul public al Biroului Buget, care s-a ocupat de această verificare atestată prin semnătură. Dosarul complet conţinând documentele justificative ale proiectului trebuie păstrat timp de cinci ani în arhiva autorităţii şi a beneficiarului pentru un eventual audit din partea Curţii de Conturi. Capitolul VI — Dispoziţii finale 22. Orice comunicare, solicitare, informare, notificare în legătură cu procedura de atribuire se va transmite de către solicitanți sub formă de document scris. Orice document scris trebuie înregistrat la registratura Primăriei municipiului Suceava, b-dul 1 Mai nr.5 A. 23, Prezentul regulament se completează cu prevederile legale în vigoare. 24. Prevederile regulamentului vor fi aplicate oricăror forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, acordate începând cu anul 2016. 25. Următoarele anexe fac parte integrantă din prezentul regulament: Anexa l]- Cerere-tip pentru acordarea sprijinului financiar conform Ordonanţei Guvernului nr.82/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărării Guvernului nr. 1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare Anexa 2 - Declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului unității de cult Anexa 3 — Adresă de înaintare a documentelor justificative pentru sprijinul financiar acordat Anexa 4- Raport de justificare pentru sumele primite ca sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Suceava Anexa 3 — Centralizator cu documentele justificative a sprijinului financiar acordat Anexa 6 — Contract privind acordarea sprijinului financiar UNITATEA DE CULT Anexa 1 Nr. /Data CERERE pentru acordarea sprijinului financiar conform Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare Unitatea de cult solicitantă: Cultul sau Eparhia: ... Adresa completă a unităţii de cult solicitante: Adresa completă a obiectivului (în cazul în care diferă de adresa unității de cult): Poz. şi pag. din Statul de funcții şi personal .. Hramul (dacă este cazul):.........mceea en ceeeeeeezeeeee Numele şi prenumele reprezentantului:... Funcția: „.mceeceeeeeneeee .„. Telefon Email: men eee eee canoe eee Număr de cod în cazul monumentelor istorice: casa: OTTTTTTITITITI III ITI TITI „Cod Fiscal: Numărul şi data autorizaţiei de construire: Numărul şi data avizului Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Numărul şi data avizului Comisiei de pictură bisericească: Data începerii lucrărilor: _....ce ceaun aeunnenaaneeeeen nana nenaanee Valoarea devizului lucrărilor rămase de executat: Stadiul lucrărilor: „mccain nenea În ce ani a mai primit sprijin financiar de la Primăria SV: În ce valoare: .......muenaaeanennne nana Dacă au fost justificate în totalitate sumele primite: CERTIFIC exactitatea datelor de mai sus pentru care răspund conform prevederilor legale şi mă oblig să justific sumele primite, conform normelor legale SEMNĂTURA şi ştampila solicitantului ANEXE: TI Declaraţie pe propria răspundere O Avizul unității de cult centrale D Autorizaţia de construcție (dacă este cazul) D Avizul de specialitate pentru monumentele istorice (dacă este cazul) O Devizul lucrărilor rămase de executat Cl Autorizaţia Comisiei de pictură bisericească (dacă este cazul) DI Copie atestat pentru activități sociale (dacă este cazul) O Adeverinţă IBAN D Copie CIF O Extrasul de C.F. ale imobilelor în care se desfăşoară activităţi sociale, medicale sau de învățământ teologic O Fotografii cu stadiul actual al lucrărilor Anexa 2 DECLARAȚIE Subsemnatul... unnenneenenaenaeeeenenaaeneenaanaaeeae posesor al buletinului/ cărții de identitate seria...... DE eee eneannae eliberat /ă de către... , reprezentant legal al parohiei / unității de cult cu hramul nnantanenne anna enna en ieneeaeenenanaeee ” (dacă este cazul) din localitatea... nenea nea raeaeaena , SET. mnaeneenoeenenneeneeeaeneaneneneeaneene Dn aeueen „jjudețul/sectorul murea având CIF... aeeneneenaenaenneenea cena ese „ cunoscând prevederile din Codul penal privind falsul în declaraţii, îmi asum pe propria răspundere următoarele: datele, informaţiile şi documentele prezentate în dosarul de solicitare a sprijinului fina [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă