27 ianuarie 2022

HCL 3/2022 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea „Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile acordate din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes local”

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2022 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
3 / 2022
Data
27 ianuarie 2022
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă regulamentul care stabilește regulile, principiile și procedura pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes local. Asta înseamnă că asociațiile și alte entități non-profit pot solicita bani de la bugetul local, iar autoritatea locală va decide criteriile, oportunitățile de finanțare, termenele de depunere și modul de repartizare a fondurilor. Vor aparține modificări ale finanțării în funcție de proiecte, cu condiții legale și contabile, pentru activități cu impact local (sport, cultură, educație etc.).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 WWW .primariaşv.ro, primsvâprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 GULAME. privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes local CAPITOLUL 1 - Dispoziţii generale 1.1 Temeiul legal Finanţările pentru activităţile nonprofit, de interes general, se acordă în conformitate cu prevederile: Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare; Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanța nr. 26/2000, cu privire la asociaţii și fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul nr. 664/2018 emis de Ministrul Tineretului şi Sportului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârii Guvernului nr. 1447/2007 privind Normele financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa nr. 2/2008 privind îmbunătăţirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea _nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autoriăţilor şi instituțiilor publice pe perioada delegării şi detașării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului trimis în strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 98/2016, privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. 1.2 Scop si definiţii 1. Prezentul regulament are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac ale actului sau deciziei autorităţii finanțatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă acordate din bugetul local al municipiului Suceava. 2. În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) activitate sportivă — complex de acţiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acţiuni care constituie activitatea sportivă sunt: acţiunile de pregătire sportivă, competiţiile sportive şi alte acţiuni sportive, denumite împreună acţiuni sportive; b) acţiune culturală - prezentarea publică a rezultatului unei activităţi având caracter nerepetabil în timp, în urma căreia rezultă un bun cultural de tip eveniment; €) proiect cultural - suma activităţilor specifice unor anumite domenii culturale/artistice sau, după caz, ansamblul de acţiuni culturale structurate organic, realizat într-o perioadă de timp determinată, care nu excede, de regulă, durata unui exerciţiu financiar în urma căruia rezultă un bun cultural; d) activitate generatoare de profit - activitate care produce un profit în mod direct pentru o persoană fizică sau juridică; €) autoritate finanţatoare — Municipiul Suceava: f) beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare nerambursabilă în urma aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte; 8) bugetul proiectului — reprezintă totalitatea surselor de finanțare necesare realizării proiectului şi a cheltuielilor aferente, detaliate pe categorii de cheltuieli, conform normelor legale în vigoare; h) categorie de eligibilitate — categorie în cadrul căreia trebuie să se înscrie proiectele pentru a fi eligibile; i) cheltuieli eligibile — sunt cheltuielile care pot fi luate în considerare pentru finanţarea nerambursabilă, conform anexelor; 8a, 8b si 8c la regulament; |) cerere de finanţare — document completat de către solicitant în vederea obţinerii finanţării printr-o propunere de proiect, conform anexei 1 la regulament; k) certificat de identitate spotivă — act oficial prin care se atestă calitatea de structură sportivă; ID) contract de activitate sportivă - convenție încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive şi participanții la activitatea sportivă prevazută de lege, care are ca obiect desfășurarea unei activități cu caracter sportiv. Modelul-cadru al contractului de activitate sportiva s-a stabilit prin Ordinul nr. 631/19.06.2017, ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportiva se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. m) competiţie sportivă — acţiune sportivă organizată de structuri sportive şi/sau de alte entităţi competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi/ sau obţinerea victoriei; n) contract de finanţare nerambursabilă - contract încheiat, în condiţiile legii, între Municipiul Suceava şi beneficiar; o) finanţare nerambursabilă - alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfaşurării de către persoane fizice sau persoane juridice publice/private, fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit, care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau program de interes public general, regional sau local; p) fonduri publice - sume alocate din bugetul local de către Consiliul Local al Municipiului Suceava; r) organizaţii sportive — persoane juridice de drept public/privat care, potrivit actului de înființare sau statutului, pot organiza, participa şi/ sau finanța, după caz, acţiuni sportive; s) oficiali sportivi — persoane a căror activitate conduce la organizarea și administrarea activităţii sportive de agrement, recreative și competiţionale, aflate în relaţie cu structura sportivă pe bază de contract de muncă, convenție civilă de prestări de servicii sau voluntariat. ş) perioada de desfăşurare a proiectului — perioada înscrisă în contractul de finanţare; t) solicitant — persoana fizică/ juridică fără scop patrimonial, de drept public/privat, cu sediul în municipiul Suceava, care depune o propunere de proiect — asociaţii, fundaţii, cluburi sportive, etc. 3. Prezentul regulament stabileşte procedura privind atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă. 4. Finanţările nerambursabile acordate se vor utiliza numai pentru programele şi proiectele de interes public local iniţiate şi organizate de către persoane fizice/juridice de drept _public/privat fără_ scop patrimonial, cu domiciliul/sediul în municipiul Suceava. în completarea veniturilor proprii şi a celor primite sub formă de donaţii și sponsorizări. 1.3 Domenii de aplicare 5. Prezentul regulament nu se aplică fondurilor speciale de intervenţie în caz de calamitate şi de sprijinire a persoanelor fizice sinistrate şi nu aduce atingere procedurilor stabilite prin legi speciale. 6. Finanţările nerambursabile se acordă numai persoanelor fizice şi persoanelor juridice fără scop patrimonial de drept public/privat, cu domiciliul/sediul în municipiul Suceava. 7. Finanţările nerambursabile nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit şi nici pentru activităţi din domeniile reglementate de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările ulterioare. 8. Potrivit dispoziţiilor prezentului regulament, nu se acordă finanţări nerambursabile pentru activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu excepţia cazului în care aceasta reprezintă o componentă indispensabilă proiectului, fapt constatat de către comisia de evaluare şi selecționare ulterior analizei documentaţiei depuse de aplicant. 9. Categoriile de programe pentru care se aplică prezentul regulament sunt următoarele: - Sportive - Anexa 8 a, - Cultural- Educative - Anexa 8b, - Sociale - Anexa 8 c. 1.4 Principii de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă 10. Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă sunt: a) libera concurență, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar; b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; €) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv; e) excluderea cumulului, în sensul că aceeaşi activitate urmărind realizarea unui proiect de interes local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la Municipiul Suceava în decursul unui an calendaristic; 3 f) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, cu excepția fondurilor financiare cheltuite de beneficiar pentru continuarea programului, în limita plafonului de cofinanțare prevăzut la lit. g); 8) cofinanţarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minim 10% din valoarea totală a finanţării, din partea beneficiarului; h) anualitatea, în sensul derulării întregii proceduri de finanţare în cadrul anului calendaristic în care s-a acordat finanţarea nerambursabilă din bugetul local. 11. Finanţarea se acordă pentru acoperirea parţială a unui program ori proiect în baza unui contract încheiat între părți. 12. În cazul mai multor proiecte, ale unui solicitant, în cadrul aceluiaşi domeniu, trebuie precizată ordinea importanţei lor, deoarece, conform procedurii de aplicare, cel mult un proiect va fi finanţat. 13. În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de la Municipiul Suceava, nivelul finanţării nu_poate depăşi o_treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul Municipiului Suceava. 1.5 Prevederi bugetare 14. Proiectele de interes public local vor fi selecţionate pentru finanţare în_ cadrul limitelor unui fond anual aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Suceava, stabilit potrivit prevederilor legale referitoare la elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea bugetului local. 1.6 Informarea publică şi transparenţa decizională 15. Procedurile de planificare şi executare a plafoanelor de cheltuieli privind finanțările nerambursabile, desemnarea membrilor comisiei de evaluare şi selecţionare, procedurile de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, contractele de finanțare nerambursabilă semnate de autoritatea finanțatoare cu beneficiarii, precum şi rapoartele de execuţie bugetară privind finanţările nerambursabile, constituie informaţii de interes public, potrivit dispoziţiilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. CAPITOLUL II - Procedura de solicitare a finanţării 1. Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 10 al primului capitol. 2. Anual vor exista una sau mai multe sesiuni de selecţie a proiectelor. 3. Procedura de selecţie de proiecte, organizată de Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava va cuprinde urmatoarele etape: a) aprobarea şi publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile; b) publicarea anunţului de participare; C) înscrierea candidaţilor; d) transmiterea documentaţiei (solicitanţii nu au voie să modifice anexele care fac parte integrantă din prezentul regulament); e) prezentarea propunerilor de proiecte; £) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară; 4 8) evaluarea propunerilor de proiecte; h) comunicarea rezultatelor; i) încheierea contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă; j) publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă. 4. Documentaţia de solicitare a finanţării se va întocmi în două exemplare: - un exemplar, în original, însoţit de înregistrarea lui pe suport magnetic - CD, se depune la registratura Municipiului Suceava, situată în b-dul 1Mai, nr. SA; - un exemplar, în copie, rămâne la solicitant, după ce primeşte număr de înregistrare la registratura Municipiului Suceava. 5. Documentaţia va fi întocmită în limba română. 6. Propunerea de proiect are caracter ferm şi obligatoriu din punct de vedere al conţinutului şi trebuie să fie semnată, pe propria raspundere, de către solicitant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. 7. Bugetul proiectului va fi prezentat exclusiv în lei și va rămâne ferm pe toată durata de îndeplinire a contracțului de finanțare nerambursabilă. 8. În vederea organizării selecției de proiecte, pentru a primi finanţare, documentaţiile prevăzute la pct. 9 şi 10 din prezentul capitol se vor depune în termenul stabilit de către autoritatea finanţatoare prin anunţul de participare. 9. Proiectul solicitanţilor persoane juridice va conţine obligatoriu un OPIS cu toate formularele şi documentele în ordinea prevăzută mai jos: a) formularul de cerere a finanţării - Anexa 1; b) calendar competiţional/program eveniment - c) buget narativ - Anexa 2; d) declaraţie pe propria răspundere - Anexa 3; €) bugetul de venituri şi cheltuieli al proiectului — Anexa 4; f) declaraţia de imparţialitate - Anexa 5; 8) curriculum vitae coordonator de proiect - Anexa 6; h) una din anexele 8a, 8b sau 8c, în funcţie de domeniul în care se încadrează proiectul, semnată de luare la cunoștință a programelor care pot fi finanțate din fonduri publice şi a categoriilor de cheltuieli eligibile şi neeligibile. i) dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi e copie extras de cont privind existența sumei ce reprezintă contribuţia proprie la realizarea proiectului (minim 10% din valoarea totală proiectului); copie scrisori de intenţie din partea terţilor; copie contracte de sponsorizare; alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi; j) copii situaţii financiare anuale la data de 31 decembrie a anului precedent (bilanţ contabil), înregistrate la Administraţia Finanţelor Publice Suceava sau la instituţia în subordinea căreia se află solicitantul; în cazul în care acestea nu sunt finalizate, se vor depune situaţiile aferente exerciţiului financiar anterior şi balanța de verificare pentru luna decembrie a anului precedent; k) certificat fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii către bugetul de stat (în original); D) certificat fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii către bugetul local (în original); m) certificat de înregistrare fiscală (C.U.I); n) copie act constitutiv, statutul organizaţiei solicitante, actele doveditoare ale sediului organizaţiei solicitante, acte adiţionale de modificare a actului constitutiv/statutului, hotărâri judecătorești de dobândire a personalităţii juridice şi/sau de modificare a actului constitutiv/statutului după caz; 0) copie certificat de înscriere a persoanei juridice, după caz; p) copie certificat de identitate sportivă (față/verso), însoţit de avizul de constituire/autorizație de funcţionare: e în cazul Programului ”Sportul de performanță”, certificat de identitate sportivă pentru ramura sportivă pentru care aplică; e în cazul Programului "Sportul pentru toţi”, certificat de identitate sportivă pe ramura sportivă ”Sportul pentru toți”. r) dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramura de sport judeţeană, în cazul organizaţilor sportive care aplică pentru Programul ”Sportul de performanță”, iar pentru cei care aplică pentru Programul "Sportul pentru toți”, dovada afilierii la Asociaţia Judeţeană ”Sportul pentru toți” sau la Federaţia Naţională Sportul pentru toţi; s) anexele de la 1 la 8 semnate şi ștampilate se vor pune pe un CD; ş) alte documente considerate relevante de către aplicant. Documentele cuprinse la alineatele a, b, c, d, e, f, g,h,k, 1 se vor depune în original, iar documentele cuprinse la alineatele e, i, m, n, o, p, r, s, ş se vor depune în copie purtând ştampila asociaţiei/fundaţiei/ clubului, semnătura reprezentantului legal şi menţiunea „conform cu originalul”. 10. Proiectul solicitanţilor_persoane fizice va conţine obligatoriu un OPIS cu toate formularele şi documentele în ordinea prevăzută mai jos: a) formularul de cerere a finanţării - Anexa 1; b) program eveniment - c) buget narativ - Anexa 2; d) bugetul de venituri şi cheltuieli al proiectului — Anexa 4; €) declaraţia de imparţialitate - Anexa 5; £) curriculum vitae coordonator de proiect - Anexa 6; 8) una din anexale 8a, 8b sau 8c, în funcţie de domeniul în care se încadrează proiectul, semnată de luare la cunoştinţă a programelor care pot fi finanţate din fonduri publice şi a categoriilor de cheltuieli eligibile şi neeligibile. h) dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi e copie extras de cont privind existența sumei ce reprezintă contribuţia proprie la realizarea proiectului (minim 10% din valoarea totală proiectului); copie contracte de sponsorizare; alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi. i) certificat fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii către bugetul de stat (în original); j) certificat fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii către bugetul local (în original); k) copie legalizată după actul de identitate; ID) anexele de la 1 la 8 semnate și ştampilate se vor pune pe un CD; m) alte documente considerate relevante de către aplicant. Toate documentele de mai sus se vor depune în original. CAPITOLUL III - Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile 1. Vor fi supuse evaluării numai solicitările care întrunesc următoarele criterii de selecționare: a) proiectele sunt de interes public local şi se încadrează în programele din domeniile cuprinse la punctul I din anexele 8a, 8b sau 8c; b) este dovedită capacitatea organizatorică şi funcțională a beneficiarului finanțării prin: — experienţa în domeniul administrării altor programe şi proiecte similare; — experienţa în descrierea, scrierea şi managementul proiectelor; — căile şi modalităţile de identificare a beneficiarilor proiectului (cetăţenii, comunitatea); — capacitatea resurselor umane de a asigura desfăşurarea programului sau proiectului la nivelul propus; — experiența de colaborare, parteneriat cu autorităţile publice, cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din strainătate, dupa caz. [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă