24 noiembrie 2021 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu

HCL 290/2021 Suceava adoptată

Hotărâre privind avizarea Regulamentului de organizare și funcționare a pieței en gros deținute de S.C. TMT FLOWERS SRL

Denumire
Hotărârea nr. 290 din 2021 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
290 / 2021
Data
24 noiembrie 2021
Inițiator
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se avizează regulamentul de organizare și funcționare a pieței en gros „VERDE” de pe Calea Unirii, nr. 31A, Suceava, deținută de S.C. IMT FLOWERS S.R.L. (cu sediu în Iași). Înseamnă pentru locuitori că regulile pieței, inclusiv condițiile de funcționare și respectarea normelor, sunt verificate de autorități; impactul financiar sau de termene se va reflecta în eventuale costuri sau facilități legate de accesarea pieței, potrivit regulamentului avizat. Nu apar detalii despre taxe, termene exacte sau zone urbane cu modificări imediate în acest text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se avizează Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei en gros „VERDE” situate în municipiul Suceava, Calea Unrii, nr. 31A, deținută de S.C. IMT FLOWERS S.R.L., cu sediul în municipiul Iaşi, Calea Chişnăului, nr. 23, construcţia CS, judeţul Iaşi, având CUI 33705598 şi numărul de ordine în registrul comerţului J22/3027/2020, reprezentată prin Lozovanu Nicolae şi Timofti Valeriu, în calitate de administratori, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 Xwww.primariasy.ro, primsv 8 primariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind avizarea Regulamentului de organizare și funcţionare a pieţei en gros deținute de S.C. TMT FLOWERS S.RL. Consiliul Local al Municipiului Suceava Având în vedere referatul de aprobare al domnului Primar Ion Lungu şi doamnei Viceprimar Teodora Munteanu, înregistrat sub nr. 36589/27. 10. 2021, „raportul Serviciului autorizare activităţi comerciale, În temeiul prevederilor art. 4 lit. p) din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale H.G.R. nr. 333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 99/2000; Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Hotărârea nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare şi punctul 4 al Cap. 1 - prevederi generale din Regulamentul-cadru pentru funcţionarea pieţei, prevederile Ordinului nr. 980 din 3 decembrie 2003 pentru stabilirea condiţiilor minime obligatorii la comercializarea produselor agricole şi agroalimentare în pieţele de gros, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, ministrul agriculturii, apelor şi mediului şi ministrul sănătăţii; Având în vedere prevederile art. 13 și art. 14 din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere cererile înregistrate la Consiliul Local al Municipiului Suceava sub nr. 146/04.08.2021 şi 180/29.09.2021, prin care S.C. TMT FLOWERS S.R.L. a solicitat avizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei en gros; În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. £), art. 139 alin. (1), şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgentă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1) Se avizează Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei en gros „VERDE” situate în municipiul Suceava, Calea Unrii, nr. 31A, deținută de S.C. IMT FLOWERS S.R.L., cu sediul în municipiul Iaşi, Calea Chişnăului, nr. 23, construcţia CS, judeţul Iaşi, având CUI 33705598 şi numărul de ordine în registrul comerţului J22/3027/2020, reprezentată prin Lozovanu Nicolae şi Timofti Valeriu, în calitate de administratori, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. Art. 2. (1) S.C. TMT FLOWERS S.R.L. răspunde de respectarea cerinţelor de dotare și organizare a pieţei conform reglementărilor legale, pe tot parcursul funcționării. (2) S.C. TMT FLOWERS S.R.L. are obligaţia de a respecta măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 în cadrul pieţei en gros „VERDE”, conform prevederilor legale în vigoare. (3) Administraţi atorul: “pieței. S.C. TMT FLOWERS S.R.L. asigură buna funcționare a acesteia, cu respectarea prevederi] âr] A&gală în ine are. Art. 3. Primarul. municipiul Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei: hotărâri. 2 N PREŞEDINTE DE ŞED CONTRAS AZĂ OVIDIU-PAUL HRIŢCU SECRETAR GENERAY AL MUNICIPIULUI A Jrs. IO TAC Nr. 290 din 24 noienii Nr, consilieri Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenţi care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot 290 22 21 -- 19 -- 2 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCȚIONARE A PIEŢEI EN GROS „VERDE” SUCEAVA CAPITOLUL I 1.1. CADRU LEGISLATIV PENTRU ORGANIZAREA PIETEOR IN ROMANIA 1. Constituţia României, art. 108 — privind emiterea de Hotărâri şi Ordonanţe ale Guvernului; 2. O.G. nr. 99 / 2000 — privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 650 / 2002; 3. H.G. nr. 348 din 18.03.2004 privind exercitarea comertului cu produse si servicii de piata in unele zone publice 4. Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215 / 2001 cu modificări şi completări ulterioare; „5. 0.G. nr. 71 / 2002 — privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat, de interes local — aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003; 6. Ordinul nr. 601 / 2002 — privind actualizarea clasificării activităţilor din economia națională — COD CAEN; 7. Ordinul comun nr. 259 / 2003, 980 / 2003 şi 65 / 2004 — emis de Agenţia Naţională a I.M.M., Ministerului Agriculturii şi Sănătăţii, pentru stabilirea condiţiilor minime de comercializare a produselor agricole şi agro-alimentare în pieţe de tip gros; 8. Legea nr. 53 / 2003 — de aprobare a noului Cod al Muncii; 9. Legea nr. 252 / 2003 — privind registrul unic de control; 10. Ordonanţa nr. 21 / 1992 republicată în 2007, cu modificările ulterioare, privind protecţia consumatorului; 11. H.G. nr. 1334 / 2004 — de modificare şi completare a H.G. nr. 661, privind procedura de eliberare a certificatului de producător agricol, precum şi modul de acces la comercializare, evidenţă şi control; 12. H.G. nr. 1614 / 2003 — privind producerea şi valorificarea legumelor de camp; 13. H.G. nr. 954 / 2005 — Reguli specifice pentru comercializarea alimentelor de origine animală; 14. 0.G. nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completarile ulterioare; 15. Legea nr.145/2014 - care stabileşte măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. | 16. Legea nr.333/2003 privind Paza Obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor. Actele normative enumerate în prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare, stabilesc reguli specifice de comerţ cu amănuntul şi en gros precum şi servicii de piaţă în zonele publice. Prin acest cadru legislativ se reglementează ansamblul mecanismelor şi instrumentelor care privesc organizarea de piaţă, consolidarea şi funcţionarea eficientă a pieţei de produse. 1.2.DISPOZITII GENERALE 1.2.1. Prezentul regulament conţine condiţiile şi regulile prin care se asigură administrarea şi utilizarea locurilor de desfacere din piaţa en gros „VERDE” Suceava precum şi drepturile şi obligaţiile ce revin persoanelor care administrează sau folosesc locurile de desfacere din aceasta piata en gros. 1.2.2. Regulamentul se aplică tuturor activităţilor desfăşurate în incinta pieţei de gros „VERDE” Suceava pentru protejarea intereselor tuturor participanţilor la actul de vânzare-cumpărare. 1.2.3. Prevederile regulamentului pot fi completate prin regulamente specifice anumitor servicii generale sau comune, administrate sau concesionate de piaţă. 1.2.4. Sediul pieţei - municipiul Suceava, Calea Unirii, nr.3 la, judetul Suceava. 1.2.5. Administratorul pieţei en gros „VERDE” SuceavaesteS.C. TMT FLOWERS SRL, cu sediul social in municipiul Iași, Calea Chișinăului, nr. 23, construcția C 5, județul Iaşi, înregistrată la ORCIasi sub nr.J22/3027/2020, CUI RO 33705598, reprezentata legal prin administratoriiLozovanu Nicolae siTimofti Valeriu CAPITOLUL II TIPUL PIEŢEI ŞI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE Piaţa agroalimentară en gros "VERDE" situată în municipiul Suceava, Calea Unirii, nr.3lA, este o piaţă cu sediu permanent destinată comercializării in principal de legume si fructe proaspete, produse alimentare, in special agroalimentare şi a produselor nealimentare din grupele de marfuri solicitate de producatorii agricoli. 2.1.ACTIVITĂŢI SPECIFICE e închirierea sau concesionarea de spatii comerciale; e facilitarea accesului utilizatorilor la instalaţiile tehnice din dotarea pieţei; * facilitarea accesului utilizatorilor la serviciile generale şi utilităţile pieţei. 2,2. ACTIVITĂȚI ŞI SERVICII COMPLEMENTARE: e activități de întreținere a instalaţiilor, echipamentelor tehnice şi a serviciilorde utilitate publică; e activităţi ale agenţiilor pentru curăţenie şi pază; e activităţi specializate: alimentaţie publică, încârcare-descârcare mărfuri, transport intern. 2.3,SERVICII SI ECHIPAMENIE PUSE LA DISPOZITIE DE PIATA EN GROS „VERDE” SUCEAVA e servicii generale pentru apa, electricitate, depozitarea temporara si transportul deseurilor, curatenie si paza, al caror costuri este cuprins in taxa de intrare si in contractele incheiate cu utilizatorii; e servicii particulare pentru: transport intern, recuperare ambalaje, puse la dispoziţie de piaţă contra unor taxe suportate de utilizatori; e piata nu ofera in cadrul contractelor de inchiriere/concesiune sau prin taxe percepute special, echipamente, instalatii si servicii. comune, cum sunt: camera de frig sau cu atmosfera controlata, instalatii de coacere, prajire, macinare, sortare, ambalare. Fiecare stand pus la dispozitie de piata este bransat la reteaua de curent electric, cu grup de masura individual, astfel incat utilizatorii, in functie de nevoi, isi pot monta, pe cheltuiala proprie, camere de frig sau cu atmosfera controlata ori alte echipamente sau instalatii specifice. 2.4. UTILIZATORII PIEŢEI e Operatorii pieţei en gros „VERDE” Suceavapot fi: producători agricoli şi asociaţii ale acestora, comercianţi de gros şi cu amănuntul, consumatori colectivi, prelucrători industriali. e Utilizatorii de servicii, amenajări şi instalaţii aparţinând pieţei sau situate în incinta acesteia, care sunt admişi în piață numai în baza autorizaţiilor de funcţionare sau a avizelor prevăzute de legislaţia în vigoare. e Agenţii comisionari şi mandatarii autorizaţi, care au obligaţia de a pune la dispoziţie administraţiei pieţei en gros „VERDE” Suceavadocumentele referitoare la tranzacţiile efectuate pentru clienţii lor. 25. ALOCAREA SUPRAFETELOR PENTRU STANDURI SI COMERCIALIZAREA PRODUSELOR e alocarea suprafețelor standuri si pentru comercializarea produselor se face la cererea scrisă a solicitantului, prin încheierea contractelor de închiriere sau concesionare sau prin completarea unor formulare-tip, pentru perioade de timp determinate sau pentru utilizarea ocazională a pieţei; e stabilirea zonei de amplasare se face în funcţie de natura produselor și frecvenţa utilizării suprafeţelor, se pot acorda priorităţi pentru utilizatorii pieţei care comercializează cantităţi mari de produse; e piata en gros "VERDE" Suceava are organizate spaţii de vânzare distincte şi semnalizate corespunzător, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deținători ai unui atestat de producător şi ai unui carnet de comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obținute din propria fermă/gospodărie. În cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, administratorii pieţelor asigură accesul în piață pentru comercializarea produselor agricole în baza adeverinţei emise de către primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află propria fermă/gospodărie, din care să rezulte suprafața de teren agricol și/sau efectivele de animale pe care le deține/exploatează și structura de culturi, potrivit modelului din anexa care face parte integrantă din Legea nr. 145 din 21 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, şi avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, sau, în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative, de către entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; procentul de alocare a spaţiilor de vânzare rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui atestat de producător şi ale unui carnet de comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obţinute din gospodăria/ferma proprie este de minimum 40% din totalul spaţiilor de comercializare existente; temporar, în perioada decembrie-martie, în situaţia nesolicitării și neocupării structurilor de vânzare de către producători, acestea pot fi alocate și comercianților, urmând să fie eliberate la solicitarea unui producător agricol în termen de 24 de ore. spaţiile de vânzare distincte prevăzute mai sus respecta cerinţele legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranța alimentelor. Producătorii agricoli persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, care comercializează doar producţia obținută în propria fermă/gospodărie, care deţin cod de înregistrare fiscală cu activitate principală cultivare/producție, pot ocupa spaţii de vânzare care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deținători ai unui atestat de producător şi ai unui carnet de comercializare. În acest caz, producătorii agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/ întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, prezintă obligatoriu administratorului pieţei adeverinţa emisa de către primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află propria fermă/gospodărie, din care să rezulte suprafaţa de teren agricol şi/sau efectivele de animale pe care le deține/exploatează şi structura de culturi, potrivit modeiului din anexa care face parte integrantă din Legea nr. 145 din 21 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol şi avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, sau, în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative, de către entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de 5: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În situaţia în care producătorii agricoli persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, care comercializează producția obținută în propria fermă/gospodărie, care deţin cod de înregistrare fiscală cu activitate principala.cultivare/producţie, desfășoară acte de comerț cu alte produse decât cele obținute din propria fermă/gospodărie, aceștia nu mai beneficiază de facilităţile prevazute in prezentul alineat. e Închirierea şi desfăşurarea activităţilor în spaţii care nu respectă cerințele sanitare veterinare şi pentru siguranța alimentelor este interzisă. e deţinătorii de amplasamente au obligaţia de a monta în faţa fiecărui amplasament un panou sau o firmă cu datele de identificare a societăţii sau a persoanei deţinătoare; e utilizatorii amplasamentelor pot face amenajări ale acestora, pentru asigurarea condiţiilor specifice produselor, pe cheltuiala proprie şi în baza unor planuri avizate de către administratorul pieţei şi de către autoritatea locală de sănătate publică; amenajările urmează a fi dezafectate la încetarea activităţii, de către utilizatorii respectivi; e utilizatorii amplasamentelor în care se depozitează sau se comercializează produse alimentare de origine animală îşi pot desfăşura activitatea numai după obţinerea autorizaţiei sanitare veterinare de funcţionare, emisă de DSVSA Suceava, conform legislaţiei în vigoare. 26. MĂRFURI COMERCIALIZATE ÎN PIAŢA EN GROS „VERDE” SUCEAVA Mărfurile comercializate în piaţa de gros„ VERDE” Suceavasunt: legume şi fructe, proaspete, în principal, flori inclusiv artificiale, şi articole pentru acestea, răsaduri de legume şi flori, arbuşti, pomi fructiferi, furaje, cereale, seminţe şi alte produse agroalimentare de cerere curentă. În piața de gros mai pot fi comercializate: produse industriale, cum ar fi unelte şi echipamente agricole, articole de uz gospodăresc realizate de mica industrie sau de micii meşteşugari, precum şi unele articole nealimentare de cerere curentă. Pe măsura dezvoltării activităţii şi fără a încălca prevederile legale,în incinta pieţei îşi mai pot desfăşura activitatea şi alți agenţi economici care se ocupă cu alimentația publică şi care valorifică produse alimentare şi nealimentare. 2.7. PROGRAMUL DE FUNCTIONARE Programul de funcţionare al pieţei de gros „VERDE” Suceavaeste non stop. Programul se aprobă şi se modifică de câtre conducerea pieţei de gros „VERDE” Suceava. Programul de funcţionare se afişează vizibil, la intrarea în piaţă. 2.8. ACCESUL IN INCINTA PIETEI EN GROS „VERDE” SUCEAVA e Intrarea şi ieşirea persoanelor din piaţă se realizează pe baza permisului sau ecusonului de acces. e Documentul de identificare pentru utilizatorii pieţei, respectiv ecusonul, trebuie să conţină: fotografia, numele şi prenumele deţinătorului, funcţia sau calificarea în cadrul pieţei. e Activitatile de aprovizionare comerciala sunt premise utilizatorilor numai "in timpul programului de functionare a pietei; e La intrarea în incinta pieţei, orice lot de marfă trebuie să fie însoţit de documentele de provenienţă; e Loturile minime admise pentru intrare sunt stabilite periodic de conducerea pietei. 2.9. VANZAREA PRODUSELOR Operațiunile de vânzare a produselor se efectuează personal de părţile interesate sau de reprezentanţi ai acestora. Vânzătorii trebuie să deţină documente de provenienţă a mărfurilor oferite şi să întocmească documentele de livrare a mărfurilor vândute. Este admisă vânzarea numai pentru produsele a căror calitate este corespunzătoare standardelor de comercializare şi reglementărilor în vigoare. Sunt interzise vânzarea şi depozitarea produselor contrafăcute, alterate sau care dăunează în orice fel sănătăţii şi securităţii consumatorilor. Comercializarea produselor din sectorul agricol obţinute din gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate, a atestatului de producător și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Producătorii agricoli, cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene, care comercializează produsele agricole proprii în spaţiile publice din România, sunt exceptați de la prevederile alineatului precedent. Aceştia își desfăşoară activitatea în baza documentaţiei legale din statul membru de origine. Producătorii agricoli au obligaţia afişării la locul de vânzare a etichetei de produs, pusă la dispoziție de administratorii pieţelor, care conţine următoarele elemente: 1. numele si prenumele/denumirea producătorului;seria şi numărul atestatului de producător; 2. denumirea produsului; 3. localitatea de origine; 4. data obţinerii produsului; 5. preţul de vânzare. e Administratorii pieţei en gros „VERDE” Suceava au obligaţia de a informa organele competente pentru verificarea activităţii de comercializare cu produse agricole despre neafișarea la locul de vânzare, de către producătorii agricoli, a etichetei de produs. e Producătorii agricoli au obligaţia să deţină la locul de vânzare următoarele documente: a) copie după atestatul de producător și copie după fila din carnetul de comercializare vizată anual în cazul producătorilor agricoli persoane fizice; b) copie după certificatul de înregistrare la registrul comerţului în cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi _individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016. e Supravegherea afişării documentelor prevăzute de eticheta de produs și verificarea deține [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă