HCL 244/2026 Suceava adoptată
HOTĂRÂRE privind completarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Suceava - Anexa nr. 19 – Bunurile mobile – autovehicule abandonate și fără stăpân trecute în proprietatea privată a municipiului Suceava prin Dispoziția primarului în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale
- Denumire
- Hotărârea nr. 244 din 2026 a Consiliului Local Suceava
- Emitent
- Consiliul Local Suceava
- Număr
- 244 / 2026
- Data
- 31 iulie 2026
- Inițiator
- Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu
- Localitate
- Suceava, județul Suceava
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă completarea Anexei nr. 19 la Hotărârea Consiliului Local din 2020, pentru a include bunuri mobile — 32 autovehicule abandonate și fără stăpân, trecute în proprietatea privată a municipiului Suceava, în registrul bunurilor din domeniul privat. Aceasta înseamnă că municipiul poate deține oficial aceste autovehicule abandonate, conform legii, iar localitatea poate gestiona și, după caz., valorifica sau soluționa existența lor, în termene și proceduri stabilite de lege. Decizia asigură evidența și reglementarea juridică a acestor vehicule în inventarul municipal.
Documente
- hcl 244.pdf
Text
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(primariasv.ro
îi” Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind completarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Suceava -
Anexa nr. 19 — Bunurile mobile — autovehicule abandonate și fără stăpân, trecute în proprietatea
privată a municipiului Suceava prin Dispoziţia primarului, în conformitate cu prevederile Legii nr.
421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, pe terenuri aparținând
domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava dl. Vasile Rîmbu,
înregistrat sub nr. 38096 din 23.07.2026, Raportul Serviciului cadastru, patrimoniu înregistrat sub
nr.38097 din 23.07.2026 Avizul Comisiei Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Cadastru și Protecţia
Mediului, Avizul Comisiei Buget — Finanţe, Fonduri Europene, Strategii de Dezvoltare şi Avizul
Comisiei Juridică, de Disciplină, Servicii Publice, Administraţie Publică şi Ordine Publică;
În baza prevederilor H.C.L. Suceava nr. 26 din 30.01.2020 privind atestarea bunurilor imobile
ce aparţin domeniului privat al municipiului Suceava;
Potrivit prevederilor Hotărârii nr. 392 din 14.05.2020 privind aprobarea normelor tehnice
pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al
orașelor, al municipiilor și al judeţelor;
În conformitate cu prevederile art. 553 alin. (1), ale art. 555-556, ale art. 557 alin. (2) şi ale
art. 539, din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 421 din 27.06.2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără
stăpân sau abandonate, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității
administrativ-teritoriale;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1)
lit. a), art. 354-355 şi ale art. 357 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.]. Se completează Anexa nr. 19 la H.C.L. Suceava nr. 26/2020 cu modificările și
completările ulterioare, privind atestarea bunurilor imobile ce aparțin domeniului privat al
municipiului Suceava cu bunurile mobile — 32 autovehicule abandonate şi fără stăpân, trecute în
proprietatea privată a municipiului Suceava prin Dispoziţia Primarului, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 421/200 ificată, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân, așa cum
sunt evidenţiate în Anexa, arte integrantă din prezenta hotărâre.
[ i Shceava prin Serviciul cadastru, patrimoniu. și Direcţia
Financiar — Contabilita şi Bugct lu e la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
CONTRAȘEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI
GHEORGHE — ALEXANDRU MOLDOVAN
is
CĂ Doe
LO BOGHE Spa Cta
i ==
Nr. 244 din 31 iulie 4026
Nr. consilieri care
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți NU şi-au Nr. voturi __Nr. voturi Nr. voturi
HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
244 23 19 --- 19 ---
€CEISSNTILN8NAA8DI PAb9ONS WOYV St AS no yeuopuege s
“p6 'de “V'9sV 8p'19 BIeOŢNo “I9|SĂ) Wsunţony [noryoAoyne
“V 8p'1u “DSoSRIEN Epens
“ULIOJ] ULLIPVy nIuouy
LLIGSAĂTNODIOXXNOAM BAe2oNS Tinepeă AZD €£0 AS nunsegţe| yeuopueqe d
“TEIU ION HO9S EpPeNS |9I2OJN9 “PIOoq Visunomny| [nomgoAopne
“IPIAO [9101A [nauo$
LESIOCAAZACZZZMAM 1Se] “ueoudod SOD 87 AS “nnseqje aeono| yeuopueqe 2
UNULOI “LIOJRULA “uo3emsXyJoA VuSIIn3onVy| jnorgoaoyne
12S “6'1U “NueeaIQaI NIAI]
PPeNS “PUIUeIO) POIJEL
ILCSS0USZdSZZZSSA eAeoons “['de XSD bl AS| veuopuege A
*D'9S “p7'1Q “ZU 19ZOŢn[99 |PIe[Norevuur op gumu n9 [nomoAone
BPEI)S * UPAŢ A0J0p9] “UI 9IeOŢNo “yeo$ LusiInyony
TOLSSON8SIMH6EDLAA PAB3ONS DON SO AS 3Ie[noimeuui euopueqe [
“V88['Iu “TuoAgiqunq JP IeUnuU no “Q[e| [nomgoAopne
PUunuu09 “Tuo3ejes a1eo[no %023n9q Wsinomy
12S "TUS UUI9SIS JOOY-I2 |]
ININ[NoIaA poa “Aa
nISe$ a12$ 4E2Wpu2p! 3P Al2)Uaulaă | saavanuog YIN
[e e3o] (naoșturjoq
2H1Q0tu 1unung — ] Dount)92$'
UEdE)S EIEJ 1 a)euopueqe 3[no1ya3403ne - 3jiqour 3pinung - 6['1u exouy
PABONŞ INȚNIdIoIunȚA [e YeAnad in[nrusuuop e]
OZOZ/97 "1DH up 61'1u 19xauy eorea[dui0o purauid
geo 0 "Te hhpg + PoeioH El 1-1 exouy
HăV LI I4dWNOD
BAPSONS LV
eAeson$ mn[nrdrorunuu
[e JEALIC IN[NIUBUIOp IN[NIEVUSAUL POIIUIDOIUI NIȚuad g[eroods PISIUI0-
PAPOONS [NIdrorunyA
eAeooNS [njopnf
| ZE00049Hr VOXXHOIM eAeoON$ “77'de “y'9s “AIA MHYV 01| yeuopueqe YI
“Z"IU “SNU9A E99[V Epens |AS OIe[NoIDeUIuI 9p IBuunu| normgoaoşne
“9509 nIpne[) ONIeA9S 118 dreo[no “p10q Lustanyopny
SP099040979SM418S Ă IuesoJog AV €l AS| veuopueqe [3]
“LIU SUEIMONȚ UPJO)S JPIe[noreurur 9p zuunu “113| norqoaoyne
PpPeIS “PLIN PUNSII) |9IPOŢNO “BJOAOL UUISInomny!
N1y3102y0) 9S9107go%pnf
10)N99X7 Noug
PO€SO88ETXAASTIINN nSoanong “| 107995 DAV £c Dv) jeuopueqe (A!
“epIeSUeUU “E"de “7 PIOUIPO |OIE[NOIEUIUI SP Igumu “Je |nomyoAoyne
“9G'IU “PIJIZeIg] pers |9IEOŢNO “PIOR tusinyony
_ “VS UIOOSUtI], PIuoUnIA
S88ct0ă1ZNIZZZSSA jureoN ODWA 0€ LN] yeuopueqe II
“SOL ['1u “ouopuv eInepunj |PIe[norpevuur 2p Igumu “nsoa [nomgoAoyne
EPEIJS “ÎUIPON -HOIPULA |9I2OŢNO “eos vustanţoiny!
YES “9HIQeO) TEUIW Ue10J4
T0S690L£9009UWILA4A DOd €l AS 2rejnormeurui yeuopueqe OI
op gumu “8 oreo[no| pnormqpoAoșne
“OIU99$S |neuoy vustnony
8LS90U LAIODXXAOIM BAb3IS LLH 6€ AS SIe[nonajeuruj euopueqe 6
“686'U “TuoAgiqun 2p gunu “nseaţe| jnorqonoyne
“TIS UIOd 094 oIeo[no “pIog grejinony
9tpptOSX8049.L0'I0M eAeoonş 's'de “g AEX 60 AS| veuopueqe 8
"OS “ETA'1Q “EE“IU “HOnorA |PIejnorneuur ap „gumu “13| jnowqoAopne
PpPeIS COȚISEA Iqosojez l9reo[no [940 vustnomy!
86SC8XtdIAOXXd0IM PAeSONS 61 NIL 89 AS oIe[nomeuruy yeuopueqe L
“m[nuerono31oug epens PP Jeuunu “NISeQJe| jnormgoaoşne
“puri S|etuluy O1d eljeroos |PIeOŢN2 “pIog grejpnomny!
POPOLOGOLIAGIALV'IA PARSONS “S "IAD LO AS 9Ie[normeuul| yeuopueqe 9
"de *0'os “0/19 “pl 1u “gpoA PP Ieunu “nISegle| |norgoaoșne
| ezn epens “Tys 3iseplv. |91eo[no oomae uustnony
€9L8SSMXZI1ZZZM AM IBUUINU EIEŢ 9PI9A 2I2OJNO| yeuopuzqe | Sz
“uo3eMXJoA VuSIIn3ony| [norgoAoşne
Igumu ge “nI3ou| yeuopueqe LA
91e0[no “epzew VUSImonV| pnorqoAoyne
1LE99£V 10100LCa0M TĂX €1 [Q oIejnomeuru, yeuopueqe €Z
op gumu “418 9reo[no| pnompoaomne
“s2p3919W UISLINIONV
6Y696LstHVVas"1INN ngoeg “/['de *q'os Vad S9 Da] veuopueqe [44
“TI'1U “N9S99egq SPJODIN |PIe[Nomeuuul 9p Jgunu “g[e [NoryoAone
BPeI)S “ULIOC SWeIOpnI |9IEONO “PLD Uusinony
186110918019X0'10M TueS0Jog NED s LE] vuopurqe IZ
*99 “1u “pode$ edog epens |9Ie[noLneuur 2p Igumu “Qje| norqonone
“eSnpugag nueounpio) |91eo[no Ț9dO tusumony
T066698£săĂLASAINN PAeSONS “8'de “os "14719 TAN IL AS| yeuopueae 07
“LEU “OIeWN [99 Uego)$ J9Iejnorpeurur op rerunu “nSod| jnorgoAojne
| ePens “INdŢ AJOSUJ ey[y_|9I2Omo “ere vustuumony! a
69€1L8SPHEoasSĂINN PAeaon$ “8de "os “1419 H'TX CI AS| yeuopueqe 6l
“LEU “912 [99 UegoS JPrepnoreurur 9p agtunu “n$04| nongoAopne
epPeI)S [INI AJOSUŢ EJ[y |PIeO[Nno “ere wusinoiny!
LE6S1CS00S8OAWHI eAeoon$ *€'de N'TX LO AS S1ejnoteuuul, yeuopueqe 8I
“OS “V6'19“I['u *nosoug |9p Iguinu “OpI2A| nonoAone
331020 [np-E “TUI e3oirA |9Ie0[No “epuoH vusunţoiny
VISEPOTISEAOLO'IOM PAboonS *8s'de “y'os AH Pl AS| yeuopueqe LI
“BETIQ “Vp8 '1u “mru |9remmoreuur 2p agumu “113| noryoAopne
POJED EPEIS “TEUIJA NOUA |9Ie0[no [940 uusuinojny!
Op6£81SP8b'IHVO'I0M BAe9ONS XWD €l AS) veuopueqe 91
Sp['1U “eUneIS “EHIOH — PIe[noueuuur 9p Igumu “18| norqoAoyne
YeŞ “euelIpy onpuz)s [91e0[no [940 wusumyomny!
SELCEGCESAPOVALAA tAe3on$ AXĂ €9 AS) yeuopuege SI
“prde “qrosOL19“p['mu |9Ie[noreuru, ap Igumu “18| nomgoAoyne
“EpOA tzn) DI2OŢNO jneuoy Lusunony
epeS “eunsuI) 1dIV [JeAt[]
IRUMU PIBI “118 AIe0[n2| yeuopueqe ZE ]
i *O9puoW PI0g UuSHanojny| pnorqoaoșne
(DAZ ££8 [O arelnomeuuuţ — yeuopueqe LE
op Igumu 13 axeojno| norgoaoyne
“uo3eMsXJoA VUSIINIOIN VI
IBUMU EIEy “118 AIe0[n2| yeuopueqe 0€
“uo3emsXyJoA VUSIIN3OINVy| [norqoaoyne
8087Z04MZEEZZZMAM IRuunu ŞI; “415 91609, jeuopueqe | 67
“uo3emsxyOoA vasranoiny| [normgonojne
S60891C£ZN6ZZZMAM >gunu| jeuopueqe | 87
BIRy “OIEUL 9IPOŢNO “0[0dj [normoAomne
us3eMSXJOA VISIIN)ONy
GOLTEEM60 PbLESO AS aIejnotmeuiuț yeuopueqe LG
ap gunu “najsegţe| jnomqoAoyne
118 9IeO[NO “BOIOUISINUS
GPPTO0OXI1ZZZAMAM AIEȚNOLEUIUI jeuopueqe | 97
op gwunu “npseqje aIe0[n9| [norgoAoyne
“uo3eMXJoA VUSLINIOIN
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 240/2026HOTĂRÂRE privind aprobarea asocierii dintre Municipiul Suceava și S.C. GROUP RBN S.R.L. în vederea realizării unei străpungeri…HCL 241/2026HOTĂRÂRE privind apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unor bunuri imobile nou identificateHCL 242/2026HOTĂRÂRE privind completarea Anexei nr. 18 la H.C.L. Suceava nr. 26 din 30.01.2020 privind atestarea bunurilor imobile ce aparțin…HCL 243/2026HOTĂRÂRE privind aprobarea eliminării poziției nr. 14 din Anexa nr. 13 din inventarul bunurilor imobile ce aparțin domeniului…HCL 245/2026HOTĂRÂRE privind trecerea unor bunuri din domeniul privat al municipiului Suceava în domeniul public al municipiului SuceavaHCL 246/2026HOTĂRÂRE privind aprobarea procedurii de închiriere a bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului Suceava fără…HCL 247/2026HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de vânzare directă a terenurilor având destinația de curți – construcții pe care se…HCL 248/2026HOTĂRÂRE privind acordarea dreptului de superficie asupra unei parcele de teren proprietate privată a municipiului Suceava…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.