MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(4primariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind asocierea între Municipiul Suceava și
Muzeul Naţional al Bucovinei
Consiliul Local al municipiului Suceava,
Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Suceava înregistrat cu nr. 24124
din 13.06.2024, Raportul Serviciului Buget şi finanţare învățământ, înregistrat cu nr. 24125 din 13.06.2024
şi Avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară.
În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare.
Potrivit "Regulamentului privind încheierea contractelor de asociere între Municipiul Suceava şi
persoane juridice, în vederea realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes
public local", aprobat prin HCL nr. 3/31.01.2024 şi a Bugetului Local aprobat prin HCL. nr. 29/08.02.2024.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. (e), alin. (9), lit. (a), art. 139, alin. (3), lit. (£) şi art. 196, alin
(1), lit. (a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Muzeul Naţional al Bucovinei, pentru
perioada 15.07.2024 — 30.08.2024, în vederea finanțării şi realizării în comun a acţiunilor de interes local
cuprinse în proiectul Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare", ediția a XVI-a, care vor avea loc
în Municipiul Suceava, astfel:
spectacole medievale desfășurate în Cetatea de Scaun a Sucevei, muzeul având calitatea de
organizator, iar municipiul de finanţator.
Art.2, Contribuţia Municipiului Suceava la această asociere constă în alocarea sumei de 350.000
lei.
Art.3. Se aprobă contractul de asociere în forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre şi se
mandatează Primarul Municipiului Suceava în vederea semnării acestuia.
Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Municipiului Suceava
prin serviciile de specialitate
CONTRAYEMNEAZĂ
SECRETAR GENE AL MUNICIPIULUI
Jrs. 1 IUTAC
Nr. 193 din 04 iulie 2024
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenţi care NU şi-au Nr. voturi „Nr. Voturi Nr. voturi
HCL funcție exercitat dreptul PENTRU IMPOTRIVA ABŢINERE
de vot
193 23 21 bas 21 —— ni
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod poştal: 720224
www.primariasv.ro. primsvi4)primariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
DIRECŢIA BUGET, CONTABILITATE ȘI FISCALITATE
SERVICIUL BUGET ŞI FINANȚARE ÎNVĂȚĂMÂNT
CONTRACT DE ASOCIERE
ÎN maoaaceaceeaeo ASOR 2024
1. MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în b-dul 1 Mai. nr. SA, jud. Suceava,
cod fiscal 424479, tel. 0230/212696. fax 0230/520595, cont bancar nr.
RO07TREZ24A4675000592200X deschis la Trezoreria Municipiului Suceava reprezentat prin
ee. ION LUNGU - Primar, împuternicit prin dispoziţiile art. 154, alin. 6, din O.U.G. nr.
57/2019, privind Codul Administrativ, republicată, să reprezinte interesele unităţii administrativ
teritoriale,
şi
2. Muzeul Naţional al Bucovinei, cu sediul în Municipiul Suceava, str. Ștefan cel Mare.
nr. 33, judeţul Suceava, cod fiscal 4244628, având contul bancar
RO86TREZ59121G365000XXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Suceava. reprezentat
prin di Constantin-Emil Ursu. director general și coordonator al proiectului. telefon
0744/377679, director.general(4)muzeulbucovinei.ro şi dna Asica Leizeriuc, responsabil
financiar, telefon 0746/286828 s-a încheiat prezentul contract de asociere. în baza HCL nr.
canucanacae din 27.06.2024.
Articolul 1. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract îl constituie asocierea între Municipiul Suceava şi Muzeul
Naţional al Bucovinei. denumită în continuare Asociat, pentru perioada 15.07.2024 —
30.08.2024. în vederea finanțării şi realizării în comun a acțiunilor de interes local cuprinse în
proiectul Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare'!, ediţia a XVI-a.
Necesitatea realizării acestui proieci se datorează dorinţei de promovare a identităţii şi
specificității locale şi regionale, de protejare a patrimoniului cultural și de conştientizare a valorii
acestuia de către comunitate.
Realizarea unui proiect de acest fel promovează diversitatea culturală. care la rândul său.
asigură climatul sănătos pentru buna convieţuire şi coexistenţă în comunitate.
Dezvoltarea culturală a unui oraș este facilitată de promovarea întregii bogății
patrimoniale în propriul spaţiu cultural.
Scopul proiectului îl reprezintă promovarea interacțiunii culturale, punerea în valoarea a
monumentelor medievale din Municipiul Suceava și valorificarea turistică a patrimoniului.
Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie popularizarea şi impunerea
evenimentului ca punct de reper pe agenda culturală locală, regională, naţională şi internaţională,
precum şi cultivarea gustului publicului vizitator pentru actul cultural de calitate realizat în spirit
medieval.
Alte obiective specifice proiectului:
“+ protejarea patrimoniului cultural şi valorificarea resurselor culturale, a elementelor de
identitate locală şi regională, pentru o dezvoltare teritorială durabilă;
+ promovarea şi dezvoltarea diversităţii locale. regionale, naţionale şi a turismului cultural:
+ promovarea dialogului intercultural şi întărirea identității culturale;
"+ valorificarea patrimoniului şi a moştenirii culturale din regiune;
“+ promovarea Municipiului Suceava, promotor şi susținător al activităţilor culturale.
Articolul 2. Durata contractului
Contractul se încheie pentru perioada 15.07.2024 — 30.08.2024.
Articolul 3. Contribuţia părților
3.1. Contribuţia Municipiului Suceava în această asociere constă în alocarea sumei de
350.000 lei.
3.2. Contribuţia Asociatului, constă în:
- organizarea activităţilor ce se vor derula cu acest prilej;
- alocarea sumelor ce vor rezulta ca necesare în scopul desfăşurării acestui eveniment.
Articolul 4. Obligaţiile părților
4.1. Obligaţiile Municipiului Suceava:
- alocarea sumei de 330.000 lei, până la 31.12.2024. în funcție de încasările bugetare
(execuția bugetară);
- să nu comunice, în nici o situaţie, fără consimțământul prealabil scris al Asociatului,
informaţii confidenţiale aparţinând Asociatului sau obţinute de Municipiul Suceava în baza
relaţiilor contractuale,
4.2. Obligaţiile Asociatului:
- organizarea activităţilor ce se vor derula cu acest prilej, prevăzute în cererea de
asociere, în perioada 15.07.2024 — 30.08.2024. potrivit programului prezentat în Anexa 1 bis
depusă la dosar, astfel:
» spectacole medievale desfăşurate în Cerarea de Scaun a Sucevei, muzeul având calitatea de
organizator, iar municipiul de finanţator.
+ 15.07.2024 — 14.08.2024 - pregătirea şi promovarea activităților cuprinse în proiect
(alegerea furnizorilor/prestatorilor şi încheierea contractelor cu furnizorii/prestatorii de servicii):
+ 15.08.2024 — 18.08.2024 — desfăşurarea festivalului: pe parcursul celor 4 zile vor fi
susținute un număr de 45 spectacole medievale/zi, care vor fi realizate de 15 trupe de actori
profesionişti şi amatori din ţară şi străinătate:
+ 19.08.2024 — 30.08.2024 - concluzii şi raportări finale.
» promovarea imaginii Municipiului Suceava prin materiale publicitare ce vor fi distribuite
cu ocazia evenimentului. utilizând următoarea expresie: "Proiect realizat în asociere cu
Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava”;
> justificarea sumei stabilită prin prezentul contract pentru a fi primită de la Municipiul
Suceava, pe categoriile de cheltuieli cuprinse în buget, prin documente justificative
(e-fucturi, ordine de plată/chitanțe, contracte, ec.) corespunzătoare perioadei de
defăşurare a proiectului/evenimentului;
7 justificarea contribuţiei proprii (minim 10%) care a rezultat ca necesară pentru
desfășurarea în bune condiţii a proiectului/evenimentului;
» răspunderea privind autenticitatea datelor prezentate în documentele justificative depuse
la decontare Municipiului Suceava;
> să nu comunice. în nici o situaţie, fără consimțământul prealabil scris al Municipiului
Suceava, informaţii confidenţiale aparţinând Municipiului Suceava sau obţinute de el în
baza relațiilor contractuale.
Articolul 5. Răspunderea părților
Fiecare dintre părți răspunde faţă de cealaltă pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care le
are prin plata daunelor-interese, în condiţiile prevăzute în prezentul contract şi potrivit regulilor
generale prevăzute în Codul civil.
Articolul 6. Notificări
Fiecare parte se obligă să informeze în scris cealaltă parte asupra oricăror probleme
apărute, în termen de 24 de ore de la data la care a luat la cunoştinţă de aceste probleme. Partea
astfel notificată este obligată să răspundă în scris sau să dea curs rezolvării problemei sesizate în
termen de 24 ore.
Articolul 7. Limite ale răspunderii Municipiului Suceava
(1) Asociatul este responsabil pentru modul în care este folosită contribuţia Muncipiului
Suceava. Răspunderea Municipiului Suceava nu va fi în nici un fel angajată. în cazul în care
Asociatul va fi ţinut responsabil față de terţi pentru orice prejudicii cauzate în derularea
proiectului și în nici o altă situaţie ce decurge dintr-o acţiune sau inacţiune ilicită a Asociatului
legată de finanţarea acordată prin prezentul contract.
(2) Municipiul Suceava nu răspunde în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare de către Asociat
sau de către angajaţi. colaboratori sau consultanţi ai acestuia.
Articolul 8. Efectuarea cheltuielilor
(1) Orice sumă primită de la Municipiul Suceava în temeiul prezentului contract va fi cheltuită
de către Asociat numai pentru realizarea proiectului.
(2) Cheltuielile vor fi efectuate de către Asociat potrivit bugetului detaliat al proiectului
prezentat în documentaţia depusă, conform detalierii din Anexa 1 și Anexa 4 şi prevederilor
prezentului contract.
(3) Categoriile de cheltuieli eligibile și neeligibile sunt cele prevăzute în Anexa Bb-activităţi
cultural-educative, prezentate în documentaţia depusă.
(4) Cheltuielile efectuate înainte şi după perioada de derulare a proiectului. prevăzută la
art. 4, alin. 4.2 din prezentul contract, nu sunt eligibile şi nu pot fi decontate.
(5) Facturile sau oricare alt document financiar, care dovedesc o obligaţie de plată. emise sau
plătite înainte de încheierea contractului de asociere și/sau care nu au viza "Bun de plată”
nu sunt eligibile şi nu pot fi decontate.
(6) Atunci când Municipiul Suceava constată, pe baza raportului financiar sau ca urmare a
verificărilor efectuate. că Asociatul a folosit bunurile achiziţionate pentru derularea proiectului.
într-o manieră neconformă cu clauzele contractuale sau că nu justifică utilizarea sumelor, va
solicita în scris restituirea acestora.
Articolul 9. Prezentarea rapoartelor obligatorii
(1) Asociatul va transmite informaţii privind derularea proiectului şi utilizarea sumelor
prevăzute în contract, atât pentru contribuţia Municipiului Suceava, cât şi pentru
contribuţia proprie. În acest scop. Asociatul va prezenta Municipiului Suceava:
- un_ raport financiar şi de activitate final privind utilizarea tuturor sumelor, conform
contractului. cu privire la activităţile cuprinse în proiect, în maxim 15 zile de la încheierea
perioadei de derulare a proiectului. prevăzută la art. 4, alin. 4.2. din prezentul contract.
În cazul în care Municipiul Suceava nu a virat către Asociat întreaga sumă în perioada
desfășurării proiectului, acesta va specifica în raportare şi va prezenta documentele
justificative pentru sumele achitate din venituri proprii sau care încă nu au fost achitate şi
care urmează să fie decontate de Municipiul Suceava până la 31.12.2024.
(2) Serviciului Buget şi finanţare învăţământ va urmări ca verificarea actelor justificative
să se facă în termen de 15 zile de la primire.
(3) Nerespectarea termenului de depunere a raportărilor. precum şi nerestituirea sumelor
justificate neconform prevederilor legale în vigoare şi a proiectului aprobat. respectiv a
sumelor rămase necheltuite, atrage după sine aplicarea majorărilor de întârziere conform
Legii 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, art. 183, alin. 2. în procent de 1%
calculate pentru fiecare lună. începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență
şi până la data stingerii sumei datorate.
(4) Raportările vor fi însoţite obligatoriu de documentele justificative privind bunurile
livrate. lucrările executate şi serviciile prestate (e-facruri, contracte, etc.) şi documente privind
plăţile efectuate (ordine de plată/chitanţe, etc.) de Asociat, în copie, cu menţiunea "Conform
cu originalul”, ştampilate şi semnate de coordonatorul proiectului. La solicitarea
Municipiului Suceava. Asociatul va prezenta spre verificare. documentele justificative şi în
original.
Articolul 10. Modificarea contractului
Contractul poate fi modificat numai prin acordul scris al părţilor.
Articolul 11. Rezilierea contractului
Municipiul Suceava va rezilia contractul dacă Asociatul nu demarează realizarea
contractului în termenul stabilit sau nu îndeplineşte obligaţiile contractuale.
Articolul 12. Încetarea contractului
(1) Contractul încetează:
a) prin acordul părţilor;
b) prin rezilierea pentru neexecutare, în cazurile prevăzute la articolele 4. 8 , 9;
c) la expirarea duratei.
Articolul 13. Soluţionarea litigiilor
Orice neînțelegere intervenită între părţi cu privire la interpretarea sau executarea
contractului va fi soluţionată de părţi pe cale amiabilă în termen de 15 zile calendaristice de la
apariţia lor.
În cazul în care nu se ajunge la un rezultat, părţile vor sesiza instanţa competentă.
Articolul 14. Legea aplicabilă
Legea aplicabilă va fi legea română.
Prezentul contract se încheie în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
MUNICIPIUL SUCEAVA
PRIMAR, MUZEUL NAȚIONAL AL BUCOVINEI
Ec. ION LUNGU
DIRECTOR EXECUTIV, PREȘEDINTE,
DIRECŢIA BUGET, CONSTANTIN-EMIL URSU
CONTABILITATE ȘI FISCALITATE,
Ec. ELISABETA VĂIDEANU
ȘEF SERVICIUL BUGET ȘI COORDONATOR DE PROIECT,
FINANȚARE ÎNVĂȚĂMÂNT CONSTANTIN-EMIL URSU
Fe. MIRELA SOFIAN-NICOARĂ
VIZĂ CONTROL PREVENTIV, RESPONSABIL FINANCIAR.
Jrs. DOINA-DANIELA PROCOPEȚ ASICA LEIZERIUC
AVIZAT JURIDIC,
DIRECTOR EXECUTIV,
DIRECŢIA JURIDICĂ ȘI ACTE ADMINISTRATIVE
Jrs. PAUL IFTIMIE
ÎNTOCMIT,
CONSILIER,
SERVICIUL BUGET ȘI FINANȚARE ÎNVĂȚĂMÂNT
GABRIELA FARAON
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.