31 ianuarie 2019

HCL 15/2019 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind modificarea HCL nr. 281/28 septembrie 2017 privind aprobarea asocierii între Municipiul Suceava şi Judeţul Suceava în vederea implementării proiectului “Creşterea eficienţei energetice a clădirii Primăriei Municipiului Suceava”

Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
15 / 2019
Data
31 ianuarie 2019
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea anexei la HCL nr. 281/2017 privind înființarea unei asocieri între municipiul Suceava și județul Suceava pentru implementarea proiectului de creștere a eficienței energetice a clădirii Primăriei Suceava. Practic, se actualizează detaliile colaborării finanțarea și contribuțiile din partea celor două administrații, iar restul prevederilor rămân neschimbate. Pentru locuitori, înseamnă că proiectul poate continua cu eventuale pregătiri și termene noi definite în anexă, iar creditele/finanțarea publică vor fi ajustate conform modificării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifica anexa la HCL nr. 281 din 28 septembrie 2017 privind aprobarea asocierii între Municipiul Suceava şi Judeţul Suceava în vederea implementării proiectului “Creșterea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind modificarea HCL nr. 281/28 septembrie 2017 privind aprobarea asocierii între Municipiul Suceava şi Judeţul Suceava în vederea implementării proiectului “Creşterea eficienţei energetice a clădirii Primăriei Municipiului Suceava” Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi a Viceprimarului municipiului Suceava di. Lucian Harșovschi nr. 2186/21.01.2019, Raportul Serviciului de Integrare europeană şi strategii de dezvoltare nr. 2187/21.01.2019 şi Raportul Comisiei economico-financiară, juridică şi disciplinară; În conformitate cu prevederile Legii 273 din 2006 privind finanţele publice locale; În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. 2, lit. „e” și alin. 7, lit. „c”, art. 45, alin. 2, lit. „P”, art. 47 şi art. 49 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se modifica anexa la HCL nr. 281 din 28 septembrie 2017 privind aprobarea asocierii între Municipiul Suceava şi Judeţul Suceava în vederea implementării proiectului “Creșterea eficienţei energetice a clădirii Primăriei Municipiului Suceava” în conformitate cu anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, LI Celelalte prevederi ale HCL nr. 281 din 28 septembrie 2017 rămân neschimbate. PREȘEDINI LUCIAN H Contrasemnează Secretă municipiu Jr. I CIUTAC Nr. 15 din 3| ianuarie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă