14 aprilie 2025

HCL 44/2025 Șoimuș adoptată

Se aprovă acordarea de finanțare nerambursabilă din bugetul local al comunei Soimus pentru activități nonprofit de interes local în anul 2025, finanțate din fonduri publice, destinate asociațiilor cultural-sportive…

Pe scurt

Se aprovă acordarea de finanțare nerambursabilă din bugetul local al comunei Soimus pentru activități nonprofit de interes local în anul 2025, finanțate din fonduri publice, destinate asociațiilor cultural-sportive, asociațiilor pensionarilor, asociațiilor de familii și cultelor religioase recunoscute, fără scop patrimonial, care operează în comuna Soimus. Sumele pot finanța proiecte și activități conform legilor menționate, iar decizia se aplică tuturor beneficiarilor care îndeplinesc condițiile legale, stabilind cu aproximare termenele și criteriile de eligibilitate din raportul bugetar și avizele comisiilor; impact pentru locuitori: sprijin pentru viața cultural-artistică, sportivă, religioasă și comunitară, cu impact asupra bugetului local în 2025.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 44 din 2025 a Consiliului Local Șoimuș
Titlu oficial
HCL 44/2025
Emitent
Consiliul Local Șoimuș
Număr
44 / 2025
Data
14 aprilie 2025
Localitate
Șoimuș, județul Hunedoara
Stare
adoptată

Pe același subiect în Șoimuș

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL HUNEDOARA COMUNA ŞOIMUŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr.44/2025 Pentru aprobarea acordarii de finantare nerambursabila de la bugetul local al comunei Soimus, pentru activitati nonprofit de interes local, pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005. Consiliul local al comunei Şoimuş, judeţul Hunedoara, intrunita in sedinta extraordinara de indata din data de 14.04.2025; Având în vedere : - Proiectul de hotarare nr. 45/3 1.03.2025, initiat de primarul comunei Soimus; -Referat de aprobare nr. 45/35/3 1.03.2025 prezentat de primarul comunei Şoimuş în care se propune aprobarea acordarii de finantare nerambursabila de la bugetul local al comunei Soimus pentru activitati nonprofit de interes local pentru anul 2025, conform legii nr. 350/2005, desfasurate de asociatii cultural — sportive, ale pensionarilor, ale familiitor si cultelor religioase recunoscute, cu personalitate juridica, fara scop patrimonial, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul comunei Soimus; - Raportul compartimentului buget contabilitate nr. 45/36/31.03.2025; - Avizul comisiei pentru activităţi economico-financiare, agricultură, amenajarea teritoriului și urbanism, administrarea serviciilor publice furnizate nr. 36/32/14.04.2025; - Avizul comisiei pentru activitati de protectie a mediului si turism, juridice si de disciplina nr. 43/34/14.04,2025; .. Avand in vedere prevederile Legii. nr. 350/2005, privină * regimul finantarilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activitatile nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare, ale O.G. nr. 51/1998 privind inbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale, cu modificarile si completariie ulterioare, ale Legii nt. 186/2003 privind sustinerea si promovarea culturii scrise , republicata, ale O.G. nr. 82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiare pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, ale H.G.R. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr, 82/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Tinand cont de: - HCL nr, 34/2025 privind aprobarea Bugetului local al comunei Soimus, pe anul 2025 si estimarile pe anii 2026-2028; - Legea nr. 273/2006, privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare; - Luand in considerare prevederile art.7, alin. 13 din Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică; 55 | eiul dispozițiilor art.129, alin. (2), lit. d, alin. (7), lit. b,d,e, f,, alin. (8), lit. a, și art. 139 în î€ it.a şi art. 196 alin. (1) lit. a) din din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 57/2019 privind alib- | „dmministrativ; co HOTĂRĂȘTE: roba acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local al comunei Soimus, Art L- ctivitati nonprofit de interes local, pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005; anti roba Programul anual propriu pentru acordarea de finantari nerambursabile de la bugetul A şt. 7 AP munei Soimus, pentru activitati nonprofit de interes general, aferente anului 2025, E cal ] Cexei nr. |, parte integranta din prezenta hotarare; opfor” roba Ghidul solicitantului pentru atribuirea contractelor de finantare nerambursabila pe p pt 2 ției publice de proiecte, conform anexei nr. 2, parte integranta din prezenta hotarare; A a el puterniceste pe domnul primar sa aprobe componenta comisiei de evaluare a proiectelor Art: “anantari nerambursabile de la bugetul local al comunei Soimus si a comisiei de solutionare ui .. Pe psestati gulamentul de organizare si functionare a comisiilor de evaluare si de solutionare Ar 45 APE lor, conform anexei nr. 3, parte integranta din prezenta hotarare; a con cer uterniceste Primarul comunei Soimus sa incheie si sa semneze contractele de finantare Art: . Pabila cu beneficiarii. îi | pera Tustificarea si decontarea cheltuielilor se va face cu acte doveditoare conform normelor lega e _ prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile Legii nr.554/2004, a contenciosului Artă trativ, CU modificările și completările ulterioare. admini prezenta hotărâre se comunică: Art: 9. p refectului judeţului Hunedoara, - : narului comunei Șoimuș, „PP ri artimentul buget contabilitate; Conduce la cunostinta publicului prin afisare si pe site-ul primariei comunei Soimus. . ușa 14.04.2025 Şoi i TE DE SEDINTA CONTRASEMNEAZA PRESEI, OŢ. IULIAN | SECRETAR GENERAL AL UAT MACRA IULIANA Hi pr RA ELOR ADĂUNID LA Le Aita A LS Anterioare atestări autenticității Etotărâri Constiului focal pe bl 149.2023 PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ . - VOT DESCHIS 0 Hotărâre care se adoptă cu votul: i Voturi necesare: Majorităţii absolute a consilierilor locali prezenţi _ i _ L Numărul consilierilor locaţi, potrivit legii 3 2, |_Numărul consilierilor locali, în fineţie 13 3. Numărul consilierilor locali, prezenţi ta adoptarea hotărârii 13 4, Numărul voturilor, PENTRU, 13 5. Numărul voturilor, ÎMPOTRIVĂ, Voturile „ABȚINERE,, !] 6. Numărul voturilor „ABȚINERE,, Se numără la 0 voturile „ÎMPOTRIVĂ,, 7. Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0 8. Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat ) 9, Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii 9 neavând drept de vot, x PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.44/14.04.2025 Nr. PI Semnătura persoanei responsabile să eri Operaţiuni etectuate Data ZZ/LL/IAN efecnieze procedura 0 | 2 1 Adoptarea hotărârii” s-a făcut cu majoritate D 14.04.2025 absolută 2 (Comunicarea către primar? 15.04.2025. 3 Comunicarea către prefectul judeţului? 15.04.2025 4 Aducerea la cunoştinţa publicăP*? 15.04.2025, 3 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter O În fe PA individuatb*S re ine [i ie) e fe 6 Hotărârea devine obligatorie“ sau produce efecte 15.04.2005 i juridice”, după caz | Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nt. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: b Art, 139 alin, (1): “În exercitarea atribuțiilor ce îi tevin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de praprietate în cazul bunurilor imobile Be adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită ta ari. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." b Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." P Art, 197 alin. (1), adaptat: Secretarul generat al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării. . , » Art, 197 alin. (4): “Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiite legii, prin grija secretarului general al omunei, » Art, 199 alin. (L): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." P Art, 198 alin, (1): “Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." » Art. 199 alin. (2): "Hotărârile .. . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se dresează." 1 Se completează cu numărul şi anul hotărârii consiliului local, 2 Se bifează tipul de majoritate cu care s-a adoptat hotărârea consiliului local. ROMANIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SOIMUS ANEXA ar.l LA HOTĂRÂREA NR. 44/2025 PROGRAMUL ANUAL i AL FINANTARILOR NERAMBURSABILE DE LA BUGETUL LOCAL AL COMUNEI SOIMUS, PENTRU ACTIVITATI NONPROFIT DE INTERES GENERAL, - AFERENT ANULUI 2025 Autoritatea finantatoare, Consiliul local al comunei Soimus, cod fiscal 4468358 , tel/fax: 0254/237350, e-mail primariasoimus/(G gmail.com. in baza Legii 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice pentru activitati nonprofit de interes general si a Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, se stabilesc domeniile pentru care se acorda finantari nerambursabile pentru anul de executie financiar 2025, astfel: -Promovarea si dezvoltarea miscarii cultural-sportive, de organizarea petrecerii timpului liber in mod placut si intrajutorare sociala prin asociatii si fundatii, care au asemenea obiect de activitate, non profit si cu sediul si activitate pe teritoriul comunei Soimus. -Culte religioase recunoscute, cu activitate în comuna Soimus. Sumele planificate cu destinatia definantari nerambursabile, repartizate cu respectarea prevederilor Legii 350/2005 si a prezentului program anual al finantarilor nerambursabile, sunt : -Promovarea si dezvoltarea miscarii cultural-sportive, de organizarea petrecerii timpului liber in mod placut si intrajutorare sociala prin asociatii si fundatii, care au asemenea obiect de activitate, non profit si cu sediul si activitate pe teritoriul comunei Soimus — 280 mii lei. -Culte religioase recunoscute, cu activitate în comuna Soimus — 100 mii lei. Şoimuş, la 14.04.2025 PRESEDINTE DE sune CONTRASEMNEAZA SECRETAR GENERAL AL UAT MA&RA IULIANA MOȚ IULIAN EI ai JUDETUL HUNEDOARA CONSILIUL, LOCAL AL COMUNEI SOIMUS ANEXA ur, 2 LA HOTĂRÂREA NR. 44/2025 GhidulSolicitantului pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă pe baza selecţiei publice de proiecte Cuprins Capitolul | Dispoziţii generale Capitolul II Procedura de solicitare a finanţării Capitolul INI Criterii de acordare a finanţării nerambursabile Capitolul IV Organizarea şi funcţionarea comisiilor de evaluare şi selecţionare Capitolul V Procedura evaluării şi a selecţionării Capitolul VI Încheierea contractului de finanțare Capitolul VII Procedura privind derularea contractului de finanţare Capitolul VIII Procedura de control şi raportare Capitolul IX Sancţiuni Capitolul X Dispoziţii finale Anexa | ANEXE Categorii de programe/proiecte pentru activităţi culturale acţiuni sportive/activităţi de implementare a programelor Anexa 2 Anexa 3 Anexa 4 Anexa 5 Anexa 6 Anexa 7 Anexa 8 Anexa 9 Anexa 10 Anexa li Anexa 12 de utilitate publică Categorii de proiecte/programe pentru cultele religioase Categorii de cheltuieli Formular de cerere de finanţare Bugetul de venituri şi cheltuieli Declaraţie pe proprie răspundere Declaraţie de imparțialitate a peneficiarului „Model CV — curriculum vitae Adresă de înaintare a raportului intermediar sau final Formular pentru raportări intermediare şi finale Declaraţia de imparţialitate a membrilor comisiei de evaluare şi selecționare Contract-cadru privind finanţarea acţiunilor/activităţilor din cadrul programului (denumire) finantarilor nerambursabile în anul 2025 CAPITOLUL 1 — Dispoziţii Generale Scop şi definiții Art. 1. Prezentul ghid are ca scop stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, acordată din bugetul local alcomunei Soimus. Art, 2, În înţelesul prezentului ghid al solicitantului, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: - a) activitate generatoare de profit - activitatea care produce un profit în mod direct pentru o persoană juridică; b) autoritate finanțatoare: comuna Soimus; c) beneficiar — solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanțare nerambursabilă în urma aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte; d) cheltuieli eligibile — cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanţarea nerambursabilă, conform anexei 6 la Ghidul Solicitantului; e) contract de finanțare nerambursabilă — contract încheiat, în condiţiile legii, între comuna Soimus, în calitate de autoritate finanţatoare şi beneficiar; f) finanțare nerambursabilă — alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scoppatrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public la nivelul comuna Soimus; 8) fonduri publice — sume alocate de la bugetul local de către Primăria comunei Soimus; h) solicitant — orice persoană fizică sau juridică fără scop patrimonial care depune o propunere de proiect. Art, 3. Solicitanţi trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial, asociaţii sau fundaţii constituite conform legii sau culte religioase recunoscute conform legii. Domeniul de aplicare Art, 4. Prevederile prezentului ghid al solicitantului se aplică pentru atribuirea oricărui contract de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al comunei Soimus. Art, 5. Categoriile de proiecte pentru care se aplică prezentul ghid sunt pentru următoarele tipuri de activităţi: - de implementare a programelor cultural sportive,sociale,de petrecerea timpuluii liber in mod plăcut și recreativ, pentru toate categoriile socio-profesionale, inclusiv pensionarii si familiile comunei Șoimuș — Anexa | - pentru cultele religioase — Anexa 2 Art, 6. Finanţările nerambursabile nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit şi nici pentru activităţi din domeniile reglementate de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările ulterioare, Art. 7. Potrivit dispoziţiilor prezentului ghid, nu se acordă finanţări nerambursabile pentru activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu excepţia cazului în care aceasta reprezintă o componentă indispensabilă a proiectului. Principiile de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă Art. 8. Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă sunt: a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfășoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar; b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; d) fratamentul egal,respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie și a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv; e) excluderea cumulului, în sensul că aceeaşi activitate urmărind realizarea unui interes general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare; activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare; 8) cofinanfarea,în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului; h) anualitatea, în sensul derulării întregii proceduri de finanţare în cadrul anului calendaristic în care s-a acordat finanţarea nerambursabilă din bugetul local. Art. 9. Finanţarea se acordă pentru acoperirea parţială a unui program ori ptoiect în baza unui contract încheiat între părţi. | Art. 10. Comisia de selecţie şi evaluare va decide, înainte de procesul de jurizare, în funcţie de suma alocată pentru finanţări nerambursabile la nivelul unui exerciţiu bugetar, cu privire la numărul maxim de proiecte finanţabile pentru acelaşi solicitant. Valoarea finantarii soliciate/proiect se va incadra intre valoarea minima de 2500 Lei si valoarea maxima de 120.000 lei Art, 11. Pentru aceeaşi activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă în decursul unui an fiscal. Art, 12, În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de Ia autoritatea finanţatoare, nivelul finanţării nu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorităţii finanțatoare. Informarea publică şi transparenţa decizională Art, 13. Procedurile de planificare şi executare a plafoanelor de cheltuieli privind finanţările nerambursabile, desemnarea membrilor comisiei de evaluare şi selecţionare, procedurile de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, contractele de finanţare nerambursabilă semnate de autoritatea finanţatoare cu beneficiarii, precum şi rapoartele de execuţie bugetară privind finanţările nerambursabile, constituie informaţii de interes public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, republicată. CAPITOLUL UI — Procedura de solicitare a finanţării Art. 44, Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se tace exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 8. Art. 15. Anual va exista una sau mai multe sesiuni de selecţie a proiectelor. Art. 16. Procedura de selecţie de proiecte, organizată de Consiliul Local Soimus va cuprinde următoarele etape: a) publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile; b) publicarea anunţului de participare conform Legii nr. 350/2005, a termenului limită de depunere şi a întregii documentaţii necesare. ( prin afişare a sediul Primariei comunei Soimus, pe site-ul primăriei la adresa: www.primariasoimus.ro c) depunerea proiectelor, la Compartimentul secretariat, în termenul limită stabilit, în atenţia serviciului de specialitate cu competenţă în acest domeniu. d) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară e) evaluarea propunerilor de proiecte f) comunicarea rezultatelor 8) înaintarea proiectelor evaluate spre aprobarea Consiliului Local h) încheierea contractelor sau contractelor de finanţare nerambursabilă i) publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă (pe site-ul primăriei la adresa www.primaria soimus.ro. Acest anunţ va cuprinde: numărul și data apariţiei în Monitorul oficial al României, Partea a VI-a; locul unde se depun propunerile de proiecte; condiţiile care trebuie îndeplinite de solicitanţi; data şi locul desfășurării sesiunii de finanţare; termenul limită de depunere a proiectelor; locul unde se pot obţine informaţii cu privire la metodologia de finanţare, precum şi alte informaţii. Art. 17. Documentaţia de solicitare a finanţării, redactată în limba română, se va depune în două exemplare (original şi copie) precum şi în format electronic, la Compartimentul secretariat la sediul Primăriei comunei Soimus, judeţul Hunedoara. | Art. 18. Propunerea de proiect are caracter ferm şi obligatoriu din punct de vedere al conţinutului şi trebuie să fie semnată, pe propria răspundere, de către solicitant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. Art. 19. Bugetul proiectului va fi prezentat exclusiv în leişi va rămâne ferm pe toată durata de îndeplinire a contractului de finanțare nerambursabilă. Art. 20. În vederea organizării competiţiei de selecţionare a proiectelor de finanţare nerambursabilă, documentaţiile prevăzute la Art. 21 din Ghidul solicitantului se vor depune în termenul stabilit de către autoritatea finanțatoare prin anunţul de participare. Art. 21, Documentaţia solicitanţilor va conţine următoarele acte: a) Scrisoarea de înaintare — anexa 4 b) Formularul de solicitare a finanţării conform Anexei 5 a Ghidului solicitantului; c) Bug [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: soimus.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala